Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-1176/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
27 mai 2015
Părțile
Cetulean Ilarion vs ÎI Iurie Noval
Pe scurt
Temeiurile inadmisibilităţii recursului

2ra-1176/15 — Rezilierea contractului şi repararea prejudiciului material şi moral

prima instanţă: Gh. Mîţu dosarul nr. 2ra-1176/15 instanţa de apel: E. Ababei, A. Garbuz, G. Polivenco ÎNCHEIERE 27 mai 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea Iurie Bejenaru examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Cetulean Ilarion, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Cetulean Ilarion împotriva ÎI „Iurie Naval” cu privire la rezilierea contractului şi repararea prejudiciului material şi moral.

împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 20 ianuarie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Cetulean Ilarion şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Soroca din 31 iulie 2014, c o n s t a t ă La 24 aprilie 2013 Cetulean Ilarion a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎI „Iurie Naval” privind rezilierea contractului nr.1 din 01 octombrie 2010, încasarea costului lemnului şi cheltuielilor de transport - în total 6000 lei, cu returnarea mesei producătorului, încasarea penalităţii în mărime de 112000 lei şi repararea prejudiciului moral în mărime de 56000 lei pentru perioada 02 decembrie 2010-15 iulie 2011 şi încasarea dobînzii potrivit art.619 CC în mărime de 54 000 lei. În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că la data de 01 octombrie 2010 a încheiat contractul nr.1 cu ÎI „Iurie Naval”, prin care ultimul şi-a asumat obligaţiunea de a fabrica o masă de lemn din stejar pînă la 01 decembrie 2010. Pentru această comandă a predat pîrîtului 2,6 m.c.

de lemn, inclusiv şi în contul lucrului suma de 5142 lei. La data expirării termenului de executare nu a primit masa. Ulterior a aflat că masa a fost vîndută. După implicarea Inspectoratului Principal pentru Supravegherea pieţii, Metrologie şi protecţia consumatorului, la 22 iunie 2011, în prezenţa inspectorilor au convenit cu pîrîtul la o înţelegere anexă la contractului nr.1 din 01 octombrie 2010, prin care pîrîtul s-a obligat de a confecţiona masa conform desenelor anexe şi 6 scaune , însă şi aceste condiţii, la fel, au fost încălcate. La data de 15 iulie 2011 prin act de predare-primiere a primit o masă cu stabilirea multor defecte, fiind confecţionată din lemn în stare de putrefacţie şi din rămăşiţe, pe cînd pentru aceasta a predat scîndură nouă.

Prin hotărîrea Judecătoriei Soroca din 31 iulie 2014 acţiunea a fost respinsă. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Cetulean Ilarion a declarat apel. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 20 ianuarie 2015 a fost respins apelul declarat de Cetulean Ilarion şi menţinută hotărîrea primei instanţe. Instanţa de apel la emiterea deciziei a constatat că la data de 31.12 2010, ÎI „Iurie Naval” a expediat în adresa lui Cetulean Ilarion o telegramă, prin care 1-a informat că masa este gata şi poate să vină să o recepţioneze.

Nefiind de acord cu masa confecţionată, Cetulean Ilarion şi ÎI „Iurie Naval”, în urma pretenţiilor înaintate de Cetulean Ilarion, la 22 iunie 2011 au încheiat o înţelegere la acordul din 01 octombrie 2010, conform căreia masa urma a fi confecţionată în zece zile calendaristice, iar ca compensare a neîndeplinirii contractului din 01 octombrie 2010, pîrîtul urma să confecţioneze 6 scaune în termen pînă la 30 iulie 2011. Prin actul de primire - predare din 15 iulie 2011, se confirmă transmiterea mesei către Ilarion Cetulean. În cererea de chemare în judecată, reclamantul a cerut rezilierea contractului din 01 octombrie 2010. Instanţa a remarcat că potrivit prevederilor art. 747 alin.(l) Coc Civil rezilierea operează numai pentru viitor.

Conform art. 733 Cod civil, contractul nu poate fi altfel rezolvit, reziliat sau revocat decît în temeiuri prevăzute de lege sau prin acordul părţilor. Conform art. 735 alin. (1) Cod civil, o parte poate rezolvi contractul dacă există o neexecutare esenţială din partea celeilalte părţi. Instanţa de apel a stabilit că conform înţelegerii din 22 iunie 2011 Cetulean Ilarion urma să primească o masă şi 6 şase scaune confecţionate din lemnul ce aparţinea ÎI „Iurie Naval”, fără a achita careva bani pentru lemn şi lucrul efectuat, ca compensare prevăzută de contractul nr. 1 din 01 octombrie 2010. Astfel, prin actul de primire-predare din 15 iulie 2014, se confirmă executarea prestaţiei de către ÎI „Iurie Naval” şi primirea ei de către Cetulean Ilarion, fără ca ultimul să înainteze careva pretenţii referitor la calitatea şi termenul executării obligaţiei.

Colegiul civil al Curţii de Apel Bălţi a apreciat ca fiind corectă concluzia primei instanţe privind respingerea cererii de chemare în judecată în partea ce ţine de încasarea costului lemnului şi a cheltuielilor de transport în mărime de 6 000 lei, deoarece materialele dosarului nu conţin probe întru demonstrarea faptului că Cetulean Ilarion a transmisa către Iurie Naval scîndură. De asemenea, Colegiul a respins ca neîntemeiată şi afirmaţia apelantului precum că a transmis lui Iurie Noval suma de 5142 lei, aceasta fiind combătut prin 2 declaraţiile contabile Cultîghina Nadejda care a indicat că bani pentru confecţionarea mesei nu a primit în contabilitate. Instanţa de apel a stabilit că în contractul încheiat la 01.10.2010, pct. 3 prevede achitarea sumei de 500 lei pentru fiecare zi de întîrziere.

Insă, mai tîrziu la 22.06.2011 între părţi a fost încheiată o înţelegere, anexă la contractul indicat mai sus, prin care a fost convenit un alt termen de efectuare a lucrării şi anume 02.07.2011. De asemenea în această înţelegere expres se indică că ca compensare vor fi confecţionate şase scaune. La data de 20 martie 2015 Cetulean Ilarion a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel. În motivarea recursului recurentul a invocat aplicarea eronată normelor de drept material, iar concluziile instanţelor expuse în hotărîri sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii şi probelor administrate. Invocă că dînsul a predat pîrîtului materialul său - scîndura pentru confecţionarea mesei, iar în rezultat a primit o masă necalitativă.

Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Cetulean Ilarion nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că argumentele formulate în recurs se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei, iar argumentele invocate în recurs, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a 3 normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În astfel de circumstanţe, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Cetulean Ilarion ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Cetulean Ilarion se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea Iurie Bejenaru 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.