Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
3ra-582/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
13 mai 2015
Părțile
Triboi Maria, intervenient accesoriu Triboi Sergiu vs Ministerul Afacerilor Interne
Pe scurt
Termenul de declarare a apelului

3ra-582/15 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: L. Vasilevici dosarul nr. 3ra-582/15 Instanţa de apel: L. Bulgac N. Craiu, M. Guzun DECIZIE 13 mai 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul – Valeriu Doagă Judecătorii –Sveatoslav Moldovan, Oleg Sternioală Maria Ghervas, Tatiana Vieru examinând recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Triboi Maria şi intervenientul principal Triboi Sergiu împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la contestarea actului administrativ, stabilirea, calcularea şi încasarea indemnizaţiei pentru concediul medical prenatal şi postnatal de la locul de muncă a soţului, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2014 c o n s t a t ă La 14 august 2012 Triboi Maria şi intervenientul principal Triboi Sergiu a depus cererea de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la anularea actului administrativ, stabilirea, calcularea şi încasarea indemnizaţiei pentru concediul medical prenatal şi postnatal de la locul de muncă a soţului.

În motivarea acţiunii au menţionat, că la 12.08.2006 Triboi Maria a încheiat căsătoria cu Triboi Sergiu, fapt confirmat prin certificatul de căsătorie seria CS-V nr. 0.481115 eliberat de Oficiul de Stare Civilă Ciocana. Denotă că, Triboi Sergiu activează în calitate de inspector pentru procedura administrativă în Secţia poliţiei rutiere a Comisariatului de Poliţie Anenii Noi. Fac referire că, în legătură cu naşterea fiicei Triboi Beatrice, Triboi Maria s-a aflat 1 în concediul medical prenatal şi postnatal, iar de indemnizaţia pentru concediul de maternitate nu a beneficiat. Menţionează că, Triboi Maria împreună cu fiica Triboi Beatrice se află la întreţinerea lui Triboi Sergiu şi nu se află le evidenţa Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă, fapt confirmat prin certificatul nr. 448 din 17.07.2012.

La 25.07.2012 Triboi Maria a depus cerere în adresa Ministerului Afacerilor Interne cu privire la achitarea indemnizaţiei pentru concediul medical prenatal şi postnatal de la locul de muncă a soţului Triboi Sergiu. Denotă că, Triboi Maria a recepţionat răspunsul Ministerului Afacerilor Interne nr. 15/4-P-310/12 din 01.08.2012, potrivit căruia a fost informată despre omiterea termenului de 12 luni în vederea adresării Casei Naţionale de Asigurări Sociale, stabilit de art.27 alin. (1) din Legea nr.289 din 22.07.2004. Solicită Triboi Maria şi intervenientul principal Triboi Sergiu anularea răspunsului Ministerului Afacerilor Interne nr. 15/4-P-310/12 din 01.08.2012, stabilirea, calcularea şi încasarea indemnizaţiei pentru concediul medical prenatal şi postnatal de la locul de muncă a soţului Triboi Sergiu.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 03.02.2014 acţiunea s-a respins ca fiind neîntemeiată şi depusă tardiv. La 06.03.2014 Triboi Maria a depus cererea de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 03.02.2014 solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanţe cu pronunţarea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie admisă. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2014 s-a acceptat spre examinare cererea de apel depusă de Triboi Maria, s-a intentat procedura de apel în pricina civilă dedusă examinării. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2014 s-a admis cererea de apel depusă de Triboi Maria, s-a casat hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 03.02.2014 şi s-a adoptat o nouă hotărâre prin care s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Triboi Maria, s-a recunoscut ca ilegal refuzul DGET al Ministerului Afacerilor Interne din 01.08.2012, s-a obligat Ministerul Afacerilor Interne să calculeze şi să stabilească indemnizaţia prenatală şi postnatală de la locul de muncă al soţului. La 10 martie 2015 Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2014, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel cu restituirea pricinii spre rejudecare. În motivarea recursului a invocat că, instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept procedural, fapt manifestat prin examinarea apelului tardiv.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Colegiul denotă că, potrivit materialelor pricinii, decizia recurată a fost 2 comunicată reprezentantului Ministerului Afacerilor Interne, Elenei Sterpu la data de 31 ianuarie 2015, pe care motiv recursul declarat la 10 martie 2014 urmează a fi considerat ca fiind depus în termen.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne urmează a fi admis, cu casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2014 şi încheierii Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2014, cu restituirea pricinii spre rejudecare în Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecată, de la faza de primire a cererii de apel din următoarele motive. În conformitate cu art. 445 alin (1) lit. c) din Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

În conformitate cu art. 429 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva deciziei se consideră declarat şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost emise după pronunţarea hotărîrii atacate cu recurs. Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a constatat cu certitudine că, la 14 august 2012 Triboi Maria şi intervenientul principal Triboi Sergiu au depus cererea de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la contestarea actului administrativ, stabilirea, calcularea şi încasarea indemnizaţiei pentru concediul medical prenatal şi postnatal de la locul de muncă a soţului (f.d. 3-5). Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 03.02.2014 acţiunea s-a respins ca fiind neîntemeiată şi depusă tardiv (f.d. 90-92). La 06.03.2014 Triboi Maria a depus cererea de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 03.02.2014 solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanţe cu pronunţarea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fi admisă (f.d. 94-95). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2014 s-a acceptat spre examinare cererea de apel depusă de Triboi Maria, s-a intentat procedura de apel în pricina civilă dedusă examinării (f.d. 100). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2014 s-a admis cererea de apel depusă de Triboi Maria, s-a casat hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 03.02.2014 şi s-a adoptat o nouă hotărâre prin care s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Triboi Maria, s-a recunoscut ca ilegal refuzul DGET a Ministerului Afacerilor Interne din 01.08.2012, s-a obligat Ministerul Afacerilor Interne să calculeze şi să stabilească indemnizaţia prenatală şi postnatală de la locul de muncă a soţului (f.d. 108-112). Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că la examinarea pricinii instanţa de apel a încălcat normele de drept procedural, fapt manifestat prin 3 examinarea cererii de apel depuse de Triboi Maria, în afara termenului legal de declarare.

În conformitate cu prevederile art. 362 alin. (l) din Codul de procedură civilă termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii dacă legea nu prevede altfel. Colegiul menţionează că, termenul înăuntrul căruia Triboi Maria urma să exercite dreptul de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chişinău este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii – 03 februarie 2014. Prin urmare, dat fiind faptul că intimata a depus cererea de apel la 06 martie 2014, pe cînd termenul de declarare a apelului a început a curge la 04 februarie 2014 şi a expirat la 05 martie 2015, Colegiul concluzionează că Triboi Maria a exercitat calea de atac în mod tardiv.

Astfel, conform art. 110 din Codul de procedură civilă termenul de procedură este intervalul stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legate de activitate trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. În conformitate cu art. 362 alin. (3) din Codul de procedură civilă, repunerea în termen de apel se face de către instanţa de apel în cazurile şi în ordinea prevăzute de art.116. În conformitate cu art. 116 alin. (5) Codul de procedură civilă, încheierea judecătorească prin care este respinsă cererea de repunere în termen poate fi atacată cu recurs. Încheierea prin care s-a făcut repunerea în termen nu se supune recursului.

Din sensul normelor de drept citate rezultă că, actul procedural prin care se dispune repunerea sau refuzul de a repune în termen se emite sub formă de încheiere. Colegiul denotă că, Curtea de Apel Chişinău adoptând încheierea din 29 aprilie 2014 prin care s-a acceptat spre examinare cererea de apel depusă de Triboi Maria şi s- a intentat procedura de apel, a omis să verifice dacă Triboi Maria a exercitat calea de atac împotriva hotărâri primei instanţe în termenul stabilit de lege, precum şi a exercitat ulterior controlul de temeinicie şi legalitate a hotărârii contestate în lipsa actului judecătoresc prin care apelul declarat ar fi fost repus în termen.

Mai mult ca atît, Colegiul menţionează că, în partea motivată a încheierii Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2014 s-a constatat respectarea de către intimat a condiţiilor şi procedurii de declarare a recursului în conformitate cu art. 423-425 din Codul de procedură civilă, pe cînd în dispozitivul actului judecătoresc menţionat se dispune acceptarea spre examinare a cererii de apel depusă de Triboi Maria şi intentarea procedurii de apel, în rezultatul cărui fapt se impune concluzia că, la adoptarea încheierii menţionate au fost aplicate eronat normele de drept procedural, or partea motivată nu corespunde cu dispozitivul.

Colegiul consideră relevantă jurisprudenţa CtEDO la examinarea cauzelor, în care Înalta Curte a reiterat că, prin neaducerea vreunui motiv pentru repunerea pîrîtului în termenul de prescripţie pentru efectuarea unui act procedural, instanţele judecătoreşti 4 naţionale au încălcat drepturile reclamanţilor la un proces echitabil, prin urmare are loc violarea art. 6 § 1 din Convenţiei (Ceachir c. Moldova, nr. 11712 din 15 ianuarie 2008, § 47; Popov c. Moldova (nr.2), nr. 19960/04 din 06 decembrie 2005, § 53; Melnic c. Moldova, nr. 6923/03 din 14 noiembrie 2006, § 41-43). Or, în conformitate cu art. 26 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură civilă, procesele civile se desfăşoară pe principiul contradictorialităţii şi egalităţii părţilor în drepturile procedurale.

Egalitatea părţilor în drepturile procedurale este garantată prin lege şi se asigură de către instanţă prin crearea posibilităţilor egale, suficiente şi adecvate de folosire a tuturor mijloacelor procedurale pentru susţinerea poziţiei asupra circumstanţelor de fapt şi de drept, astfel încît nici una dintre părţi să nu fie defavorizată în raport cu cealaltă. Astfel, aprecierea cererii de apel ca fiind depusă în termen presupune în mod inevitabil încălcarea procesului echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, precum a constatat CtEDO încălcarea dreptului la proces echitabil şi a securităţii raporturilor juridice de către instanţele judecătoreşti naţionale în cauza Ghirea v. Republica Moldova, nr. 15778/05, 26.06.2012.

Dreptul la o instanţă, garantat de art. 6 § 1 din Convenţie presupune respectarea principiului preeminenţei dreptului. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care cere ca, atunci când instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie. Urmare celor menţionate şi avînd în vedere că, instanţa de apel a încălcat normele de drept procedural, fapt manifestat prin examinarea cererii de apel depuse de Triboi Maria, în afara termenului legal de declarare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2014 şi încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2014, cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel, de la faza de primire a cererii de apel.

În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. c) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2014 şi încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Triboi Maria şi intervenientul principal Triboi Sergiu împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la contestarea actului administrativ stabilirea, calcularea şi încasarea indemnizaţiei pentru concediul medical prenatal şi postnatal de la locul de 5 muncă a soţului, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecată, de la faza de primire a cererii de apel.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Oleg Sternioală Maria Ghervas Tatiana Vieru 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.