Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-604/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
6 mai 2015
Părțile
SRL Becor vs Biroul Vamal
Pe scurt
Temeiurile declararii recursului, termenul

3ra-604/14 — Anularea deciziei

Dosarul nr. 3ra-604/15 Prima instanță: Judecătoria Botanica mun. Chişinău (jud. L. Gafton) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. D. Manole, N. Traciuc, E. Fistican) ÎNCHEIERE 06 mai 2015 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedinte de ședință Valentina Clevadî Judecătorii: Petru Moraru Oleg Sternioală examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Biroul Vamal Chișinău împotriva deciziei din 25 noiembrie 2014 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de ÎM „Becor” SRL împotriva Biroului Vamal Chișinău privind anularea deciziei de regularizare nr. 44 din 31.01.2013 și a procesului-verbal de reverificare a declarațiilor vamale nr. 6 din 31.01.2013, precum şi obligarea restituirii sumei în mărime de 250025,80 lei, c o n s t a t ă : La 20 martie 2013 ÎM „Becor” SRL a înaintat în instanța de judecată cerere împotriva Biroului Vamal Chișinău, intervenienți accesorii Brokerul Vamal „Aliner Service” SRL, Agenția Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale privind anularea actelor administrative.

În motivarea acțiunii s-a indicat că Biroul Vamal Chişinău a emis procesul- verbal de reverificare a declarațiilor vamale nr. 6 din 31 ianuarie 2013 şi decizia de regularizare nr. 44 din 31.01.2013, prin care s-a dispus determinarea pentru ÎM ”Becor” SRL a unor obligații vamale de plată, suplimentar la cele stabilite la data importului inițial al mărfurilor în sumă totală de 250025,80 lei. Suma indicată include plăți suplimentare a TVA în sumă de 101108,55 lei; taxe vamale în mărime de 33786,03 lei și penalitatea de 115131,22 lei. Susține că temei pentru emiterea deciziei de regularizare nr. 44 din 31.01.2013 au servit constatările Biroului Vamal Chișinău care au fost efectuate în rezultatul reverificării declarațiilor vamale DV nr. 031914663 din 10.04.2007 şi DV nr. 3019117277 din 06.10.2007.

Reverificarea declarațiilor vamale s-a efectuat prin aplicarea prevederilor art. 1811 Cod vamal, iar rezultatele acesteia fiind consemnate în procesul-verbal nr. 6 din 31.01.2013. Menționează reclamantul că nefiind de acord cu actele vizate, la 08.02.2013 le-a contestat, însă prin scrisoarea nr. 28/11-2513 din 27.02.2013, Serviciul Vamal a 1 respins cererea prealabilă a reclamantului, pe motiv că a fost epuizată calea prealabilă.

Consideră drept ilegale actele administrative menționate supra, pe motiv că declarațiile vamale supuse reverificării şi modificării de către Biroul Vamal Chișinău au fost validate la data de 10.04.2007 (DV 301914663) şi respectiv, la 06.10.2007 (DV 3019117277), adică după expirarea termenului de 5 ani de la acordarea liberului de la vamă, prevăzut de art. 1811 alin. (1) Cod vamal, care indică că organul vamal are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declarația vamală. Afirmă că însăși art. 1811 din Codul vamal a fost inclus prin Legea nr. 103 din 16 mai 2008, care a intrat în vigoare la 04 iulie 2008, adică după efectuarea importului şi acordarea liberului de vamă.

Astfel, reclamantul susține că legea respectivă nu are caracter retroactiv. Declară că la data importului nu erau în vigoare nici prevederile art. art. 12713, 1412 şi 2023 din Codul vamal, care au fost aplicate de către Biroul Vamal Chişinău în raport cu importurile revizuite, în timp ce art. 6 alin. (2) Cod Vamal stabilește că activitatea vamală se desfășoară în conformitate cu legislația care este în vigoare la data la care organul vamal a primit declarația vamală şi alte documente, cu excepția cazurilor prevăzute de legislație. La fel, nu este de acord nici cu aplicarea de către pîrît a prevederilor art. 2023 Cod Vamal, deoarece prevederile date se aplică în cazul efectuării auditului postvămuire, ceea ce nu a avut loc în cazul întocmiri procesului-verbal de reverificare a declarațiilor vamale.

