- Dosarul nr.
- 2ra-4193/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 5 februarie 2014
- Părțile
- Ţîntea Nina vs Laur Ştefan, Laur Alexandru
- Pe scurt
- Încălcarea normelor de drept procedural
2ra-4193/13 — Contestarea actului acceptării succesiunii
Prima instanță: Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău Dosarul nr. 2ra-321/14 Judecător: V. Micu Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: A. Panov, T. Pelin, S. Arnaut DECIZIE 05 februarie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători Tamara Chişca-Doneva, Iuliana Oprea Constantin Alerguş, Ion Druţă examinând recursurile declarate de către reprezentantul lui Laur Alexandru avocatul Barbăscumpă Dumitru şi de către Ţîntea Nina, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Ţîntea Nina împotriva lui Laur Ştefan şi Laur Alexandru privind contestarea actului acceptării succesiunii, anularea certificatului de moştenitor legal, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra casei de locuit şi evacuarea din imobil fără acordarea altui spaţiu locativ, împotriva deciziei Curții de Apel Chişinău din 10 aprilie 2013, prin care a fost menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 26 decembrie 2012, c o n s t a t ă : La data de 08 decembrie 2010, Ţîntea Nina s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Laur Ştefan şi Laur Alexandru privind contestarea actului acceptării succesiunii, anularea certificatului de moştenitor legal, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra casei de locuit şi evacuarea din imobil fără acordarea altui spaţiu locativ. În motivarea cerinţelor sale a indicat că, după decesul mamei Laur Agafia, decedată în anul 1976, a acceptat succesiunea prin intrarea în posesiunea patrimoniului de fapt, şi anume a locuinţei nr. 54 din str. Petricani mun. Chişinău. Dar, în termenul stabilit de lege 6 luni, nu a depus cerere la notar, deoarece considera că a acceptat succesiunea prin îngrijirea, folosirea, locuirea şi achitarea taxelor fiscale şi comunale.
Dorind să legalizeze construcţiile auxiliare construite după decesul mamei, a aflat că fratele său, Ştefan Laur a acceptat averea mamei integral, de unul singur, fără să-i ceară acordul său, sau cel puţin să-i aducă la cunoştinţă că a acceptat succesiunea integrală a averii mamei lor. Consideră reclamanta că, pârâtul i-a încălcat drepturile sale legale ce ţin de proprietate. Solicită, constatarea faptului acceptării succesiunii deschise după decesul Agafiei Laur, în anul 1976 de către ea; anularea certificatului de moştenitor nr. 2476 din 14.09.2006, eliberat pe numele lui Laur Ştefan Ion; recunoaşterea dreptului său de proprietate prin succesiune asupra casei de locuit nr. 54, situată în mun.
Chişinău, str. Petricani şi asupra construcţiilor efectuate ulterior; evacuarea pîrîţilor fără acordarea altui spaţiu locativ din încăperea din litigiu. Ulterior reclamanta Ţîntea Nina şi-a concretizat cerinţele invocate în acţiune, solicitînd: - constatarea faptului acceptării succesiunii deschise după decesul Agafiei Laur, în anul 1976, de către ea, de către Laur Ştefan şi de către Laur Alexandru; - anularea certificatului de moştenitor nr. 2476 din 14.09.2006, eliberat pe numele lui Laur Ştefan Ion, - recunoaşterea dreptului său, a lui Laur Ştefan şi a lui Laur Alexandru de proprietate prin succesiune asupra casei de locuit, situată în mun.
Chişinău, str. Petricani nr.54 şi asupra construcţiilor; - partajarea averea succesorale prin atribuirea lui Laur Ştefan încăperii lit. B, Bl - cu suprafaţa de 27.9, iar ei şi lui Laur Alexandru - încăperea lit. A, Al, A2 - cu suprafaţa de 40,7; - evacuarea, fără acordarea altui spaţiu locativ, din încăperea din litigiu a persoanelor instalate abuziv, fără acordul lor. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 26 decembrie 2012 a fost respinsă acţiunea, ca fiind neîntemeiată. S-a încasat de la Ţîntea Nina taxa de stat în mărime de 100 lei. Cît, Ţîntea Nina atît şi Laur Alexandru au declarat cereri de apel împotriva hotărîrii date. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2013, corectată prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 iunie 2013, au fost respinse apelurile declarate de către apelanţii Ţîntea Nina şi Laur Alexandru şi a fost menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 26 decembrie 2012. S-a încasat taxa de stat de la Ţîntea Nina şi Laur Alexandru şi a cîte 380,60 lei de la fiecare separat în folosul statului pentru judecarea apelului. Nefiind de acord, la data de 10 iunie 2013, reprezentantul lui Laur Alexandru avocatul Barbăscumpă Dumitru, a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2013, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii. Tot la 10 iunie 2013, Ţîntea Nina a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2013, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de două luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Avînd în vedere că la materialele cauzei lipsesc probe în confirmarea recepţionării deciziei instanţei de apel de către Laur Alexandru și Țîntea Nina, recursurile se consideră depuse în termen. Studiind materialele pricinii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursurile, a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricina la rejudecare în instanţa de apel la stadia de primire a cererilor de apel, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. În conformitate cu art. 364 alin. (1) CPC, cererea de apel se depune în scris la instanţa judecătorească a cărei hotărîre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condiţiile legii.
Conform art. 365 alin. (1) lit. a) - h) CPC, în cererea de apel se indică: instanţa căreia îi este adresat apelul; numele sau denumirea, domiciliul sau sediul apelantului, calitatea lui procedurală; hotărîrea atacată, instanţa care a emis-o, completul de judecată, data emiterii; motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul; probele invocate în susţinerea apelului; solicitarea apelantului; numele şi domiciliul martorilor, dacă se cere a fi citaţi în apel; documentele ce se anexează. Conform alin. (4) al aceluiaşi articol, la cererea de apel se anexează dovada de plată a taxei de stat dacă apelul se impune cu taxă.
Dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art.364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor (art. 368 alin. (1)). Iar conform art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1). Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că apelul este o cale ordinară de atac, obiectul căreia sunt hotărîrile pronunţate de prima instanţă care nu sunt definitive.
La exercitarea căii de atac - apelul, persoanele în drept să declare apel dispun de anumite drepturi şi obligaţiuni. La rîndul său instanţa de apel, este obligată de a respecta procedura examinării pricinii în apel atît la faza pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare, cît şi în cadrul dezbaterilor judiciare. Mai mult ca atît, instanţa de apel este obligată de a crea condiţii obiective şi reale pentru ca participanţii să-şi exercite în volum deplin drepturile sale procedurale, curmînd în mod legal orice abuz din partea lor, şi înlăturînd pe măsura posibilităţilor, omisiunile la acest capitol, depistate în orice fază a procesului. Instanţa de recurs constată că la 23 ianuarie 2013 reprezentantul lui Laur Alexandru avocatul Barbăscumpă Dumitru a contestat cu apel hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 26 decembrie 2012. La data de 24 ianuarie 2013, Ţîntea Nina a contestat cu apel hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 26 decembrie 2012. Este de reţinut că cererile de apel au fost depuse nemotivate, fără achitarea taxei de stat şi fără a se solicita scutirea de plata acesteia, fiind indicat doar că cererile de apel motivate vor fi depuse ulterior. Prin urmare, instanţa de apel în temeiul art. 368 CPC prin încheierea din 11 martie 2013 corect nu a dat curs cererilor de apel, stabilindu-le apelanţilor termen pînă la 10.04.2013 pentru prezentarea apelurilor motivate şi a dovezii de plată a taxei de stat. Tot prin încheierea dată apelanţilor le-a fost explicat, că în caz dacă nu vor lichida neajunsurile menţionate, cererile de apel nu vor fi considerate depuse şi împreună cu toate documentele anexate vor fi restituite.
Din materialele cauzei rezultă că, încheierea dată a fost recepţionată de către Laur Alexandru la 19.03.2013 (f.d. 79) şi de către Ţîntea Nina la 30.03.2013 (f.d. 81). În termenul acordat apelanţii Laur Alexandru şi Ţîntea Nina nu au prezentat apelurile motivate şi nu au achitat taxa de stat, iar instanţa de apel neexpunîndu-se în privinţa la aceste circumstanţe prin decizia din 10 aprilie 2013 a reținut spre examinare cererile de apel depuse de Laur Alexanru şi Ţîntea Nina, examinîndu-le în fond.
Astfel, reieşind din considerentele menţionate şi avînd în vedere că apelanţii-recurenţii nu au prezentat apelurile motivate şi nu au achitat taxa de stat, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursurile declarate de reprezentantul lui Laur Alexandru avocatul Barbăscumpă Dumitru şi de Ţîntea Nina, a casa decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2013, cu restituirea pricinii la rejudecare în instanţa de apel la stadia de primire a cererilor de apel. Or, erorile judiciare admise la examinarea cauzei, care sunt evidente şi se confirmă prin actele cauzei, nu pot fi corectate de către instanţa de recurs.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se admite recursul declarat de reprezentantul lui Laur Alexandru avocatul Barbăscumpă Dumitru. Se admite recursul declarat de Ţîntea Nina. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Ţîntea Nina împotriva lui Laur Ştefan şi Laur Alexandru privind contestarea actului acceptării succesiunii, anularea certificatului de moştenitor legal, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra casei de locuit şi evacuarea din imobil fără acordarea altui spaţiu locativ, cu restituirea pricinii la rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, la stadia de primire a cererilor de apel.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Iuliana Oprea Constantin Alerguş Ion Druţă