2rac-149/15 — Repararea prejudiciului

prima instanţă: L. Holeviţcaia dosarul nr. 2rac-149/15 instanţa de apel: N. Budăi, A. Nogai, I. Muruianu ÎNCHEIERE 27 mai 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca - Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea pe Acţiuni „Cariera de Granit şi Pietriş din Soroca” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „Cariera de Granit şi Pietriş din Soroca” împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la repararea prejudiciului material împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2014 prin care a fost admis apelul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, casată hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 18 iunie 2014 şi emisă o nouă hotărâre cu privire la respingerea acţiunii constată: La 02 iulie 2013, SA „Cariera de Granit şi Pietriş din Soroca” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la repararea prejudiciului material. În motivarea acţiunii a invocat că la 11 ianuarie 2011, IFPS a iniţiat procedura de executare forţată a obligaţiilor contribuabilului - SA „Cariera de Granit şi Pietriş din Soroca” faţă de bugetul public naţional, fondul social, fondul de pensii şi a obligaţiilor de asigurare obligatorie, de asistenţă medicală. Suma totală a datoriilor fiind de 1926853 lei. Susţine că IFPS a emis hotărârea cu nr. AH 0096863 din 11 ianuarie 2011 în care au fost indicate tipuri de obligaţii neexecutate şi suma totală a datoriilor.

Afirmă că pentru executarea hotărârii menţionate, la 19 ianuarie 2011, IFPS a depus sechestru asupra bunurilor societăţii pentru asigurarea executării silite a obligaţiilor fiscale. Menţionează că în conformitate cu actul nr. 007287 au fost sechestrate produsele finite după cum urmează: prundiş de granit de fracţia 5x10 în cantitate de 4411,72 tone cu un preţ de 81,44 lei pentru o tonă, prundiş de granit de fracţia 5x20 în cantitate de 14917,183 tone cu un preţ de 75,14 lei pentru o tonă, prundiş 1 de granit de fracţia 5x70 în cantitate de 3330,78 tone cu un preţ de 71,84 lei pentru o tonă, nisip de granit ca rezultat al deşeurilor din producţie în cantitate de 11762,849 tone cu un preţ de 24,78 lei pentru o tonă, amestec de fracţii în egală proporţie 5x10, 5x20, 5x70, nisip de granit în cantitate de 2842,36 tone cu un preţ de 78,56 lei pentru o tonă.

În total fiind sechestrate bunurile în valoare de 2209798,06 lei, ce reprezintă sine costul direct, dar nu costul de piaţă. Susţine că din conţinutul actului întocmit, a fost prevenit că în cazul nestingerii obligaţiilor fiscale în termen de 30 de zile lucrătoare din data aplicării sechestrului, averea sechestrată va fi realizată silit prin intermediul Bursei de mărfuri în ordinea stabilită de prevederile Codului fiscal.

Dat fiind faptul că sechestrul a fost aplicat la 19 ianuarie 2011 termenul de 30 de zile lucrătoare a expirat la 04 martie 2011. Susţine că în această perioadă a efectuat achitarea obligaţiilor fiscale stabilite în hotărârea IFPS nr. AH0096863 din 11 ianuarie 2011 în următorul mod: impozitul pe venit (inclusiv penalităţi) a fost stins în mărime de 261189,71 lei, asigurarea socială obligatorie (inclusiv penalităţi) au fost stinse în mărime de 201300,23 lei, fondul de pensii - 118197,85 lei, primele de asigurare de asistenţă medicală, inclusiv penalităţi, au fost achitate în valoare de 164435,58 lei, taxa pe valoarea adăugată (inclusiv penalităţi) - 1119119,54 lei, taxele pentru resurse naturale (inclusiv penalităţi) au fost stinse în mărime de 90221,01 lei.

Concomitent, a achitat impozitul pe pământ în valoare de 19415,15 lei, impozitul pe venit la sursa de plată 212,98 lei şi taxa pentru amenajarea teritoriului în valoare de 3591,86 lei. În total, obligaţiile fiscale au fost stinse în mărime de 1977 683,91 lei, fapt confirmat prin concluzia firmei de audit din 09 aprilie 2012. Invocă prevederile alin. (1) lit. a) a articolului 202 Cod fiscal, care statuează că sechestrul de pe bunuri se ridică în cazul stingerii, totale sau parţiale, a obligaţiei fiscale şi al recuperării de către contribuabil a cheltuielilor de executare silită.

Remarcă că deşi a stins în termenul stabilit obligaţia fiscală în mărime 1977683, 91 lei şi datoria în mărime de 232 114, 15 lei, IFPS la sfârşitul lunii martie 2011 a transmis bunurile sechestrate spre comercializare Bursei universale de mărfuri, care a comercializat bunurile sechestrate la 14 aprilie 2011. Indică că bunurile sechestrate au fost valorificate şi comercializate cu preţul sine costului direct. Relatează că i-a devenit cunoscut acest fapt la 06 iulie 2011, când reprezentanţii organului fiscal s-au prezentat la întreprindere cu scopul transmiterii în proprietate SRL „Aim Handling” (cumpărătorului) bunurile sechestrate. În acest context a fost întocmit actul nr. AR 0000403 de ridicare şi transmitere a bunurilor.

Menţionează că potrivit raportului de evaluare nr. 0301726 din 02 august 2011 efectuat de către expertul - evaluator de la Camera de Comerţ şi Industrie, au fost înregistrate următoarele preţuri medii de piaţă an gros al unei tone de producţie gata eliberată de la depozitul producătorului: prundiş de granit de fracţia 5x10 - 193 lei/tona, prundiş de granit de fracţia 5x20 - 190 lei/tona, prundiş de granit de fracţia 5x70 - 163 lei/tona, nisip de granit ca rezultat al deşeurilor din 2 producţie - 75 lei/tona, amestec de fracţii în egală proporţie 5x10, 5x20, 5x70 şi nisip de granit - 150 lei/tona. Invocă că reieşind din cantitatea mărfii sechestrate şi comercializate, societatea urma să obţină o sumă medie de 4614335, 40 lei sau cu 2263 838,28 lei mai mult decât preţul obţinut de organele fiscale în rezultatul comercializării ilegale a mărfii sechestrate.

Suplimentar, interesele societăţii au fost prejudiciate şi cu suma de 181107,06 lei, cheltuielile legate cu executarea silită prin intermediul Bursei de mărfuri sau prejudiciul nerecuperat constituie 2531604,18 lei. Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 5, 6 , 7, 166, 167 CPC, 1398 Cod civil. Solicită obligarea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat să repare prejudiciul cauzat în mărime de 2531604,18 lei, fie să restituie bunurile comercializate ilegal, încasarea din contul statului suma taxei de stat achitate şi cheltuielile ce ţin de examinarea cauzei. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 18 iunie 2014 a fost admisă acţiunea, încasat de la IFPS în beneficiul SA „Cariera de Granit si Pietriş din Soroca” 2531604,18 lei prejudiciul cauzat, 50000 lei cu titlu de taxă de stat, 25000 asistenţă juridică.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2014 a fost admis apelul declarat de IFPS, casată hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre, prin care a fost respinsă acţiunea. La 30 martie 2015, SA „Cariera de Granit si Pietriş din Soroca” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate cu menţinerea hotărârii primei instanţe, precum şi încasarea sumei de 25000 lei cu titlu de taxă de stat pentru depunerea recursului. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. Consideră că instanţa de apel a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată şi anume art. 1404 alin. (3) Cod civil al RM, conform căruia obligaţia de reparare a prejudiciului nu se naşte în măsura în care cel prejudiciat a omis, cu intenţie ori din culpă gravă, să înlăture prejudiciul prin mijloace legale.

Remarcă că însăşi instanţa de fond, prin hotărârea pronunţată a identificat neconformarea organului fiscal la prevederile art. 202 alin. (1) şi (3) Cod fiscal, care obligă organul controlului fiscal să ridice imediat sechestrul după ce restanţele fiscale au fost achitate. Chiar şi în cazul existenţei unei alte creanţe să aplice un alt sechestru în limita valorii creanţei respective. Susţine că a fost în imposibilitate de a preîntâmpina sau înlătura prejudiciul în sensul prevederilor alin. (3) al art. 1404 CC, aşa cum a constatat instanţa de apel în decizia recurată. Consideră că instanţa de apel a dat interpretarea eronată prevederilor codului fiscal, stabilind obligativitatea contribuabilului de a solicita ridicarea sechestrului de pe bunuri prin demonstrarea prin acte justificative a stingerii obligaţiei fiscale.

3 Consideră că este incorectă poziţia instanţei de apel în vederea legalităţii comercializării bunurilor sechestrate, prin faptul că contribuabilul nu a contestat legalitatea actului administrativ. Susţine că instanţa nu a ţinut cont de faptul că la momentul aflării despre comercializarea mărfii sechestrate a avut loc tranzacţia de vânzare – cumpărare, iar contestarea actului juridic nu poate fi efectuat în ordinea contenciosului administrativ şi, în acest caz, declararea ilegalităţii actului administrativ în nici un caz nu va duce la nulitatea actului juridic. Este de opinia că concluziile deciziei recurate sunt contrare prevederilor articolelor 208, 209 şi 213 Cod fiscal.

Aşadar, reieşind din prevederile articolului 208 organizarea şi desfăşurarea petrecerii licitaţiilor de comercializare a bunurilor sechestrate îi aparţine organului fiscal, care, în baza articolului 209 alin. (2) emite anumite acte de pregătire comercializării, iar alin. (4) expres stabileşte că deciziile privind stabilirea preţului iniţial şi expunerea bunurilor sechestrate spre comercializare se emit de către organul fiscal. Menţionează că articolul 213 alin. (10) Cod fiscal, stabileşte că rezultate licitaţiei pot fi contestate de contribuabil în ordinea stabilită de legislaţie. În aceasta ordine de idei, concluzia instanţei de apel precum că expunerea bunurilor sechestrate a SA „Cariera de granit şi pietriş din Soroca” a fost una legală, deoarece nu s-a contestat legalitatea deciziei respective a organului fiscal este una greşită şi contrară prevederilor legale.

La 18 mai 2015, IFPS a depus referinţă la cererea de recurs, solicitând respingerea recursului ca fiind inadmisibil, cu menţinerea deciziei instanţei de apel. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei nu rezultă cu certitudine data expedierii deciziei integrale în adresa părţilor, totodată, recurentul susţine că copia deciziei a fost expediată la 03 februarie 2015. La caz se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi au declarat recursul la 30 martie 2015, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

4 Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de SA „Cariera de Granit şi Pietriş din Soroca” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de SA „Cariera de Granit şi Pietriş din Soroca”, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SA „Cariera de Granit şi Pietriş din Soroca” ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Societatea pe Acţiuni „Cariera de Granit şi Pietriş din Soroca” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 5