- Dosarul nr.
- 2ra-950/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 20 mai 2015
- Părțile
- Knodel Vitalie vs Sarsaman Eugenia
- Pe scurt
- Temeiurile declararii recursului
2ra-950/15 — Evacuare locatarilor temporari
Prima instanță: Judecătoria Cahul, Judecător – D.Fujenco Instanța de Apel: Curtea de Apel Cahul, Judecători – Galina Vavrin, Tatiana Dimitriadi, Ion Dănăilă dosar 2ra-950/15 ÎNCHEIERE 20 mai 2015 municipiul Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele ședinței, Judecător – Svetlana Filincova, Judecătorii – Dumitru Mardari, Maria Ghervas Examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Evghenia Sarsaman, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Vitalie Knodel împotriva Evgheniei Sarsaman privind revendicarea bunului din posesie străină și cererea reconvențională depusă de Evghenia Sarsaman împotriva lui Vitalie Knodel privind declararea nulității relative a contractului și recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilului, împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 03 decembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Evghenia Sarsaman, a constatat: La 12 iulie 2013 Vitalie Knodel a depus cerere de chemare în judecată împotriva Evgheniei Sarsaman, solicitînd evacuarea acesteia și a membrilor familiei ei din imobil – apartamentul nr.10, amplasat în or.
Cahul, str. I.Spirin nr.106, cu nr. cadastral 170100031501010. În motivarea cererii a indicat că la 07 noiembrie 2000 a procurat apartamentul vizat și a înregistrat dreptul de proprietate asupra apartamentului la Oficiul Cadastral, iar apartamentul a fost transmis în folosință temporară cumnatei sale – Evghenia Sarsaman, din cauza aflării lui Vitalie Knodel peste hotarele țării. În anul 2013, la întoarcerea în țară, Vitalie Knodel a solicitat eliberarea imobilului pentru a efectua reparații, însă a fost refuzat de către Evghenia Sarsaman. La 21 martie 2014 Evghenia Sarsaman a depus cerere reconvențională împotriva lui Vitalie Knodel, solicitînd declararea nulității relative a contractului de vînzare-cumpărare nr.7274 a apartamentului nr.10, amplasat în or.
Cahul, str. I.Spirin nr.106, cu nr. cadastral 1701106.027.01.010, în partea ce ține de calitatea 1 de cumpărător a lui Vitalie Sarsaman, ulterior Vitalie Knodel și recunoașterea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr.10, amplasat în or. Cahul, str. I.Spirin nr.106, cu nr. cadastral 1701106.027.01.010 În motivarea cererii a indicat că apartamentul vizat a fost procurat din contul economiilor familiei Evgheniei Sarsaman. Banii au fost transmiși lui Vitalie Knodel în vederea procurării apartamentului în numele Evgheniei Sarsaman și din contul ei, însă Vitalie Knodel a profitat de încrederea lor și cu rea-voință a procurat și înregistrat pe numele său acest imobil. A mai indicat Evghenia Sarsaman că recent a atras atenția la prevederile contractului de vînzare cumpărare a imobilului, în momentul cînd a intenționat să replanifice imobilului și a aflat că de fapt în calitate de cumpărător al imobilului figurează Vitalie Sarsaman (Knodel).
Ulterior, la 07 aprilie 2014 Vitalie Knodel, prin intermediul reprezentantului său, avocatul Grigore Chiriacov, a depus cerere de modificare a acțiunii, solicitînd revendicarea imobilului – apartamentul nr.10, amplasat în or. Cahul, str. I.Spirin nr.106, cu nr. cadastral 1701106.027.01.010 din posesia nelegitimă a Evgheniei Sarsaman și a membrilor familiei acesteia, fiica minoră Adalina, născută la 17.02.1998 și fiica minoră Violina, născută la 19.03.1999, cu obligarea acestora de a preda bunul. Prin hotărîrea Judecătoriei Cahul din 29 aprilie 2014 a fost admisă parțial acțiunea înaintată de către Vitalie Knodel împotriva Evgheniei Sarsaman. A fost revendicat în beneficiul proprietarului Vitalie Knodel apartamentul nr.10, situat în or.
Cahul, str.I.Spirin, 106, cu numărul cadastral 1701106.027.01.010 din posesiunea nelegitimă a Evgheniei Sarsaman prin evacuarea ei din această locuință. A fost încasat de la Sarsaman Evghenia în beneficiul lui Knodel Vitalie cheltuielile de judecată în mărime de 3 150 lei. A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reconvențională înaintată de Sarsaman Evghenia împotriva lui Knodel Vitalie privind declararea nulității relative a contractului de vînzare-cumpărare nr.7274 a apartamentului nr.10, amplasat în or. Cahul, str. I.Spirin nr.106, cu nr. cadastral 1701106.027.01.010, încheiat la 07 noiembrie 2000, în partea ce ține de calitatea de cumpărător a lui Vitalie Sarsaman, ulterior Vitalie Knodel și recunoașterea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr.10, amplasat în or.
Cahul, str. I.Spirin nr.106, cu nr. cadastral 1701106.027.01.010 după Sarsaman Evghenia. Prin decizia Curții de Apel Cahul din 03 decembrie 2014 a fost respins ca nefondat apelul declarat de Sarsaman Evghenia și s-a menținut fără modificări hotărîrea Judecătoriei Cahul din 29 aprilie 2014 în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Vitalie Knodel împotriva Evgheniei Sarsaman privind revendicarea bunului din posesie străină și cererea 2 reconvențională depusă de Evghenia Sarsaman împotriva lui Vitalie Knodel privind declararea nulității relative a contractului și recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilului. La 03 februarie 2015 Evghenia Sarsaman a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 03 decembrie 2014, solicitînd casarea deciziei recurate și remiterea pricinii la rejudecare.
Consideră recurenta că concluziile instanței de apel sunt eronate și în speță nu au fost aplicate normele de drept material care urmau a fi aplicate. În motivarea cererii a indicat că temei de respingere a apelului a servit concluzia instanței de apel precum că dreptul de proprietate a fost înregistrat de către Sarsaman (Knodel), însă în speță Evghenia Sarsaman a înaintat pretenții care vizează nulitatea relativă a contractului de vînzare-cumpărare și se impunea aplicarea prevederilor art.218 alin.(1) Cod Civil. A mai indicat că locuiește în imobilul vizat pe parcursul a 14 ani, împreună cu copiii minori posedă și folosesc acest imobil, iar intimatul a ascuns faptul că bunul imobil este înregistrat cu drept de proprietate după acesta.
Suplimentar a indicat că instanța de apel nu a reținut faptul că în proces nu au fost antrenați copiii minori și nici instituțiile abilitate în vederea protecției drepturilor copilului, ori evacuarea lor din imobil le afectează dreptul la un trai decent. Analizînd temeiurile invocate în cererea de recurs, în raport cu materialele pricinii și prevederile Legii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de Evghenia Sarsaman ca fiind inadmisibil, din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod Procedură Civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) Cod Procedură Civilă.
În conformitate cu art.433 lit. a) Cod Procedură Civilă cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Cod Procedură Civilă. Dat fiind faptul că temeiurile declarării recursului împotriva deciziei curții de apel, prin prisma secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII Cod Procedură Civilă, sunt strict delimitate de art.432, Colegiul reține că, reieșind din prevederile art.437 alin.(1) lit.f) Cod Procedură Civilă, în sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau acelor circumstanțe ale aplicării eronate ale normelor de drept material sau procedural, care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.
3 În speță, argumentarea expusă în cererea de recurs se limitează la invocarea circumstanțelor de fapt ale pricinii și denotă simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de judecată, fără a evidenția acele erori sau omisiuni ale instanței de apel care ar dicta declararea recursului ca fiind admisibil. Se cere a fi precizată că, specific recursului declarat în condiţiile secţiunii a 2-a, Capitolul XXXVIII, Cod Procedură Civilă, este că recursul nu provoacă o rejudecare a fondului pricinii. Rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4). Colegiul consideră că recursul declarat de Evghenia Sarsaman împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 03 decembrie 2014 este declarativ și lipsit de o argumentare logico-juridcă, prin prisma art.432 Cod Procedură Civilă.
Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil. În conformitate cu art. 269-270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Cod Procedură Civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se recunoaște inadmisibil recursul declarat de Evghenia Sarsaman. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele ședinței, Judecător – Svetlana Filincova, Judecătorii – Dumitru Mardari, Maria Ghervas 4