Or, auditul postvămuire este o procedură separată care poate fi efectuată doar în baza unui ordin special și se desfășoară în strică conformitate cu secțiunea 291 Cod Vamal sau conform art. 2021 Cod Vamal. Subliniază și faptul că deşi în procesul-verbal din 31.01.2013 se indică că unul din temeiurile efectuării reverificării declarațiilor vamale a servit ordinul Ministerului Sănătății nr. 755 din 05.10.2011 cu privire la înregistrarea de stat a suplimentelor alimentare, acest ordin nu are efect retroactiv şi confirmă faptul că produsele incluse în decizia de regularizare au fost recunoscute în calitate de supliment alimentar din data de 05.10.2011. Faptul dat rezultă şi din Lista suplimentelor alimentare înregistrate, aprobată de Centrul Național de Sănătate Publică.

Anterior emiterii ordinului nr. 755, toate preparatele incluse în decizia de regularizare au fost incluse în Nomenclatorul de stat al medicamentelor. Astfel, în perioada efectuării importului mărfurilor la 04.04.2007 şi respectiv, la 05.10.2007, aceste produse erau înregistrate în mod oficial în calitate de medicamente, drept confirmare, fiind eliberate certificatele de înregistrare a produsului medicamentos valabil pe un termen de 5 ani, precum și a facturilor comerciale nr. 1 din 04.04.2007 şi nr. 2 din 05.10.2007, care nu au înscrieri cu privire la poziția tarifară 2106, aşa cum se menționează în procesul-verbal contestat.

A mai invocat că scrisoarea Agenției Medicamentului din RM nr. 02-0714 din 16.11.2011 şi scrisoarea Centrului National de Sănătate Publică nr. 06a3/198 din 23.01.2013 care au fost reținute de către Biroul Vamal Chișinău în calitate de probă, nu i-au fost prezentate reclamantului, fiind emise după efectuarea operațiunilor de import și respectiv nu pot avea un afect retroactiv. Consideră că la data importului produselor farmaceutice, acestea erau calificate şi stabilite de către Nomenclatorul de Stat al Medicamentului al RM ca - 2 medicament, fiind prescrise în fiecare autorizație de import cu codul marfar - 3004. Dovada celor invocate, o constituie însuși autorizația de import eliberată de către Agenția Medicamentului, prezentată autorităților vamale la vămuirea mărfurilor.

Menționează că aceste circumstanțe au fost cunoscute la data vămuirii și ulterior prin acordarea liberului de vamă recunoscute de către autoritățile vamale al RM. Drept urmare, organul vamal, fiind informat deplin de către ÎM ”Becor” SRL, brokerul vamal și avînd informația de la Agenția Medicamentului al RM, a autorizat încheierea drepturilor de import și a dat liber de vamă mărfurilor, clasificate conform codurilor vamale. Mai mult decît atît, mărfurile declarate ca medicamente sunt supuse unui regim special în privința formării prețurilor de achiziție, limitarea adaosului comercial și cerințelor exigente de desfacere a mărfurilor farmaceutice. Toate aceste mărfuri la data declarării lor inițiale au fost incluse în Nomenclatorul și clasificatorul de stat al medicamentelor, aprobat de către Agenția Medicamentului al RM.

Astfel, reclamantul nu putea deroga de la aceste cerințe stabilite de o autoritate publică, în caz contrar era acuzat în practicarea ilicită a activității de import și desfacere a medicamentelor, avînd riscul suportării unor sancțiuni aspre. Consideră că Biroul Vamal Chișinău în mod neîntemeiat, după ce a recunoscut drepturile de import, a recurs la revizuirea procedurilor de vămuire și a dispus reclasificarea nejustificată și neprobată a mărfurilor importate de către ÎM ”Becor” SRL. La fel, consideră reclamantul că în cazul controlului efectuat la ÎM „Becor” SRL, autoritatea vamală pe lîngă faptul depășirii termenului special de prescripție, a interpretat greșit şi eronat în detrimentul agentului economic cadrul normativ existent la data importului, a aplicat fără temei în mod retroactiv actele normative în domeniu, stabilind neîntemeiat obligații vamale suplimentare.

