- Dosarul nr.
- 2ra-958/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 29 aprilie 2015
- Părțile
- Puşcaşu Ion vs Primăria comunei Măcăreşti, Şişcanu Ion, Şişcanu Elizaveta
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-958/15 — Recunoaşterea dreptului de proprietate prin uzucapiune şi constatarea faptului acceptării succesiunii
prima instanță: M. Moraru dosarul nr. 2ra-958/15 instanța de apel: T. Duca, S. Procopciuc, E. Grumeza, ÎNCHEIERE 29 aprilie 2015 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Puşcaşu Ion, reprezentat de avocatul Bucataru Serghei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Puşcaşu Ion împotriva Primăriei comunei Măcăreşti cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate prin uzucapiune a bunului imobil şi la cererea de chemare în judecată depusă de către Şişcanu Elizaveta şi Şişcanu Ion împotriva lui Puşcaşu Ion cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii, împotriva deciziei Curții de Apel Bălţi din 02 decembrie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Şişcanu Elizaveta și Şicanu Ion, casată hotărârea Judecătoriei Ungheni din 18 iulie 2014 și emisă o nouă hotărâre prin care acțiunea lui Puşcaşu Ion a fost respinsă, iar acțiunea depusă de către Şişcanu Elizaveta şi Şişcanu Ion a fost admisă, c o n s t a t ă: La 29 iulie 2013, Puşcaşu Ion a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei comunei Măcăreşti cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate prin uzucapiune a bunului imobil.
În motivarea acţiunii a indicat că, împreună cu soția și copiii săi minori, locuiește în imobilul situat în comuna Măcăreşti, r-nul Ungheni, care nu este înregistrat în Registrul bunurilor imobile. Menționează că potrivit adeverinței nr.621 din 20 iunie 2013 eliberată de Primăria comunei Măcărești rezultă că conform Registrului nr.9 în perioada anilor 1980 - 1982 de evidență, Puşcaşu Nicolae având la întreținere 2 copii minori locuia în concubinaj cu Şişcanu Teodora, care deținea dreptul de proprietate asupra imobilului litigios. Indică că în anul 1992, a decedat Şişcanu Feodora şi în anul 2003 a decedat Puşcaşu Nicolae, după care dînsul a continuat să locuiască în aceiași gospodărie, împreună cu familia sa.
Afirmă că pe parcursul mai mult de 20 de ani, a dispus în posesie şi folosință cu bună-credință bunul imobil menționat, achitînd cu diligenţa unui bun proprietar toate taxele şi impozitele, a întreprins toate măsurile necesare în vederea întreținerii corespunzătoare a bunului imobil, efectuând reparații curente şi necesare unei existenţe decente. Dat fiind faptul că a posedat cu bună credință pe parcursul a mai mult de 15 ani de bunul imobil, posesia fiind continuă, deschisă, neprecară şi fără careva tulburări, bunul imobil fiind dobândit şi conservat fără acte de violență fizică sau morală, consideră că el întrunește toate condițiile legale în vederea recunoașterii de către instanța de judecată a dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune asupra imobilului amplasat în comuna Măcăreşti raionul Ungheni.
Solicită recunoașterea dreptului său de proprietate asupra bunului imobil situat în comuna Măcăreşti, r-ul Ungheni, dobândit prin uzucapiune şi obligarea Oficiului Cadastral Teritorial Ungheni de a înregistra dreptul său de proprietate asupra bunului imobil situat în comuna Măcăreşti raionul Ungheni. La 24 septembrie 2013, Şişcanu Elizaveta şi Şişcanu Ion au depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Pușcașu Ion cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii. În motivarea acţiunii a indicat că se află în relație de rudenie cu Feodora Şişcanu, care a decedat la 03 septembrie 1994 în satul Măcăreşti, r-u1 Ungheni. Menționează că Şişcanu Feodora nu a fost căsătorită şi nu a avut copii, iar după decesul ultimei, moștenitor al averi succesorale a devenit unicul ei frate Şişcanu Ştefan, născut la 01 martie 1927, care a fost soțul Elsavetei Şişcanu și tatăl copilului lor comun Şişcanu Ion.
Afirmă că Şişcanu Ştefan a acceptat moștenirea de la sora sa prin intrarea de fapt în posesia averii succesorale. Susține că imobilul Feodorei Şişcanu, se află în vecinătate cu casa lor de locuit, și respectiv, permanent au avut grijă de acest bun, care a fost construită împreună cu Feodora în anul 1968 pe lotul de teren care a aparținut părinților. Indică că anterior, Şişcanu Feodora i-a permis lui Puşcaşu Nicolai să locuiască în casa sa de locuit, cât și a acceptat venirea acestuia, care este feciorului lui Puşcaşu Nicolai, ultimii locuind în imobilul litigios până la decesul Feodorei Şişcanu, iar în această perioadă careva schimbări la casa de locuit nu au fost făcute. Mai relatează că şi după decesul Feodorei Şişcanu, i-au permis lui Puşcaşu Nicolae şi Puşcaşu Ion să locuiască în continuare în imobilul litigios în calitate de chiriași, convenind cu aceştia că vor îngriji casa de locuit și terenul aferent până își v-or găsi alt loc de trai.
Insistă că din lipsa mijloacelor bănești, Şişcanu Ştefan nu a mers la notar să întocmească actele de moștenire, cu toate că dâsnul era de fapt cel care administra averea surorii sale, Şişcanu Feodora. La fel, indică că în anul 2003, a decedat Puşcaşu Nicolai, între timp Puşcaşu Ion s-a căsătorit, iar din căsătorie s-au născut doi copii, care au rămas în continuare să locuiască în imobilul litigios. De asemenea, relevă că în anul 2009 a decedat și Şişcanu Ștefan, iar din lipsa mijloacelor bănești, nu a depus o declarație la notarul de la locul deschiderii succesiunii o declarație de acceptare a succesiunii, însă, au intrat în posesiunea patrimoniului succesoral pe care Puşcaşu Ion a părăsit-o de doi ani, ultimul trecând cu traiul în satul Pîrliţa, r-ul Ungheni.
Iar recent au perfectat pașapoartele tehnice pe ambele case de locuit, care în Registrul de evidenţă a gospodăriilor, administrată de către Primărie figurează după Şişcanu Teodora şi Şişcanu Ștefan. În acelaşi timp, menționează că cu câteva luni în urma, Puşcaşu Ion a venit în casa litigioasă şi a început să strice soba, să scoate bunuri, iar în vederea aplanării conflictului s-au adresat către organele de poliție pentru a stopa fărădelegile. Solicită constatarea faptului acceptării de către Şişcanu Ştefan a succesiunii rămase după decesul surorii sale, Şişcanu Feodora.
Prin hotărârea Judecătoriei Ungheni din 18 iulie 2014, acțiunea a fost admisă, fiind constat faptul dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului situat în satul Măcăreşti, raionul Ungheni de către Puşcaşu Ion, cât şi recunoașterea după Puşcaşu Ion dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului situat în satul Măcăreşti, raionul Ungheni și obligarea Oficiului Cadastral Teritorial Ungheni de a înregistra după Puşcaşu Ion acest bun imobil, iar acțiunea depusă de către Şişcanu Ion şi Şişcanu Elizaveta a fost respinsă, ca fiind neîntemeiată.
