3ra-114/15 — Repunerea în termen, contestarea actului administrativ, încasarea plăţilor salariale

prima instanță: A. Andronic, dosarul nr. 3ra-114/15 instanța de apel: M. Anton, I. Cotruţă, E.Clim, ÎNCHEIERE 29 ianuarie 2015 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Verdeş Ion, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Verdeş Ion împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Inspectoratului General de Poliție cu privire la repunerea în termen, anularea ordinului, restabilirea în funcție, încasarea salariului mediu pentru lipsa forţată de la lucru și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 15 iulie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Inspectoratul General de Poliție, casată hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chișinău din 20 mai 2014 și emisă o nouă hotărâre prin care acțiunea a fost respinsă ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripție, c o n s t a t ă: La 17 decembrie 2013, Verdeş Ion a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne al RM şi Inspectoratului General de Poliție cu privire la repunerea în termen, anularea ordinului, restabilirea în funcție, încasarea salariului mediu pentru lipsa forţată de la lucru și compensarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii a indicat că de la 11 martie 2013 şi până la 01 octombrie 2013, a activat în calitate de inspector de patrulare rutieră al companiei Buiucani a batalionului nr.2 al Inspectoratului Naţional de Patrulare al Inspectoratului General de Poliție.

Susține că la 01 octombrie 2013, a fost concediat din funcție în baza Ordinului 401ef, cu privire la sancționarea disciplinară a inspectorului patrulare rutieră al companiei Buiucani a batalionului nr. 2 al Inspectoratului Naţional de Patrulare al Inspectoratului General de Poliție. Invocă dezacordul cu ordinul menționat, considerându-l ilegal, deoarece, pe toată perioada, în care a activat în calitate de inspector de patrulare rutieră, nu a încălcat nici o dată statutul polițistului, având un comportament perfect, cât și nu a avut vre-o abatere disciplinară şi nici odată nu a fost sancționat. Indică că în motivarea ordinului cu privire la sancționare disciplinară s-a menționat faptul că la 23 iunie 2013, dânsul a încălcat flagrant prevederile Statutului disciplinar al polițistului, cât şi faptul că a săvârșit careva acțiuni huliganice pasibile de răspundere conform legislației în vigoare.

Afirmă că la 09 septembrie 2013, Procuratura r-lui Cimișlia a stabilit că dânsul nu a avut atribuție la faptele huliganice de care a fost bănuit, iar potrivit ordonanței din aceiaşi dată, a fost dispusă scoaterea sa şi a lui Bumbu Mihail de sub urmărire penală pe cauza nr. 201340812, din lipsa elementelor infracțiunii în acțiunile acestora şi clasarea procesului penal, măsura preventivă - obligarea de a nu părăsi ţara a fost revocată şi a fost pornită în privința lui Bumbu Mihail un proces contravențional, în baza art. 69, 354 din Cod Contravențional.

Consideră că din ordonanțata menționată rezultă cu certitudine că dânsul nu a avut nici o tangență cu acțiunile huliganice săvârșite în ziua respectivă, şi nu s-a aflat la locul potrivit și cu persoane potrivite, astfel, la 25 octombrie 2013, a depus o cerere prealabilă pe numele lui Bodrug Ion, care deține funcția de şef al Inspectoratului General de Poliție al MAI al RM, solicitând anularea ordinului nr. 401 ef din 01 octombrie 2013, însă, prin răspunsul din 25 noiembrie 2013, cererea sa a fost lăsat fără examinare. Solicită anularea ordinului nr. 401 ef din 01 octombrie 2013, restabilirea sa în funcția de inspector de patrulare rutieră al companiei Buiucani al batalionului nr. 2 al INP al IGP, încasarea din contul Ministerului Afacerilor Interne al RM în beneficiul său salariul pentru perioada absenței forțate de la lucru şi compensarea cheltuielilor de judecată.

La 18 februarie 2014, Verdeş Ion, reprezentat de avocatul Cazacu Dumitru, a depus cerere de concretizare a cerințelor, solicitând atragerea în proces în calitate de copârât Inspectoratul General al Poliţie. Ulterior, Verdeş Ion, reprezentat de avocatul Cazacu Dumitru, a depus cerere de concretizare a cerințelor solicitând repunerea în termen a acţiunii.

În motivarea cererii de concretizare a cerințelor a invocat prevederile art. 17 alin.(5) al Legii contenciosului administrativ, care indică că persoanele care din motive temeinic justificate a omis termenul de prescripție poate fi repusă în termen condițiile Codului de procedură civilă, astfel, la 23 octombrie 2013, în urma unui accident rutier a decedat o rudă apropiată de a lui şi anume nepotul său Bodiştean Gheorghe, iar deoarece rudele sale sunt plecate la muncă peste hotare, a avut obligația să se ocupe nemijlocit de înmormântare, din care considerente involuntar a omis termenul de prescripție pentru înaintarea acţiunii. În cadrul dezbaterilor judiciare, Verdeş Ion și-a concretizat cerințele, solicitând anularea ordinului nr. 401 ef.

din data de 01 octombrie 2013, emis de către IGP al MAI, restabilirea sa în funcția de inspector de patrulare rutieră al companiei Buiucani a batalionului nr. 2 al INP al IGP, încasarea din contul Inspectoratului General de Poliție în beneficiul său salariul mediu pentru timpul absenței forțate de la lucru în conformitate cu informația nr. 43/2-C-104/14 din 04 februarie 2014, în mărime de 24 854 lei, salariului mediu pentru absența forată de la lucru în mărime de 4 142 lei şi cheltuielilor de judecată în mărime de 2 000 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chișinău din 20 mai 2014, acțiunea a fost repusă în termen, fiind anulat ordinul Inspectoratului General de Poliție nr. 401 ef din 01 octombrie 2013, privind sancționarea disciplinară a lui Verdeş Ion cu restabilirea acestuia în funcția de inspector patrulare rutieră a companiei Buiucani a batalionului nr. 2 al Inspectoratului Naţional de Patrulare al Inspectoratului General de Poliție, a fost încasat de la Inspectoratul General de Poliţie în beneficiul lui Verdeş Ion salariul pentru perioada absenței forțate de la serviciu începând cu data de 01 octombrie 2013 până la data de 20 mai 2014 şi cheltuielile de judecată în sumă de 2000 lei, iar din contul Inspectoratul General de Poliţie în beneficiul statului a fost încasată taxa de stat în sumă de 745,62 lei, în rest hotărârea a fost respinsă.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 15 iulie 2014, a fost admis apelul declarat de către Inspectoratul General de Poliție, casată hotărârea primei instanțe și emisă o nouă hotărâre prin care acțiunea a fost respinsă ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripție extinctivă. La 03 decembrie 2014, Verdeş Ion a declarat recurs împotriva decizi instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală neîntemeiată şi emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi procedural Susține că instanța de apel la emiterea deciziei a aplicat eronat prevederile art. 271, 279 din Cod civil, care indică că în cazuri excepționale, dacă instanța de judecată constată că termenul de prescripție extinctivă nu este respectat datorită unor împrejurări legate de persoana reclamantului, dreptul încălcat al persoanei este apărat, deoarece, decesul unei rude apropriate într-un accident rutier se consideră un caz excepțional, care nu poate fi prevăzut, iar consecințele survenite de ordin psihologic nu pot fi calculate în timp.

Menționează că instanța de apel la emiterea deciziei a omis să aplice prevederile art. 57 alin.(1) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012, cu privire la activitatea Poliției şi statul polițistului, care indică că actul administrativ de sancționare disciplinară poate fi contestat de către polițist în instanța de contencios administrativ în modul prevăzut de legislație, iar această este o prevedere specială prin derogare de la oricare normă juridică, inclusiv și de la art. 355 din Codul Muncii, deoarece, art. 31 alin.(6) din Legea menționată stipulează că acțiunea Codului muncii se extinde asupra raporturilor de serviciu ale polițiștilor în măsura în care nu este reglementată de prezenta lege, respectiv, prin art. 57 alin. (1) al Legii nr. 320 din 27 decembrie 2012, se face o derogare de la art. 355 din Codul muncii.

Totodată, consideră că odată ce la caz sunt aplicabile prevderile Legii contenciosului administrativ, în sensul art. 57 alin. (1) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012, procedura prealabilă prevăzută de art. 14 din Legea contenciosului administrativ este obligatorie. Indică că instanța de apel a emis decizia cu încălcarea normelor de drept procedural, deoarece, în pofida cererii sale cu privire la amânarea procesului din motivul că nu i s-a eliberat copia apelului depus de către intimat, precum şi din motivul că reprezentantul său se afla la data respectivă și oră într-o acțiune procesual penală stabilită din timp înainte de a afla data și ora examinării apelului, cererea sa a fost respinsă, fapt prin care instanța de apel vădit intenționat a încălcat principiul fundamental al justiției civile și anume contradictorialitatea, astfel, dânsul a fost lipsit de dreptul la apărare, la fel și de dreptul de a prezenta referință.

De asemenea, invocă că instanța de apel a emis decizia contrar art. 239, art. 241 din CPC, or, instanța eronat a concluzionat precum că trimiterile sale la dispozițiile art. 116 alin.(1) CPC sunt eronate, ne fiind motivată cauza aplicării incorecte a acestor prevederi, mai mult că în acest sens s-a pronunțat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Şarban vs. Moldova şi anume că simpla transcriere a textului legii nu este suficientă pentru a satisface cerințele art. 6 al Convenitei CEDO pentru a garanta dreptul la un proces echitabil, ori instanțele naționale urmează să aplice prevederile legii pentru fiecare caz în parte cu motivarea fiecărui caz în parte. La 27 ianuarie 2015, Inspectoratul General de Poliţie a depus referinţă la recursul declarat, în care a invocat caracterul neîntemeiat al acestuia şi a solicitat respingerea lui ca fiind neîntemeiat.

Examinând temeiurile recursului declarat de către Verdeş Ion în raport cu materialele pricinii civile şi obiecţiile intimatului Inspectoratul General de Poliţie, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră că recursul este inadmisibil, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Verdeş Ion nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv NUMAI asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. Nu poate fi reţinut argumentul recurentului precum că instanţa de apel a interpretat eronat prevederile art. 271 şi 279 al Codului civil, referindu-se în acest sens la faptul că omiterea termenului de adresare în judecată a fost condiţionată de circumstanţele neprevăzute, şi anume decesului unei rude apropiate, deoarece instanţa de apel a examinat circumstanţele invocate în cerere de repunere în termen de prescripţie prin prisma art. 116 al CPC şi a stabilit cu certitudine că Verdeş Ion a făcut cunoştinţă cu ordinul contestat la 01 octombrie 2013, pe cînd, decesul rudei apropiate, la înmormîntarea căreia a participat recurentul, a survenit la 21 octombrie 2013, iar deja la 25 octombrie 2013 ultimul a depus cere prealabilă privind anularea ordinului contestat.

Respectiv, în imposibilitate de a se adresa în instanţă de judecată, recurentul a fost în perioada de la 21 octombrie 2013 şi pînă la 25 octombrie 2014, însă termenul de adresare în judecată a fost omis cu 46 de zile. Cu atît mai mult că potrivit art. 16 alin. (1) al Legii contenciosului administrativ, acţiunea poate fi înaintată nemijlocit instanţei de contencios administrativ în cazurile expres prevăzute de lege şi în cazurile în care persoana se consideră vătămată într-un drept al său prin nesoluţionarea în termen legal ori prin respingerea cererii prealabile privind recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate. Iar, conform art. 17 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) al Legii contenciosului administrativ, cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ sau recunoaşterea dreptului pretins poate fi înaintată în termen de 30 de zile, în cazul în care legea nu dispune altfel.

Acest termen curge de la data comunicării actului administrativ. Termenul de 30 de zile specificat la alin.(1) este termen de prescripţie. În acest context, este cert faptul că Verdeş Ion, urma să conteste actul administrativ în instanţa de contencios administrativ în termen de o lună din momentul aducerii la cunoştinţă a acestui act administrativ, fapt prevăzut şi de art. 57 alin.(1) din Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, care expres indică că actul administrativ de sancţionare disciplinară poate fi contestat de către poliţist în instanţa de contencios administrativ în modul prevăzut de legislaţie.

Este apreciat critic şi argumentul recurentului precum că la examinarea pricinii în instanţa de apel i-a fost încălcat dreptul la contradictorialitate, deoarece, deşi Verdeş Ion în şedinţa de judecată din 15 iunie 2014, a solicitat amînarea şedinţei de judecată pe motivul că reprezentantul său este antrenat în alte procese, însă în acest sens nu a prezentat nici o dovadă care ar confirma imposibilitatea participării avocatului la şedinţa respectivă, din care motive şi a fost respinsă cerea de amînare.

De altfel, este lipsită de temei şi afirmaţia recurentului precum că nu i-a fost înmînată copia cererii de apel depusă de către Inspectoratul General de Poliţia, deoarece din conţinuztul procesului-verbal rezultă că, Verdeş Ion, participînd la examinarea cauzei în instanţa de apel, nu a solicitat termen pentru a face cunoştinţă cu cererea de apel, s-a expus asupra fondului şi a fost de acord cu finalizarea procesului, nefiind, astfel, încălcat careva drept la contradictorialitate. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Verdeş Ion asemenea aspecte nu se regăsesc. Din considerentele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Verdeş Ion ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Verdeş Ion se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva