2ra-1105/15 — Dezminţirea informaţiei, recuperarea prejudiciului moral lşi încasarea cheltuielilor de judecată

prima instanță: E. Cojocari dosarul nr. 2ra-1105/15 instanța de apel: D. Manole, N. Traciuc, E. Fistican ÎNCHEIERE 20 mai 2015 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Valeriu Lazăr, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Valeriu Lazăr, intervenient principal Ministerul Economiei al Republicii Moldova împotriva lui Nicolae Vicol cu privire la apărarea onoarei demnității și reputației profesionale, obligarea dezmințirii declarațiilor defăimătoare și încasarea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 25 noiembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Ministerul Economiei al Republicii Moldova, admis apelul declarat de către Valeriu Lazăr, casată hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 21 noiembrie 2013 și emisă o nouă hotărâre prin care cererea de chemare în judecată a fost repusă în termen şi respinsă ca neîntemeiată, c o n s t a t ă: La 19 martie 2013, Valeriu Lazăr a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Nicolae Vicol cu privire la apărarea onoarei demnității și reputației profesionale obligarea dezmințirii declarațiilor defăimătoare și încasarea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii a indicat că în cadrul comunicării de presă, și anume, în interviul acordat ziarului „Timpul”, publicat la data de 07 februarie 2012, în articolul cu titlul „Combaterea firmelor fantomă a trezit nemulțumiri în masă”, Vicol Nicolae la mențiunea jurnalistei Ala Coica precum că el a acuzat Serviciul Fiscal că s-ar implica în activitatea companiilor…

, a afirmat următoarele: [...] Este o răfuială politică [...] Da, sunt comentarii şi pe intern, pentru că în țară au rămas doar rude și cumetri, și nu este exclus că are și dumnealui rude sau prieteni în Fisc care se plâng de combaterea raporturilor de corupție”. La fel, indică că la întrebarea jurnalistei adresată lui Vicol Nicolae, dacă d-lui se referă la cazurile recente ale firmelor străine mediatizate intens, acesta a afirmat că „Da. Cazul Draexel Mayer, [...] Situația este interpretată cu scopul de a induce în eroare societatea civilă, pentru că prin acțiunile demarate am constrâns la maximum schemele de spălare de bani și ar fi o rușine pentru politicieni să declare asta în public”.

Invocă că din conținutul declarațiilor și a titlului articolului „Combaterea firmelor fantomă a trezit nemulţumiri în masă”, rezultă că, Vicol Nicolae a sugerat faptul că dânsul prin comentarea acțiunilor ilegale ale Serviciului Fiscal în raport cu agenții economici şi mediul de afaceri este nemulțumit de fapt de pretinsa constrângere la maximum” a schemelor de spălare a banilor și a „combaterii raporturilor de corupție”. Consideră că prin intermediul ziarului „Timpul”, Vicol Nicolae a răspândit relatări și afirmații false, precum și judecăți de valoare fără substrat factologic, cu caracter defăimător, astfel, lezându-i onoarea, demnitatea și reputația profesională, deoarece, ultimul a manifestat vădit o atitudine denigratoare, lipsită de respect interpersonal în comunicare și de responsabilitate față de mesajele lansate în public ne ținând cont de etica și conduita funcționarului public.

Insistă că pârâtul face abstracție de la cazul Draexel Mayer, care este cel mai elocvent exemplu de inacțiune în combaterea comportamentelor tendențioase ale colaboratorilor organului fiscal precum și cel mai elocvent exemplu de administrare defectuoasă a procesului de aplicare și respectare rigidă a legislației fiscale, atât la nivel inferior, cât și la nivel superior al managementului serviciului fiscal, însă, dânsul face abstracție de la acest caz, deoarece, anularea benevolă de către Vicol Nicolae a acțiunilor ilegale comise de către organul fiscal la acest capitol, vine să confirme afirmațiile societății civile, a mediului de afaceri și personale, ceea ce î-1 scutește de necesitate caracterul superficial, speculativ, fals și defăimător în esență afirmațiilor pârâtului, astfel inducând în eroare întreaga societate civilă.

La fel, indică că potrivit normelor legale, există limite de a răspândi informații publicului și trebuie să fie instituită o balanță între acest drept și drepturile celor afectați, astfel, chiar și în cazul în care declarație constituie o judecată de valoare, proporționalitatea unei imixtiuni poate depinde de faptul dacă există o bază faptică suficientă pentru declarația respectivă, însă în acest sens, Vicol Nicolae nu a prezentat careva probe.