Prin decizia Curții de Apel Bălți din 02 decembrie 2014, a fost admis apelul declarat de către Şişcanu Elizaveta şi Şicanu Ion, casată hotărârea primei instanțe și emisă o nouă hotărâre prin care acțiunea inițială a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, iar acțiunea depusă de către Şişcanu Elizaveta şi Şişcanu Ion a fost admisă, fiind constatat faptul că Şişcanu Ştefan a acceptat succesiunea rămasă de la sora sa, Şişcanu Teordora născută la 18 mai 1937 şi decedată la 03 august 1994. În motivarea deciziei, instanța de apel a invocat prevederile art. 1433 alin. (1) lit. b), art. 1499 alin.(1) lit. a), art. 1500, art. 1501, art. 1516 din Cod civil, care reglementează dispoziții generale cu privire la succesori, la testament şi dispoziții generale cu privire la moștenirea legală, care indică că succesiunea este acceptată de succesor indiferent de faptul dacă este testamentar sau succesor legal.
Succesiunea se consideră acceptată cînd moştenitorul depune la notarul de la locul deschiderii succesiunii o declaraţie de acceptare a succesiunii sau intră în posesiunea patrimoniului succesoral. Dacă succesorul a intrat în posesiunea unei părţi din patrimoniu, se consideră că a acceptat întregul patrimoniu, oriunde s-ar afla şi din ce ar consta. Cu referire la normele citate și în coraport cu materialele pricinii, instanța a reținut că Şişcanu Ştefan este unicul moștenitor legal din clasa a doua și a acceptat averea succesorală, rămasă după decesul surorii Şişcanu Teodora, intrând în posesia ei și administrând-o, mai mult ca atât, potrivit certificatului nr. 266 din 21 februarie 2014 eliberat de Primăria comunei Măcăreşti, r-ul Ungheni, succesorii legali de gradul I sunt soţi Şişcanu Elizaveta, fii Şişcanu Gheorghe şi Şişcanu Ion, respectiv succesiunea fost acceptată de către Şişcanu Elizaveta şi Şişcanu Ion.
La 02 martie 2015, Puşcaşu Ion, reprezentat de avocatul Bucataru Serghei, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel cu menținerea hotărârii primei instanțe. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată şi emisă cu aplicare eronată a normelor de drept material şi procedural.
Menționează că pe parcursul a 20 de ani a administrat bunul imobil litigios cu bună credință, fapt confirmat nemijlocit de Şişcanu Elisaveta și Şişcanu Ion, care au declarat unanim, precum că el a fost cel care a întreținut gospodăria timp 20 de ani, achitând în acest sens toate cheltuielile de întreținere a bunului imobil, lucrări de reparație, precum și impozitele funciare, mai mult decât atât, dânsul a întreprins toate acțiunile necesare, în vederea întreținerii corespunzătoare a casei de locuit efectuând reparații curente și necesare unei existențe decente, fapt confirmat prin probe anexate la materialele cauzei.
La fel, indică că dat fiind faptul că a posedat cu bună-credință pe parcursul mai mult de 15 ani de bunul imobil menționat, posesia fiind continuă deschisă, neprecară și fără careva tulburări, aceasta fiind dobândit și conservat fără acte de violență, fizică sau morală, dânsul întrunește toate condițiile legale, în vederea recunoașterii de către instanța de judecată a dreptului său de proprietate dobândit prin uzucapiune.
Susține că instanța de apel la emiterea deciziei a aplicat eronat prevederile art. 1516, invocând precum că în speța a avut loc acceptarea succesiunii prin intrarea în posesia patrimoniului succesoral și susținând ideea că în cadrul procesului de judecată a fost constatat faptul că Şişcanu Ştefan, după decesul surorii - Şişcanu Teodora, împreună cu familia sa a avut grijă de imobilul litigios, inclusiv prin prelucrarea terenului agricol aferent, deoarece, acest fapt nu corespunde realității și nu a fost nicidecum probat în cadrul procesului de judecată.
Mai mult ca atât, pe parcursul examinării pricinii, atât Şişcanu Elizaveta, cît şi Şişcanu Ion au declarat că el a locuit un timp îndelungat în imobilul litigios, indicând asupra unei perioade care depășește cu mult 15 ani calendaristici, până în vara anului 2013, când a început să facă o reparație generală a casei de locuit, însă, din cauza conflictului izbucnit între ei, inspectorul de sector al organului de poliție a stopat efectuarea lucrărilor de reparație, până la soluționarea conflictului în instanța de judecată şi din acest considerent este nevoit să locuiască în satul Pîrliţa, r-ul. Ungheni până la finalizarea litigiului judiciar.
La fel, indică că la materialele dosarului au fost anexate un șir de chitanțe de recepție a plăților fiscale, prin care se confirmă că a achitat impozitele imobiliare, ca rezultat al posesiunii bunului imobil, cu atât mai mult că au fost anexate un șir de avize de plată a energiei electrice, emise de către SA „Red-Nord” filiala Ungheni, pe numele său, fapt ce confirmă în repetate rânduri, gestionarea imobilului indicat de către intimat. Susține că împreună cu soția și copii săi minori, locuiește în casa de locuit situată în comuna Măcăreşti r-ul Ungheni, iar acest bun imobil nu este înregistrat în Registrul bunurilor imobile, fapt confirmat prin adeverința nr. 20 iunie 2013, care a fost anexată la materialele cauzei, eliberată de către Primăria comunei Măcăreşti, însă, atât prima instanța cât și instanța de apel au ignorat cu desăvârșire aceste probe, ceea ce a dus la pronunțarea unor hotărâri ilegale și neîntemeiate.
Apreciază drept eronate şi concluziile instanţei de apel cu referire la faptul că Şişcanu Ștefan este unicul moștenitor legal de clasa II și precum că a acceptat averea succesorală, rămasă după decesul Teodorei Şişcanu, intrând în posesia bunului și administrând-o, iniţiind şi înregistrarea la ÎS ,,Cadastru”, or, Şişcanu Elisaveta şi Şişcanu Ion nu au prezenta nici o probă pertinentă și concludentă care ar fi demonstrat intrarea în posesie a lui Şişcanu Ştefan în privinţa casei de locuit în urma decesului Teodorei Şişcanu.
La fel, apreciază eronată concluzia instanței de apel precum că dânsul nu poate solicita recunoașterea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra bunului imobil, pe motiv că nu întrunește condiţiile stabilite de legiuitor în cadrul art. 335 Cod civil, şi anume nu a fost posesor de bună-credinţă, or, în decizia contestată instanță de apel a constat faptul că a fost inițiată procedura înregistrării bunului imobil la ÎS ,,Cadastru” din 01 iulie 2013, astfel, rezultă cu certitudine că până la data de 01 iulie 2013, cînd a fost iniţiată procedura înregistrării în registrul bunurilor imobile, posesiunea sa pe parcursul a mai mult de 15 ani a bunului imobil din speță, a fost de bună-credinţă, or, instanţa de apel a făcut trimitere la prevederile care reglementează condițiile necesare de respectat de către posesor în vederea recunoașterii dreptului de proprietate, care de fapt au fost întrunite, cu certificarea lor în cadrul procesului de judecată.
Atenționează că instanță de apel la emiterea deciziei contrar prevederilor art. 6 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale, jurisprudenţei CEDO, nu a indicat circumstanțele pricinii constatate de instanțele de judecată, probele pe care se întemeiază concluziile acestora, temeiurile de fapt și de drept care au condus, după caz, la admiterea sau respingerea apelului sau recursului prevăzute de CPC. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Puşcaşu Ion, reprezentat de avocatul Bucataru Serghei, este inadmisibil din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Puşcaşu Ion, reprezentat de avocatul Bucataru Serghei, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.
Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiţie ţine să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Puşcaşu Ion, reprezentat de avocatul Bucataru Serghei asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Puşcaşu Ion, reprezentat de avocatul Bucataru Serghei ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Puşcaşu Ion, reprezentat de avocatul Bucataru Serghei se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva