- Dosarul nr.
- 2ra-974/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 27 mai 2015
- Părțile
- Alexandrov Nelea vs Novicov Oleg si cererea reconventionala depusa de Novicov Oleg vs Alexandrov Nelea si Alexandrov Serghei
- Pe scurt
- Nulitatea absoluta a actului juridic
2ra-974/15 — Încasarea datoriei, anularea contractului de împrumut
dosarul nr. 2ra - 974/15 prima instanţă G. Moscalciuc instanţa de apel M. Anton, I. Secrieru, M. Negru DECIZIE 27 mai 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecători Valentina Clevadî Tamara Chișca-Doneva Elena Covalenco Dumitru Mardari examinînd recursurile declarate de către Sergiu Alexandrov și avocatul Mihail Gutium în interesele Nelei Alexandrov, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Nelea Alexandrov împotriva Parascoviei Vasilieva, succesor în drepturi Oleg Novicov cu privire la transmiterea forţată a apartamentului, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra apartamentului, radierea dreptului de proprietate din Registrul bunurilor imobile a Parascoviei Vasilieva, intabularea dreptului de proprietate şi încasarea datoriei şi la acţiunea reconvenţională depusă de Oleg Novicov împotriva Nelei Alexandrov şi Sergiu Alexandrov cu privire la anularea contractului de împrumut, revendicarea apartamentului şi evacuare, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 decembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Nelea Alexandrov și Sergiu Alexandrov și menținută hotărîrea Judecătoriei Buiucani municipiul Chișinău din 30 decembrie 2013 și încheierile Judecătoriei Buiucani municipiul Chișinău din 17 decembrie 2013, 16 decembrie 2013, 13 noiembrie 2013, 19 decembrie 2012,
18 noiembrie 2011 și 25 octombrie 2011 și împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 04 decembrie 2014, prin care a fost respinsă cererea de recuzare înaintată de Nelea Alexandrov și Sergiu Alexandrov în privința judecătorului Curții de Apel Chișinău, Marina Anton. constată La 26 noiembrie 2010, Nelea Alexandrov a depus cerere de chemare în judecată împotriva Parascoviei Vasilieva cu privire la transmiterea forţată a apartamentului, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra apartamentului, radierea dreptului de proprietate din Registrul bunurilor imobile a Parascoviei Vasilieva, intabularea dreptului de proprietate şi încasarea datoriei. 1 În motivarea acţiunii, Nelea Alexandrov a menţionat că la 07 aprilie 2009 i-a împrumutat Parascoviei Vasilieva o sumă de bani, pe care urma să-i restituie pînă la 07 iulie 2010. La scadenţă, Parascovia Vasilieva nu a restituit împrumutul, fapt ce îi creează prejudicii.
Nelea Alexandrov solicită transmiterea forţată din proprietatea Parascoviei Vasilieva în proprietatea sa a apartamentului nr. 16 din str. Al. Marinescu, 11/2, municipiul Chişinău, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra acestui apartament, radierea din Registrul bunurilor imobile a înscrierilor dreptului de proprietate a Parascoviei Vasilieva şi intabularea dreptului său de proprietate asupra apartamentului, încasarea din contul Parascoviei Vasilieva a sumei de 25000 EURO cu titlu de datorie (f.d. 3-4 Vol. I). Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 20 decembrie 2010, corectată prin încheierea din 22 decembrie 2010 acţiunea a fost admisă integral (f. d. 24-26 Vol. I). S-a încasat de la Vasilieva Parascovia în beneficiul Nelei Alexandrov suma de 25000 EURO cu titlu de datorie.
S-a transmis forţat din proprietatea Parascoviei Vasilieva în proprietatea Nelei Alexandrov apartamentul nr. 16 din str. Al. Marinescu, 11/2, municipiul Chişinău, număr cadastral 0100511.160.01.016. S-a recunoscut Nelei Alexandrov dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 16 din str. Al. Marinescu, 11/2, municipiul Chişinău, număr cadastral 0100511.160.01.016, cu obligarea Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău de a radia înscrierile dreptului de proprietate a Parascoviei Vasilieva şi a intabula în Registrul bunurilor imobile dreptul de proprietate al Nelei Alexandrov asupra apartamentului menţionat.
La 25 martie 2011, reprezentantul Valentina Hriplivaia a declarat apel în interesele lui Oleg Novicov împotriva hotărîrii Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 20 decembrie 2010, indicînd că Oleg Novicov deţine certificat de moştenitor după decesul Parascoviei Vasilieva (f. d. 31-33 Vol. I). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 14 iunie 2011, a fost restituit apelul declarat de Oleg Novicov, pe motiv că acesta nu a participat la examinarea litigiului şi nu este parte pe dosar (f. d. 63 Vol. I). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 14 iunie 2011, Oleg Novicov a fost atras în proces în calitate de succesor în drepturi al Parascoviei Vasilieva (f. d. 64 Vol. I). La 21 iunie 2011, Valentina Hriplivaia repetat a declarat apel în interesele lui Oleg Novicov împotriva hotărîrii Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 20 decembrie 2010 (f. d. 66-68 Vol. I). La 11 iulie 2011, Nelea Alexandrov a depus recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 14 iunie 2011 (f. d. 75-76 Vol. I). Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 12 octombrie 201, a fost admis recursul declarat de Nelea Alexandrov și casată încheierea Curţii de Apel Chişinău din 14 iunie 2011 (f. d. 92-95 Vol. I). 2 La 21 iunie 2011, Valentina Hriplivaia a depus în interesele lui Oleg Novicov cerere de revizuire a hotărîrii Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 20 decembrie 2010,
indicînd că Nelea Alexandrov a depus cererea de chemare în judecată împotriva Parascoviei Vasilieva ştiind că aceasta era decedată (f. d. 97-98 Vol. I). Prin încheierea Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 25 octombrie 2011, Oleg Novicov a fost repus în termenul de depunere a cererii de revizuire, s-a admis cererea de revizuire depusă de Oleg Novicov.
S-a casat hotărîrea Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 20 decembrie 2010 şi s-a dispus rejudecarea pricinii (f. d. 113-114 Vol. I). Prin încheierea Judecătoriei Buiucani municipiul Chișinău din 18 noiembrie 2011, Oleg Novicov a fost antrenat în procesul pendinte în calitate de succesor în drepturi al Parascoviei Vasilieva (f. d. 128 vol. I). La 05 decembrie 2011, Sergiu Alexandrov a depus recurs împotriva încheierii Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 18 noiembrie 2011 (f. d. 133-134 Vol. I). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 ianuarie 2012, recursul declarat de Sergiu Novicov a fost restituit ca fiind depus de o persoană care nu este în drept să- l declare (f. d. 142-143 Vol. I). La 28 martie 2012, Sergiu Alexandrov şi Nelea Alexandrov au contestat cu recurs încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 ianuarie 2012 (f. d. 152-154 Vol. I). Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 20 iunie 2012, a fost respins recursul declarat de Sergiu Alexandrov şi Nelea Alexandrov şi s-a menţinut încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 ianuarie 2012 (f. d. 167-171 Vol. I). La 24 iulie 2012, Nelea Alexandrov a depus recurs împotriva încheierii Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 18 noiembrie 2011 (f. d. 180-181 Vol. I). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2012,
s-a respins cererea Nelei Alexandrov de repunere a recursului în termen, recursul fiind restituit ca fiind depus în afara termenului legal (f. d. 187-189 Vol. I). La 12 decembrie 2012, Oleg Novicov a depus acţiune reconvenţională împotriva Nelei Alexandrov şi Sergiu Alexandrov cu privire la anularea contractului de împrumut din 07 aprilie 2009, revendicarea apartamentului nr. 16 din str. Al. Marinescu, 11/2, municipiul Chişinău din posesia nelegitimă a pîrîţilor şi evacuarea acestora din imobil împreună cu toate persoanele şi bunurile ce le aparţin (f. d. 197- 199Vvol. I). În motivarea acţiunii reconvenţionale Oleg Novicov a menţionat că defuncta Vasilieva Parascovia nu a semnat contractul de împrumut, iar acest contract în original lipseşte şi pe rolul Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău se află cauza penală de învinuire a Nelei Alexandrov în comiterea infracţiunii de escrocherie în proporţii deosebit de mari.
Prin încheierea Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 19 decembrie 2012, acţiunea reconvenţională depusă de Oleg Novicov a fost primită spre examinare concomitent cu acţiunea iniţială (f. d. 217 Vol. I). 3 La 24 ianuarie 2013, Nelea Alexandrov a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2012 (f. d. 239-241 Vol. I). Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 31 iulie 2013, a fost admis recursul declarat de Nelea Alexandrov, casată decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2012, cu restituirea pricinii la Curtea de Apel Chişinău pentru examinarea cerinţei de repunere a recursului în termen (f. d. 252-255 Vol. I). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 17 octombrie 2013, pricina a fost ridicată de la examinare în ordine de recurs, deoarece încheierea de antrenare în proces a succesorului în drepturi nu se contestă separat de fondul pricinii, cu remiterea pricinii spre examinare în fond la prima instanță (f. d. 40-42 Vol. II).
La 13 noiembrie 2013, avocatul Vadim Colţov a depus în interesele Nelei Alexandrov cerere privind suspendarea procesului, invocînd temei că în Judecătoria Centru municipiul Chişinău se examinează pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Nelea Alexandrov împotriva lui Oleg Novicov şi notarului Elena Mocanu privind recunoaşterea nulităţii testamentului olograf şi certificatului privind calitatea de moştenitor (f. d. 54-55 Vol. II). Prin încheierea Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 13 noiembrie 2013, s-a respins cererea avocatului Vadim Colţov privind suspendarea procesului, fiind stabilit termenul de judecată (f. d. 63-65 Vol. II). La 13 decembrie 2013, avocatul Vadim Colţov a depus în interesele Nelei Alexandrov repetat cerere privind suspendarea procesului, invocînd temei examinarea dosarului penal pe numele Nelei Alexandrov aflat pe rolul instanţei (f. d. 71-72 Vol. II).
Prin încheierea Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 16 decembrie 2013, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea avocatului Colţov Vadim înaintată în interesele Nelei Alexandrov privind suspendarea procesului (f. d. 84-85 Vol. II). La 16 decembrie 2013, avocatul Colţov Vadim a depus în interesele Nelei Alexandrov cerere de recuzare a judecătorului Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău, Galina Moscalciuc, în procedura căreia se afla pricina civilă (f. d. 86-93 Vol. II). Prin încheierea Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 17 decembrie 2013, s-a respins cererea de recuzare a judecătorului Galina Moscalciuc depusă de avocatul Nelei Alexandrov – Colţov Vadim (f. d. 98-101 Vol. II).
Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 30 decembrie 2013, a fost respinsă cererea de chemare în judecată depusă de Nelea Alexandrov împotriva lui Oleg Novicov. S-a admis acţiunea reconvenţională depusă de Oleg Novicov împotriva Nelei Alexandrov şi Sergiu Alexandrov. S-a declarat nulitatea absolută a contractului de împrumut din 07 aprilie 2009 încheiat între Nelea Alexandrov şi Parascovia Vasilieva. S-a revendicat apartamentul nr. 16 din str. Al. Marinescu, 11/2, municipiul Chişinău din posesiunea Nelei Alexandrov şi Sergiu Alexandrov. S-a radiat înscrierea dreptului de proprietate din Registrul bunurilor imobile a Nelei Alexandrov şi Sergiu Alexandrov asupra apartamentului nr. 16 din str. Al.
Marinescu, 11/2, municipiul Chişinău, cu evacuarea Nelei Alexandrov și Sergiu 4 Alexandrov cu toate persoanele şi bunurile acestora din apartamentul nr. 16 din str. Al. Marinescu, 11/2, municipiul Chişinău. S-a anulat sechestrul aplicat pe apartamentul nr. 16 din str. Al. Marinescu, 11/2, municipiul Chişinău prin încheierea Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 03 decembrie 2010 (f. d. 144-149 Vol. II).
La 27 ianuarie 2014 şi 25 martie 2014, Nelea Alexandrov şi Sergiu Alexandrov au declarat apel împotriva încheierii Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 17 decembrie 2013 de respingere a cererii de recuzare, încheierilor din 13 noiembrie 2013 şi 16 decembrie 2013 de respingere a demersurilor de suspendare a procesului, încheierii din 18 noiembrie 2011 de antrenare a lui Oleg Novicov în proces în calitate de succesor în drepturi al Parascoviei Vasilieva, împotriva încheierii din 19 decembrie 2012 de admitere spre examinare a acţiunii reconvenţionale, precum şi împotriva hotărîrii Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 30 decembrie 2013 (f. d. 136- 143; 162-167 Vol. II).
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2014, corectată prin încheierea din 23 aprilie 2014, apelurile declarate de Alexandrov Nelea şi Alexandrov Sergiu au fost respinse și menținută Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 30 decembrie 2013 menţinută (f. d. 197; 201-205 Vol. II). La 13 iunie 2014 şi 15 septembrie 2014, Nelea Alexandrov şi Sergiu Alexandrov au declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2014, a încheierii Curții de Apel Chișinău din 23 aprilie 2014 solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2014, hotărîrii Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 30 decembrie 2013, încheierilor Judecătoriei Buicani municipiul Chişinău din 18 noiembrie 2011 şi 25 octombrie 2011 (f.d.
203-213 Vol. II). Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 24 septembrie 2014, a fost admis recursul declarat de Nelea Alexandrov şi Sergiu Alexandrov, casată decizia Curții de Apel Chișinău din 02 aprilie 2014, corectată prin încheierea din 23 aprilie 2014, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecători (f.d. 240-248 Vol. II). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 04 decembrie 2014, a fost respinsă cererea de recuzare înaintată de Nelea Alexandrov și Sergiu Alexandrov în privința judecătorului Curții de Apel Chișinău, Marina Anton (f.d. 264-270 Vol. II).
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 23 decembrie 2014, a fost respins apelul declarat de Nelea Alexandrov și Sergiu Alexandrov și menținută hotărîrea Judecătoriei Buiucani municipiul Chișinău din 30 decembrie 2014 și încheierile Judecătoriei Buiucani municipiul Chișinău din 17 decembrie 2013, 16 decembrie 2013, 13 noiembrie 2013, 19 decembrie 2012, 18 noiembrie 2011 și 25 octombrie 2011. La 24 februarie 2015, Sergiu Alexandrov a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 23 decembrie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău. 5 Recurentul Sergiu Alexandrov, în motivarea recursului a menționat că la examinarea cauzei, instanța de apel a admis încălcarea dreptului la un proces echitabil și dreptul la apărare.
De asemenea, a menționat că la data de 23 decembrie 2014, pînă la orele 10:00 a consultat listele cauzelor numite spre examinare, afișate în holul sediului instanței de apel. Cînd au fost anunțate spre examinare cauzele fixate pentru orele 10:30 și 11.00 reprezentantul Nelei Alexandrov a coborît în holul instanței pentru a verifica suplimentar listele cauzelor numite spre examinare, unde a depistat că la judecătorul raportor menționat, erau deja spre examinare și alte 3 cauze și deja nu în sala nr. 9, ci în sala nr. 3. Astfel, consideră că toți participanții la proces au fost privați de posibilitatea de a participa la ședința instanței de apel, motiv pentru care o consideră ilegală și neîntemeiată.
La 24 februarie 2015, avocatul Mihail Gutium a declarat în interesele Nelei Alexandrov recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și restituirea pricinii spre rejudecare la instanța de apel. Avocatul Mihail Gutium, în motivarea recursului a menționat că la examinarea cauzei, instanța de apel a admis încălcarea dreptului la un proces echitabil și dreptul la apărare. La fel, a reiterat că la data de 23 decembrie 2014 orele 9:55, a consultat listele cauzelor numite spre examinare, afișate în holul sediului instanței de apel. A mers în sala nr. 9 unde se desfășura o ședință închisă. După finalizarea acesteia, a intrat în sală unde era părțile pe dosar, așteptînd modificarea completului.
Cînd au fost anunțate cauzele spre examinare pentru orele10:30 și 11:00, reprezentantul Nelei Alexandrov a coborît în holul instanței pentru a verifica suplimentar listele cauzelor numite spre examinare, unde a depistat că la judecătorul raportor menționat, erau deja spre examinare și alte 3 cauze și deja nu în sala nr. 9, ci în sala nr. 3. Consideră că astfel, toți participanții la proces au fost privați de posibilitatea de a participa la ședința instanței de apel, fiind lipsiți de posibilitatea de a-și expune argumentele. La 30 martie 2015, Nelea Alexandrov și Sergiu Alexandrov au depus supliment la recurs. În motivarea recursului suplimentar, au menționat că completul în componența judecătorilor Marina Anton, Ion Secrieru și Maria Negru nu erau în drept să participe la examinarea apelului.
Astfel, menționează că judecătorii Marina Anton și Ion Secrieru deja s-au expus pe acest litigiu în limitele altei pricini conexe cu prezenta cauză, care au participat în ordine de recurs la examinarea cererii de chemare în judecată depusă de Nelea Alexandrov împotriva Notarului public Elena Mocanu și Oleg Novicov privind declararea nulității testamentului olograf, în baza căruia lui Oleg Novicov i-a fost eliberat certificat moștenitor, ultimul fiind folosit pentru a revizui hotărîrea primei instanțe în prezenta cauză, pentru a participa în calitate de pîrît și pentru a înainta acțiune reconvențională. 6 Deci, judecătorii menționați deja și-au expus poziția asupra circumstanțelor și unor probe care au stat la baza examinării ambelor pricini și respectiv ambii judecători nu au avut dreptul legal să participe la examinarea prezentei cauze în ordine de apel.
Cererea de recuzare înaintată în instanța de apel la 04 decembrie 2014, a fost respinsă printr-o încheiere, pe care la fel o consideră neîntemeiată și care necesită a fi anulată. Totodată, au invocat că instanța de apel nu a examinat și nu s-a expus asupra tuturor motivelor și argumentelor invocate în recursurile formulate asupra încheierilor emise în cadrul examinării cauzei în fond care pot fi atacate odată cu fondul cauzei. Intimatul Oleg Novicov, prin referința depusă la 27 aprilie 2015, a solicitat inadmisibilitatea recursului declarat de Sergiu Alexandrov și Nelea Alexandrov. De asemenea, a menționat că la adoptarea soluției, instanța de apel a respectat normele de drept material și procedural, a verificat sub toate aspectele în mod obiectiv circumstanțele cauzei și a dat probelor o apreciere legală.
La fel, a reiterat că argumentele invocate în recurs poartă un caracter declarativ și nu au relevanță la caz, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate și urmează a fi respinse. La 21 mai 2015, avocatul Valentina Hriplivaia a depus în interesele lui Oleg Novicov supliment la referință, menționînd că durata procedurii de examinare a cauzei încalcă dreptul lui Oleg Novicov de examinare a cauzei în termen rezonabil, precum și dreptul de proprietate asupra bunului succesoral.
De asemenea, referitor la argumentul recurenților privind încălcarea dreptului la apărare și la un proces echitabil, menționează că apelurile declarate de Nelea Alexandrov și Sergiu Alexandrov au fost depuse la 27 ianuarie 2014, cauza fiind deja examinată în instanța de apel, recurenții avînd posibilitatea de a angaja avocat, însă nu au folosit acest drept, ceea ce denotă că recurenții folosindu-se cu rea credință de drepturile sale, intenționat tergiversează examinarea cauzei. La fel, a reiterat că la ședința instanței de apel din 04 decembrie 2014, recurenții nu au prezentat careva probe, însă au înaintat cerere de recuzare judecătorului Marina Anton, solicitînd amînarea cauzei din motivul lipsei avocatului, cauza fiind amînată pentru data de 18 decembrie 2014, fapt ce indică la netemeinicia afirmațiilor recurenților privind încălcarea dreptului la apărare de către instanța de apel.
La ședința de judecată a instanței de apel, avocatul Nelei Alexandrov a anunțat instanța că abia la 17 decembrie 2014 a încheiat contract de asistență juridică cu recurenta, solicitînd amînarea cauzei, iar instanța de apel pentru a nu admite încălcarea termenului rezonabil de examinare a cauzei, a amînat cauza pentru data de 24 decembrie 2014. Astfel, consideră că instanța de apel a oferit recurenților posibilitatea de a exercita dreptul lor la apărare, iar ca urmare argumentele recurenților în acest sens nu denotă o încălcare a garanțiilor prevăzute de art. 6 din Convenție. Totodată, consideră corecte concluziile instanțelor judecătorești cu privire la netemeinicia pretențiilor recurenților referitor la încasarea datoriei în baza unui contract prezentat în xero-copie, care nu poate fi apreciat drept probă concludentă, deoarece nu este autentificat în modul stabilit de lege.
7 În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau deciziei integrale. Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa părţilor copia deciziei la 15 ianuarie 2015 (f.d. 293 Vol. II). Prin urmare, recursurile declarate de Sergiu Alexandrov și Nelea Alexandrov la 24 februarie 2015, se consideră depuse în termen. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile neîntemeiate şi care urmează a fi respinse cu menţinerea deciziei și încheierii instanței de apel și hotărîrii primei instanțe din următoarele motive. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel și hotărîrea primei instanțe, precum și încheierile atacate cu recurs.
Actele cauzei denotă că la 26 noiembrie 2010, Nelea Alexandrov a depus cerere de chemare în judecată împotriva Parascoviei Vasilieva cu privire la transmiterea forţată a apartamentului, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra apartamentului, radierea dreptului de proprietate din Registrul bunurilor imobile a Parascoviei Vasilieva, intabularea dreptului de proprietate şi încasarea datoriei în mărime de 25000 EURO. Drept temei al cerințelor sale, Nelea Alexandrov a invocat faptul că la 07 aprilie 2009, i-a împrumutat Parascoviei Vasilieva o sumă de bani, pe care urma să o restituie pînă la 07 iulie 2010, însă la scadenţă, Parascovia Vasilieva nu i-a restituit împrumutul. Astfel, Nelea Alexandrov și-a întemeiat pretențiile prin copia contractului de împrumut din 07 aprilie 2009, încheiat între Nelea Alexandrov și Parascovia Vasilieva (f.d.
78-Vol. I). Conform pct. 3 al contractului, în vederea asigurării executării în mărime deplină și în termen a obligației împrumutatului de restituire a sumei împrumutate, de comun acord părțile contractate au convenit să instituie în sarcina împrumutatului o garanție în următoarele condiții: în cazul nerestituirii sumei împrumutate în mărimea și termenul convenite de părți , împrumutatul se obligă să remită necondiționat în proprietatea împrumutătorului bunul imobil cu nr. cadastral 0100511.160.01.016, bunul imobil ce reprezintă apartamentul nr. 6 din casa de locuit amplasată în municipiul Chișinău, str. Al. Marinescu 11/2 municipiul Chișinău.
La fel, conform pct. 3.2 al contractului, remiterea în proprietatea împrumutătorului a imobilului, nu stinge obligația împrumutatului ce ține de restituirea sumei împrumutate, iar conform pct. 5 din contract, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, precum și pînă la restituirea în mărime deplină a sumei împrumutate, împrumutătorul va folosi cu titlu gratuit imobilul, iar împrumutatul îl va putea înstrăina doar cu acordul în scris al împrumutătorului. În conformitate cu art. 117 alin. (2) Codul de procedură civilă, în calitate de probe în pricini civile se admit elementele de fapt constatate din explicaţiile părţilor şi ale altor persoane interesate în soluţionarea pricinii, din depoziţiile martorilor, din înscrisuri, probe materiale, înregistrări audio-video, din concluziile experţilor.
8 În conformitate cu art. 118 alin. (1) Codul de procedură civilă, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și obiecțiile sale dacă legea nu dispune altfel, iar conform art. 130 alin. (1-3) Codul de procedură civilă, instanţa judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege. Nici un fel de probe nu au pentru instanţa judecătorească o forţă probantă prestabilită fără aprecierea lor. Fiecare probă se apreciază de instanţă privitor la pertinenţa, admisibilitatea, veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă şi suficienţa pentru soluţionarea pricinii.
În conformitate cu art. 138 alin. (4) Codul de procedură civilă, înscrisul se depune în original sau în copie autentificată în modul stabilit de lege, indicîndu-se locul de aflare a originalului. Înscrisul se depune în original cînd, conform legii sau unui alt act normativ, circumstanţele pricinii trebuie confirmate numai cu documente în original sau cînd copiile de pe documentul prezentat au cuprinsuri contradictorii, precum şi în alte cazuri cînd instanţa consideră necesară prezentarea originalului. Pe parcursul examinării cauzei, Nelea Alexandrov a anexat doar copia contractului de împrumut din 07 aprilie 2009. Or, contractul de împrumut nefiind prezentat în original, instanțele întemeiat au concluzionat că este în imposibilitate de a cerceta această probă și a stabili veridicitatea acesteia.
Conform art. 867 alin. (1) Cod civil prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părţi (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să restituie banii în aceeaşi sumă sau bunuri de acelaşi gen, calitate şi cantitate la expirarea termenului pentru care i-au fost date. În sensul normei citate, este de înţeles că contractul de împrumut reprezintă o înţelegere (acord) conform căreia împrumutătorul se obligă să dea în proprietate împrumutatului bani sau alte bunuri fungibile, iar ultimul se obligă să restituie aceiaşi sumă de bani sau bunuri de acelaşi gen, calitate sau cantitate. La fel, contractul de împrumut, fiind un contract real, impune condiţia ca în cazul împrumuturilor băneşti predarea cu titlu de împrumut în vederea încheierii contractului să fie efectuată în aşa mod încât împrumutatul să poată dispune de sumele împrumutate.
În această ordine de idei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție reține că, momentul transmiterii banilor în baza unui contract de împrumut urmează a fi stabilit de părțile contractante deoarece, în cazul în care în contract este expres prevăzută transmiterea banilor în momentul încheierii lui, contractul în cauză servește drept dovadă de transmitere a banilor, iar în cazul în care în contract este stipulată transmiterea banilor din momentul încheierii lui, părțile sînt obligate să prezinte probe referitor la transmiterea banilor. La caz, conform pct.1 din contractul de împrumut, este prevăzut că împrumutătorul Nelea Alexandrov remite cu titlu de împrumut în proprietatea împrumutatului Parascovia Vasilieva 25000 EURO (f.d.
7-8 Vol. I). 9 Or, doar mențiunea privind remiterea sumei, fără a exista dovada transmiterii mijloacelor bănești nu demonstrează, în mod incontestabil, și existența raporturilor juridice între părți, acestea fiind obligate să probeze faptul transmiterii banilor de la împrumutător la împrumutat. Prin urmare, condiţia specifică a contractului de împrumut, ce ar demonstra existenţa unei obligaţii valabile este transmiterea de către Nelea Alexandrov şi primirea de către Parascovia Vasilieva a sumei de bani, fapt ce nu rezultă, însă, din conţinutul contractului de împrumut, faptul dat nefiind demonstrat nici prin alte probe. Deci, contractul de împrumut se consideră valabil din momentul transmiterii banilor, însă careva probe ce ar conforma transmiterea banilor de către Nelea Alexandrov lui Parascovia Vasilieva, la materialele cauzei lipsesc.
Prin urmare, nefiind demonstrată transmiterea banilor, contractul de împrumut urmează a fi considerat ca nefiind încheiat. Avînd în vedere cele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră justă concluzia instanțelor judecătorești referitor la netemeinicia pretențiilor înaintate de Nelea Alexandrov. Cît privește acțiunea reconvențională depusă de Oleg Novicov împotriva Nelei Alexandrov şi Sergiu Alexandrov cu privire la anularea contractului de împrumut, revendicarea apartamentului şi evacuare, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție reține următoarele. Conform art. 195 Cod civil, actul juridic civil este manifestarea de către persoane fizice şi juridice a voinţei îndreptate spre naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor civile.
Prin prisma normei enunțate, instanța de recurs relevă că lipsa dovezii transmiterii mijloacelor băneşti nu demonstrează şi existenţa raporturilor juridice între părţi, care ar permite admiterea acţiunii cu privire la încasarea sumei. Or, prin noţiunea de act juridic în sensul art. 195 Cod civil, este de înţeles că unul din elementele definitorii ale actului juridic civil este manifestarea de voinţă. Conform art. 216 al. (1) Cod civil, actul juridic este nul în temeiurile prevăzute de prezentul cod (nulitate absolută). Conform art. 217 al. (1) Cod civil, nulitatea absolută a actului juridic poate fi invocată de orice persoană care are un interes născut şi actual. Instanţa de judecată o invocă din oficiu.
Conform art. 220 al. (1) Cod civil, actul juridic sau clauza care contravin normelor imperative sînt nule dacă legea nu prevede altfel. Având drept scop crearea, modificarea ori stingerea unor raporturi cu alte persoane, voinţa autorului actului juridic civil trebuie să fie manifestată, exteriorizată. Eficacitatea acestei voinţe depinde de posibilitatea altor persoane de a lua cunoştinţă de ea. Manifestarea de voinţă trebuie să provină de la un subiect de drept civil - persoană fizică sau persoană juridică, întrucât actul juridic civil este un act volitiv şi conştient. Manifestarea de voinţă trebuie să fie îndreptată spre producerea efectelor juridice: naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor civile.
Intenţia de a produce efecte juridice este un element necesar al actului juridic civil, astfel încât 10 aceste efecte nu se pot produce, conform legii, decât dacă o asemenea intenţie a existat. Argumentele Nelei Alexandrov se combat prin constatările stabilite la caz și anume că, contractul de împrumut nu atestă transmiterea efectivă a banilor de la împrumutător la împrumutat. Pe acest temei, având la bază dispozițiile art. 221 alin. (1) Cod civil, care prevăd că actul juridic încheiat fără intenţia de a produce efecte juridice (actul juridic fictiv) este nul, deoarece conținutul acestei norme enunțate instituie că actele juridice fictive au menirea să creeze o aparență juridică pentru terți și implică o neconcordanță intenționată între voința reală și voința declarată, care are ca scop amăgirea terților.
Astfel, actul juridic încheiat fără intenția de a produce efecte juridice (actul juridic fictiv) este lovit de nulitate absolută, deoarece în cazul acestui act lipsește unul din elementele definitorii ale actului juridic, consfințit în art. 195 Cod civil. Astfel, instanța de recurs conchide că cele relatate mai sus, indică la faptul că tranzacția rezultată din contractul de împrumut nu a avut loc în realitate, tranzacția fiind doar una aparentă, fără intenția de a produce efecte juridice, fapt ce contravine normelor imperative, actul juridic respectiv fiind lovit de nulitate absolută în virtutea legii. Astfel, cu referire la prevederile enunţate se atestă şi corectitudinea soluţiei instanţelor de judecată cu privire la admiterea acţiunii reconvenţionale de declarare a nulităţii contractului de împrumut încheiat la 07 aprilie 2009 între Nelea Alexandrov și Parascovia Vasilieva.
Conform art. 374 al. (1) Cod civil, proprietarul este în drept să-şi revendice bunurile aflate în posesiunea nelegitimă a altuia. Avînd în vederea că contractul de împrumut în litigiu a fost declarat nul, instanțele judecătorești întemeiat au dispus revendicarea apartamentului litigios din posesiunea Nelei Alexandrov și Sergiu Alexandrov, cu radierea din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate a recurenților asupra apartamentului și evacuarea acestora împreună cu toate persoanele și bunurile acestora din apartament.
Cu referire la încheierea Judecătoriei Buiucani municipiul Chișinău din 25 octombrie 2011, prin care Oleg Novicov a fost repus în termenul de depunere a cererii de revizuire, s-a admis cererea de revizuire depusă de Oleg Novicov, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 20 decembrie 2010 şi s-a dispus rejudecarea pricinii, instanța de recurs consideră încheierea menționată întemeiată și legală din considerentele ce urmează. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani municipiul Chișinău din 20 decembrie 2010, corectată prin încheierea din 22 decembrie 2010, acțiunea Nelei Alexandrov a fost admisă integral. S-a încasat de la Vasilieva Parascovia în beneficiul Nelei Alexandrov suma de 25000 EURO cu titlu de datorie.
S-a transmis forţat din proprietatea Parascoviei Vasilieva în proprietatea Nelei Alexandrov apartamentul nr. 16 din str. Al. Marinescu, 11/2, municipiul Chişinău, număr cadastral 0100511.160.01.016. S-a recunoscut Nelei Alexandrov dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 16 din str. Al. Marinescu, 11/2, municipiul Chişinău, număr cadastral 0100511.160.01.016, cu obligarea Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău de a radia înscrierile dreptului de 11 proprietate a Parascoviei Vasilieva şi a intabula în Registrul bunurilor imobile dreptul de proprietate al Nelei Alexandrov asupra apartamentului menţionat. După cum rezultă din materialele cauzei, la 12 septembrie 2010, Parascovia Vasilieva a decedat, fapt confirmat prin certificatul de deces (f.d.
34 Vol. I). Despre decesul Parascoviei Vasilieva, instanța de judecată nu a cunoscut la data emiterii hotărîrii din 20 decembrie 2010. Astfel, la 21 iunie 2011, Valentina Hriplivaia a depus în interesele lui Oleg Novicov (moștenitorul testamentar ar Parascoviei Vasilieva) cerere de revizuire a hotărîrii Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 20 decembrie 2010, indicînd că Nelea Alexandrov a depus cererea de chemare în judecată împotriva Parascoviei Vasilieva ştiind că aceasta a decedat la data de 12 septembrie 2010 (f. d. 97-98 Vol. I). În conformitate cu art. 449 CPC (în vigoare la momentul declarării cererii de revizuire), revizuirea se declară în cazul în care după emiterea hotărîrii, s-au descoperit înscrisuri probatoare care au fost reținute de un participant la proces sau care nu au putut fi prezentate instanței într-o împrejurare ce nu depinde de voința participantului la proces.
Deci, la data înaintării cererii de chemare în judecată, Nelea Alexandrov cunoștea despre decesul Parascoviei Vasilieva, evitînd să înștiințeze despre acest fapt instanța de judecată. Or, prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 20 decembrie 2010, erau lezate drepturile lui Oleg Novicov, acesta deținînd calitatea de moștenitor testamentar în cadrul procedurii succesorale deschisă după decesul Parascoviei Vasilieva. Prin urmare, prima instanță întemeiat a concluzionat că certificatul de deces al Parascoviei Vasilie reprezintă un înscris ce constituie temei de revizuire a hotărîrii. Din aceste considerente, Judecătoria Buiucani municipiul Chișinău, prin încheierea din 18 noiembrie 2011, întemeiat a dispus admiterea lui Oleg Novicov în calitate de succesor în drepturi procedurale ale Parascoviei Vasilieva.
De asemenea, prin încheierea din 19 decembrie 2012, prima instanță a dispus primirea spre examinare a acțiunii reconvenționale depusă de Oleg Novicov concomitent cu acțiunea inițială. Instanța de recurs consideră încheierea în cauză legală, fiind emisă în baza prevederilor art. 172 al. (2) CPC, care prevede că intentarea acţiunii reconvenţionale se face conform regulilor generale de intentare a acţiunii, iar în conformitate cu art. 168 al. (4) CPC, printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs, judecătorul acceptă cererea de chemare în judecată în decurs de 5 zile de la repartizare, dacă legea nu prevede altfel. Deci, încheierea în cauză nu poate fi contestată cu recurs, nefiind susceptibilă de atac.
La fel, instanța de recurs consideră întemeiată încheierea Judecătoriei Buiucani municipiul Chișinău din 13 noiembrie 2013, prin care a fost respinsă cererea depusă de avocatul Vadim Colțov în interesele Nelei Alexandrov cu privire la suspendarea examinării cauzei. 12 După cum s-a constatat, drept temei al cererii de suspendare, a fost invocat faptul că pe rolul Judecătoriei Centru municipiul Chișinău se află spre examinare pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Nelea Alexandrov împotriva lui Oleg Novicov și Notarului public Elena Mocanu cu privire la recunoașterea nulității testamentului olograf și a certificatului privind calitatea de moștenitor. În conformitate cu art. 261 lit. h) CPC, la cererea participanţilor la proces sau din oficiu, instanţa judecătorească poate suspenda procesul în cazul în care pricina nu poate fi judecată înainte de soluţionarea unei alte pricini conexe.
