Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rhc-54/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
20 mai 2015
Părțile
ÎS Staţiunea Tehnologico-Experimentală Codrul în proces de insolvabilitate
Pe scurt
Temeiurile declarării revizuirii

2rhc-54/15 — Explicarea hotărîrii

prima instanţă: M. Ciugureanu dosarul nr. 2rhc-54/15 instanța de recurs: N. Clima, I. Druță, T. Chișca-Doneva ÎNCHEIERE 20 mai 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând cererea de revizuire depusă de către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, în pricina civilă privind derularea procesului de insolvabilitate intentat în privinţa Întreprinderii de Stat „Staţiunea Tehnologico-Experimentală Codrul”, împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 19 noiembrie 2014, prin care a fost respins recursul declarat de către Grincu Olesi și menținută încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 octombrie 2014, prin care a fost admisă cererea administratorului insolvabilităţii Staţiunea Tehnologico-Experimentală Codrul” cu privire la explicarea pct. 7 al hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 26 iunie 2014, c o n s t a t ă: La 03 iunie 2013, SA „Parcul de autobuze din Bălţi” a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de ÎS „Staţiunea Tehnologico- Experimentală Codrul”.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 iulie 2013 a fost admisă spre examinare cererea introductivă a SA „Parcul de autobuze din Bălţi” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa ÎS „Staţiunea Tehnologico- Experimentală Codrul”, iar în scopul prevenirii modificării stării bunurilor au fost aplicate măsurile de asigurare, în funcţia de administrator provizoriu al ÎS „Staţiunea Tehnologico-Experimentală Codrul” fiind desemnat Dumitru Chicu. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 02 octombrie 2013 a fost constatată insolvabilitatea şi intentat procesul de insolvabilitate faţă de ÎS „Staţiunea Tehnologico- Experimentală Codrul” cu desemnat lui Marcel Lungu, deţinător al certificatului de instruire profesională nr. 13181 din 05 mai 2009, în funcţia de administrator al insolvabilităţii ÎS „Staţiunea Tehnologico-Experimentală Codrul”.

Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 26 iunie 2014: 1) s-a aprobat hotărârea Adunării creditorilor ÎS „Stațiunea Tehnologico- Experimentală Codrul” din 18.06.2014 (proces-verbal din 18.06.2014); 1 2) s-a confirmat Planul procedurii de restructurare a ÎS „Stațiunea Tehnologico- Experimentală Codrul” (IDNO: 1008600059490) cu sediul în mun. Chişinău, or.

Codru, str. Costiujeni, 14; 3) s-a desemnat Marcel Lungu, deținător al certificatului de instruire profesională nr.13181 din 05.05.2009, eliberat de Academia de Administrare Publică, în funcția de administrator al insolvabilității ÎS „Stațiunea Tehnologico-Experimentală Codrul” în perioada executării Planului procedurii de restructurare; 4) s-a încetat procedura de restructurare cu aplicarea Planului față de ÎS „Stațiunea Tehnologico-Experimentală Codrul”; 5) s-a suspendat executarea silită asupra bunurilor debitorului pe parcursul aplicării Planului procedurii de restructurare; 6) s-a casat toate creanțele creditorilor față de ÎS „Stațiunea Tehnologico- Experimentală Codrul” apărute până la intentarea procesul- insolvabilitate, neincluse în tabelul definitiv consolidat; 7) s-a menținut pe perioada executării Planului procedurii de restructurare, suspendarea organelor de conducere a ÎS „Stațiunea Tehnologico-Experimentală Codrul”, conform prevederilor Planului; 8) planul procedurii de restructurare confirmat de instanță, s-a considerat drept o hotărâre definitivă şi irevocabilă împotriva ÎS „Stațiunea Tehnologico-Experimentală Codrul”, precum şi împotriva oricărui terț care şi-a asumat, de rând cu debitorul, obligația executării necondiționate a Planului;

9) s-a obligat debitorul ÎS „Stațiunea Tehnologico-Experimentală Codrul” să efectueze modificările de structură preconizate în Planul proceduri restructurare; 10) s-a obligat administratorul insolvabilității să publice dispozitivul prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 09 iulie 2014, a fost respins recursul declarat de către Grincu Olesi şi menţinută hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 26 iunie 2014. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 03 septembrie 2014, a fost respins și recursul declarat de către SA „Parcul de Autobuze din Bălţi” şi menţinută hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 26 iunie 2014. La 09 septembrie 2014 administratorul insolvabilităţii ÎS „Stațiunea Tehnologico-Experimentală Codrul”, ÎI „Lungu Marcel” a depus instanţei de insolvabilitate o cerere prin care a solicitat explicarea pct. 7 al hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 26 iunie 2014, şi anume, dacă Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, este în drept să emită ordine, în calitate de fondator al ÎS „Stațiunea Tehnologico-Experimentală Codrul”, în perioada executării Planului procedurii de restructurare.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 octombrie 2014, a fost admisă cererea administratorului insolvabilităţii şi în vederea aplicării corecte a pct. 7 din hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 26 iunie 2014 a explicat că, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, în calitate de fondator al ÎS „Stațiunea Tehnologico-Experimentală Codrul”, din data intentării procedurii de insolvabilitate, inclusiv şi în perioada executării Planului procedurii de restructurare, nu are dreptul de a emite ordine referitoare la ÎS „Stațiunea Tehnologico-Experimentală Codrul”. 2 La 17 octombrie 2014, Grincu Olesi a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 06 octombrie 2014, solicitînd admiterea acestuia şi anularea încheierii contestate.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 19 noiembrie 2014, a fost respins recursul declarat de Grincu Olesi și menținută încheierea instanței de insolvabilitate. La 17 martie 2015, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a depus cerere de revizuire împotriva deciziei instanței de recurs solicitînd admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei instanței de recurs și încheierii instanței de insolvabilitatea cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanța de insolvabilitate.

În motivarea cererii de revizuire cu referire la prevederile art. 449 lit. c) CPC a invocat că în cererea privind explicarea pct. 7 din Hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 26 iunie 2014 administratorului insolvabilității ÎS „STE Codrul” a invocat că Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare din momentul intentării procedurii de insolvabilitate a emis mai multe ordine, prin care intervine în activitatea economică și managerială a debitorului insolvabil, ceea ce nu corespunde realității deoarece ordinele respective nu reprezintă o intervenție în procedura de insolvabilitate a ÎS „STE Codrul” și nu afectează derularea procedurii de insolvabilitate, vizînd în special modul de utilizare de către ÎS „STE Codrul” a mijloacelor financiare transferate de către Minister întreprinderii prin contractele de achiziționare a mărfurilor nr. 25/5 din 19 februarie 2014 și nr. 25/6 din 19 februarie 2014 în sumă de 2 444 200 lei pentru menținerea fondului genetic viticol și pomicol al țării, precum și oportunitatea menținerii de către întreprinderea insolvabilă a fondurilor genetice invocate.

Menționează că prin încheierea instanței de insolvabilitate din 06 octombrie 2014, a fosta admisă cererea administratorului procedurii de insolvabilitate în lipsa Ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, care nu a fost citat în ședința de judecată, respectiv, instanța s-a expus asupra drepturilor persoanei care nu a fost antrenată în proces, Ministerul fiind lipsit de posibilitatea de a se expune asupra argumentelor invocate de administratorul insolvabilității.

Susține că la 22 ianuarie 2015 a depus o cerere de revizuire împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 06 octombrie 2014, însă cererea de revizuire a fost restituită pe motiv că prin decizia Curții Supreme de Justiție din 19 noiembrie 2014, a fost respins recursul declarat de Grinco Olesi și menținută încheierea instanței de insolvabilitate din 06 octombrie 2014. Consideră necesar de menționat că recurentul Grincu Olesi nu a invocat probe pertinente privind ilegalitatea încheierii recurate, urmărind scopul menținerii de către instanța de recurs a încheierii instanței de insolvabilitate pentru ca administratorul procedurii de insolvabilitate al ÎS „STE Codrul” să invoce ambele acte judecătorești în cauzele civile pornite privind anularea unor ordine a Ministerului.

Afirmă că actul judecătoresc care interzice unei autorități publice emiterea ordinelor este ilegal și inadmisibil prin prisma prevederilor art. 1 alin. (2) al Legii contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000. Suplimentar, invocă că anterior prin decizia Curții Supreme de Justiție din 16 ianuarie 2015, a fost a fost casată o încheiere similară a Curții de Apel Chișinău sin 16 octombrie 2014 prin care s-a interzis administratorului insolvabilității ÎS „STE Codrul” să execute ordinele, cerințele, scrisorile și orice alte solicitări emise de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. 3 Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 451 CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447 CPC, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 CPC şi anexându-se probele ce le confirmă. În conformitate cu art. 449 lit. c) CPC, revizuirea se declară în cazul în care instanţa a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces. În cazul invocării temeiului prevăzut de art. 449 lit. c) CPC, Colegiul reţine că este important ca instanţa de judecată să constate dacă persoana care nu a fost implicată în proces este subiect al raportului material litigios. În acest sens urmează a fi prezentate probe pertinente şi concludente, iar instanţa urmează să constate dacă prin hotărîrea supusă revizuirii, persoanei implicate în proces, i-au fost încălcate careva drepturi.

Sub aspectul normei citate, la caz se va remarca că deşi revizuentul a invocat ca temei de revizuire prevederile art. 449 lit. c) CPC, ultimul nu a indicat nici un argument și nu a adus careva probe concludente și pertinente în confirmarea faptului că instanța a emis decizia, revizuirea căreia se solicită în speţă, cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces, fapt ce indică la netemeinicia cererii de revizuire. În acest context, la caz se constată că revizuentul nu a invocat nici un temei prevăzut la art. 449 CPC, în baza căruia se poate solicita revizuirea hotărârii, ci a oferit împrejurări ce ţin de fondul cauzei, care nu se încadrează în temeiurile reglementate de acest articol.

În acest context, Colegiul constată că prin revizuirea în sensul declarat se pretinde nu corectarea erorilor judiciare şi omisiunilor justiţiei, dar anularea unei hotărâri irevocabile, fapt care direct contravine atât dispoziţiilor legii naţionale, cât şi celor internaţionale. Astfel, admiterea cererii de revizuire, în asemenea împrejurări, ar contravine principiului securităţii raporturilor juridice şi ar constitui o violare a art. 6 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia şi Doina Duca contra Moldovei, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorităţii lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii întru obţinerea unei reexaminări şi unei noi soluţii în cauză. Competenţa de revizuire a instanţelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.

Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanţare de la principiul respectiv este justificată doar atunci când este determinată de circumstanţe cu caracterele substanţiale şi obligatorii. Pentru considerentele menţionate şi având în vedere că temeiurile invocate în cererea de revizuire sunt în contradicţie cu prevederile art. 449 lit.c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.

4 În conformitate cu art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 19 noiembrie 2014, în pricina civilă privind derularea procesului de insolvabilitate intentat în privinţa Întreprinderii de Stat „Staţiunea Tehnologico-Experimentală Codrul”. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.