3r-103/15 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: S.Bleşceaga dosarul nr.3r-103/15 instanţa de apel: N.Vascan, Iu.Cotruţă, E.Clim DECIZIE 03 iunie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, Judecător: Ala Cobăneanu Judecători: Tamara Chişca-Doneva, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în cauza de contencios administrativ la acţiunea depusă de societatea comericală ,,Speranţa 2” împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2014, prin care cererea de apel a fost restituită ca fiind depusă cu omiterea termenului legal de declarare, c o n s t a t ă La 08 aprilie 2013, reclamanta societatea comericală ,,Speranţa 2” s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a indicat că, în urma controlului efectuat la întreprindere pentru perioada 04.04.2010 – 15.02.2010, a fost întocmit actul de control fiscal nr.5-636849 din 24 martie 2010, în baza căruia prin decizia Inspectoratului Fiscal nr. 130 din 30 aprilie 2010, i-a fost aplicată amendă în sumă de 87201 lei. Afirmă că, la aceeaşi dată – 30 aprilie 2010, prin dispoziţia de plată nr. 656 a transferat suma de 43 522 lei, ceea ce constituie 50 % din suma amenzii. Susţine că, a depus cerere prealabilă în termen în secţia contribuabililor mari, precum că sunt de acord să transfere în termen suma amenzii pentru a beneficia de reducere cu 50%, însă din motive necunoscute cererea prealabilă s-a pierdut.

Din aceste considerente menţionează reclamanta că, la 05 decembrie 2012 administraţia SRL „Speranţa 2", a fost nevoită să se adreseze Inspectoratului Fiscal Principal de Stat al RM cu cerere de repunere în termen, privind reducerea cu 50% a amenzilor aplicate de către IFPS. Prin răspunsul nr. 84-3/0126 din 24 ianuarie 2013, Inspectoratul Fiscal de Stat pe Raionul Soroca, a informat societatea comericală ,,Speranţa 2” că nu a prezentat documente care ar justifica omiterea termenului. Totodată s-a comunicat că, nu a fost îndeplinit p. VI a părţii decisive a deciziei cu nr. 130 din 30 aprilie 2010, unde s-a 1 propus achitarea benevolă a profitului ilicit în sumă de 75 888 lei şi a sancţiunii în aceiaşi mărime de 75 888 lei.

Consideră reclamanta că acest argument este neîntemeiat, deoarece profitul ilicit şi sancţiunea în aceiaşi mărime indicate în decizie s-a propus de a fi achitate fără indicarea termenului, mai mult ca atât acest profit nu are nimic comun cu amenda fiscală. În acest răspuns, IFS Soroca nejustificat a menţionat că în conformitate cu legislaţia fiscală SRL „Speranţa 2" nu poate beneficia de reduceri cu 50 % din amenzile indicate în decizia nr. 130 din 30 aprilie 2010. Solicită, reclamanta obligarea IFPS de a reduce cu 50 % amenzile aplicate prin decizia IFSP nr. 130 din 30 aprilie 2010. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani, mun.

Chişinău din 28 februarie 2014, acţiunea înaintată de către societatea comericală ,,Speranţa 2” a fost admisă, fiind considerate ca fiind ilegale acţiunile Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de a obliga SRL„Speranţa 2" la plata amenzii integrale stabilită prin decizia Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 130 din 30 aprilie 2010 asupra cazului de încălcare a legislaţiei fiscale, ţinând cont de achitarea amenzii de către agentul economic în baza art. 234 alin. (2) Cod fiscal, în raport de 50% conform dispoziţiei de plată nr. 656 din 30 aprilie 2010. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, la data de 02 aprilie 2014, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a declarat apel, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii instanţei de fond, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea depusă de către societatea comericală ,,Speranţa 2” să fie respinsă ca fiind neîntemeiată.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2014, s-a restituit cererea de apel ca fiind depusă cu omiterea termenului legal de declarare. Invocînd ilegalitatea acestei încheieri, la data de 28 noiembrie 2014, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2014, cu restituirea pricinii la rejudecare în instanţa de apel pentru examinarea cauzei în fond. În susţinerea recursului s-a invocat dezacordul cu încheierea contestată, considerînd-o ilegală şi neîntemeiată pe motiv că a fost emisă cu încălcarea normelor de drept procedural, or, instanţa de apel urma să ţină cont de normele de drept naţionale, cît şi de practica CEDO, în vederea neîngrădirii dreptului privind accesul liber la justiţie, fapt ce în prezenta speţă nu se atestă.

La fel, s-a indicat că, apelul a fost declarat în termen, pe motiv că, copia hotărîrii motivate a instanței de fond ar fi primit-o la data de 27 martie 2014. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reietereză prevederile art. 425 CPC, care statuează expres că, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. La materialele cauzei lipsesc probe în confirmarea recepţionării încheierii a instanţei de apel de către recurent. Astfel, prin prisma art. 425 CPC, recursul înaintat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat se consideră depus în termen. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii contestate.

În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu art.427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. 2 Colegiul reiterează prevederile art. 362 alin. (1) CPC, care statuează expres că, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. Prin prisma normei enunţate, instanţa de recurs relevă că, dispozitivul hotătîrii instanței de fond a fost pronunțat la data de 28 februarie 2014 (f.d.99). Concomitent, din materialele dosarului Colegiul reţine că, cererea de apel înaintată de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat împotriva hotărîrii primei instanţe a fost înregistrată la data de 02 aprilie 2014 (f.d.108-109).

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră oportun de a reitera în prezenta speță prevederile art. 110 CPC, care statuează expres că, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea instanţei trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. Totodată, potrivit art. 111 alin. (3) CPC, termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiţionat începutul lui.

Prin urmare, în speţă, termenul de declarare a apelului şi-a început curgerea la 01 martie 2014, ziua imediat următoare datei emiterii dispozitivului hotărîrii contestate şi a expirat la 30 martie 2014, aceasta fiind ultima zi de depunere a apelului, pe cînd ultimul a fost depus la 02 aprilie 2014 (f.d.108-109). Astfel, de la pronunțarea hotărîrii judecătoreşti a primei instanţe pînă la declararea apelului s-a scurs o perioadă de 32 zile, fapt ce denotă depunerea apelului cu încălcarea termenului de declarare. Argumentele reprezentantului recurentului Inspectoratul Fiscal Principal de Stat precum că, apelul a fost declarat în termen, pe motiv că, copia hotărîrii motivate a instanței de fond ar fi primit-o la data de 27 martie 2014, instanţa de recurs le consideră neîntemeiate și care urmează a fi respinse.

Or, potrivit modificărilor operate prin Legea nr.155 din 05.07.2012, în vigoare din 30.11.2012, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii și nu din mometul primirii copiei hotărîrii, cum prevedea anterior norma procesuală. Plus la aceasta, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a avut posibilitatea de a-și argumenta poziția referitor la omiterea termenului de declarare a apelului, iar dînsul, neprezentîndu-se în ședință de judecată a instanţei de apel, s-a degrevat de probațiune. În astfel de circumstanţe, Colegiul conchide că, instanţa de apel întemeiat a restituit cererea de apel avînd în vedere că apelantul nici nu a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului.

Or, în cazul admiterii spre examinare a cererii de apel, se va încălca principiul securităţii raporturilor juridice, garantat de articolul 6 şi preambulul Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ceea ce este inadmisibil. În context, instanţa de recurs aminteşte că art. 6 § 1 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului îi garantează fiecărei persoane dreptul de a sesiza o instanţă cu orice contestaţie referitoare la drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil. Instanţa europeană a relatat însă, în practica sa constantă, că „dreptul la o instanţă” nu este absolut.

În această privinţa, Curtea Europeană, în mai multe cauze de acest gen, nu 3 exclude niciodată ipoteza că interesele unei bune administrări a justiţiei pot să justifice impunerea unui termen de exercitare a căii de atac, cauza Bacev contra Fosta Republică Yugoslavă a Macedoniei, Kemp contra Luxembourg, Diaz Ochoa contra Spaniei, în carte înalta Curte a arătat că termenul fixat de legea internă este o restricţie ce guvernează accesul la justiţie. Luînd în consideraţie cele expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează că argumentele invocate în recurs sînt neîntemeiate, fapt pentru care recursul urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel.

În conformitate cu art. 427 lit.a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2014, în cauza de contencios administrativ la acţiunea depusă de societatea comericală ,,Speranţa 2” împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 4