3ra-585/15 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: R. Popescu dosarul nr. 3ra-585/15 instanţa de apel: G. Eni, V. Movilă, N. Bondarenco ÎNCHEIERE 29 aprilie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Cantemir în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Individuale „Vita - Culicovschi” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Cantemir cu privire la contestarea actului administrativ împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 02 decembrie 2014 prin care a fost respins apelul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Cantemir şi menţinută hotărârea Judecătoriei Cantemir din 20 decembrie 2013, prin care acţiunea a fost admisă constată: La 25 ianuarie 2013, ÎI „Vita - Culicovschi” a depus cerere de chemare în judecată împotriva IFS pe raionul Cantemir cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a invocat că la 26 octombrie 2012, IFS Cantemir a efectuat un control fiscal prin metoda verificării operative în urma căruia a fost întocmit actul nr. 1-599144, prin care s-a stabilit lipsa documentelor de provenienţă la o gamă largă de producţie agricolă. Susţine că nefiind de acord cu cele menţionate în act, a depus contestaţia cu nr. 1211/02 din 10 noiembrie 2012, care a fost recepţionată de către IFS Cantemir la 12 noiembrie 2012 şi care a rămas neexaminată, mai mult ca atât nefiind nici înregistrată, astfel IFS Cantemir încălcând flagrant art. 8 lit. g) Cod fiscal care prevede dreptul să conteste, în modul stabilit de legislaţie, deciziile, acţiunile sau inacţiunea organelor cu atribuţii de administrare fiscală şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora.

Afirmă că la 21 noiembrie 2012, IFS Cantemir a emis decizia nr. 666 prin care a aplicat ÎI „Vita - Culicovschi” sancţiune fiscală sub formă de amendă în mărime de 10000 lei pentru neprezentarea la prima cerere a documentelor necesare în timpul controlului. Relevă că la 11 noiembrie 2012, a contestat decizia în cauză, cu expunerea detaliată a motivelor pentru care aceasta urmează a fi considerată ilegală şi anulată.

1 Invocă că decizia din 21 noiembrie 2012 a fost emisă în lipsa reprezentantului întreprinderii şi fără a se lua în consideraţie probele argumentate care demonstrează conformarea întocmai a întreprinderii la legislaţia fiscală, fără a lua în consideraţie că a fost depusă o contestaţie, precum şi din considerentul că deşi, în act se vorbeşte despre lipsa documentelor de provenienţă a roşiilor murate, verzei marinate, conopidei, chiperilor marinate, bostanului marinat, adjicăi, ţelinei, chiperilor proaspete, morcovilor, cartofilor, cepei, usturoiului, sfeclei, contrar celor expuse în act, în decizia din 21 noiembrie 2012, se menţionează despre neprezentarea la prima cerere a documentelor necesare organului fiscal pentru efectuarea controlului operativ şi anume a documentelor de provenienţa roşiilor în marinadă, varzei în marinadă, chiperilor în marinadă şi conopidei.

Mai indică că în timpul controlului fiscal operativ, inspectorii fiscali au verificat facturile fiscale la o gamă largă de mărfuri la care nu s-au înregistrat abateri de la legislaţia fiscală, iar la solicitarea lor de a li se prezenta facturile fiscale la producţia agricolă, li s-a explicat că întreprinderea procură producţia agricolă în baza actelor de achiziţie a mărfurilor, insistând să li se prezinte doar facturi fiscale, alte acte nu au fost luate în consideraţie. Consideră că pârâtul flagrant a încălcat prevederile imperative ale art. 11 Cod fiscal, care stipulează că apărarea drepturilor şi intereselor contribuabilului se face pe cale judiciară sau pe alte căi prevăzute de prezentul cod şi de alte acte ale legislaţiei.

Toate îndoielile apărute la aplicarea legislaţiei fiscale se vor interpreta în favoarea contribuabilului. Mai invocă că IFS Cantemir eronat a interpretat prevederile art. 253 Cod fiscal, care statutează că împiedicarea controlului fiscal prin neasigurarea accesului în încăperile de producţie, în depozite, în locurile de păstrare a bunurilor, în spaţiile comerciale şi în spaţiile cu o altă destinaţie, prin neprezentarea de explicaţii, date, informaţii şi documente, necesare organului fiscal, asupra problemelor care apar în timpul controlului, prin alte acţiuni sau inacţiuni se sancţionează cu amendă de 10000 de lei. Invocă că inspectorii fiscali insistau la prezentarea facturilor fiscale, însă li s-a explicat că producţia agricolă este procurată în baza actelor de achiziţii, alte explicaţii atât verbale cât şi în scris nu au fost solicitate de către inspectori, mai mult decât atât atunci când au fost prezentate, nu au fost luate în consideraţie.

Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. art. 5, 7,9, 117 alin. (3), 166 CPC, art 12, 216 Cod civil, art. 8 alin. (1) lit. g), 268, 269 alin. (2) Cod fiscal. Solicită anularea deciziei IFS Cantemir nr. 666 din 21 noiembrie 2012. Prin hotărârea Judecătoriei Cantemir din 20 decembrie 2013 a fost admisă cererea de chemare în judecată a ÎI „Vita - Culicovschi” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Cantemir cu privire la contestarea actului administrativ, anulată decizia Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Cantemir nr. 666 din 21 noiembrie 2012. Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 02 decembrie 2014, a fost respins apelul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Cantemir şi menţinută fără modificări hotărârea primei instanţe.

La 23 februarie 2015, prin intermediul Oficiului poştal, IFS Cantemir a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 02 decembrie 2014, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi a hotărârii primei instanţe, 2 pronunţarea unei noi hotărâri şi trimiterea pricinii la rejudecarea pricinii în prima instanţă. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea recurată, considerând-o ilegală şi pasibilă de a fi casată. Susţine că instanţa de apel examinând cererea de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Cantemir din 20 decembrie 2013, a făcut trimitere la o hotărâre inexistenta sau la o hotărâre ce nu se referă la cazul dat şi a reţinut că reprezentantul intimatului ÎI „Vita-Culicovschi”, în şedinţa instanţei de apel a solicitat respingerea apelului şi menţinerea hotărârii Judecătoriei Cahul din 17 mai 2014 pe care o consideră legală şi întemeiată.

Menţionează că conform art. 432 (2) lit.b) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, astfel, la articole care nu se referă la cazul dat şi anume art. 235 alin. (2) Cod fiscal, care stipulează că pentru încălcarea fiscală poate fi aplicată sancţiunea fiscală sub formă de amendă. Remarcă că au fost încălcate normele de drept procedural şi anume art.390, 432 alin. (2) CPC, nu au fost aplicate normele de drept material care trebuiai să fie aplicate şi anume art.253 alin. (l) al Codului fiscal. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor, inclusiv a recurentului, la 16 decembrie 2014, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire anexată (f. d. 91), fiind recepţionată de către recurent la 24 decembrie 2014, fapt confirmat prin avizul de recepţie (f. d. 93). Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 23 februarie 2015, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de IFS pe raionul Cantemir nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. 3 Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Nici argumentul recurentului IFS Cantemir cu privire la faptul că în conţinutul deciziei recurate instanţa de apel a făcut trimitere la o hotărâre irelevantă la caz, prin menţiunea că intimatul în şedinţa instanţei de apel a solicitat respingerea apelului şi menţinerea hotărârii Judecătoriei Cahul din 17 mai 2014 pe care o consideră legală şi întemeiată, nu constituie temei de admitere a recursului.

Or, este evident că menţiunea dată constituie o omisiune vădită, care prin prisma prevederilor art. 249 alin. (2) CPC, poate fi corectată de către instanţa de judecată chiar şi din oficiu. Ca urmare, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de IFS pe raionul Cantemir, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de IFS pe raionul Cantemir ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Cantemir se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 4