Solicită obligarea lui Vicol Nicolae să dezmintă publicarea în ziarul „Timpul”, iar textul dezmințirii să aibă următorul conținut: „Eu Nicolae Vicol, șef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, declar că nu am nici o probă care ar demonstra faptul că, Valeriu Lazăr ar fi avut scopul de a induce societatea civilă în eroare prin comentariile făcute în privința cazului Draexel Mayer, evidențiind problemele de administrate existente în cadrul Serviciului Fiscal; recunosc faptul că eronat și fără probe am menționat faptul precum că comentariile întemeiate ale domnului Lazăr Valeriu în adresa Serviciului Fiscal cu referire la cazul Draexel Mayer ar fi fost o răfuială politică; afirmațiile și/sau sugestiile răspândite de către mine la data de 07 decembrie 2012, prin intermediu interviului acordat ziarului „Timpul” cu titlul „Combaterea firmelor fantomă a trezit nemulțumiri în masă”, cu referire la domnul Valeriu Lazăr precum că dumnealui ar fi nemulțumit de constrângerea schemelor de spălare a banilor şi precum că ar avea rude sau prieteni la organul fiscal, care se plâng de combaterea raporturilor de corupție sunt false, fără substrat factologic şi prin prezenta le dezmint”.

La 23 octombrie 2013, Ministerul Economiei al RM a depus o cerere privind intervenția în proces, prin care a solicitat instanței obligarea lui Vicol Nicolae să dezmintă, în decurs de cel mult 15 zile de la intrarea în vigoare a hotărârii judecătorești declarațiile defăimătoare răspândite. În motivarea cererii a indicat că prin declarațiile lui Vicol Nicolae privite în contextul întregului articol, cât și a întrebărilor jurnalistului, rezultă că acestea se referă la cazul notoriu, intens mediatizat la sfârșitul anului 2012, când organul fiscal în urma unui control a aplicat neîntemeiat companiei străine Draexel Mayer o amendă impunătoare.

Urmare a acestor acțiuni și excesive ale Inspectoratului Fiscal, cu implicarea nemijlocită a lui Vicol Nicolae, ministerul în calitate de autoritate responsabilă de atragerea investițiilor de politicile statului în acest domeniu, a intervenit cu o analiză a situației, care la acel moment era destul de alarmantă pentru economia țării, scoțând în evidență probleme inclusiv în ce privește activitatea Serviciului Fiscal, or, acesta profitând de atribuțiile de control, a intervenit în cazul de față în activitatea de întreprinzător, creând precondiții pentru exercitarea sau chiar încetarea acesteia.

Solicită obligarea lui Vicol Nicolae la publicarea în ziarul „Timpul” dezminţirea afirmațiilor şi relatărilor false cu următorul conținut: „Eu Vicol Nicolae, declar că afirmațiile și/sau sugestiile de către mine la data de 01 decembrie 2012 prin intermediul interviului acordat ziarului „Timpul” cu titlul „Combaterea firmelor fantomă a trezit nemulțumiri în masă”, precum că pretențiile legale de implicarea în activitatea companiilor vizează Ministerul Economiei al RM, sunt false, lipsite de substrat factologic și prin prezenta le dezmint”. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 21 noiembrie 2013, acțiunea a fost respinsă ca fiind tardivă.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 25 noiembrie 2014, a fost admis apelul declarat de către Ministerul Economiei al RM, admis apelul declarat de către Valeriu Lazăr, casată hotărârea premii instanțe și emisă o nouă hotărâre prin care a fost repusă în termen cererea de chemare în judecată înaintată de către Valeriu Lazăr, şi respinsă acțiunea ca fiind neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a invocat prevederile art. 28 din Constituția RM, art. 16 alin.(1), (2), (3), (8) din Cod civil și art. 10 § 2 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, care reglementează viața intimă, familia privată, apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, cât și libertatea de exprimare.

Cu referire la normele citate și în coraport cu materialele pricinii, instanța a reținut că Lazăr Valeriu nu a demonstrat în ce mod, prin răspunsurile acordate de către Vicol Nicolae i-a fost lezată onoarea, demnitatea și reputația profesională, deoarece, din structura articolului publicat de către ziarul „Timpul” la data de 07 decembrie 2012, se evedenţiază că Vicol Nicolae a dat răspuns la 6 întrebări formulate de către jurnalistul Ala Coica, după cum urmează: prima întrebare a vizat reformarea sistemului fiscal în care Lazăr Valeriu nu a fost vizat; a doua întrebare a vizat personal Inspectoratul Fiscal, selectarea angajaților, acțiunile care ar avea menirea să combată fenomenul corupției, întrebare în care Valeriu Lazăr nu a fost vizat; a treia întrebare a vizat lupta cu cei care utilizează schemele de evaziune fiscală, întrebarea în care Lazăr Valeriu nu a fost vizat, iar a patra întrebare a vizat nemijlocita cazul Draexel Mayer, iar în răspunsul lui Vicol Nicolae, personalitatea lui Lazăr Valeriu nu a figurat.

La 11 martie 2015, Valeriu Lazăr a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material și procedural. Susține că instanța de apel la emiterea deciziei eronat a concluzionat precum că pretențiile sale sunt nejustificate în fond, deoarece, acțiunea sa este întemeiată și corespunde prevederilor pct. 9 şi pct. 10 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la practica aplicării de către instanțele de judecată a unor prevederi ale Legii nr. 7 din 24 decembrie 2012, cu privire la libertatea de exprimare.

Menționează că este eronată afirmația precum că intimatul nu şi-a depășit atribuțiile atunci când a sancționat nejustificat compania Draexel Maeyer, și relatarea că cazul Draexel Mayer se referă la acțiunea Serviciului Fiscal de combatere a „aşa- numitului proces de spălare a banilor”, cât și afirmația că anume procesul de combatere a fenomenului de spălare a banilor a trezit nemulțumiri a politicienilor, după cum menționează intimatul în răspunsul la întrebarea a 3-a din articol.

Indică că în contextul propriei recunoașteri de către intimat a caracterului abuziv a acțiunilor organului fiscal referitor la cazul Draexel Maeyer, iar prin acest fapt a veridicității și justeței comentariilor făcute de dânsul la adresa acțiunilor organului fiscal, este falsă și afirmația intimatului la întrebarea nr. 6 și anume că aceste comentarii ar fi o răfuială politică, care vine pe ansamblul acțiunilor demarate de Serviciul Fiscal şi Serviciul Vamal, deoarece datorită acțiunilor comune, au crescut casările la buget”, cât și afirmația intimatului relatată la întrebarea nr.3, în care ultimul singur se contrazice invocând precum că „Da. Cazul Draexel Maeyer, la prima vedere este o problemă ce vizează capacitatea de administrare a Serviciului Fiscal, dar în realitate nu este adevărat”, iar în continuarea interviului, intimatul se contrazice și la întrebarea nr.6 menționează: „Într-adevăr, noi avem probleme în administrare”.

Susține că afirmațiile intimatului la întrebările nr. 3, 4, 5, 6 din articolul din ziarul „Timpul” cu titlul „Combaterea firmelor fantomă a trezit nemulțumiri în masă” îl vizează personal, iar toate întrebările enunțate sunt în interconexiune, care rezultă una din cealaltă şi au li aceiași tematică , şi anume, combaterea așa-numitului „proces de spălare a banilor”, prim prisma exemplului Draexel Maeyer şi comentariilor făcute de politicieni. Insistă că unele din sugestiile şi afirmațiile oferite de intimat în interviul litigios şi anume, sugestia precum că acțiunile de combatere a evaziunilor fiscale a trezit nemulțumirile politicienilor, care au comentat acțiunile organului fiscal, cât şi faptul că nu este exclus că are și dumnealui rude sau prieteni în fisc care se plâng de combaterea raporturilor de corupție, reprezintă în esență judecăți de valoare ale intimatului, care sunt lipsite de orice substrat factologic.

Afirmă că toate afirmațiile false și judecățile de valoare lipsite de substrat factologic ale intimatului la care s-a referit în cererea de chemare în judecată, cât şi în prezentul recurs, sunt defăimătoare, iar intimatul sugerează societății că de fapt prin amendarea Companiei Draexel Maeyer ar fi procedat corect și legal, şi comentariile sale în acest sens ar fi false și făcute ca și nemulțumire în contextul luptei organului fiscal cu firmele fantomă și evaziunile fiscale; ca și răfuială politică, pentru că datorită acțiunilor organului fiscal au crescut încasările la buget; ca și nemulțumire a luptei cu corupția în interiorul organului fiscal fiindcă nu-i exclus că el să aibă rude și prieteni în organul fiscal care contestă acest fapt.

Prin urmare, intimatul a sugerat în mod fals şi defăimător în adresa sa precum că ar fi interesat în existența firmelor fantomă, a fenomenului de spălare a banilor şi ar fi nemulțumit de lupta cu aceste ilegalități, sugerând astfel încălcarea gravă de către intimat, în calitate de persoană ce deține funcții de demnitate publică, a legilor şi principiilor legalității în general, fără a aduce careva probe în acest sens.

La fel indică că instanța de apel la emiterea deciziei nu a luat în consideraţie că în sensul art. 10 §2 din Convenția Europeană a Dreptului Omului şi Libertăților Fundamentale, art.32 alin.(2) din Constituția RM și a art.3 alin.(3) din Legea cu privire la libertatea de exprimare, exercitarea acestei libertăți poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii publice şi prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparțialitatea puterii judecătorești.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Lazăr Valeriu este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Lazăr Valeriu nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiţie ţine să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Lazăr Valeriu asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Lazăr Valeriu ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Lazăr Valeriu se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva