Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
3ra-666/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
27 mai 2015
Părțile
Crismaru Alexandru vs IGP al MAI
Pe scurt
Disciplina muncii, asigurarea disciplinii de muncă, modul de aplicare a sancţiunilor disciplinare

3ra-666/15 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă, jud.: Şt. Niţă dosarul nr. 3ra-666/2015 instanţa de apel, jud.: I. Cimpoi, N. Craiu, V. Pruteanu DECIZIE 27 mai 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vladimir Timofti, Iuliana Oprea, Ion Druţă, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Alexandru Crîşmaru, Vitalie Curarari şi Dorin Tomşa împotriva Inspectoratului General al Poliţiei cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 15 ianuarie 2015 prin care a respins apelul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 11 iunie 2014 c o n s t a t ă La 24 iunie 2013, Alexandru Crîşmaru, Vitalie Curarari şi Dorin Tomşa au depus cerere de chemare în judecată împotriva IGP al MAI cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii reclamanţii au indicat că sunt angajaţi ai poliţiei, în cadrul secţiei nr. 2 a Direcţiei nr. 3 a INI al IGP al MAI. Menţionează că Dorin Tomşa exercită funcţia de şef al secţiei nr. 2 a Direcţiei nr. 3 a INI al IGP al MAI, Alexandru Crîşmaru exercită funcţia de ofiţer superior de investigaţii al secţii nr. 2 a Direcţiei nr. 3 a INI al IGP al MAI şi Vitalie Curarari exercită funcţia de ofiţer principal de investigaţii al secţiei nr. 2 a Direcţiei nr. 3 a INI al IGP al MAI.

Susţin că prin ordinul pîrîtului nr. 186 ef din 29 mai 2013, au fost sancţionaţi şi, anume, Dorin Tomşa - cu mustrare aspră, Alexandru Crîşmaru şi Vitalie Curarari - cu avertisment. Afirmă că temei pentru aplicarea sancţiunilor disciplinare menţionate a servit faptul că, Dorin Tomşa nu a respectat şi executat dispoziţia nr. INI/3-908 din 18 aprilie 2013 a şefului Direcţiei nr. 3 a INI al IGP al MAI în ce priveşte repartizarea şi stabilirea domeniilor de activitate pentru angajaţii din subordine şi neîndeplinirea misiunii într-o manieră echitabilă, iar Alexandru Crîşmaru şi Vitalie Curarari nu au respectat exercitarea atribuţiilor de serviciu conform repartizării atribuite în conformitate cu dispoziţia nr. INI/3-908 din 18 aprilie 2013 a şefului Direcţiei nr. 3 a INI al IGP al MAI.

Invocă că temei juridic pentru aplicarea sancţiunilor disciplinare pentru Alexandru Crîşmaru şi Vitalie Curarari au servit prevederii pct. 15 lit. lit. a) şi b) din Codul de etică şi deontologie poliţienească şi ale pct. 2 alin. (1) din Statutul disciplinar al organelor afacerilor interne, aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 2 din 04 ianuarie 1996, iar temei juridic pentru aplicarea sancţiunii disciplinare pentru Dorin Tomşa a servit prevederile art. 26 alin. (1) lit. e) din Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, ale pct. 15 lit. lit. a) şi b) din Codul de etică şi deontologie şi ale pct. 2 alin. (1) din Statutul disciplinar al organelor afacerilor interne, aprobat prin Hotărîre Guvernului RM nr. 2 din 04 ianuarie 1996. Consideră că ordinul pîrîtului nr. 186 ef din 29 mai 2013 a fost emis contrar prevederilor legislaţiei în vigoare.

Menţionează că conform art. 55 din Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului nr. 320 din 27 decembrie 2012, sancţiunile disciplinare se aplică prin ordinul angajatorului, numai după efectuarea anchetei de serviciu privitor la abaterea disciplinară. Poliţistul în privinţa căruia se desfăşoară ancheta de serviciu are dreptul să cunoască integral materialele anchetei, să solicite şi /sau să prezinte probe în apărare. Susţin că la finalizarea anchetei de serviciu, reclamanţilor nu li-au fost prezentate materialele anchetei de serviciu. Afirmă că, conform art. 55 din Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului nr. 320 din 27 decembrie 2012, faptele care constituie abateri disciplinare, modul de aplicare, atenuare şi ridicare sancţiunilor disciplinare sînt prevăzute în Statutul disciplinar al poliţistului, aprobat de Guvern.

Mai invocă că, ei au fost sancţionaţi în corespundere cu prevederile Statutului disciplinar al organelor afacerilor interne, aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 2 din 04 ianuarie 1996, şi nu în corespundere cu Statutul disciplinar al poliţistului, aşa cum stabileşte Lege cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului. De fapt, la momentul de faţă, un asemenea act aprobat de Guvern nu există, iar prin urmare, pîrîtul a efectuat ancheta de serviciu şi a aplicat sancţiunea fără ca să se conducă de un act normativ, care legal să prevadă modul şi condiţiile de efectuare a anchetei de serviciu.

Indică că, reclamanţilor le-a fost imputat faptul că ei au încălcat prevederile dispoziţiei nr. INI/3-908 din 18 aprilie 2013 a şefului Direcţiei nr. 3 a INI al IGP al MAI, însă în acelaşi timp, această dispoziţie nu interzice poliţiştilor să exercite atribuţii de constatare a încălcărilor de lege şi la alte compartimente, aşa cum şi să exercite atribuţii şi pe alte sectoare teritoriale, inclusiv şi la indicaţia şefilor nemijlociţi. Prin urmare, exercitarea atribuţiilor pe un alt teritoriu administrativ decît cel prescris de către conducerea subdiviziunii, fără ca dispoziţia menţionată să stabilească interdicţia de se afla în alt sector administrativ, nu poate fi calificată drept încălcare disciplinară.

Menţionează că ei de fapt îşi exercitau obligaţiunile funcţionale şi nu încălcau prevederile legislaţiei şi a fişei de post, la momentul cînd se consideră că a fost comisă abaterea disciplinară. Susţin că chiar în ordinul de sancţionare a fost confirmat faptul că reclamanţii Vitalie Curarari şi Alexandru Crîşmaru se aflau pe teritoriul raionului Ocniţa în baza raportului adresat şefului Direcţiei nr. 3 a INI al IGP al MAI. Afirmă că Direcţia nr. 3 a INI al IGP al MAI are în sarcinile sale şi realizarea activităţilor de combatere a contrabandei, iar şeful acestei direcţii este în drept să redirecţioneze, în caz de necesitate, forţele de personal din subordine, pentru soluţionarea unor chestiuni de importanţă stringentă sau majore.

Prin urmare nu poate fi imputată reclamanţilor faptul că ei îşi realizau atribuţiile sale de serviciu. Invocă reclamanţii că, le-a fost imputată comiterea unui act de corupţie, dar care de fapt nu l-au comis. Astfel ei nu au încălcat dispoziţiile şi indicaţiile superiorilor şi nu au încălcat disciplina muncii, exercitînd de fapt atribuţiile sale în corespundere cu prevederii legislaţiei în vigoare. Cere Alexandru Crîşmaru, Vitalie Curarari şi Dorin Tomşa anularea ordinului IGP al MAI nr. 186 ef din 29 mai 2013 cu privire la sancţionarea disciplinară a angajaţilor Direcţiei nr. 3 a INI al IGP al MAI şi încasarea de la pîrît a unui salariu lunar, în vederea reparării prejudiciului moral şi a cheltuielilor de asistenţă juridică.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 11 iunie 2014 acţiunea a fost admisă parţial şi a fost anulat ordinul IGP al MAI nr. 186 ef din 29 mai 2013 în partea aplicării în privinţa lui Dorin Tomşa a sancţiunii disciplinare sub formă de mustrare aspră şi în privinţa lui Alexandru Crîşmaru şi Vitalie Curarari a sancţiunilor disciplinare sub formă de avertisment. În rest acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. La 16 iunie 2014 şi 15 octombrie 2014, în termenul prevăzut de lege, IGP al MAI a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe, cerînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la respingerea acţiunii. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 ianuarie 2015 a fost respins apelul declarat de IGP al MAI şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 11 iunie 2014. La 24 martie 2015 IGP al MAI a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărârii prin care acţiunea să fie respinsă ca neîntemeiată. În motivarea recursului, recurentul a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată şi emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi procedural. Menţionează că, instanţele inferioare nu au constat şi elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, mai mult ca atît, prima instanţă eronat a făcut referire la prevederile art. 208 alin. (1) Codul muncii, în cazul în care materialele cauzei de notă contrariul.

