- Dosarul nr.
- 3ra-890/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 30 iulie 2014
- Părțile
- ÎI Petreanu Vasile vs IFS Cantemir
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-890/14 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: Şt. Starciuc dosarul nr.3ra-890/14 instanţa de apel: G. Vavrin, I. Dănilă, T. Dimitriadi ÎNCHEIERE 30 iulie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Ala Cobăneanu, Oleg Sternioală, examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat Cantemir, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Întreprinderea Individuală „ Petreanu Vasile” către Inspectoratul Fiscal de Stat Cantemir, privind constatarea faptului stingerii obligaţiei fiscale, împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 20 februarie 2014, prin care s-a respins apelul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat Cantemir, s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Cantemir din 12 noiembrie 2013, prin care s-a admis parţial cererea de chemare în judecată,
c o n s t a t ă: La 29 mai 2013 reclamantul ÎI „Pruteanu Vasile” a înaintat cererea de chemare în judecată împotriva pârâtului Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Cantemir solicitând constatarea faptului stingerii obligaţiunilor fiscale în urma achitării amenzilor în mărime de 50 % cu privire la aplicarea sancţiunilor fiscale în baza deciziei nr.147 din 21.03.2012 şi deciziei nr.761 din 19.12.2012 şi obligarea Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Cantemir de a efectua modificări în fişa contului personal generalizat al contribuabilului ÎI „Petreanu Vasile” cu privire la stingerea obligaţiunilor fiscale în urma achitării amenzilor în mărime de 50 % cu privire la aplicarea sancţiunilor fiscale în baza deciziei nr.147 din 21.03.2012 şi deciziei nr.761 din 19.12.2012.
În motivarea acţiunii reclamantul ÎI „Petreanu Vasile” a invocat că, la data de 22.01.2013 IFS Cantemir a expediat în adresa reclamantului citaţia cu nr.36-2/2/126, prin care a informat despre necesitatea prezentării întru achitarea impozitelor, anexând totodată fişa contului personal generalizat al contribuabilului pe anul 2012, precum şi scrisoarea nr. 36-3/113 din 22.01.2013 prin care a informat despre faptul refuzului de a beneficia de 50% din sancţiunile calculate în baza deciziilor cu nr. 761 din 19.12.2012 din cauza datoriilor la Bugetul Public Naţional la data de 22.12.2012 la suma de 5000 lei. 1 Indică reclamantul că conform fişei contului personal generalizat al contribuabilului ÎI „Petreanu Vasile" s-a constatat că la capitolul „ Amenzi serviciul fiscal" au fost aplicate sancţiuni în sumă de 20.000 lei.
Prima sancţiune în sumă de 10.000 lei a fost aplicată la 21.03.2012 în baza deciziei IFS Cantemir nr.147. Sancţiunea a fost achitată la 26.03.2012 în mărime de 50% în conformitate cu art. 234 alin.2) Cod fiscal. A doua sancţiune în sumă de 10.000 lei a fost aplicată la 19.12.2012 în baza deciziei IFS Cantemir nr.761. Sancţiunea a fost achitată la 21.12.2012 în mărime de 50% în conformitate cu art. 234 alin.2) Cod Fiscal. Consideră reclamantul că acţiunile IFS Cantemir sunt ilegale şi privează contribuabilii de a beneficia de o reducere cu 50% a amenzilor aplicate. Mai menţionează reclamantul, întru susţinerea poziţiei sale că 10.04.2013 a depus o cerere prealabilă în adresa pîrîtului, dat fiind faptul că amenzile au fost achitate în termen de trei zile de la data emiterii deciziilor.
Menţionează reclamantul că de către pîrîtul IFS Cantemir la data de 30.04.2013 a fost expediată scrisoarea nr.36-1/1284 prin care a respins cererea prealabilă, invocând faptul că nu a prezentat bonul de plată ce confirmă achitarea sancţiunii şi de aceia nu a beneficiat de reducerea de 50%. Prin hotărârea Judecătoriei Cantemir din 12 noiembrie 2013 acţiunea a fost admisă parţial, s-a obligat Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Cantemir de a efectua modificări în fişa contului personal al contribuabilului ÎI „Petreanu Vasile” prin stingerea obligaţiunilor fiscale în sumă de 10.000 lei ,ca urmare a achitării amenzilor în mărime de 50 % aplicate ca sancţiuni fiscale în baza deciziei nr.147 din 21.03.2012 şi deciziei nr.761 din 19.12.2012.
S-a încasat din contul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Cantemir în beneficiul ÎI „Petreanu Vasile” s.Tartaul , r-nul Cantemir, în contul restituirii cheltuielilor judiciare legate de asistenţă juridică 3000 lei. S- a respins ca nefondată cerinţa privind constatarea faptului stingeri: obligaţiunilor fiscale în urma achitării amenzilor în mărime de 50 % cu privire la aplicarea sancţiunilor fiscale în baza deciziei nr.147 din 21.03.2012 şi deciziei nr.761 din 19.12.2012. Prin decizia Curţii de Apel Cahul, din 20 februarie 2014, s-a respins apelul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Cantemir şi s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Cantemir din 12 noiembrie 2013. S-a încasat de la IFS Cantemir în beneficul ÎI „Petreanu Vasile” cheltuielile de asistenţă juridică în mărime de 1000 lei.
La data de 30 mai 2014 IFS Cantemir a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei Curţii de Apel Cahul din 20 februarie 2014 şi a hotărârii Judecătoriei Cantemir cu pronunțarea unei noi hotărâri şi trimiterea la rejudecare în prima instanţă. În motivarea recursului, recurentul a indicat că nu este de acord cu decizia Curţii de Apel Chişinău, considerând că instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept procedural, iar circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii nu au fost constatate şi elucidate pe deplin. Recurentul indică faptul că potrivit art.373 alin (2) CPC - în limitele apelului, instanţa de apei verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, 2 dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces.
De asemenea menţionează că conform art. 130, alin (1) CPC instanţa judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspecluală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege. Mai menţionează că decizia Curţii de Apel Cahul nu este irevocabilă presupunând dreptul participanţilor la proces de aşi exercitata dreptul la celelalte căi de atac , în cazul dat recursul pentru ca instanţa superioară să verifice legalitatea hotărârilor emise pe caz. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat Cantemir este inadmisibil din următoarele motive.
În conformitate cu dispoziţia art.432 alin.(1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art.433 lit.a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că temeiurile recursului declarat nu se încadrează în prevederile art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, cauza fiind judecată cu respectarea normelor de drept material şi procesual, astfel, recursul fiind vădit neîntemeiat.
Argumentele invocate de recurentul Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul. Cantemir, în cererea de recurs că hotărârea judecătorească este ilegală, poartă un caracter declarativ şi nu pot fi reţinute. Dezacordul cu hotărîrile instanţelor de judecată prin relatarea situaţiei în viziunea recurentului, este inadmisibilă din considerentele că nu se încadrează în prevederile art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi nu constituie temei de casare a acestei hotărâri, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea lor dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu- se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). Călăuzindu-se de art.440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433 CPC şi anume la lit.a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile 3 prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC.
Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate şi a aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către recurentul Inspectoratul Fiscal de Stat Cantemir ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 431 alin.(2), 433 lit.a), art.440 alin.(1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat Cantemir se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Ala Cobăneanu Oleg Sternioală 4