Raportînd circumstanțele cauzei la norma menționată, prima instanță întemeiat a stabilit la caz lipsa temeiurilor pentru a dispune suspendarea procesului, care nu putea fi influențată de soluția adoptată în pricina aflată pe rolul Judecătoriei Centru municipiul Chișinău, astfel putînd fi examinată pînă la examinarea acesteia. De asemenea, la 13 decembrie 2013, avocatul Vadim Colțov a depus în interesele Nelei Alexandrov cerere repetată privind suspendarea procesului, incovînd ca temei examinarea cauzei penale în privința Nelei Alexandrov, învinuită în comiterea infracțiunii prevăzută de art. 190 al. 5 și art. 310 al. 1 Cod penal. Prin încheierea Judecătoriei Buiucani municipiul Chișinău din 16 decembrie 2013, a fost respinsă cererea depusă de avocatul Vadim Colțov în interesele Nelei Alexandrov cu privire la suspendarea examinării cauzei.
Cauza penală împotriva Nelei Alexandrov a fost pornită pe faptul falsificării contractului din 07 aprilie 2009. Însă, deoarece în dosarul penal lipsea originalul contractului de împrumut, instanța a considerat că nu sunt temeiuri de a suspenda procesul, concluzie pe care Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție o consideră întemeiată. La fel, avocatul Vadim Colțov a depus în interesele Nelei Alexandrov cerere privind recuzarea judecătorului Galina Moscalciuc, invocînd că există împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea sa.
În conformitate cu art. 50 CPC, judecătorul care judecă pricina urmează a fi recuzat dacă: la judecarea anterioară a pricinii a participat în calitate de martor, expert, specialist, interpret, reprezentant, grefier sau executor judecătoresc; se află în raporturi de rudenie pînă la al treilea grad inclusiv sau de afinitate pînă la al doilea grad inclusiv cu vreuna dintre părţi, cu alţi participanţi la proces sau cu reprezentanţii acestora; judecătorul, soţul sau rudele lor de pînă la al treilea grad inclusiv au o pricină similară celei care se judecă ori au o judecată la instanţa în care una dintre părţi este judecător; este tutore, curator sau adoptator al uneia dintre părţi; şi-a expus opinia asupra pricinii care se judecă; între el şi una din părţi a fost o judecată penală în timp de 5 ani de pînă la recuzare; are un interes personal, direct sau indirect, în soluţionarea pricinii ori există alte împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea şi nepărtinirea lui.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că motivele expuse de avocatul Vadim Colțov nu pot servi drept temei pentru admiterea cererii de recuzare, astfel considerînd legală încheierea Judecătoriei Buiucani municipiul Chișinău din 17 decembrie 2013, prin care a fost 13 respinsă cererea avocatului Vadim Colțov depusă în interesele Nelei Alexandrov privind recuzarea judecătorului Galina Moscalciuc. În acelaşi timp, recurenții au înaintat cerere de recurs şi împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău 04 decembrie 2014, prin care a fost respinsă cererea Nelei Alexandrov și Sergiu Alexandrov privind recuzarea judecătorului Marina Anton.
Drept temei al depunerii cererii de recuzare, a fost invocat faptul că judecătorul Marina Anton, a examinat anterior în ordine de recurs pricini care au tangență cu litigiul în curs de examinare. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău 04 decembrie 2014 urmează a fi respins, din motiv că nu s-a constatat nici un temei de recuzare prevăzut de art. 50 CPC. Or, prin deciziile Curții de Apel Chișinău din 04 aprilie 2013, judecătorul Marina Anton a verificat legalitatea și temeinicia încheierilor emise de prima instanță, prin care nu a fost soluționat fondul cauzei.
Deci, Curtea de Apel Chișinău, prin încheierea din 04 decembrie 2014, întemeiat a ajuns la concluzia că argumentele cererii de recuzare sunt neîntemeiate, fiind declarative şi fără suport probatoriu, din care considerente nu cad sub incidenţa art. 50 CPC, astfel nefiind constatate împrejurări care ar pune la îndoială obiectivitatea şi nepărtinirea judecătorilor la examinarea cererii de apel. Totodată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră neîntemeiat argumentul recurenților cu privire la faptul că apelul a fost examinat în absența lor, astfel fiindu-le a lezat dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, deoarece acestea sunt afirmații pur declarative și lipsite de suport factologic, or, nu au fost prezentate probe pertinente și concludente în sensul prevederilor art. 118 CPC.
Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că argumentele invocate de către recurenți sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursurile şi de a menţine decizia și încheierea instanței de apel și hotărîrea primei instanțe. În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e: Se resping recursurile declarate de către Sergiu Alexandrov și avocatul Mihail Gutium în interesele Nelei Alexandrov.
Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 decembrie 2014, încheierea Curții de Apel Chișinău din 04 decembrie 2014 și hotărîrea Judecătoriei Buiucani municipiul Chișinău din 30 decembrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Nelea Alexandrov împotriva Parascoviei Vasilieva, succesor în drepturi Oleg Novicov cu privire la transmiterea forţată a apartamentului, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra apartamentului, radierea dreptului de 14 proprietate din Registrul bunurilor imobile a Parascoviei Vasilieva, intabularea dreptului de proprietate şi încasarea datoriei şi la acţiunea reconvenţională depusă de Oleg Novicov împotriva Nelei Alexandrov şi Sergiu Alexandrov cu privire la anularea contractului de împrumut, revendicarea apartamentului şi evacuare.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecători Valentina Clevadî Tamara Chișca-Doneva Elena Covalenco Dumitru Mardari 15