Susţine că prima instanţă a reţinut momentul implicării Alexandra Crîşmaru, Vitalie Curarari în acţiuni de investigare şi contracarare a contrabandei la postul vamal „Clocuşna”, r. Ocniţa, adică în afara liniilor de activitate atribuite prin pct. 3 al Dispoziţiei nr, INI/3-908 din 18 aprilie 2011, iar superiorul acestora Dorin Tomşa nu a supravegheat respectarea de către subalternii săi a liniilor de activitate atribuite. Totodată, prima instanţă corect a constat domeniul de activitate a reclamanţilor, însă necătînd că aceştia au investigat un alt domeniu decît cel atribuit, greşit a concluzionat că această faptă nu poate fi calificată ca o abatere disciplinară. Consideră recurentul că, instanţele inferioare contrar prevederilor art. 241 alin. (5) şi art. 390 CPC, prin soluţia de admitere a cerinţelor acţiunii au aplicat greşit normele de drept material, şi nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La caz, se constată că copia deciziei instanţei de apel din 15 ianuarie 2015, a fost expediată în adresa recurentului IGP al MAI la data de 22 ianuarie 2015, recepţionată conform scrisorii la 05 februarie 2015 (f.d. 172). Astfel instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 24 martie 2015, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe cu emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărâre.

Fiind investită cu judecarea acţiunii în cauză şi având ca obiect al litigiului anularea ordinului IGP al MAI nr. 186 ef din 29 mai 2013 cu privire la sancţionarea disciplinară a angajaţilor Direcţiei nr. 3 a INI al IGP al MAI şi încasarea de la pîrît a unui salariu lunar, în vederea reparării prejudiciului moral şi a cheltuielilor de asistenţă juridică, prima instanţă a ajuns la concluzia temeiniciei parţiale a acţiunii şi ilegalităţii actelor administrative contestate, drept temei reţinînd prevederile art. 208 alin. (1) şi (2) Codul muncii, iar faptul că reclamanţii au încălcat prevederile Dispoziţiei şefului Direcţiei nr. 3 nr. INI/3-908 din 18 aprilie 2013 nu constituie abatere disciplinară, concluzie care a fost menţinută şi de instanţa de apel.

Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe şi deciziei instanţei de apel, în raport cu criticele formulate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că concluzia primei instanţe şi instanţei de apel este greşită, rezultată din aprecierea incorectă a materialului probator propus de părţi în raport cu prevederile legale aplicabile raportului juridic litigios. În favoarea concluziei enunţate instanţa de recurs reţine că, materialele cauzei atestă cu certitudine că, Dorin Tomşa exercită funcţia de şef al secţiei nr. 2 a Direcţiei nr. 3 a INI al IGP al MAI, Alexandru Crîşmaru exercită funcţia de ofiţer superior de investigaţii al secţii nr. 2 a Direcţiei nr. 3 a INI al IGP al MAI şi Vitalie Curarari exercită funcţia de ofiţer principal de investigaţii al secţiei nr. 2 a Direcţiei nr. 3 a INI al IGP al MAI.

Conform ordinului IGP al MAI nr. 186 ef din 29 mai 2013 a fost ordonat, 1) pentru încălcarea cerinţelor lit. a) pct. 15 al Codului de etică şi deontologie al poliţistului aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 481 din 10 mai 2006, alin. (1) a pct. 2 al Statului disciplinar al organelor afacerilor interne, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 2 din 04 ianuarie 1996 şi lit. e) alin. (1) art. 26 al Legii cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului nr. 320 din 27 decembrie 2012, manifestate prin nerespectarea executării Dispoziţiei şefului Direcţiei nr. 3 nr. INI/3-908 din 18 aprilie 2013 în ce priveşte repartizarea şi stabilirea domeniilor de activitate pentru angajaţii din subordine, neîndeplinirea misiunii într-o manieră echitabilă, şeful secţiei nr. 2 a Direcţiei nr. 3 a INI al IGP al MAI, locotenent-colonel de poliţie Dorin Tomşa a fost sancţionat cu mustrare aspră.

2) pentru încălcarea cerinţelor lit. a) şi b) pct. 15 al Codului de etică şi deontologie al poliţistului aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 481 din 10 mai 2006, alin. (1) a pct. 2 al Statului disciplinar al organelor afacerilor interne, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 2 din 04 ianuarie 1996, manifestate prin nerespectarea exercitării atribuţiilor de serviciu conform repartizării atribuite conform Dispoziţiei şefului Direcţiei nr. 3 nr. INI/ 3-908 din 18 aprilie 2013, căpitanul de poliţie Alexandru Crîşmaru, ofiţer superior de investigaţii a Secţiei nr. 2 a Direcţiei nr. 3 a INI al IGP al MAI a fost sancţionat cu avertisment.

3) pentru încălcarea cerinţelor lit. a) şi b) pct. 15 al Codului de etică şi deontologie al poliţistului aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 481 din 10 mai 2006, alin. (1) a pct. 2 al Statului disciplinar al organelor afacerilor interne, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 2 din 04 ianuarie 1996, manifestate prin nerespectarea exercitării atribuţiilor de serviciu conform repartizării atribuite conform Dispoziţiei şefului Direcţiei nr. 3 nr. INI/ 3-908 din 18 aprilie 2013, căpitanul de poliţie Vitalie Curarari, ofiţer principal de investigaţii a Secţiei nr. 2 a Direcţiei nr. 3 a INI al IGP al MAI a fost sancţionat cu avertisment.

Totodată, Colegiul reţine că, ordinului IGP al MAI nr. 186 ef din 29 mai 2013 a fost emis în urma unei anchete de serviciu, în rezultatul căreia s-a constat că, la 28 aprilie 2013 în SG a IP Ocniţa a parvenit informaţia telefonică de la şeful secţiei nr. 2 a Direcţiei nr. 3 a INI al IGP al MAI, locotenent-colonel Dorin Tomşa pe faptul că în s. Clocuşna, r. Ocniţa subalternii săi au fost agresaţi de nişte cetăţeni necunoscuţi în aproprierea postului vamal „Clocuşna”, iar în baza indicaţiei scrise de către colonelul de poliţie Ion Bodrug a fost dispusă stabilirea tuturor circumstanţelor în cadrul efectuării unei anchete de serviciu.

În baza materialelor acumulate în cadrul anchetei de serviciu a fost constat că, şeful secţiei nr. 2 a Direcţiei nr. 3 Dorin Tomşa, ofiţerul superior de investigaţii al secţii nr. 2 a Direcţiei nr. 3 Alexandru Crîşmaru şi ofiţerul principal de investigaţii al secţiei nr. 2 a Direcţiei nr. 3 Vitalie Curarari au admis abateri de la Dispoziţia şefului Direcţiei nr. 3 nr. INI/3-908 din 18 aprilie 2013, conform căreia la pct. 1 au fost stabilite ramurile şi direcţiile economiei naţionale în ce priveşte acumularea şi sitematizarea permanentă în cadrul dosarelor analitice, a informaţiilor privind situaţia operativă. Corespunzător în conformitate cu pct. 2 au fost stabilite liniile de activitate care vor fi acoperite de către angajaţii secţiei nr. 2 a Direcţiei nr. 3 şi care se referă la agricultură şi industrie alimentară, construcţii, privatizare-postprivatizare, resurse naturale, mediul şi silvicultură, ajutoare sociale.

