Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-727/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
27 mai 2015
Părțile
SRL Floreşti - gaz vs ANRE
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-727/15 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: T. Vasilică dosarul nr. 3ra-727/15 instanţa de apel: I. Cimpoi, A. Doga, N. Craiu ÎNCHEIERE 27 mai 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca - Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Floreşti - Gaz” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Floreşti - Gaz” împotriva Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică cu privire la contestarea actului administrativ împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 ianuarie 2015 prin care a fost respinsă cererea de apel depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Floreşti - Gaz” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 26 mai 2014, prin care a fost respinsă acţiunea constată: La 10 martie 2014, SRL „Floreşti - Gaz” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a invocat că prin hotărârea cu nr. 531 din 27 septembrie 2013 Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a dispus sistarea temporară, pe termen de şase luni (30 septembrie 2013 - 30 martie 2014), a licenţelor seria AA nr. 087081 din 03 ianuarie 2013 furnizare gaze naturale la tarife reglementate şi seria AA nr. 087080 din 03 ianuarie 2013 distribuţia de gaze naturale ale titularului de licenţe SRL „Tim Invest”.

Susţine că prin aceeaşi hotărâre, Agenţia a desemnat temporar, pe un termen de şase luni (30 septembrie 2013 - 30 martie 2014), titularul de licenţe SRL „Floreşti-gaz” să desfăşoare activităţile de distribuţie a gazelor naturale şi de furnizare a gazelor naturale la tarife reglementate pe fostul teritoriu autorizat al SRL „Tim Invest”. Afirmă că la 04 decembrie 2013 a fost informat prin fax despre hotărârea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică nr. 538 din 03 decembrie 2013, prin care Agenţia a dispus reluarea valabilităţii licenţelor 1 SRL „Tim Invest”. Menţionează că hotărârea în cauză nu face nici o referire la hotărârea Agenţiei nr. 531 din 27 septembrie 2013 cu privire la aplicabilitatea sau abrogarea acesteia.

Astfel, hotărârea ANRE nr. 531 din 27 septembrie 2013 până la momentul de faţă nu este anulată nici modificată. Remarcă că Agenţia nu a luat în consideraţie faptul că începând cu recepţia traseului de gaze de pe strada Eternităţii or. Floreşti la 12 decembrie 2009, teritoriul menţionat fiind teritoriu autorizat al SRL „Floreşti-gaz” a încheiat cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare, contracte de furnizare a gazelor naturale, care sunt valabile până în prezent, cu consumatorii din teritoriu menţionat, iar SRL „Tim Invest” nu a desfăşurat activitatea pentru care a solicitat licenţă, în teritoriul autorizat. Consideră că hotărârea nr. 538 din 03 decembrie 2013 contravine funcţiei Agenţiei în domeniul protecţiei consumatorilor, stipulată în art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la gazele naturale care prevede că în scopul protecţiei consumatorilor finali, Agenţia promovează protecţia drepturilor şi a intereselor legale ale consumatorilor finali.

Remarcă că Agenţia urma să stabilească procedura detaliată, bazată pe legislaţia în vigoare, privind transmiterea consumatorilor de la SRL „Floreşti-gaz” la SRL „Tim Invest”, fapt care nu a fost stabilit de Agenţie în hotărârea cu nr. 538. Totodată, indică că la emiterea hotărârea nr. 538 din 03 decembrie 2013 cu privire la reluarea valabilităţii licenţelor SRL „Tim Invest”, pârâtul nu a ţinut cont de faptul că hotărârea Judecătoriei Floreşti din 28 noiembrie 2013 aduce atingeri drepturilor şi intereselor SRL „Floreşti-gaz”, care din momentul recepţiei traseului de gaze de pe strada Eternităţii or. Floreşti şi până în prezent efectuează activitatea de furnizare şi distribuţie a gazelor naturale către consumatorii finali.

Relatează că a înaintat în adresa ANRE la 12 decembrie 2013 o cerere prealabilă prin care a solicitat anularea hotărârii emise cu nr. 538 din 03 decembrie 2013. Afirmă că la 04 februarie 2014, a primit răspunsul ANRE nr. 03/10 din 10 ianuarie 2014, prin care a fost informat despre refuzul de a satisface cererea prealabilă. Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 19, 22, 24-26, 28 din Legea contenciosului administrativ. Solicită admiterea acţiunii, anularea hotărârii ANRE nr. 538 din 03 decembrie 2013 prin care Agenţia a dispus reluarea valabilităţii licenţelor SRL „Tim Invest”. Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 23 mai 2014 a fost admis demersul SRL „Floreşti-gaz”, atras în proces în calitate de intervenient accesoriu SRL „Tim Invest”.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 26 mai 2014 a fost respinsă acţiunea ca nefondată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 ianuarie 2015 a fost respinsă cererea de apel depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Floreşti - Gaz”, şi menţinută hotărârea primei instanţe. 2 La 27 martie 2015, SRL „Floreşti - Gaz” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanţei şi a deciziei instanţei de apel, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată.

Susţine că Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică prin hotărârea nr. 531 din 27 septembrie 2013 a dispus sistarea temporară, pe termen de şase luni a licenţelor seria AA nr. 087081 din 03 ianuarie 2013 furnizare gaze naturale la tarife reglementate şi seria AA nr. 087080 din 03 ianuarie 2013 distribuţia de gaze naturale ale titularului de licenţe SRL „Tim Invest”. Prin aceeaşi hotărâre, Agenţia a desemnat temporar, pe un termen de şase luni titularul de licenţe SRL „Floreşti – gaz” să desfăşoare activităţile de distribuţie a gazelor naturale şi de furnizare a gazelor naturale la tarife reglementate pe fostul teritoriu autorizat al SRL „Tim Invest”. Menţionează că la 04 decembrie 2013, prin fax, a fost informată despre hotărârea ANRE nr. 538 din 03 decembrie2013.

Prin această hotărâre Agenţia a dispus reluarea valabilităţii licenţelor SRL „Tim Invest”, dar nu face nici o referire la hotărârea Agenţiei nr. 531 din 27 septembrie 2013 în privinţa aplicabilităţii sau abrogării acesteia. Relatează că în continuare furnizează gazele naturale conform hotărârii ANRE nr. 531 din 27 septembrie 2013, prin care a fost desemnată de a furniza gaze naturale. Remarcă că SRL „Tim Invest” nu dispune de reţele de distribuţie a gazelor naturale ceea ce implicit urma să atragă refuzul în eliberarea licenţei. Invocă că prevederile art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea privind gazele naturale, statuează direct că agenţia desemnează titularul de licenţă care va desfăşura activitatea licenţiată în locul titularului de licenţă pentru transportul, distribuţia sau furnizarea gazelor naturale la tarife reglementate a cărui licenţă a fost suspendată temporar, căruia i s-a retras licenţa sau a cărui licenţă a expirat.

Menţionează că conform art. 16 alin. (1) din Legea cu privire la gazele naturale, licenţele pentru activităţile prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. a), b) şi e) se acordă persoanelor fizice întreprinzători individuali sau persoanelor juridice, iar licenţele pentru activităţile prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. c) şi d) se acordă persoanelor juridice. Pentru obţinerea licenţei, persoanele prevăzute la alin. (1) trebuie: c) să prezinte documente care confirmă că dispune de reţele de gaze naturale, de instalaţii de producere, de depozite de stocare, de instalaţii GNL sau de instalaţii GNCV. Astfel, SRL „Tim Invest” nu dispune de nici un gazoduct în proprietate sau posesiune pentru a furniza sau distribui gaze naturale.

Consideră că la emiterea hotărârii nr. 538 din 03 decembrie 2013, Agenţia nu a ţinut cont de faptul că hotărârea Judecătoriei Floreşti din 28 noiembrie 2013 le aduce atingeri drepturilor şi intereselor sale, care din momentul recepţiei traseului de gaze de pe strada Eternităţii or. Floreşti şi până în prezent efectuează activitatea de furnizare şi distribuţie a gazelor naturale către consumatorii finali. 3 Menţionează că hotărârea Judecătoriei Floreşti din 28 noiembrie 2013, nu poate fi reţinută de instanţa de fond ca fapt prejudiciabil stabilit, deoarece limitele sale subiective nu se extind asupra SRL „Floreşti-gaz”. Susţine că nu a fost antrenat ca persoană interesată în pricina civilă care a fost examinată în cadrul Judecătoriei Floreşti, în care s-a examinat cererea SRL „Tim Invest” de anulare a sistării temporare a licenţei seria AA nr. 087080 şi seria AA nr. 087081 de furnizare şi distribuire a gazelor naturale.

Deci, puterea lucrului judecat a Hotărârii Judecătoriei Floreşti din 28 noiembrie 2013, nu este opozabil faţă de instanţa de fond şi SRL „Floreşti-gaz”, prin prisma limitelor subiective a unui act judecătoresc (are efecte doar faţă de participanţii la proces). La 15 mai 2015, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a depus referinţă la cererea de recurs, solicitând respingerea acestuia ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor, inclusiv a recurentului, la 29 ianuarie 2015, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire anexată (f. d. 84), careva date despre recepţionarea acesteia de către recurent, la materialele dosarului, lipsesc.

Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 27 martie 2015, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de SRL „Floreşti - Gaz” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. 4 Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de SRL „Floreşti - Gaz”, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SRL „Floreşti - Gaz” ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Floreşti - Gaz” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca - Doneva Valentina Clevadî 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.