2ra-2686/13 — Apărarea onoarei şi demnităţii

prima instanţă – Iu. Sciastlivîi dosarul nr. 2ra-2686/13 instanţa de apel – B. Bîrca, M. Moraru, E. Clim ÎNCHEIERE 29 august 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Veaceslav Lungu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Veaceslav Lungu împotriva Zinaidei Cojocaru cu privire la apărarea onoarei şi demnităţii, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 februarie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Veaceslav Lungu şi menţinută hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 29 octombrie 2012, prin care acţiunea a fost respinsă, constată: La 27 aprilie 2012 Veaceslav Lungu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Zinaidei Cojocari cu privire la apărarea onoarei şi demnităţii.

În motivarea cererii reclamantul a indicat că la adunarea membrilor AO „Mileştii Mici” din 11 martie 2012 Cojocari Zinaida a expus în public afirmaţii false defăimătoare în adresa sa, care nu corespund adevărului precum că datoria pentru apă formată pe parcursul anului 2011 este formată numai din vina lui, fiind învinuit astfel neîntemeiat de o faptă ilegală pe care nu a săvârşit-o, lezându-i grav onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională. Considera reclamantul că declaraţiile făcute de pârâtă nu corespund adevărului şi necesită a fi dezminţite, conţinând acuzaţii grave privind comiterea unor acţiuni care în sensul Codului penal sunt calificate ca infracţiuni, iar la înaintarea acestor acuzaţii pârâta nu a prezentat probe justificative sau vreo sentinţă judecătorească care ar confirma faptul săvârşirii acţiunilor imputate.

Menţionează că onoarea demnitatea şi reputaţia sa profesională au avut de suferit, dat fiind faptul că aprecierea pozitivă, care reflectă persoana sa în conştiinţa socială a comunei este de un nivel înalt, fiind respectat şi apreciat pozitiv de săteni, dânsul fiind ales în calitate de preşedinte a AO „Mileştii Mici”, formată din 600 membri locuitori ai satului Mileştii Mici şi ales în funcţia de consilier local cu voturile alegătorilor com. Mileştii Mici, iar la alegerile locale privind alegerea primarului din 1 05iunie 2011 şi 19 iunie 2011 dânsul a acumulat 48,3% şi respectiv 46,24% din voturi, drept urmare declaraţiile pârâtei i-au adus o apreciere negativă în conştiinţa socială a comunei.

Invoca reclamantul ca activând în calitate de preşedinte al AO „Mileştii Mici” a contribuit la implementarea proiectului de aprovizionare cu apă a c. Mileştii Mici şi a exercitat conştiincios atribuţiile, solicitând în repetate rânduri Primarului comunei Mileştii Mici, de a achita datoria şi a încheia contractul de furnizare a apei, acuzaţiile pârâtei fiind de natură să creeze dubii membrilor asociaţiei referitor la profesionalismul său. Susţine că Cojocari Zinaida fiind contabil la Primăria comunei şi afirmând că datoria pentru apă formată pe parcursul anului 2011 este formată numai din vina lui, a creat impresia în comună că i contabil are la baza afirmaţiilor sale careva calcule care confirmă aceste declaraţii.

Consideră reclamantul că are suficiente temeiuri de a cere încasarea despăgubirilor în sumă de 100000 lei pentru prejudiciul moral cauzat, deoarece i-au fost cauzate suferinţe psihice provocate de sentimentele satului şi trebuie să aibă o reputaţie ireproşabilă, solicitările sale de a dezminţi informaţiile rămânând fără răspuns şi satisfacere.

Solicită recunoaşterea ca necorespunzătoare realităţii şi în acelaşi timp de natură să-i lezeze onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională, informaţia răspândită de Cojocari Zinaida la adunarea membrilor AO „Mileştii Mici” din data de 11 martie 2012, precum că datoria pentru apă formată pe parcursul anului 2011 este formată numai din vina sa; obligarea Zinaidei Cojocari să dezmintă la o şedinţă publică deliberativă a Consiliului comunal Mileştii Mici declaraţia ,,datoria pentru apă formată pe parcursul anului 2011 este formată numai din vina lui Lungu Veaceslav” şi să exprime scuze publice în adresa sa ca fiind necorespunzătoare realităţii; sa fie încasată din contul Zinaidei Cojocari în beneficiul său suma de 100000 lei pentru repararea prejudiciului moral cauzat prin declaraţii defăimătoare.

Prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din data de 29 octombrie 2012 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 februarie 2013 a fost respins apelul declarat de către Lungu Veaceslav şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 04 iunie 2013 Lungu Veaceslav a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel solicitând, admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel, a hotărârii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii.

În motivarea recursului invocă dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerând a fi emisă cu interpretarea eronată a legii şi anume a art. 32 alin. (1) şi (2) a Constituţiei, care stipulează că oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gândirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil, iar libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie, în acest sens invocând recurentul că libertatea de exprimare este limitată prin neadmiterea lezării şi demnităţii altei persoane cu informaţie denigratoare care nu corespunde realităţii. Menţionează că intimata nu a demonstrat că declaraţiile sale corespund realităţii, iar instanţele inferioare au constatat cu certitudine că acestea sunt false şi nu corespund realităţii.

2 Apreciază drept eronate concluziile instanţelor inferioare precum că afirmaţiile intimatei sunt o expunere raportată la activitatea sa, calificându-le drept judecăţi de valoare. Consideră că instanţele inferioare au interpretat eronat noţiunile de fapte, substrat factologic şi judecată de valoare, excedând cadru Legii cu privire la libertatea de exprimare, or, existenţa litigiilor între Primăria Mileştii Mici şi AO ,,Mileştii Mici” cu privire la posesia apeductului şi cu privire la încasarea datoriei nu constituie o bază faptică suficientă pentru a considera întemeiată opinia expusă de către Cojocari Zinaida, pe litigiile date neexistând o hotărâre definitivă care să constate vinovăţia sa în acumularea datoriilor.

Afirmă că intimata în mod intenţionat a indus în eroare publicul cu privire la motivul apariţiei datoriei, mai mult că aceasta activează în calitate de contabil al Primăriei comunei Mileştii Mici. Mai invocă că instanţele inferioare nejustificat au calificat declaraţiile intimatei drept judecăţi de valoare, or, vinovăţia unei persoane la acumularea unei datorii se încadrează sub noţiune de fapte şi este pasibilă de a fi dovedită şi stabilită printr-o hotărâre judecătorească, iar declaraţiile acesteia nu pot fi apreciate drept opinie, comentariu, teorie sau idee care reflectă atitudinea faţă de un fapt a cărei veridicitate este imposibil de dovedit.

Insistă că instanţele inferioare nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată, or potrivit jurisprudenţei Curţii Supreme de Justiţiei, Legea cu privire a libertatea de exprimare este o lege organică care cuprinde norme juridice speciale şi având în vedere că această lege a fost adoptată după intrarea în vigoare a Codului Civil, conţinutul art. 16 a Codului urmează a fi interpretat prin prisma prevederilor legii menţionate. Consideră că instanţele inferioare au respins acţiunea fără a aprecia circumstanţele cauzei, neţinând cont de probele administrate la materialele cauzei.

Apreciază drept neîntemeiate concluziile instanţelor inferioare precum că afirmaţiile intimatei nu sunt nici grave, nici insultătoare şi nu sunt în stare să afecteze onoarea şi demnitatea sa, dânsul fiind acuzat de administrarea defectuoasă a Asociaţiei Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

3 Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Lungu Veaceslav nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de chemare în judecată şi în cererea de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Lungu Veaceslav asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Lungu Veaceslav ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul lui Lungu Veaceslav se consideră inadmisibil. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva 4