Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
3ra-717/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
3 iunie 2015
Părțile
SRL Edilizia Vico vs Biroul Vamal Chisinau
Pe scurt
Sistemul de determinare a valorii în vamă a mărfurilor. Modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor.

3ra-717/15 — Contestarea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-717/15 Prima instanţă: V. Holban Instanţa de apel: I. Cimpoi, N. Craiu, A. Doga DECIZIE 03 iunie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru, Judecătorii Valentina Clevadî, Iurie Bejenaru, Oleg Sternioală, Petru Moraru examinînd recursul declarat de Biroul vamal Chişinău, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de societatea comercială „Edilizia Vico” societate cu răspundere limitată împotriva Biroului vamal Chişinău privind contestarea actelor administrative şi restituirea plăţilor vamale achitate excedentar, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 ianuarie 2015 prin care apelul declarat de Biroul vamal Chişinău a fost respins şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău din 10 octombrie 2014. c o n s t a t ă La 02 iunie 2014, societatea comercială „Edilizia Vico” societate cu răspundere limitată a depus cerere de chemare în judecată împotriva Biroului vamal Chişinău privind contestarea actelor administrative şi restituirea plăţilor vamale achitate excedentar.

În motivarea acţiunii a invocat reclamantul că la 25 martie 2014, la vămuirea mărfurilor importate, a prezentat documentele cu privire la importul unui lot de mărfuri, valoarea căruia constituia 8000 Euro. Menţionează că în aceeaşi zi au fost întocmite declaraţiile vamale cu nr. nr. 3019I5614, 3019I5612 şi 3019I5615 din 25 martie 2014, valoarea în vamă a mărfii fiind determinată şi anunţată în conformitate cu metoda 1 prevăzută la art. 11 al Legii cu privire la tariful vamal, însă acestea nu au fost acceptate de organul vamal din motiv că mărfurile ar fi fost subevaluate. Susţine reclamantul că întru justificarea acţiunilor sale ilegale reprezentanţii pîrîtului au întocmit nişte fişe prin care au solicitat prezentarea actelor suplimentare.

Consideră reclamantul că SC „Edilizia Vico” SRL a prezentat toate documente care confirmau că mărfurile prezentate la vămuire au fost 1 comercializate în baza hotărîrii Tribunalului Parma, Italia. Comercializarea lotului de mărfuri a avut loc la licitaţie, la preţul de 7902,87 Euro, cu toate taxele incluse, cu condiţia procurării întregului lot, condiţii acceptate. La vămuire, SC „Edilizia Vico” SRL a prezentat informaţia Institutului Vînzări Judiciare al Tribunalului Parma, factura comercială nr. 51, bonurile bancare prin care se confirma că anume preţul adjudecat a fost achitat şi declaraţiile vamale a ţării de export, însă cu toate acestea, în aceeaşi zi au fost întocmite actele de inspecţie la fiecare din declaraţiile vamale prezentate, fiind indicat că nu au prezentat toate actele necesare.

Concomitent, s-a dispus majorarea valorii în vamă. Mai invocă reclamantul că potrivit declaraţiilor vamale 3019I5614, 3019I5612 şi 3019I5615, valoarea în vamă a mărfii a fost determinată conform valorii tranzacţiei cu mărfurile respective şi preţului efectiv plătit, însă, Biroul Vamal Chişinău nu le-a acceptat şi a emis actele de inspecţie cu obligaţiune de a majora valoarea în vamă şi ca rezultat, a achitat suplimentar încă 36329,37 lei. Menţionează că în legătură cu faptul că unităţile de transport au staţionat în terminalul vamal 4 zile, reclamanta a suportat cheltuieli suplimentare legate de achitarea taxei de terminal şi staţionare nejustificată a transportului. Susţine că prin cererea prealabilă depusă la 02 aprilie 2014, reclamanta a solicitat organului vamal anularea actelor de inspecţie emise la declaraţiile vamale nr. 3019I5614, 3019I5612 şi 3019I5615, însă, fără a primi vreun răspuns.

Reclamanta nu este de acord cu actele de inspecţie şi majorarea valorii în vamă, motivînd că actele prezentate confirmau, cu certitudine, că valoarea mărfurilor importate era acea indicată în documentele prezentate, în cazul dat mărfurile fiind procurate la licitaţie şi dispuse comercializării în baza hotărîrii Tribunalului Parma, Italia. Cere SC „Edilizia Vico” SRL, anularea actelor de inspecţie la declaraţiile vamale nr. 3019I5614, 3019I5612 şi 3019I5615, întocmite de către Biroul vamal Chişinău şi restituirea plăţilor vamale achitate excedentar, în mărime de 36329,37 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 10 octombrie 2014, acţiunea a fost admisă şi au fost anulate actele de inspecţie la declaraţiile vamale în detaliu nr. 3019I5612, 3019I5614 şi 3019I5615 din 25 martie 2014, întocmite de către Biroul vamal Chişinău, cu anularea declaraţiilor vamale în cauză în varianta modificată, cu menţinerea declaraţiilor vamale în varianta iniţială şi cu restituirea de către Biroul vamal Chişinău, în beneficiul SC „Edilizia Vico” SRL, a sumei de 36329,37 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 ianuarie 2015, apelul declarat de Biroul vamal Chişinău a fost respins şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La data de 26 martie 2015, Biroul vamal Chişinău a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea cererii de recurs, casarea decizie instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii.

În motivarea recursului, a invocat recurentul că decizia instanţei de apel este 2 ilegală şi neîntemeiată, instanţa ierarhic inferioară încălcând şi aplicând eronat normele de drept material. Instanţa a interpretat în mod eronat legea. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de Biroul vamal Chişinău întemeiat şi care urmează a fi admis, casată decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe şi pronunţată o nouă hotărîre prin care să fie respinsă cererea de chemare în judecată formulată de SC „Edilizia Vico” SRL. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţând o nouă hotărîre.

Potrivit prevederilor art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Examinînd înscrisurile anexate la dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că decizia instanţei de apel a fost pronunţată la 29 ianuarie 2015 şi expediată în adresa părţilor la data de 06 februarie 2015. (f.d. 152-160) Biroul vamal Chişinău a depus cerere de recurs la 26 martie 2015 şi respectiv, recursul se consideră depus în termen.

Din materialele dosarului se constată că SC „Edilizia Vico” SRL, în scopul vămuirii lotului de mărfuri, a depus la Biroul vamal Chişinău declaraţiile vamale nr. nr. 3019I5614, 3019I5612 şi 3019I5615, ca metodă de declarare a valorii în vamă la mărfurile introduse pe teritoriul vamal al Republicii Moldova utilizând Metoda 1 - metoda de evaluare în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau care urmează să fie plătit. De asemenea, se constată că lot de mărfuri a fost comercializat la licitaţie, la preţul de 7902,87 Euro. Invocând existenţa temeiurilor prevăzute de art. 8 alin. (3) al Legii cu privire la tariful vamal nr. 1380 – XIII din 20.11.97, Biroului vamal Chişinău a emis actele de inspecţie prin care a majorat valoarea în vamă, SC „Edilizia Vico” SRL, fiind obligată să achite suplimentar 36329,37 lei.

Considerînd ilegale acţiunile autorităţii vamale, la 02 aprilie 2014, SC „Edilizia Vico” SRL s-a adresat Biroului vamal Chişinău cu cerere prealabilă prin care a solicitat anularea actelor de inspecţie emise la declaraţiile vamale nr. 3019I5614, 3019I5612 şi 3019I5615. Răspuns la cererea prealabilă, SC „Edilizia Vico” SRL, nu a primit. La 02 iunie 2014, SC „Edilizia Vico” SRL s-a adresat cu prezenta cerere de chemare în judecată, instanţele ierarhic inferioare pronunţând hotărîrile respective. Potrivit prevederilor art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi.

În temeiul normei precitate, Colegiul a apreciat hotărîrile instanţelor ierarhic inferioare ilegale şi neîntemeiate din considerentele expuse mai jos. Potrivit art. 5 alin. (2) al Legii cu privire la tariful vamal nr. 1380 – XIII din 20.11.97, valoarea în vamă a mărfurilor este determinată de către autoritatea 3 vamală în conformitate cu prezenta lege, cu tratatele internaţionale ratificate de Republica Moldova, precum şi cu actele normative ale Guvernului, adoptate în scopul executării acestora. În corespundere cu prevederile Acordului de la Marrakesh privind constituirea Organizaţiei Mondiale a Comerţului, la care Republica Moldova a aderat prin Protocolul din 08 mai 2001, ratificat prin Legea nr. 218-XV din 01 iunie 2001, taxele vamale se evaluează la valoarea reală care este valoarea de tranzacţie.

Cu derogare de la această regulă, dreptul autorităţii vamale de a stabili, printr-o echivalenţă verificabilă, o altă valoare vamală este recunoscută numai în cazul imposibilităţii de determinare a valorii reale şi în situaţia unor dubii rezonabile privind veridicitatea valorii declarate de importator. În conformitate cu prevederile pct. 4 al Regulamentului privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 600 din 14.05.2002, conform metodelor la evaluare stabilite de art. 10 al Legii cu privire la tariful vamal, declarantul determină valoarea în vamă a mărfurilor introduse.

Organul vamal, care efectuează vămuirea mărfurilor introduse, verifică corectitudinea determinării de către declarant a valorii în vamă (alin. (1) al art.8 din Legea cu privire la tariful vamal), inclusiv, corectitudinea metodei alese de declarant pentru determinarea valorii în vamă şi oportunitatea aplicării ei (alin. (2), art. 8 din Legea cu privire la tariful vamal), integritatea (completivitatea) documentelor (obligatorii şi suplimentare), prezentate de declarant şi corespunderea lor cu cerinţele stabilite. Consecvent, potrivit art. 8 alin. (1) şi (2) al Legii cu privire la tariful vamal, autoritatea vamală exercită controlul asupra corectitudinii determinării valorii în vamă a mărfii. Autoritatea vamală este în drept să ia decizii în privinţa corectitudinii ori incorectitudinii valorii în vamă a mărfii anunţate de declarant.

Potrivit art. 6 alin. (1) al legii, la trecerea mărfii peste frontiera vamală, declarantul anunţă valoarea în vamă a acesteia autorităţii vamale, iar în conformitate cu art. 7 alin. (1), valoarea în vamă a mărfii anunţată de declarant şi datele suplimentare referitoare la ea trebuie să fie veridice şi confirmate prin acte. Potrivit pct. 26) din secţiunea 2, capitolul I al Regulamentului de aplicare a destinaţiilor vamale prevăzute de Codul Vamal al RM, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1140 din 02.11.2005, declararea mărfurilor şi prezentarea lor pentru vămuire se efectuează de către declaranţi sau reprezentanţii acestora, prin depunerea unei declaraţii vamale în detaliu, în formă scrisă.

Subsecvent, pct.13 al Regulamentului privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova, prevede că pentru confirmarea valorii în vamă a mărfurilor importate, declarantul este obligat să prezinte organului vamal, în corespundere cu cerinţele stabilite la alin.(1) art.7 din Legea cu privire la tariful vamal, următoarele acte: a) contractul aferent tranzacţiei de import şi acordurile adiţionale la el (în cazul în care acestea au fost încheiate); b) factura (invoice) sau în cazul tranzacţiilor condiţional valorice – proforma factura (proforma invoce); 4 c) documentele bancare de plată sau alte documente de plată în cazul achitării prealabile; d) documentele de transport care au însoţit marfa: CMR (scrisoarea de trăsură internaţională), Carnetul TIR, Declaraţia de tranzit (T1), Air bill (fraht), bill of lading (conosament maritim), Scrisoarea de trăsură pentru transportul internaţional de mărfuri pe cale ferată; e) contractul (comanda) de acordare a serviciilor de transportare sau factura de expediţie în cazul în care se impun potrivit condiţiilor de livrare; f) poliţa sau contractul de asigurare a mărfurilor, în cazul în care acestea au fost asigurate fie potrivit condiţiilor de livrare, fie asigurate la iniţiativa declarantului.

În temeiul aceleiaşi norme, declarantul, din proprie iniţiativă, este în drept să prezinte şi alte acte, în scopul confirmării valorii în vamă anunţate. Din materialele dosarului, în special, reieşind din borderourile declaraţiilor vamale INR. I5615, I5612 şi I5614, se relevă, contrar celor indicate în cererea de chemare în judecată şi celor constatate de instanţele ierarhic inferioare, că intimatul nu a prezentat toate documentele care permit calcularea valorii în vamă a mărfii în conformitate cu metoda 1. Astfel, intimatul nu a prezentat: contractul aferent tranzacţiei de import, documentele bancare de plată, poliţa sau contractul de asigurare a mărfurilor. (f.d. 8-10). Tot aici, instanţa de recurs, precizează că procesul-verbal al Institutului de vânzări judiciare al Tribunalului din Parma pentru la cel de-al doilea experiment de licitaţie (f.d.

18, 21), nu se regăseşte în borderourile declaraţiilor vamale nr. nr. 3019I5614, 3019I5612 şi 3019I5615 din 25 martie 2014, acesta fiind prezentat ulterior, în instanţa de judecată, autoritatea vamală fiind nevoită să efectueze acţiunile de vămuire a mărfii în baza actelor puse la dispoziţie de către declarant şi să emită actele de inspecţie respective. De asemenea, Colegiul constată că în facturile comerciale prezentate autorităţii vamale nu este indicat preţul pentru unitate de marfă şi condiţiile de livrare, precum şi facturile nu sunt semnate şi ştampilate.

În context, Colegiul precizează că potrivit pct. 15 al Regulamentului sus- menţionat, pentru utilizarea documentelor enumerate la pct.13 şi 14 ale prezentului Regulament în calitate de acte ce confirmă valoarea în vamă a mărfurilor, acestea trebuie să conţină: a) rechizitele detaliate ale vînzătorului şi cumpărătorului; b) condiţiile de livrare; c) lista mărfurilor cu indicarea preţului pentru fiecare unitate şi a valorii totale a mărfurilor; d) semnăturile şi ştampilele necesare; e) rechizitele legal stabilite ale fiecărui contract; f) la existenţa unor rabaturi conform condiţiilor contractuale, ele trebuie să fie indicate în contract şi în factură, cu indicarea condiţiilor acordării.

În plus la acestea, în contract şi/sau în anexele la el, care sînt părţile lui integrante, este necesar să se indice şi datele despre: 5 a) natura tranzacţiei (constituie ea o tranzacţie de cumpărare-vînzare, un acord de consignaţie (de credit în mărfuri), un contract de comision, de arendă etc.); b) condiţiile de livrare a mărfurilor; c) nomenclatorul sortimental al mărfurilor; d) volumul (cantitatea) mărfurilor importate; e) preţul pentru o unitate de marfă (în valuta contractului) şi valoarea totală a contractului; f) cerinţele privind calitatea mărfurilor; g) modul de înaintare a revendicărilor în legătură cu necorespunderea reală a cantităţii şi calităţii mărfurilor cu cerinţele contractului; h) modul şi locul soluţionării litigiilor între vînzător şi cumpărător (condiţiile de arbitraj); i) condiţiile şi termenele de achitare.

Totodată, Colegiul menţionează că potrivit pct. 14 al aceluiaşi Regulament, în cazul în care organul vamal constată divergenţe probate între datele conţinute în actele menţionate la pct.13 din prezentul Regulament sau Sistemul informaţional integrat vamal, identifică riscul de subevaluare prin compararea valorii în vamă a mărfii de evaluat cu valoarea în vamă a mărfurilor identice sau similare, potrivit alin.(2) art.7 din Legea cu privire la tariful vamal, organul vamal solicită în scris declarantului prezentarea necumulativă şi doar a celor acte aferente tranzacţiei de import a mărfurilor respective care pot justifica valoarea în vamă anunţată, după cum urmează: a) orice acord posibil între vînzător şi cumpărător care afectează valoarea în vamă a mărfurilor; b) contractele cu terţe persoane referitoare la tranzacţiile indirecte; c) corespondenţa comercială purtată în vederea încheierii şi negocierii preţului, în cazul în care aceasta a fost purtată; d) facturile pentru decontări către persoane terţe în beneficiul vînzătorului, dacă acestea rezultă din contractele încheiate sau alte acte; e) documentele contabile ale cumpărătorului, cum ar fi transferurile de fonduri către exportator sau vînzător sau pentru a obţine informaţii privind comisioanele,

profitul sau cheltuielile generale prin aplicarea metodei deductive şi a valorii calculate (altele decît cele prevăzute la pct.13 al prezentului Regulament); f) documentele privind dreptul de proprietate asupra societăţilor comerciale implicate în tranzacţie, pentru a exclude o posibilă relaţie de interdependenţă dintre vînzător şi cumpărător în sensul art.11 alin.(6) din Legea nr.1380-XIII din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal; g) contractul în baza căruia dreptul de proprietate intelectuală este cesionat; h) copia autentificată de pe declaraţia de export; i) documentul de plată pentru cheltuielile de transportare; j) cataloagele, ofertele de preţ (listele de preţuri) ale firmelor producătoare/vînzătorului; k) certificatul de origine, certificatul de calitate eliberat de producător; l) lista de încărcare.

6 În cazul în care declarantul nu dispune de careva acte din cele solicitate suplimentar de organul vamal, declarantul va consemna acest fapt pe solicitarea scrisă. Declarantul, din proprie iniţiativă, este în drept să prezinte şi alte acte în scopul confirmării valorii în vamă anunţate. Astfel, în temeiul normei precitate, la 25 martie 2014, recurentul a întocmit fişa-act prin care a solicitat documente suplimentare în vederea confirmării veridicităţii datelor privind valoarea în vamă anunţată conform declaraţiilor vamale nr. nr. 3019I5614, 3019I5612 şi 3019I5615 din 25 martie 2014. (f.d. 77, 87) Colegiul relevă că intimatul a făcut cunoştinţă cu actul autorităţii vamale, fapt confirmat prin semnătura acestuia, menţionând că nu poate prezenta actele adăugătoare solicitate în legătură cu inexistenţa acestora.

În această ordine de idei, Colegiul reiterează că în temeiul art. 8 alin. (3) al Legii cu privire la tariful vamal, în cazul în care nu există date ce ar confirma corectitudinea determinării valorii în vamă a mărfii anunţate sau în cazul în care există temei de a considera că datele prezentate de declarant (importator) nu sînt veridice (inclusiv sînt sub nivelul valorii lor de producţie) şi/sau nu sînt suficiente, autoritatea vamală este în drept să determine de sine stătător valoarea în vamă a mărfii, aplicând consecutiv una din cele 6 metode prevăzute de prezenta lege.

Colegiul este de acord cu menţiunea recurentului precum că informaţiile deţinute de organul vamal, conform pct. 16 din Regulamentul privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv, despre preţurile de referinţă la mărfurile din circuitul comerţului extern, precum şi de date privind mărfurile identice sau similare, sunt deţinute de organul vamal doar în măsura în care autoritatea le-a procesat anterior. Subsecvent, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea cu privire la tariful vamal, valoarea în vamă a mărfii introduse pe teritoriul vamal se determină prin următoarele metode: a) în baza valorii tranzacţiei, respectiv în baza preţului efectiv plătit sau de plătit; b) în baza valorii tranzacţiei cu marfă identică; c) în baza valorii tranzacţiei cu marfă similară; d) în baza costului unitar al mărfii; e) în baza valorii calculate a mărfii; f) prin metoda de rezervă.

Condiţiile pentru determinarea şi aplicarea metodelor de determinare a valorii în vamă a mărfii sunt reglementate la art. 12, 13, 14, 15 şi 16 ale legii. Potrivit art. 17 alin. (1) al aceluiaşi act legislativ, în cazul în care valoarea în vamă a mărfii nu poate fi determinată prin aplicarea metodelor specificate la art.11, 12, 13, 15 şi 16 ale legii, aceasta se determină pe baza datelor disponibile pe teritoriul vamal, prin mijloace rezonabile compatibile cu principiile şi dispoziţiile generale ale art. VII din Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT) şi ale acordului de punere în aplicare a art. VII din acordul menţionat.

Colegiul indică asupra faptului că articolul sus-citat nu impune aplicarea consecutivă a metodelor specificate la art.11, 12, 13, 15 şi 16 ale Legii cu privire la 7 tariful vamal, precum şi obligaţia autorităţii vamale de a aplica respectivele metode în ordine succesivă, decât în procesul în care autoritatea vamală, fiind în imposibilitate de a aplica metoda 1 de determinare a valorii în vamă a mărfii, urmează să identifice metoda care va fi utilizată pentru stabilirea valorii în vamă, excluzându-le succesiv, fără a fi obligată de vreo normă legală să emită un act prin care să-şi motiveze decizia sau să prezinte probe în acest sens.

Astfel, din declaraţiile recurentului, metodele 2 şi 3, prevăzute la art. 12,13 din legea nominalizată, nu au fost aplicate din considerentul că organul vamal nu dispune de date cu privire la importul în Republica Moldova de mărfuri identice sau similare aproximativ în aceiaşi cantitate şi în aceleaşi condiţii comerciale; metoda 4, prevăzută la art. 15 din lege, nu a fost aplicată dat fiind faptul că organul vamal nu a dispus de date concrete privind comisioanele şi alte cheltuieli aferente vânzării, cheltuielile de transport, precum şi cheltuielile conexe suportate pe teritoriul Republicii Moldova, iar metoda 5, prevăzută la art. 16 al legii, din considerentul că nu au fost prezentate datele de la producător cu privire la costul de producere a mărfii.

Colegiul reţine că potrivit materialelor din dosar, la 25 martie 2014, recurentul a oferit posibilitatea declarantului de a determina valoarea în vamă a mărfii conform metodelor 2, 3, 4 sau 5, însă, declarantul a indicat că nu posedă informaţia necesară. (f.d. 78, inclusiv, pe verso,85, 86). Mai mult, Colegiul menţionează că potrivit art. 7 alin. (2) din lege, în cazul în care este necesar de a confirma valoarea în vamă a mărfii anunţată, declarantul, la cererea autorităţii vamale, este obligat să prezinte datele respective. Dacă autoritatea vamală pune la îndoială autenticitatea acestor date, declarantul este în drept să determine valoarea în vamă a mărfii prin metodele prevăzute de prezenta lege.

Potrivit pct. 16 din Regulamentul privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova, pentru evaluarea vamală a mărfurilor şi verificarea valorii lor în vamă, anunţate de declarant, pot fi folosite atît informaţiile prezentate de declarant, cît şi cele deţinute de organul vamal. Informaţiile trebuie să fie veridice, complete şi să asigure confirmarea valorii în vamă anunţate. Declarantul poate dispune de informaţii cu privire la valoarea vamală a mărfurilor identice sau similare, importate anterior, sau cu privire la preţul lor pe piaţa internă, ori de calculele sau lista de preţuri ale producătorului, de care nu dispune organul vamal, implicat în vămuirea mărfurilor.

Aceste informaţii pot fi utilizate în cazul cînd întru confirmarea lor sînt prezentate documentele respective, de exemplu, documentele comerciale, vamale şi de plată, facturi, scrisori de trăsură etc. referitoare la tranzacţii cu mărfuri identice sau similare. Organul vamal antrenat în vămuirea mărfurilor poate dispune de informaţii pe care nu le are declarantul, inclusiv despre preţurile de referinţă la mărfurile din circuitul comerţului extern, precum şi de date privind mărfurile identice sau similare, a cărora perfectare vamală a efectuat-o anterior.

Totodată, autoritatea vamală poate prezenta declarantului informaţiile de care dispune despre preţurile medii contractuale sau privind valoarea în vamă a unei anumite tranzacţii, însă într- 8 o formă depersonalizată, care asigură respectarea confidenţialităţii datelor folosite (adică evitându-se menţionarea vânzătorului, cumpărătorului, declarantului şi celorlalte date care ar putea permite identificarea tranzacţiei). Potrivit pct. 19 al Regulamentului, în cazul în care la data perfectării declaraţiei vamale pentru confirmarea valorii în vamă anunţate de declarant, documentele prezentate în momentul vămuirii nu sînt suficiente, se recomandă, în corespundere cu art.7 alin.(2) din Legea cu privire la tariful vamal, solicitarea în scris a prezentării în termenul prevăzut de Codul vamal a documentelor confirmative.

Un exemplar al solicitării se va prezenta declarantului, iar al doilea exemplar se va anexa la declaraţia vamală. Pentru acceptarea valorii în vamă, documentele solicitate urmează a fi prezentate de declarant în original sau autentificate. În cazul în care se stabileşte necesitatea modificării valorii în vamă anunţate de declarant (inclusiv după prezentarea actelor suplimentare solicitate), modificările valorii în vamă a mărfurilor se reflectă fie în declaraţia valorii în vamă, fie în rubricile speciale “Menţiunile biroului (postului) vamal” ale tipizatei sau pe versoul ei, consemnându-le sub titlul “Menţiunile biroului (postului) vamal”, iar în actul de inspecţie doar faptul modificării acesteia.

Colegiul constată că normele precitate au fost îndeplinite de către autoritatea vamală. (f.d. 29-34) Urmînd şirul logic ale normelor şi faptelor expuse, Colegiul apreciază drept legale acţiunile Biroului vamal Chişinău şi consideră că acesta întemeiat a aplicat, la caz, metoda pentru determinarea valorii în vamă a mărfii - metoda de rezervă, alias, metoda 6. Avînd în vedere circumstanţele expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe sunt ilegale şi neîntemeiate, motiv pentru care admite recursul declarat de Biroului vamal Chişinău ca întemeiat, casează decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţând în acest sens, o nouă hotărîre prin care se respinge acţiunea înaintată de societatea comercială „Edilizia Vico” societate cu răspundere limitată ca neîntemeiată.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de Biroul vamal Chişinău. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 ianuarie 2015 şi hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău din 10 octombrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de societatea comercială „Edilizia Vico” societate cu răspundere limitată împotriva Biroului vamal Chişinău privind contestarea actelor administrative şi restituirea plăţilor vamale achitate excedentar, pronunţând o nouă hotărîre prin care: Se respinge acţiunea înaintată de societatea comercială „Edilizia Vico” societate cu răspundere limitată împotriva Biroului vamal Chişinău privind 9 contestarea actelor administrative şi restituirea plăţilor vamale achitate excedentar, ca neîntemeiată.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Tatiana Vieru judecătorul Judecătorii Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Oleg Sternioală Petru Moraru 10

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.