Ori, un agent economic nu trebuie să suporte consecințele negative pentru situația creată de nearmonizarea legislației şi menținerea contradicțiilor la aplicarea ei, iar orice dubiu urmează a fi aplicat în folosul agentului economic şi nu a statului. Solicită reclamantul anularea deciziei de regularizare nr. 44 din 31.01.2013, a procesului-verbal de reverificare a declarațiilor vamale nr. 6 din 31.01.2013, precum şi obligarea restituirii de către Biroul Vamal Chișinău a sumei în mărime de 250025,80 lei, încasate de la ÎM ”Becor” în baza deciziei de regularizare nr. 44 din 31.01.2013. Prin hotărârea din 01 noiembrie 2013 a judecătoriei Botanica mun.

Chișinău s-a admis acțiunea înaintată de ÎM „Becor” SRL și s-a anulat decizia de regularizare nr. 44 din 31.03.2013 și procesul-verbal de reverificare a declarațiilor vamale nr. 6 din 31.01.2013 (act preparatoriu), emise în privința ÎM „Becor” SRL de către Biroul Vamal Chișinău și s-a dispus restituirea ÎM „Becor” SRL a sumei de 250025,80 lei, încasate de către Biroul Vamal Chișinău în baza deciziei de regularizare nr. 44 din 31.03.2013. Prin decizia din 25 noiembrie 2014 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul depus de Biroul Vamal Chișinău și s-a menținut hotărârea primei instanțe. La 11 martie 2015 Biroul Vamal Chișinău a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd casarea hotărârilor judecătorești cu pronunțarea unei noi decizii de respingere integrală a acțiunii.

În motivarea recursului s-a invocat că instanțele judecătorești neîntemeiat au ajuns la concluzia precum că sunt ilegale acțiunile Biroului Vamal Chișinău privind 3 întocmirea deciziei de regularizare nr. 44 din 31.01.2013 şi a procesului-verbal de reverificare nr. 6 din 31.01.2013, deoarece în speța dată au relevanța prevederile art. 1811 Cod Vamal al RM. Astfel, în termenul prevăzut la alin. (l), organul vamal verifică orice document, registru şi evidență referitoare la mărfurile vămuite sau la operațiunile comerciale ulterioare aferente acestor mărfuri. Controlul poate fi efectuat la sediul declarantului, al oricărei alte persoane interesate, direct sau indirect, din punct de vedere profesional, în operațiunile menționate sau al oricărei alte persoane care se află în posesia acestor acte sau deține informații în legătură cu acestea.

De asemenea, poate fi făcut şi controlul fizic al mărfurilor dacă acestea mai există. Dacă, după reverificarea declarației sau după controlul ulterior, rezultă că dispozițiile ce reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații inexacte sau incomplete, organul vamal ia măsuri pentru regularizarea situației, ţinînd cont de noile informații obținute. Prin urmare, menționează că organul vamal stabilește modelul documentului necesar regularizării situației, precum şi a instrucțiunilor de completare a acestui document. În cazul în care se constată că a luat naștere o obligație vamală sau că au fost plătite sume în plus, organul vamal ia măsuri pentru încasarea diferențelor în minus sau pentru rambursarea sumelor plătite în plus, cu respectarea prevederilor legislației în vigoare.

Dacă, la controlul ulterior al declarațiilor, stabilește, potrivit alin.(3), diferențe în plus sau în minus şi la alte taxe şi impozite datorate statului în cadrul operațiunilor vamale, organul vamal va lua măsuri pentru încasarea diferențelor în minus constatate. Sumele plătite în plus la aceste taxe şi impozite se restituie potrivit normelor legale care le reglementează. Dacă încălcarea reglementărilor vamale constituie, după caz, contravenție sau infracțiune, autoritatea vamală este obligată să aplice sancțiuni contravenționale ori să sesizeze organele de urmărire penală.

Consideră că produsele Normoponderol V (comprimate), Proprin V (comprimate), Voseptol V (comprimate), Antitox (comprimate) au fost clasificate în mod eronat la poziţia tarifară 3004 (medicamente), codul tarifar corect fiind 2106 „preparate alimentare nedenumite şi necuprinse în altă parte”, deoarece potrivit Notelor Explicative ale Sistemului armonizat, sunt “preparate”, denumite suplimente sau suplimente alimentare, pe bază de extract de plante, concentrate de fructe, miere, fructoză şi cu adaos de vitamine şi uneori mici cantități de compuși de fier. Aceste preparate sunt prezentate în ambalaje cu indicarea faptului că mențin sănătatea generală în stare de bine.

Astfel, Agenția Medicamentului a RM a catalogat greșit produsele menționate în autorizația de import ca medicamente, deoarece medicamentele sunt destinate tratării, vindecării sau ameliorării unei boli sau maladii, dar nu pentru conservarea sănătății organismului, fapt demonstrat prin ordinul Ministerului Sănătății cu privire la înregistrarea de stat a suplimentelor alimentare, publicat în Monitorul Oficial din 05.10.2011; Scrisoarea Agenției Medicamentului RM nr. 02-0714 din 16.10.2011 cu privire la componența cantitativă şi calitativă a fiecărui excipient în parte a produselor date; Scrisoarea Centrului Național de Sănătate Publică nr. 06a-3/198 din 23.01.2012 cu privire la componența cantitativă şi calitativă a fiecărui excipient în parte a produselor date; Registrele de notificare şi înregistrare a suplimentelor 4 alimentare elaborate de Centrul Național de Sănătate Publică, precum și a facturilor comerciale anexate la declarațiile vamale în care producătorul mărfurilor le clasifică la poziția tarifară 2106. La fel, consideră că autorizațiile de import eliberate de Agenția Medicamentului a RM nu constituie un criteriu de clasificare a produselor conform Nomenclatorului mărfurilor, deoarece conform prevederilor Legii 1456-XII din 25.05.1993 cu privire la activitatea farmaceutică,

eliberarea autorizațiilor de import are ca scop punerea şi folosirea acestora în practica medicală, dar nu stabilirea codului tarifar al mărfurilor în cauză. Mai mult ca atît, în conformitate cu Legea nr. 112-XV din 22.04.2004 pentru aderarea Republicii Moldova la Convenția Internațională privind Sistemul Armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor, încheiată al Bruxelles la 14 iunie 1983, Republica Moldova are obligația de a aplica recomandările Comitetului Sistemului Armonizat. Ca tangență la cele expuse anterior, menționează că capitolul 30 - produse farmaceutice, prevede că descrierea unui produs ca medicament în legislația comunitară (alta decît cea care se referă la clasificarea în Nomenclatura Combinată), în legislația națională a statelor membre sau orice farmacopee nu are valoare determinată pentru clasificarea în acest capitol.

Astfel, consideră că procesul- verbal de reverificare nr. 6 din 31.01.2013 şi decizia de regularizare nr. 44 din 31.01.2013 sunt întemeiate şi legale. Relatează că autoritatea vamală, conform legislației în vigoare reprezintă autoritatea care exercită controlul asupra legalității importurilor în cadrul tranzacțiilor economice externe. Astfel, orice agent economic al RM este în drept să importe mărfuri cu respectarea legislației în vigoare şi în special cu Nomenclatorul mărfurilor al RM aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. l525 din 29.12.2007, prin care mărfii i se atribuie o poziție tarifară concretă şi la momentul plasării ei în regim vamal de import, se declară conform poziției tarifare corespunzătoare, iar organul vamal doar verifică corectitudinea atribuirii poziției tarifare de către declarant sau broker vamal.

Totodată, menționează că organele vamale clasifică mărfurile, adică operează raportarea unor mărfuri concrete la pozițiile indicate în nomenclatorul marfar al activității economice externe. Deciziile organelor vamale referitoare la clasificarea mărfurilor sunt executorii, iar deciziile altor organe şi instituții vizînd clasificarea mărfurilor în scopuri vamale nu se admit. Deci, intimatul neîntemeiat şi contrar atribuțiilor legale ale organului vamal încearcă să demonstreze instanței de judecată ilegalitatea acțiunilor biroului vamal în vederea efectuării controlului postvămuire/reverificare. Relevă recurentul că clasificarea pentru fiecare preparat s-a efectuat în dependență de compoziția cantitativă, indicații, doze și mod de administrare.

Astfel, conform notei complimentare a capitolului 30 din Nomenclatorul Mărfurilor al RM (HG1525 din 29.12.2007), pentru a fi clasificate preparate bazate pe vitamine, minerale, aminoacizi esențiali sau acizi grași la poziția tarifară 3004 - acestea trebuie să întrunească mai multe condiții, fapt confirmat prin ordinul Serviciului Vamal nr. 113-0 din 07.04.2009 MO nr. 86-88/360 din 08.05.2009 și prin Legea privind produsele alimentare nr. 78-XV din 18.03.2004 Monitorul Oficial al RM nr. 83- 87/431 din 28.05.2004. Mai mult ca atît, în Hotărîrea Guvernului RM pentru 5 aprobarea regulamentului sanitar privind suplimentele alimentare nr. 538 din 02.09.2009 Monitorul Oficial nr.138-139/603 din 08.09.2009 se indică cerințele necesare privind compoziția suplimentelor alimentare.

La fel, recurentul invocă că în conformitate cu Legea nr. 112-XV din 22.04.2004 pentru aderarea Republicii Moldova la Convenția internațională privind Sistemul Armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor, încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983, s-a instituit obligația de a aplica recomandările Comitetului Sistemului Armonizat. Organul vamal remarcă și faptul că eliberarea de către Agenția Medicamentului a RM a autorizației de import a produselor de tipul „medicamente” nu are nici o incidență asupra clasificării tarifare a mărfurilor. Menționează că organele vamale conform prevederilor art 1412 alin. (2) Codul Vamal, în cazul clasificării eronate de către declarant a mărfurilor au dreptul să efectueze de sine stătător clasificarea lor în corespundere cu Nomenclatorul mărfurilor.

Respectiv, mărfurile declarate la cote reduse la TVA - nu mai cad sub incidența prevederilor legislației menționate, iar schimbarea codului mărfurilor care au beneficiat de scutiri, de asemenea, nu dispun de cota redusă în cazul dat. Declară că colaboratorii vamali sunt persoane cu funcţii de răspundere care îşi exercită atribuțiile în strictă conformitate cu legislația în vigoare. Astfel, este exclusă ipoteza unui simplu „capriciu” al inspectorului vamal de a nu accepta nemotivat declarațiile vamale, prin care agentul economic îşi manifestă dorința de a declara mărfurile importate şi de achita drepturile de import, ba chiar şi instruirea brokerilor vamali de a nu completa declarațiile vamale.

În concluzie, afirmă că instanța examinînd cauza dată nu a ţinut cont de dovezile şi probele prezentate de către biroul vamal, fapt ce a determinat examinarea superficială a materialelor dosarului, fiind emisă în acest sens o decizie unilaterală, nefondată şi neîntemeiată, fiind încălcate normele procedurale ce guvernează litigiul dat. La data de 27 aprilie 2015 ÎM ”Becor” SRL a depus referință la recursul declarat de Biroul Vamal Chișinău. Examinînd temeiurile recursului declarat de Biroul Vamal Chișinău, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului. 6 Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Biroul Vamal Chișinău nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în cererea de recurs nu pot constitui temei de admitere a acestora, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) şi (4) CPC. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Biroul Vamal Chișinău, ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. art. 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se recunoaște inadmisibil recursul declarat de Biroul Vamal Chișinău împotriva deciziei din 25 noiembrie 2014 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă. Preşedinte de ședință Valentina Clevadî Judecătorii: Petru Moraru Oleg Sternioală 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.