3ra-503/15 — Contestarea actului administrativ, restabilirea în funcţie şi încasarea salariului pentru lipsa forţată de la lucru

prima instanţă: M. Muruianu dosarul nr. 3ra-503/15 instanţa de apel: N. Cernat, A. Gavrilița, A. Pahopol ÎNCHEIERE 22 aprilie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Lungu Iulian, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Lungu Iulian împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, copîrîți Departamentul Instituțiilor Penitenciare al Ministerului Justiției și Penitenciarul nr. 11-Bîlți cu privire la anularea ordinului, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la muncă și repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 16 decembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Lungu Iulian și menținută hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 07 mai 2014 prin care acțiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă : La 03 februarie 2014, Lungu Iulian a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, copîrîți Departamentul Instituțiilor Penitenciare al Ministerului Justiției și Penitenciarul nr. 11-Bălți cu privire la anularea ordinului, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la muncă și repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la data de 03 decembrie 2013 în Penitenciarul nr. 11 a fost informat verbal de către colaboratorul Morari Dmitrie că la data de 28 noiembrie 2013, în privinţa sa, la indicaţia şefului penitenciarului a fost iniţiată o cercetare de serviciu, care a fost transmisă spre executare.

Pe faptul iniţierii cercetării de serviciu în aceeași zi a înaintat un raport către şeful penitenciarului, prin care a solicitat eliberarea copiilor materialelor anexate la cercetarea de serviciu pentru a afla în ce abatere este învinuit, însă la solicitarea sa nu a primit nici un răspuns. La 24 decembrie 2013, a intenționat să depună o cerere repetată șefului penitenciarului pe faptul iniţierii cercetării de serviciu, însă cererea sa nu a fost primită, fiind nevoit să se adreseze prin intermediul oficiului poștal. Susține că, la data de 09 ianuarie 2014 a primit indicaţie de la şeful penitenciarului să se prezinte la Departamentul Instituţiilor Penitenciare a MJ pentru a lua cunoștință cu ordinul de sancţionare, iar la 10 ianuarie 2014 a primit copia ordinului nr. 1 din 03 ianuarie 2014, cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare în privinţa sa.

Astfel, a aflat că drept temei de aplicare a sancțiunii disciplinare a servit încheierea la cercetarea de serviciu inițiată la 28 noiembrie 2013, privind examinarea petiției deținutului Galadiuc Vladimir și Rădiță Ruslan. Menţionează că, toate acuzațiile incluse în textul ordinului de sancţionare, nu sunt confirmate pe careva probe justificate, fiind invocate doar în baza rapoartelor şi explicaţiilor colaboratorilor, în baza cererilor şi explicaţiilor deţinuţilor, precum şi declaraţiile colaboratorilor, care nu sunt justificate cu careva înscrisuri sau acte procedurale privind activitatea în penitenciar.

Afirmă că, la emiterea ordinului de sancţionare, persoana care a efectuat cercetarea de serviciu nu i-a cerut explicaţii pe toate cazurile indicate în ordinul de sancţionare, nu i-a adus la cunoștință subiectul cercetării de serviciu și încheierea aprobată, nu i-a explicat esenţa încălcărilor și nu l-a informat despre rezultatul controlului, prin ce au fost încălcate prevederile ordinului Ministerului Justiției nr. 61 din 15 februarie 2013 cu privire la aprobarea Instrucţiunii privind modul de desfăşurare a cercetărilor de serviciu, Codul muncii, inclusiv şi prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 308 din 19 martie 1998 cu privire la aprobarea Statutului disciplinar al colaboratorilor sistemului penitenciar al Ministerului Justiţiei.

Mai invocă că la cele invocate în ordinul de sancţionare, nu au fost prezentate probe care confirmă vina şi veridicitatea afirmaţiilor, nu este constatat complet evenimentul încălcării, nu este constatată cauza şi condiţiile ce au favorizat comiterea încălcării presupuse, la fel, fiind lezat dreptul de a înainta demersuri, de a prezenta probe ce țin de esența circumstanţelor în curs de examinare, de a ataca acţiunile colaboratorului ce efectuează cercetarea de serviciu, de a face cunoştinţă cu materialele acumulate în cadrul cercetării şi cu încheierea de serviciu, deoarece a luat cunoștință de încheierea de serviciu şi anexele la cercetarea de serviciu, doar după emiterea ordinului de sancționare.

Solicită, anularea Ordinului Ministerului Justiției nr. l din 03 ianuarie 2014 cu privire la aplicarea sancţiunii disciplinare sub formă de concediere din sistemul penitenciar. În cadrul dezbaterilor judiciare Lungu Iulian a depus o cerere de concretizare a pretențiilor, solicitînd anularea ordinului Ministerului Justiției nr. 1 din 03 ianuarie 2014 cu privire la aplicarea sancţiunii disciplinare sub formă de concediere din sistemul penitenciar, restabilirea în funcția deținută anterior, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la muncă în mărime de 10 232 le, și repararea prejudiciului moral în mărime de 10 000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 07 mai 2014, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 16 decembrie 2014, a fost respins apelul declarat de Lungu Iulian și menținută hotărîrea primei instanțe. Pentru a decide astfel atît prima instanță cît și instanța de apel au reținut rezultatele cercetării de serviciu efectuate pe cazul comportamentului șefului adjunct al serviciului regim și supraveghere al Penitenciarului nr. 11 Bălți, locotenent de poliție - Lungu Iulian, prin care se confirmă incontestabil că ultimul în cadrul exercitării obligațiunilor de serviciu în mod sistematic a ignorat indicațiile superiorilor, a avut un comportament reproșabil și a manifestat lipsă de onestitate, acțiuni care în conformitate cu pct. 29 al Statutului disciplinar al colaboratorilor sistemului penitenciar al Ministerului Justiției sunt incompatibile cu aflarea în serviciului, respectiv, pentru care se aplică sancțiunea disciplinară sub formă de concediere.

Totodată, cu referire la răspunsul Penitenciarului nr. 11-Bălți nr. 6/7932 din 05 decembrie 2014, instanța de apel a stabilit că Lungu Iulian nu a fost membru al organului sindical (f.d. 142) și a concluzionat că ordinul de sancționare a fost emis cu respectarea procedurii stabilite. La 18 februarie 2015, Lungu Iulian a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărîri prin care acțiunea să fie admisă integral. În motivarea recursului a invocat că instanța de apel în cadrul examinării cauzei a interpretat eronat legea și nu a aplicat legea care urma să fie aplicată.

Astfel, cu referire la art. 87 alin. (1, 4) din Codul muncii afirmă că, deși, în cererea de apel a indicat expres că concedierea a avut loc fără acordul organului sindical al cărui membru este și în cadrul examinării cauzei a prezentat instanței informația ce confirmă că este membru sindical, pe întreaga perioadă de activitate în cadrul Penitenciarului – 11, achitînd cotizații de membru sindical, instanța de apel a lăsat fără apreciere acest fapt. Mai mult instanța de apel nu s-a expus nici asupra faptului ca ordinul contestat nu corespunde formularului interdepartamental tipizat nr. MR-8, din motiv că nu conține norma legală prevăzută în Codul muncii, care este actul normativ de bază ce reglementează relațiile de muncă.

În context susține că ordinul de sancționare este lovit de nulitate absolută întrucît nu reflectă temeiul legal de aplicare a sancțiunii disciplinare și nu conține norma specială. De asemenea, invocînd Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 12 din 03 octombrie 2005, cu privire la practica judiciară a examinării litigiilor care apar în cadrul încheierii, modificării şi încetării contractului individual de muncă, susține că disciplina muncii este definită ca obligaţia tuturor salariaţilor de a respecta regulile de comportare stabilite de Codul muncii, de alte acte normative și de contractele individuale de muncă, încălcarea acestora constituind temei de aplicare a sancţiunile prevăzute de art. 206 alin. (1) Codul muncii, inclusiv încetarea contractului individual de muncă prin concediere.

Iar, în cazul în care instanţa va constata faptul că încălcarea disciplinară a avut loc, iar concedierea s-a decis fără a se lua în consideraţie gravitatea acesteia, circumstanţele în care s-a săvîrşit fapta, comportamentului, atitudinea conştiincioasă anterioară faţă de procesul de muncă a angajatorului, actul de concediere poate fi anulat cu restabilirea în funcție, fapt care a fost lăsat fără apreciere de către instanța de apel.

Totodată, invocă că deşi, în decizia pronunțată instanța s-a referit la art. 206 alin. 4 şi 5 Codul muncii, în concluzie a stabilit că ordinul de sancționare este legal şi întemeiat, fapt ce rezultă din interpretarea eronată a normei legale enunțate, or, sancțiunea a fost aplicată pentru unele acțiuni pe care el nu le-a comis, fiecare din acestea fiind în diferite luni ale anului și anume: iulie 2013, august 2013, două cauze în luna decembrie 2013. Prin urmare, este de părerea că ar fi fost legal ca angajatorul pentru fiecare abatere în parte să întocmească un ordin de sancţionare fără a cumula abaterile comise pe parcursul întregului an într-un singur ordin. Mai invocă că, instanțele de judecată eronat sau condus de multitudinea abaterilor enumerate în ordin şi au pierdut esenţa lor nefiind probate de nimic altceva decît de rapoartele scrise ale colaboratorilor, care sînt direct implicaţi în neajunsurile depistate de către conducerea penitenciarului.

La fel, afirmă că instanța de apel eronat face trimitere la prevederile art. 26 din Legea contenciosului administrativ concluzionînd că nu sunt întrunite condiţiile de anulare a ordinului de sancționare, deoarece în speţă este evident că organul emitent a emis actul administrativ bazîndu-se pe nişte fapte nedovedite, contradictorii, iar în unele cazuri chiar abuzive, însă instanța în confirmarea legalității ordinului de concediere nu a adus nici o probă pertinentă. La 09 aprilie 2014, Ministerul Justiției al RM și Departamentul Instituțiilor Penitenciare au depus referință la recursul declarat de Lungu Iulian, invocînd că decizia instanței de apel ce urmează a fi supusă controlului judiciar este legală și întemeiată, iar argumentele invocate de recurent poartă un caracter declarativ.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Lungu Iulian este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Lungu Iulian nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Lungu Iulian asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Lungu Iulian ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de către Lungu Iulian se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva