- Dosarul nr.
- 2ra-775/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 29 aprilie 2015
- Părțile
- Sînchetru Viorel vs Gobja Serghei şi Ochişor Evghenia
- Pe scurt
- Contractul de mandat, compensarea cheltuielilor efectuate de mandatar
2ra-775/15 — Încasarea cheltuielilor efectuate de mandatar
prima instanţă: V. Buhnaci dosar nr. 2ra-775/15 Instanţa de apel:V. Pruteanu, A. Minciuna, Iu. Cimpoi DECIZIE 29 aprilie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari Elena Covalenco Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Ochişor Eugenia, reprezentată de avocatul Culinca Eugenia, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Sînchetru Viorel împotriva lui Gobja Serghei şi Ochişor Evghenia cu privire la încasarea cheltuielilor efectuate de mandatar, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 noiembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Ochişor Evghenia şi menţinută hotărârea Judecătoriei Botanica mun.
Chişinău din 30 ianuarie 2014, prin care acţiunea a fost admisă parţial, constată: La 17 aprilie 2013, Sînchetru Viorel a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Gobja Serghei şi Ochişor Evghenia cu privire la încasarea cheltuielilor efectuate de mandatar. În motivarea acţiunii a indicat că la data de 06 octombrie 2011 pîrîta Ochişor Evghenia i-a încredinţat să-i procure apartamentul nr. 33 din str. Trandafirilor 7/3, mun. Chişinău, fiindu-i autentificată o procură cu împuternicirile respective: a primi actele necesare, a achita plata pentru imobilul procurat, inclusiv arvuna şi de a încheia la notar contractul de vînzare-cumpărare, a înregistra contractul de înstrăinare la OCT Chişinău, a înregistra viza ei de reşedinţă în imobilul procurat, de a primi cartea de imobil, a deschide cont personal la organele locative etc. Susţine că la 07 octombrie 2011 a fost încheiat contractul de vînzare-cumpărare a locuinţei nr. 33 din str. Trandafirilor 7/3, mun.
Chişinău încheiat între vînzătorii Dionisie Gobja şi Efimia Gobja, prin intermediul reprezentantului Serghei Gobja şi cumpărătorul Ochişor Evghenia, prin intermediul reprezentantului subsemnat Viorel Sînchetru. Afirmă că în aceiaşi zi a transferat pe contul bancar al pîrîtului Serghei Gobja plata pentru procurarea apartamentului în sumă de 304485 lei, pe care pîrîta Ochişor Evghenia urma să i-o restituie. Pe parcurs, însă, a realizat că pîrîta a abuzat de încrederea sa şi pînă la momentul de faţă suma nominalizată nefiindu-i compensată, motivînd prin faptul că vînzătorii locuinţei sunt Dionisie şi Efimia Gobja. Cu referire la prevederile art. 1046 alin. (1) Cod civil, solicită încasarea, în mod solidar, de la pîrîţii Ochişor Evghenia şi Gobja Serghei în beneficiul său cheltuielile în sumă de 304485 lei suportate de el în legătură cu executarea contractului de mandat pentru procurarea pe numele Evgheniei Ochişor a locuinţei nr. 33 din str. Trandafirilor 7/3, mun.
Chişinău şi a cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 30 ianuarie 2014, acţiunea a fost admisă parţial şi încasat de la Ochişor Evghenia în beneficiul lui Sînchetru Viorel cheltuielile în sumă de 304 485 lei, achitaţi întru executarea contractului de mandat pentru procurarea în numele Evgheniei Ochişor a apartamentului nr. 33 din str. Trandafirilor 7/3, mun. Chişinău şi în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 9134,55 lei. Prin aceiaşi hotărîre, au fost respinse cerinţele acţiunii înaintate împotriva lui Gobja Serghei, ca fiind neîntemeiate. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 noiembrie 2014 a fost respins apelul declarat de către Ochişor Evghenia şi menţinută hotărîrea primei instanţe.
La 16 ianuarie 2015, Ochişor Evghenia, reprezentată de avocatul Culinca Evghenia, a declarat recurs împotriva decizia instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de recurs şi hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri cu privire la respingerea acţiunii integral. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerând că hotărârile instanţelor judecătoreşti sunt emise cu încălcarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material. Menţionează că circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii nu au fost constatate şi elucidate pe deplin - nici instanţa de fond, nici instanţa de apel, la examinarea litigiului în cauză, nici nu a considerat important de a examina cauză, într- un mod legal-obiectiv şi exhaustiv, avînd în vedere şi argumentele reprezentantului Evgheniei Ochişor, care au fost recunoscute arbitrar-ilegal, ca fiind declarative.
Mai mult, se atestă examinarea defectuoasă a pricinii, deşi în condiţiile acţiunii, în condiţiile în care instanţa de fond şi de apel, au fost sesizate de caracterul criminal al acestei acţiuni, urma obligatoriu să examineze toate circumstanţele cauzei, însă instanţele judecătoreşti, favorînzîndu-1 pe Sînchetru Viorel în pretenţiile sale pecuniare criminale, a considerat ca fiind inoportun, examinarea litigiului în condiţiile legii. Indica şi faptul că, instanţa de fond şi de apel, practic au refuzat să examineze circumstanţele importante ale cauzei şi acte judecătoreşti prezentate de reprezentantul Evgheniei Ochişor, considerîndu-le arbitrar declarative. Or, instanţele judecătoreşti, au considerat ca fiind declarative acte judecătoreşti, precum şi actele organului de urmărire penală, care prin autoritatea acestora, impun examinarea lor, întru neadmiterea emiterii unei hotărîri judecătoreşti neîntemeiate şi ilegale.
Mai mult că, circumstanţele indicate în susţinerea poziţiei sale, sunt nu numai că importante pentru soluţionarea pricinii în cauză, dar combat acţiunea înaintată de către Sînchetru Viorel. Susţine că instanţele judecătoreşti au dat aprecieri necondiţionate, unor declaraţii neprobate/aberante după natura acestora, date de Sînchetru Viorel, fără a încerca măcar să examineze temeinicia şi legalitatea acestora. Şi circumstanţe importante pentru soluţionarea pricinii, pe care prima instanţă şi instanţa de apel, le-a considerat constatate, nu au fost dovedite cu probe veridice. În acest context indică că: la 06 octombrie 2011, de către Ochişor Evghenia au fost eliberate împuternicirile lui Sînchetru Viorel pentru procurarea apartamentului nr. 33, situat în mun.
Chişinău, str. Trandafirilor 7/3, procura fiind autentificată de către notarul public Valentina Şumcova. La 07 octombrie 2011 reprezentantul Ochişor Evghenia - Sînchetru Viorel, a semnat contractul de vînzare-cumpărare nr. nr. 7420 din 07 octombrie 2011, autentificat de către Notarul Public Nicolaescu Cristina, înregistrat la OCT Chişinău la data de 12 octombrie 2011 cu nr.0100/11/107734. Potrivit pct. 2 din contract, Ochişor Evghenia, în calitate de cumpărător s-a obligat să achite preţul contractului de 319.555,00 lei vînzătorilor - Gobja Dionisie, Gobja Efimia şi Serghei Gobja, pînă la 10 octombrie 2011; Afirmă că, în cursul verii anului 2011, familia Evgheniei Ochişor, prin acte civile de vînzare a bunurilor sale imobile, precum şi prin împrumuturi de la persoane terţe, a adunat suma de bani necesară achiziţionării bunului imobil - apartamentul nr. 33 cu suprafaţa totală de 60,1 m.p., nr. cadastral 0100105.105.01.033, situat în mun.
Chişinău, str. Trandafirilor, 7/3, suma de bani, fiind transmisă lui Sînchetru Viorel, reprezentantul EvghenieiOchişor, pentru a încheia tranzacţia de vînzare-cumpărare şi achitarea bunului cumpărat, fapt confirmat atît prin acte judecătoreşti, precum şi prin materialele dosarului penal. Relatează că, în urma executării din partea cumpărătorului Evghenia Ochişor, a obligaţiilor pecuniare prevăzute în contractul de vînzare-cumpărare, din partea familiei Gobja, pînă la momentul înaintării acţiunii civile privind rezoluţiunea contractului, dat fiind faptul că Sînchetru Viorel a declarat în faţa instanţelor judecătoreşti, precum şi în faţa organului de urmărire penală, că Evghenia Ochişor în general nu a achitat suma contractului - din partea acestuia, timp de mai bine de 3 ani nu a parvenit careva somaţii/notificări, prin care ar solicita restituirea pretinselor cheltuieli de mandatar.
Consideră de drept, că în circumstanţele real-existente ale litigiului în cauză, raportat circumstanţelor litigiului, cu privire la rezoluţiunea contractului de vînzare- cumpărare, precum şi raportat materialelor cauzei penale, intentate în privinţa lui Sînchetru Viorel, concluziile instanţelor judecătoreşti, sunt neîntemeiate, contradictorii şi vădit ilegale, avînd în vedere că în cadrul examinării litigiului, nici nu s-a dorit de a examina cauza într-un mod legal-corespunzător, întru a afla adevărul existent, limitîndu- se la o examinare formală. Anume în atare împrejurări, instanţele judecătoreşti inferioare, au admis încălcarea şi normelor de drept material - motivînd soluţiile judecătoreşti recurate pe prevederile art. 1030 alin. (1) din Cod civil, precum şi pe prevederile art. 1046 din Cod civil.
Or, aplicarea prevederilor legale indicate, în condiţiile litigiului în cauză, sunt ilegale şi contradictorii, deoarece în speţă a fost stabilit faptul că, Sînchetru Viorel a achitat preţul apartamentului, din banii primiţi de la persoane care au împrumutat aceste sume Evgheniei Ochişor. Mai mult, procura generală eliberată de către Evghenia Ochişor lui Sînchetru Viorel, în condiţiile litigiului iscat, în nici un caz nu poate fi interpretata ca fiind un contract de mandat, în sensul Capitolului XIII din Cod civil. Pe cînd, interpretarea actului juridic - procura generală, ca fiind un contract de mandat, este ilegală şi favorabilă acţiunii ilegale/neîntemeiate şi criminale acţiunii lui Sînchetru Viorel şi respectiv, prejudiciabilă drepturilor şi intereselor patrimoniale ale Evgheniei Ochişor, care de fapt este victima unei escrocherii.
Totodată, indică că constatările în cauză, contravin şi prevederilor art. 1041 din Codul civil, avînd în vedere că, pînă la înaintarea acţiunii în cauză, Sînchetru Viorel, alături de Gobja Serghei, au dat declaraţii false precum că, banii pentru apartament în genere nu au fost achitaţi, iar în acţiune în cauză, Sînchetru Viorel deja indică că banii pretinşi au fost achitaţi din sursele financiare proprii.
Mai invocă că şi prin declaraţiile părţilor date în cadrul urmăririi penale în coraport cu materialele pricinii în cauză se constată că întru atingerea scopului său criminal, Sînchetru Viorel şi Gobja Serghei, folosindu-se de situaţie (existenţa înscrisului care confirmă faptul că suma a fost achitată anume de către Sînchetru Viorel), schimbînd declaraţiile sale, făcînd alte declaraţii false, interpretând eronat normele de drept material, a pretins în mod ilegal, prin acţiunea în cauză, încasarea cheltuielilor de mandatar, deşi procura generală la caz, nu poate fi interpretată ca fiind un contract de mandat, şi deşi pretinsele cheltuieli de mandatar solicitate, pe de o parte nu există şi nici nu au existat, iar pe de altă parte contravin prevederilor art. 1046 din Cod civil.
Or, potrivit normelor legale, în cazul în care mandatarul participă cu cheltuieli proprii, suntem în prezenţa unei alte calificări deosebite din punct de vedere juridic a acţiunilor acestuia, deferită de raportul de mandat. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă că copia deciziei instanţei de apel din 26 noiembrie 2014 a fost expediată în adresa recurentei la 11 12 decembrie 2014, fapt ce se confirmă prin copia scrisoarea de însoţire (f. d. 175) şi recepţionată de ultima la 16 ianuarie 2015, fapt ce se confirmă prin avizul de recepţie (f.d. 176). Astfel, instanţa de recurs consideră că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 16 ianuarie 2015 în termen.
În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. La 17 martie 2015 Sînchetru Viorel a depus referinţă la recursul declarat, în care a invocat caracterul neîntemeiat al acestuia şi a solicitat respingerea lui ca fiind neîntemeiat. Indică intimatul că Curtea de Apel Chişinău în decizia din 26 noiembrie 2014 a dat o apreciere corectă circumstanţelor de fapt ale cauzei în raport cu normele de drept aplicate, iar argumentele recurentului sunt declarative. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea hotărârii primei instanţe din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Astfel, după cum rezultă din actele cauzei prin procura semnată la 06 octombrie 2011 şi autentificată notarial sub nr. 7679, Ochişor Evghenia i-a încredinţat lui Sînchetru Viorel să-i procure apartamentul nr. 33, situat în mun. Chişinău, str. Trandafirilor 7/3, la preţul şi condiţiile stabilite de ultimul, pentru ce i-a oferit dreptul de a primi actele necesare, de a achita plata pentru imobilul procurat, inclusiv arvuna şi de a încheia la notar contractul de înstrăinare a imobilului procurat, cu dreptul de a înregistra contractul de înstrăinare la OCT Republica Moldova (mun.
Chişinău), Inspectoratul Fiscal şi de a-l primi după înregistrare, cu drept de a înregistra viza ei de reşedinţă în imobilul procurat ect. (f.d. 6). Drept urmare, la 07 octombrie 2011 între Serghei Cobja, care acţiona din numele său şi din numele lui Dionisie Gobja şi Efimia Gobja, în baza procurii nr. 4081 din 05 octombrie 2011, autentificată de către notarul public Angela Cobăneanu şi Sînchetru Viorel, care acţiona din numele Evgheniei Ochişor, în baza procurii nr. 7679 din 06 octombrie 2011, autentificată de către notarul public Valentina Şumcova, a fost încheiat contractul de vînzare-cumpărare a imobilului nr. 7420. Potrivit contractului nominalizat, Sînchetru Viorel a procurat pe numele Evgheniei Ochişor apartamentul nr. 33 cu suprafaţa totală de 60,1 m.p., situat în mun.
Chişinău, sect. Botanica, str. Trandafirilor 7/3, identificat cu numărul cadastral 0100105.105.01.033 contra unui preţ de 319 555 lei (f.d. 3-5). Este cert şi faptul că la aceeaşi dată, Sînchetru Viorel a transferat din contul său bancar nr. 22521766466 în contul bancar a vînzătorului Serghei Gobja suma de 304 400 lei, ceea ce reprezintă o parte din preţul bunului obiect al contractului de vînzare- cumpărare (f.d. 9). Însă, ulterior, prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2013, menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 30 octombrie 2013, s-a stabilit că proprietarii imobilului Gobja Dionisie, Gobja Efimia şi Gobja Serghei au primit integral suma de 319 555 lei, în contul înstrăinării imobilului din mun.
Chişinău, str. Trandafirilor 7/3, ap. 33 (f.d. 96-98). Conform datelor OCT Chişinău, filiala ÎS „Cadastru”, dreptul de proprietate asupra imobilului menţionat, a fost înregistrat la 12 octombrie 2011, în baza contractului de vînzare-cumpărare nr. 7420 din 07 octombrie 2011, după Ochişor Evghenia. Înaintând acţiunea în judecată împotriva Evgheniei Ochişor şi Serghei Gobja, Sînchetru Viorel a solicitat încasarea, în mod solidar, de la pîrîţii Ochişor Evghenia şi Gobja Serghei în beneficiul său cheltuielile în sumă de 304485 lei suportate de el în legătură cu executarea contractului de mandat pentru procurarea pe numele Evgheniei Ochişor a locuinţei nr. 33 din str. Trandafirilor 7/3, mun. Chişinău şi a cheltuielilor de judecată.
Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză prima instanţă a ajuns la concluzia temeiniciei parţiale a acţiunii, dinspunînd încasarea sumei pretinse din contul Evgheniei Ochişor în beneficiul lui Sînchetru Viorel a cheltuielilor în sumă de 304 485 lei, achitaţi de ultimul în scopul executării contractului de mandat pentru procurarea în numele Evgheniei Ochişor a apartamentului nr. 33 din str. Trandafirilor 7/3, mun. Chişinău şi în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 9134,55 lei, şi respingînd pretenţiile înaintate faţă de Gobja Serghei ca fiind neîntemeiate. Judecând apelul declarat de către Ochişor Evghenia, instanţa de apel, reieşind din temeiurile şi obiectul acţiunii, cu aplicarea corectă a legii materiale, stabilind circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii şi având la bază cumulul de probe administrate la caz, corect a ajuns la concluzia legalităţii hotărârii primei instanţe.
În susţinerea opiniei enunţate instanţa de recurs reţine prevederile art. 1030 alin. (1) Cod civil, care indică că, prin contractul de mandat o parte (mandant) împuterniceşte cealaltă parte (mandatar) de a o reprezenta la încheierea de acte juridice, iar aceasta, prin acceptarea mandatului, se obligă să acţioneze în numele şi pe contul mandantului. Din sensul normei enunţate este de înţeles că, esenţa juridică a raportului de mandat constă în posibilitatea figurării în calitate de parte (subiect) a acestui raport prin intermediul unei alte persoane terţe, împuternicită să reprezinte în astfel de raporturi interesele patrimoniale ale persoanei reprezentate. Legătura dintre mandat şi reprezentare este unidirecţională, ceea ce înseamnă că mandatul presupune raporturi de reprezentare.
Reprezentarea însăşi nu este legată organic de mandat. Aşa fiind, din esenţa normei citate se prezumă caracterul fiduciar al relaţiilor dintre mandant şi mandatar, care la rândul său este determinat de faptul că acţiunile mandatarului condiţionează apariţia, modificarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor, precum şi faptul că mandatarul săvârşeşte aceste acţiuni juridice din numele mandantului. Anume această trăsătură juridică delimitează contractul de mandat de contractul de acordare a serviciilor de asistenţă juridică în instanţele de judecată, care nu prevede apariţia, modificarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor. Astfel, reieşind din textul normei de drept vizate şi textul procurii, mandatarul Sînchetru Viorel a acţionat în interesele mandantului Ochişor Evghenia, în condiţiile împuternicirilor încredinţate, şi anume i-a procure pe numele acesteia apartamentul nr. 33, situat în mun.
Chişinău, str. Trandafirilor 7/3. În cauză, prin aplicarea regulilor de interpretare a normei enunţate, este evident că formularea mandatului în termeni generali presupune perfectarea scrisă a contractului de mandat sau, eventual, eliberarea procurii, unde nu sînt indicate împuterniciri speciale, însă este consemnat volumul de împuterniciri transmise în baza acestuia. Iar, procura, de obicei, este necesară pentru încheierea contractelor şi săvârşirea altor acţiuni cu titlurile de valoare, mijloacele băneşti ale mandantului. Funcţiile procurii în astfel de situaţii sînt următoarele: în lipsa contractului de mandat, perfectat în formă scrisă, procura atestă existenţa unui astfel de contract, procura este o condiţie de executare a contractului de mandat, deoarece în lipsa ei nu pot fi săvârşite de către mandatar unele acţiuni juridice, şi, respectiv, procura concretizează şi specifică volumul împuternicirilor mandatarului, drepturile şi obligaţiile lui.
În acestea condiţii, instanţele inferioare corect au reţinut că procura eliberată de Ochişor Evghenia pe numele Sînchetru Viorel cuprinde elementele contractului de mandat, deoarece obiectul acestuia presupune efectuarea de către ultimul pentru Ochişor Evghenia a lucrărilor pregătitoare, precum şi reprezentarea acesteia la încheierea de acte juridice în vederea procurării apartamentului nr. 33, situat în mun. Chişinău, str. Trandafirilor 7/3. Iar în vederea executării obligaţiilor cumpărătorului, Sînchetru Viorel a plătit din contul său o parte din preţul apartamentului procurat pentru mandantul Evgheia Ochişor.
În acestea condiţii, în speţă prezintă relevanţă prevederile art.1046 alin. (1) Cod civil, care condiţionează obligarea compensării cheltuielilor efectuate de mandatar şi care indică că ccheltuielile pe care mandatarul le efectuează pentru executarea obligaţiilor contractuale şi pe care, în funcţie de împrejurări, acesta le consideră necesare trebuie compensate de către mandant. Or, cum a fost menţionat şi după cum rezultă din actele cauzezi Mandatarul Viorel Sînchetru în vederea executării obligaţiilor cumpărătorului a plătit din contul său o parte din preţul apartamentului procurat pentru mandantul Ochişor Evghenia, şi anume suma de 304 4000 lei.
În acelaşi timp, instanţa de recurs consideră că anume bonul de plată în sumă de 304 400 lei, constituie în speţă drept probă în vederea argumentării pretenţiilor înaintate de Sînchetru Viorel, deoarece confirmă transferarea de pe contul ultimului pe contul vînzătorului Gobja Serghei a sumei menţionate în contul procurării apartamentului pentru Ochişor Evghenia. Din această perspectivă, instanţa de recurs, consideră că prevederile art. 1046 alin.(1) Cod civil, sunt aplicabile în situaţia în discuţie, întrucît reprezintă temeiul juridic al unei cereri în compensarea mandatarului a cheltuielilor motivate, suplimentare şi necesare suportate la executarea contractului de mandat.
În acest context instanţa de recurs respinge ca neîntemeiate argumentele recursului cu referire la faptul că bani în sumă de 304 400 lei, pentru procurarea apartamentului, au fost transmişi lui Sînchtru Viorel de către Ochişor Evgheia şi rudele acesteia, deoarece contrar prevederilor art. 118 alin. (1) CPC, care indică că fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel, în cauza din speţă nu au fost prezentate probe care ar confirma transmiterea sumei menţionate intimatului. Sub acest aspect, se reţine drept corectă şi menţiunea primei instanţe cu privire la netemeinicia argumentelor invocate de Ochişor Evghenia în susţinerea poziţiei sale, întrucît aceasta nu a prezentat instanţei nici o probă admisibilă în sensul art. 210, 211 Cod civil, care ar demonstra faptul că preţul apartamentului cumpărat a fost achitat nemijlocit din contul acesteia.
La acest capitol necesită a fi remarcat şi faptul că afară de contractul de vînzare- cumpărare nr. 7420 din 07 octombrie 2011, care reprezintă actul juridic principal, operaţiunea de plată a preţului urmează a fi calificat drept un act juridic subsecvent şi accesoriu faţă de contractul de vînzare-cumpărare, iar regulile cu privire la probarea actelor juridice principale se aplică în mod analogic şi în cazul actelor juridice cu caracter subsecvent şi accesoriu. Cu alte cuvinte orice plată, sau orice altă transmisiune de bani efectuată de către debitor în vederea executării unor obligaţii contractuale urmează a fi întocmită în formă scrisă în condiţiile art. 210 şi 211 Cod civil, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a prezenta proba cu martorii în vederea dovedirii faptului transmiterii sumei de bani.
În această ordine de idei, se atestă şi corectitudinea concluziei instanţelor de judecată cu referire la faptul că probele prezentate de Ochişor Evghenia în susţinerea poziţiei sale, sunt nesusceptibile să dovedească faptul transmiterii a sumei de 304 400 lei de la ultima la Viorel Sînchetru, deoarece nici decizia irevocabilă a Curţii Supreme de Justiţie şi nici ordonanţa de începere a urmăririi penale şi ordonanţa de recunoaştere în calitate de bănuit a lui Viorel Sînchetru nu dovedesc prin ele însele faptul transmiterii unei sume de bani concrete.
Respectiv nu pot vi reţinute nici afirmaţiile recurentei precum că prin declaraţiile părţilor date în cadrul urmăririi penale se constată că întru atingerea scopului său criminal, Sînchetru Viorel şi Gobja Serghei, folosindu-se de situaţie, schimbînd declaraţiile sale cu declaraţii false, interpretând eronat normele de drept material, a pretins în mod ilegal, prin acţiunea în cauză, încasarea cheltuielilor de mandatar, deoarece în absenţa constatării caracterului fals al declaraţiilor acestora de către o instanţă penală, nici instanţa civilă nu-i poate da apreciere acestora ca fiind false, ceea ce şi justifică înlăturarea acestora din cadrul probatoriu.
Prin urmare, sunt apreciate critic susţinerile recurentului precum că instanţele de judecată nu au constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele ce au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, nefiind dovedite circumstanţele considerate de instanţă ca stabilite, iar concluziile instanţei expuse în hotărâre, sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, deoarece acestea contravin constatărilor relatate. Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide : Se respinge recursul declarat de către Ochişor Eugenia, reprezentată de avocatul Culinca Eugenia.
Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 noiembrie 2014 şi hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 30 ianuarie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Sînchetru Viorel împotriva lui Gobja Serghei şi Ochişor Evghenia cu privire la încasarea cheltuielilor efectuate de mandatar Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari Elena Covalenco Tamara Chişca-Doneva