- Dosarul nr.
- 3ra-610/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 29 aprilie 2015
- Părțile
- SA Floreni vs IFPS
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-610/15 — Contestarea actului administrativ
Judecătoria Rîşcani Dosarul nr.3ra-610 /15 Mun. Chişinău Judecător: Gh. Bîrnaz Curtea de Apel Chişinău Judecători: N. Vascan, E. Clim, Iu. Cotruţă Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 29 aprilie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii: Iurie Bejenaru, Iuliana Oprea soluţionînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de SA ’’Floreni” către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat cu privire la obligarea emiterii deciziei privind dreptul SA ’’Floreni” la restituirea din buget a TVA pentru investiţiile capitale pentru perioadele fiscale aprilie- iulie 2012 în cuantum de 632 874,61 lei, cu întocmirea ordinilor de plată de restituire a TVA în cuantum de 632 874,61 lei la contul de decontare al SA „Floreni” şi să prezinte Trezoreriei de Stat ordinile de plată şi documentele justificative anexate la ele, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 decembrie 2014, CONSTATĂ : La data de 03 decembrie 2012, SA „Floreni” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la obligarea pîrîtului să emită decizia privind dreptul SA „Floreni” la restituirea din buget a TVA pentru investiţiile capitale pentru perioadele fiscale aprilie-iulie 2012, în cuantum de 632 874, 61 lei, cu întocmirea ordinelor de plată de restituire a TVA, în cuantum de 632 874,
61 lei la contul de decontare al SA „Floreni” şi să prezinte Trezoreriei de Stat ordinele de plată şi documentele justificative anexate la ele pentru executare. În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că, la 30 august 2012 a depus la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat cererea de restituire a taxei pe valoare adăugată în baza prevederilor art.1011 CF, pentru perioada aprilie-iulie 2012, în cuantum de 632 874, 61 lei, iar la 01 octombrie 2012, a primit răspunsul, prin care i s-a comunicat că SA „Floreni” nu poate beneficia de restituirea TVA din buget, aferentă perioadelor fiscale aprilie-iulie 2012, deoarece societatea a depăşit termenul de 3 luni de zile prevăzut de art.1011 CF, pentru depunerea cererii de restituire, şi că a efectuat procurări directe şi în lanţ de la întreprinderile create cu scopul desfăşurării activităţii ilicite.
Indică reclamantul, că la 03 octombrie 2012, SA „Floreni” a adresat organului 1 fiscal emitent o cerere prealabilă, prin care a solicitat să revadă răspunsul din 21 septembrie 2012 şi să restituie TVA în cuantum de 632 874, 61 lei, cererea fiindu-i respinsă. A solicitat reclamantul obligarea pîrîtului să emită decizia privind dreptul SA „Floreni” la restituirea din buget a TVA pentru investiţiile capitale pentru perioadele fiscale aprilie- iulie 2012, în cuantum de 632 874, 61 lei, cu întocmirea ordinelor de plată de restituire a TVA, în cuantum de 632 874, 61 lei la contul de decontare al SA „Floreni” şi să prezinte Trezoreriei de Stat ordinele de plată şi documentele justificative anexate la ele pentru executare.
Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.Chişinău din 23 aprilie 2013, acţiunea a fost admisă, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat fiind obligat să emită decizia privind dreptul SA”Floreni” la restituirea din buget a TVA pentru investiţiile capitale pentru perioadele fiscale aprilie-iulie 2012, în cuantum de 632 874, 61 lei; să întocmească ordinile de plată la restituirea din buget a TVA pentru investiţiile capitale pentru perioadele fiscale aprilie-iulie 2012, în cuantum de 632 874, 61 lei, la contul de decontare al SA ’’Floreni”; să prezinte Trezoreriei de Stat ordinile de plată şi documentele justificative anexate la ele pentru executare. La data de 23 mai 2013, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a declarat apel împotriva hotărîrii respective, solicitînd casarea hotărîrii contestate şi emiterea unei hotărîri noi prin care cererea de chemare în judecată să fie respinsă.
În motivarea apelului a indicat că, prima instanţă la adoptarea hotărîrii nu a constatat şi nu a elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, concluziile expuse în hotărîre sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, cît şi au fost încălcate şi aplicate eronat normele de drept procedural. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 octombrie 2013, cererea de apel depusă de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a fost respinsă, cu menţinerea hotărârii Judecătoriei Rîşcani mun.Chişinău din 23.04.2013, iar prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 02.07.2014, decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 octombrie 2013 a fost casată, cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 decembrie 2014 s-a respins apelul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 23.04.2013. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului, argumentele formulate în cererea de apel sunt neîntemeiate. Totodată, instanţa de apel a indicat că, prima instanţă a dat o apreciare obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată.
2 Nefiind de acord cu decizia instanţei de apel Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a declarat recurs prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10.12.2014 şi a hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 23.04.2013 cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea înaintată de către SA „Floreni” să fie respinsă. În motivarea cererii de recurs, recurentul a reiterat argumentele de fapt expuse în cererea de apel şi anume, neaplicarea normelor de drept material şi procedural pertinente cauzei. Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente.
Verificînd motivele de casare invocate în cererea de recurs, Colegiul atestă că recurentul indică argumente ce ţin de dezacordul cu felul în care instanţele au apreciat înscrisurile probatoare şi au constatat circumstanţele cauzei. Nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs. În speţă, Colegiul menţionează că, recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept, care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare. În consecinţă, nu există aparenţa unei încălcări a dreptului recurentului la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de articolului 6 § 1 al Convenţiei.
Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurentul şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt. Astfel, Colegiul constată că argumentele invocate de recurent nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa 3 judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC RM cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, pe cînd în recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat asemenea aspecte nu se regăsesc. Din considerentele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 decembrie 2014, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de SA ’’Floreni” către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat cu privire la obligarea emiterii deciziei privind dreptul SA ’’Floreni” la restituirea din buget a TVA pentru investiţiile capitale pentru perioadele fiscale aprilie- iulie 2012 în cuantum de 632 874,61 lei, cu întocmirea ordinilor de plată de restituire a TVA în cuantum de 632 874,61 lei la contul de decontare al SA „Floreni” şi să prezinte Trezoreriei de Stat ordinile de plată şi documentele justificative anexate la ele.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Iuliana Oprea 4