Mai mult ca atît, conform anexei nr. 1 la Dispoziţia şefului Direcţiei nr. 3 nr. INI/3-908 din 18 aprilie 2013, pentru fiecare angajat a fost stabilite dosarele analitice pe liniile de activitate şi corespunzător pentru ofiţerul principal de investigaţii al secţiei nr. 2 a Direcţiei nr. 3, căpitan de poliţie Vitalie Curarari a fost stabilită ramura ajutoarelor sociale şi umanitare, iar căpitanului de poliţie Alexandru Crîşmaru a fost stabilită ramura tranzacţiilor imobiliare, relaţii funciare şi amenajarea teritoriului.

Însă, contrar dispoziţiei supra indicată, conform rapoartelor lui Vitalie Curarari şi Alexandru Crîşmaru adresate şefului Direcţiei nr. 3, Vitalie Briceag, aceştea efectuau măsuri investigativ operative pe teritoriul r. Ocniţa, s. Clocuşna privind contrabanda traficului ilicit de mărfuri, contrar liniilor de activitate stabilite, în cazul în care conform anexei nr. 2 la Dispoziţia şefului Direcţiei nr. 3 nr. INI/3-908 din 18 aprilie 2013 pentru Alexandru Crîşmaru a fost stabilit raionul Drochia, corespunzător pentru Vitalie Curarari raioanele Briceni şi Donduşeni.

Astfel, instanţa de recurs reţine că în conformitate cu pct. 15 lit. a) şi b) al Codului de Etică şi deontologie al poliţistului, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 481 din 10 mai 2006, colaboratorul de poliţie este obligat să verifice în mod sistematic legalitatea operaţiunilor pe care şi le-a propus să le execute; să execute ordinele date în mod regulamentar de superiori, dar este dator să se abţină de la executarea ordinelor evident ilegale şi să raporteze acest lucru, fără a se teme de eventuale sancţiunii.

Iar, alin. (1) pct. 2 al Statului disciplinar al organelor afacerilor interne, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 2 din 04 ianuarie 1996, în vigoare la 28 aprilie 2013, statuează că, disciplina în organele afacerilor interne obligă pe fiecare colaborator, să respecte cu stricteţe Constituţia Republicii Moldova, legislaţia în vigoare şi tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, să execute întocmai şi în termenul oportun jurămîntul, prevederile statutelor, regulamentelor, instrucţiunilor, ordinelor şi dispoziţiilor primate. Totodată, conform art. 26 alin. (1) lit. e) al Legii cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului nr. 320 din 27 decembrie 2012, poliţistul îşi desfăşoară activitatea profesională în interesul şi în sprijinul persoanei, comunităţii şi al instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii, fiind obligat să execute ordinele, dispoziţiile şi indicaţiile superiorilor.

Prin urmare, prin prisma normelor enunţate instanţa de recurs conchide că actul administrativ contestat a fost emis în corespundere cu dispoziţiile legale aplicabile situaţiei date, deoarece, după cum a constat şi prima instanţă Alexandru Crîşmaru şi Vitalie Curarari au fost antrenaţi în acţiuni de investigare şi contracarare a contrabandei la postul vamal „Clocuşna”, r. Ocniţa, adică în afara liniilor de activitate atribuite prin pct. 3 al Dispoziţiei şefului Direcţiei nr. 3 nr. INI/3-908 din 18 aprilie 2013, iar superiorul acestora Dorin Tomşa nu a supravegheat respectarea de către subalterni săi a liniilor de activitate atribuite.

Or, conform art. 201 şi art. 202 Codul muncii, disciplina muncii reprezintă obligaţia tuturor salariaţilor de a se subordona unor reguli de comportare stabilite în conformitate cu prezentul cod, cu alte acte normative, cu convenţiile colective, cu contractele colective şi cu cele individuale de muncă, precum şi cu actele normative la nivel de unitate, inclusiv cu regulamentul intern al unităţii. Disciplina de muncă se asigură în unitate prin crearea de către angajator a condiţiilor economice, sociale, juridice şi organizatorice necesare prestării unei munci de înaltă productivitate, prin formarea unei atitudini conştiente faţă de muncă, prin aplicarea de stimulări şi recompense pentru munca conştiincioasă, precum şi de sancţiuni în caz de comitere a unor abateri disciplinare.

Iar, conform art. 206 alin. (1) Codul muncii, pentru încălcarea disciplinei de muncă, angajatorul are dreptul să aplice faţă de salariat următoarele sancţiuni disciplinare: a) avertismentul; b) mustrarea; c) mustrarea aspră; d) concedierea (în temeiurile prevăzute la art. 86 alin. (1) lit. g)-r)). În speţă, instanţa de recurs reţine că, prima instanţă eronat a făcut referire la art. 208 alin. (1) Codul muncii, deoarece potrivit materialelor anchetei de serviciu reclamanţii-intimaţi nu au fost privaţi de dreptul de a depune explicaţii, or, la 28 aprilie 2013 şi la 14 mai 2013 Dorin Tomşa, Vitalie Curarari, Alexandru Crîşmaru au depus rapoarte explicaţii adresate şefului Direcţiei nr. 3, colonel de poliţie Vitalie Briceag.

Totodată, prima instanţă a făcut referire la art. 208 alin. (2) Codul Muncii, care stipulează că, în funcţie de gravitatea faptei comise de salariat, angajatorul este în drept să organizeze şi o anchetă de serviciu. În cadrul anchetei, salariatul are dreptul să-şi explice atitudinea şi să prezinte persoanei abilitate cu efectuarea anchetei toate probele şi justificările pe care le consideră necesare, însă nu a fost constat de prima instanţă că deja acest fapt a fost consumat şi anume că, IGP al MAI a prezentat în cadrul şedinţei de judecată în calitate de probă materialele anchetei de serviciu efectuate în privinţa reclamanţilor.

Astfel, instanţa de recurs că necătînd la faptul că implicarea reclamanţilor- intimaţi la investigarea altui domeniu decît cel vizat vine în contradicţie cu Dispoziţia nr. INI/3-908 din 18 aprilie 2013, întrucît acest domeniu de activitate a fost nemijlocit pus în sarcina secţiei nr. l al Direcţiei nr. 3 al INI al IGP al MAI, prima instanţă eronat a concluzionat precum că, această faptă nu poate fi calificată ca o abatere disciplinară, iar instanţa de apel a menţinut soluţia. Mai mult ca atît, prima instanţă a reţinut în calitate de probe explicaţiile contradictorii ale reclamanţilor-intimaţi, care însă sunt contradictorii, şi nu a reţinut materialul probant acumulat în urma anchetei de serviciu, prezentat în şedinţa de judecată.

Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că temei pentru admiterea acţiunii şi anularea actelor contestate nu sunt, iar concluziile primei instanţei, menţinute de instanţa de apel cu privire la temeinicia acţiunii sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, fiind dată o interpretare greşită normelor de drept material.

Distinct de cele relatate şi având în vedere faptul că, circumstaneţele pricinii au fost stabilite de către prima instanţă şi nu este necesară verificarea suplimentară a cărorva dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîre, prin care a respinge acţiunea lui Alexandru Crîşmaru, Vitalie Curarari şi Dorin Tomşa împotriva Inspectoratului General de Poliţie cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului moral. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Inspectoratul General al Poliţiei.

Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 ianuarie 2015 şi hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 11 iunie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Alexandru Crîşmaru, Vitalie Curarari şi Dorin Tomşa împotriva Inspectoratului General al Poliţiei cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului moral, şi se emite o nouă hotărâre prin care: Se respinge cererea de chemare în judecată depusă de Alexandru Crîşmaru, Vitalie Curarari şi Dorin Tomşa împotriva Inspectoratului General al Poliţiei cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului moral ca neîntemeiată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.

Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vladimir Timofti Iuliana Oprea Ion Druţă Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.