- Dosarul nr.
- 3ra-1505/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 16 decembrie 2015
- Părțile
- Grosu Daniel vs Inspectoratul General al Politiei al MAI
- Pe scurt
- Abateri disciplinare, încetarea serviciului în Poliţie, legalitatea emiterii ordinului de concediere
3ra-1505/15 — Anularea ordinului, restabiirte în funcţie şi încasarea salariului pentru lipsa forţată de la locul de muncă
prima instanţă: I. Maxim dosarul nr.3ra-1505 /15 instanţa de apel: V. Pruteanu, L. Popova, A. Gavrilița DECIZIE 16 decembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari Elena Covalenco Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de Grosu Daniel, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Grosu Daniel împotriva Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la anularea ordinului de sancționare, restabilirea în funcție și încasarea salariului pentru lipsa forțată de la muncă, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2015 prin care a fost admis apelul declarat de Inspectoratul General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun.
Chișinău din 02 decembrie 2014 și emisă o nouă hotărîre prin care acțiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă : La 19 iulie 2013, Grosu Daniel a depus cererea de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General al Poliției al MAI al IGP cu privire la anularea ordinului de sancționare, restabilirea în funcție și încasarea salariului pentru lipsa forțată de la muncă. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat prin ordinul Inspectoratului General al Poliţiei al MAI al RM „Cu privire la sancţionarea disciplinară a angajaţilor Brigăzii de Patrulare a Inspectoratului Naţional de Patrulare a IGP, locotenent major de poliţie Chisea Mihai şi locotenentul de poliţie Grosu Nicolae” din 09 iulie 2013 a fost sancţionat disciplinar cu concediere.
Drept temei de emitere a ordinului de sancționare a fost invocat faptul că la data de 01 iunie 2013 în jurul orelor 04:30, aflîndu-se la serviciu împreună cu locotenentul de poliție Chișca Mihail, pe str. Burebista din mun. Chișinău au stopat automobilul de model „Renault Megan” cu numerele de înmatriculare C PZ 332, condus de Ion Popov și în momentul verificării actelor au constatat că conducătorul nu avea asupra sa permis de conducere. La fel, a fost invocat faptul că mașina stopată a fost răpită, iar la data de 04 iunie 2013 pe acest fapt a fost inițiată urmărire penală cu reţinerea declarațiilor lui Popov Ion, care în calitate de bănui a declarat că la momentul staționării, pentru a nu-i fi întocmit proces-verbal contravențional, le-ar fi transmis colaboratorilor de poliţie suma de 1 900 lei.
Referitor la nerespectarea procedurii de constatare şi documentare a contravenţiei menţionează că a întreprins măsurile legale prevăzute de Codul contravenţional. Astfel, conducătorul auto, prezentînd setul de documente solicitat şi încredinţîndu-se că deţine permis de conducere, autovehiculul nefiind dat în căutare, nu a avut altceva ce întreprinde decît să-i permită de a prelungi deplasarea. La acest compartiment remarcă, că ipotetic admiţînd necesitatea întocmirii unui proces-verbal contravenţional, nici el şi nici colegul său nu avea dreptul legal de a-1 întocmi, or, conform art. 400 alin. (1) din Codul contravenţional, contravenţia ar fi fost constatată de către o persoană care nu este competentă de a examina şi aplica sancţiuni contravenţionale, neregăsindu-se în lista exhaustivă menţionată.
Iar cu referire la tolerarea unui comportament corupţional, invocă că conducătorul Inspectoratului General al Poliţiei nu este în drept să-i inculpe ca consumate careva acţiuni ce sunt prevăzute de legislaţia penală a ţării, pînă cînd în acest sens nu există o sentinţă de condamnare intrată în vigoare, respectiv nici acest temei nu putea fi pus la baza ordinului de concediere emis în privinţa sa. Consideră reclamantul că conţinutul ordinului de concediere are un caracter neclar şi general, nefiindu-i individualizate şi caracterizate acţiunile sau inacţiunile care se pretind a fi ilegale, nefiind clar în baza cărei sau căror norme legale este emis ordinul, deoarece în descriptiv lipseşte o astfel de informaţie care de altfel este obligatorie, sau, deși în ordin se indică despre careva acţiuni corupţionale, careva acțiuni în acest sens nu sunt specificate facîndu-se trimitere doar la declaraţiile lui Ion Popov în calitate de bănuit.
Afirmă că la efectuarea controlului în privinţa sa cu ulterioara emitere a ordinului de concediere, a fost încălcată şi competenţa, nerespectîndu-se art. 55 alin. (3) din Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, astfel, ordinul de concediere fiind unul ilegal în fond, emis cu încălcarea prevederilor legii, cu încălcarea competenţei precum şi a procedurii stabilite. Solicită reclamantul anularea ordinului Inspectoratului General al Poliției din 09 iulie 2013, prin care a fost sancționat disciplinar cu concedierea, restabilirea în funcția de inspector de patrulare rutieră din cadrul Companiei Botanica a Batalionului nr. 2 a Brigăzii de patrulare a Inspectoratului Național de Patrulare al Inspectoratului General al Poliție și încasarea salariului pentru lipsa forțată de la muncă.
Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 02 decembrie 2014 acțiunea a fost admisă integral, fiind anulat ordinul şeful Inspectoratului General al Poliţiei nr. 240-ef din 09 iulie 2013, cu privire la sancţionarea disciplinară a angajaţilor Brigăzii de Patrulare a INP a IGP cu modificările operate, în partea ce ţine de eliberarea din serviciu a lui Grosu Daniel, cu restabilirea lui Grosu Daniel la funcţia de inspector de patrulare rutieră al Companiei Botanica a Batalionului nr. 2 al subdiviziunii mobile a Brigăzii de Patrulare al Inspectoratului General al Poliţiei și încasarea din contul Inspectoratului General al Poliţiei în beneficiul lui Grosu Daniel a salariului pentru lipsa forţată de la locul de muncă în mărime de 72 312,39 lei.
Totodată, a fost dispusă executarea imediată a hotărîrii privind repunerea în funcţie şi încasarea unui salariu mediu lunar în mărime de 4 253,67 lei. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2015 a fost admis apelul declarat de către Inspectoratul General al Poliției al MAI al RM, casată hotărîrea primei instanțe și emisă o nouă hotărîre prin care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. La data de 21 septembrie 2015, Grosu Daniel a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel cu menținerea hotărîrii primei instanțe. În motivarea recursului a invocat că instanţa de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi a interpretat în mod eronat legea, fapt ce a dus în consecinţă la încălcarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material.
Astfel, cu referire la primul temei de sancționare imputat, menționează că a întreprins toate măsurile legale prevăzute de Codul contravențional, întrucît conducătorul auto prezentînd setul de documente solicitat și încredințîndu-i că dispune de permis de conducere, automobilul nefiind în căutare nu piteau întreprinde alte acțiuni decît să-i permită să continue deplasarea. Menționează că ipotetic admiţând necesitatea întocmirii unui proces-verbal nu avea dreptul legal de a-1 întocmi, deoarece conform art. 11 alin. (1) al Legii cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului, nr. 320 din 27 decembrie 2012, poliţia este constituită din poliţia pentru combaterea criminalităţii şi poliţia ordine publică, fără a exista un cadru legal pentru poliția rutieră.
În astfel de circumstanţe, consideră că instanţa de apel în mod evident a interpretat eronat normele legale, ori, la acel moment, nu era investit conform normei legale (Cod contravenţional) de a întocmi astfel de acte. Totodată, cu referire la temeiul tolerarea unui comportament corupţional, menționează că atîta timp cît nu există o sentință de condamnare nu-i pot fi imputate ca consumate careva acțiuni ce sunt prevăzute de legislația penală. Astfel, este de părerea recurentul că conţinutul ordinului are un caracter neclar şi general, nefiindu-i individualizate şi caracterizate acţiunile sau inacţiunile care se pretind a fi ilegale.
Mai mult decît atît, consideră că la efectuarea controlului în privinţa sa a fost încălcată şi competenţa și anume prevederile art. 55 alin. (3) din Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, or, în cazul în care din materialele anchetei de serviciu a devenit clar că se prevăd semnele unei componenţe de infracţiune, organul abilitat era obligat conform legii să transmită materialele controlului procuraturii fără a fi în drept să se pronunţe într-un fel sau altul pe marginea controlului efectuat. La 27 octombrie 2015 Inspectoratul General al Poliţiei prin intermediul reprezentantului, Valentin Andriuţa a depus referinţă la recursul declarat, în care a invocat caracterul neîntemeiat al acestuia şi a solicitat respingerea lui.
Indică intimatul că emiterea ordinului de sancţionare contestat, a avut loc cu respectarea tuturor prevederilor actelor normative cu referinţă la acţiune, fiind respectate termenele de desfăşurare a acesteia, chestionat intimatul etc. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. După cum rezultă din actele cauzei, copia deciziei motivate a instanţei de apel din 29 iunie 2015, a fost expediată în adresa părţilor, inclusiv recurentului Grosu Daniel la 10 iulie 2015, fapt ce se confirma prin copia scrisorii de însoțire nr. 1850 (f.d. 200), însă date care ar confirma şi recepţionarea acesteia de către recurent la materialele cauzei lipsesc.
Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 21 septembrie 2015, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi a menţine hotărârea primei instanţe din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărârea primei instanţe.
Conform art. 47 alin. (1) lit. k) din Legea cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului nr. 320 din 27 decembrie 2012, încetarea serviciului în poliţie, precum şi a contractului individual de muncă al poliţistului, poate avea loc, pentru încălcarea sistematică a disciplinei de serviciu sau pentru comiterea unei încălcări grave.
Din materialele dosarului rezultă că prin ordinul şefului Inspectoratului General al Poliţiei „Cu privire la sancţionarea disciplinară a angajaţilor Brigăzii de Patrulare a INP a IGP, locotenent major de poliţie Chişca Mihai şi locotenent de poliţie Grosu Nicolae” nr.240-ef din 09 iulie 2013, pentru încălcarea prevederilor art. 440 din Codul Contravenţional, art. 26 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului, pct. 4 şi pct. 6 lit. g) din Codul de etică şi deontologie al poliţistului, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 481 din 10 mai 2006, acţiuni manifestate prin nerespectarea procedurii de constatare şi documentare a contravenţiei, precum şi prin tolerarea unui comportament corupţional, fapt ce denigrează imaginea Poliţiei, inspector de patrulare rutieră al Companiei Botanica a Batalionului nr. 2 al Brigăzii de patrulare a INP al IGP, locotenent de poliţie Nicolae Grosu a fost sancţionat disciplinar cu concedierea din organele afacerilor interne (f.d.18 - 20). Prin Ordinul nr. 253-ef din 15 iulie 2013, emis de Inspectoratul General al Poliţiei, a fost modificat Ordinul nr. 240-ef din 09 iulie 2013, prin care sintagma „Grosu Nicolae” a fost substituită cu sintagma „Grosu Daniel” (f. d. 17). Înaintând acţiunea în judecată împotriva Inspectoratului General al Poliţiei al MAI,
Grosu Daniel a solicitat anularea ordinului Inspectoratului General al Poliției nr.240-ef din 09 iulie 2013, în partea prin care a fost sancţionat disciplinar cu concedierea, restabilirea în funcția de inspector de patrulare rutieră din cadrul Companiei Botanica a Batalionului nr. 2 a Brigăzii de patrulare a Inspectoratului Național de Patrulare al Inspectoratului General al Poliție și încasarea salariului pentru lipsa forțată de la muncă.
Judecând pricina în cauză prima instanţă a admis integral acţiunea şi a anulat ordinul şeful Inspectoratului General al Poliţiei nr. 240-ef din 09 iulie 2013, cu privire la sancţionarea disciplinară a angajaţilor Brigăzii de Patrulare a INP a IGP cu modificările operate, în partea ce ţine de eliberarea din serviciu a lui Grosu Daniel, cu restabilirea lui Grosu Daniel la funcţia de inspector de patrulare rutieră al Companiei Botanica a Batalionului nr. 2 al subdiviziunii mobile a Brigăzii de Patrulare al Inspectoratului General al Poliţiei și încasarea din contul Inspectoratului General al Poliţiei în beneficiul lui Grosu Daniel a salariului pentru lipsa forţată de la locul de muncă în mărime de 72 312,39 lei.
Totodată, dispunînd executarea imediată a hotărîrii privind repunerea în funcţie şi încasarea unui salariu mediu lunar în mărime de 4 253,67 lei. Fiind investită cu judecarea apelului declarat de către Inspectoratul General al Poliţiei, instanţa de apel a ajuns la concluzia admiterii apelului casând hotărârea primei instanţe şi pronunţând o nouă hotărâre cu privire la respingerea integrală a acțiunii.
În susţinerea soluţiei date, instanţa de apel, cu referire la prevederile art. 26 alin. (1) lit. a), b) și c) al Legii cu privire la activitatea poliției și statutul polițistului nr. 320 din 27 decembrie 2012 și prevederile art. art. 4, 6 lit. a), g), 15 lit. i) al Codului de etică și deontologic al polițistului, a reţinut că Grosu Daniel prin staționarea și nedocumentarea lui Popov Ion care la 01 iunie 2013 a răpit mijlocul de transport „Renault Megane” cu numerele de înmatriculare C PZ 332, nu a respectat procedura de constatare și documentare a contravenției și a tolerat un comportament corupțional, fapt ce constituie o încălcare gravă și denigrează imaginea poliției.
Totodată, instanța de apel cu referire la prevederile art.47 alin. (1) lit. k) din Legea cu privire la poliție și statutul polițistului, care prevede încetarea contractului individual de muncă al polițistului pentru comiterea unei încălcări grave a stabilit că acțiunile lui Grosu Daniel întreprinse la data de 01 iunie 2013, indică cu certitudine la incompatibilitatea acestuia cu funcția de locotenent de poliție deținută în cadrul Poliției, din care considerente angajatorul a fost în drept să-l concedieze din organele afacerilor interne cu atît mai mult că însăși reprezentantul lui Grosu Daniel a declarat că nu se exclude posibilitatea admiterii abaterii disciplinare de către Grosu Daniel însă sancțiunea aplicată este prea aspră.
Instanţa de recurs constată, însă, că instanţa de apel a interpretat eronat normele de drept material, pe când prima instanţă, justificat şi amplu argumentat, cu pronunţarea asupra tuturor aspectelor importante şi cu trimitere la probele administrate, având în susţinere cadrul legal aplicabil în speţă, corect a ajuns la concluzia admiterii acţiunii lui Grosu Daniel. În susţinerea opiniei enunţate, instanţa de recurs reţine prevederile art. 206 alin. (1) şi (5) Codul muncii, care indică că, pentru încălcarea disciplinei de muncă, angajatorul are dreptul să aplice faţă de salariat următoarele sancţiuni disciplinare: avertismentul; mustrarea; mustrarea aspră; concedierea (în temeiurile prevăzute la art.86 alin.(1) lit.g)-r)).
La aplicarea sancţiunii disciplinare, angajatorul trebuie să ţină cont de gravitatea abaterii disciplinare comise şi de alte circumstanţe obiective. Astfel, la caz este cert faptul că drept temei pentru emiterea ordinului contestat în speţă, au constituit rezultatele încheierii pe marginea anchetei de serviciu efectuate în privinţa inspectorilor de patrulare rutieră a INP aş IGP locotenent major de poliţie Chişca Mihai şi locotenent de poliţie Grosu Daniel din 14 iunie 2013, care a fost iniţiată la 11 iunie 2013, ca urmare a parvenirii Raportului de la şeful INP al IGP, în care se indica precum că, la 31 mai 2013 spre 01 iunie 2013, între orele 19:30 - 08:00, angajaţii INP Mihai Chişca şi Daniel Grosu, fiind implicaţi pe itinerarul de patrulare: bd.
Dacia - str. Valea Crucii - str. Grenoblea, cu autopatrula „MAI – 9724”, aproximativ la orele 02:00, la solicitarea inspectorului de serviciu al Unităţii de Gardă a Brigăzii de patrulare a INP al IGP, s-au deplasat pentru asigurarea ordinii publice şi securităţii rutiere pe str. Sarmizegetusa intersecţie cu str. Burebista, în legătură cu parvenirea informaţiei referitoare la minarea căminului studenţesc al Colegiului de Ecologie amplasat pe str. Burebista nr. 68, mun. Chişinău. Aproximativ la orele 04:30, pe str. Burebista, de către locotenentul de poliţie Mihai Chisea, sub temeiul că se deplasa cu faza lungă inclusă, a fost stopat automobilul de model „Renault Megan”, numerele de înmatriculare C-PZ-332, condus de Popov Ion Andrei, născut la 10.02.1995.
La momentul verificării automobilului şi actelor şoferului s-a constatat că Ion Popov nu avea asupra sa permis de conducere şi mandat ce i-ar permite conducerea transportului dat, încălcări prevăzute de art. 231 alin. (2) şi 240 alin. (3) din Codul contravenţional. Se mai menţionează în încheierea privind abaterile disciplinare admise de angajaţii INP a ÎGP Mihai Chisea şi Daniel Grosu că, ultimii fiind chestionaţi au declarat că au verificat automobilul de model „Renault Megan”, prin intermediul bazei de date unice „Acces 1”, iar în urma verificării s-a constatat că automobilul dat nu se află în căutare. După verificare au permis şoferului să plece acasă după permisul de conducere, acesta a plecat cu un taxi, s-a întors în scurt timp înapoi şi a prezentat permisul de conducere inspectorilor, ulterior, fiind eliberat de aceştia fără întocmirea cărorva procese verbal cu privire la contravenţie.
Conform informaţiei anexate la materialele anchetei, despre accesările bazei unice de date „Acces 1”, în perioada de timp 20 mai -14 iunie 2013, locotenentul de poliţie Daniel Grosu nu a efectuat careva accesări, iar locotenentul major de poliţie Mihai Chişcă, la data de 01 iunie 2013 a accesat pentru ultima oară baza de date la orele 01:20, fapt care indică la aceia că de către inspectorii nominalizaţi nu a fost verificat nici şoferul şi nici automobilul.
Ulterior, s-a stabilit că automobilul de model „Renaul Megan”, numerele de înmatriculare CPZ-332, în noaptea de 01 iunie 2013 a fost răpit de către Popov Ion, caz pe care a fost pornită la data de 04 iunie 2013 cauză penală în baza art. 186 alin.(2) lit.d) şi aer.192/1 alin.(1) Cod penal Din conţinutul încheierii pe marginea anchetei de serviciu la fel rezultă şi faptul că, fiind audiat în calitate de bănuit Popov Ion a declarat că, aproximativ la orele 04:00 a răpit automobilul „Renault Megane” nr./î C PZ 332, după care s-a deplasat spre IMSP „Centrul Mamei şi Copilului” din mun. Chişinău, unde a fost stopat de doi agenţi de patrulare, pe uniformă, numele cărora nu le ţine minte. Inspectorii se aflau cu automobilul de serviciu de model „Skoda”, n/î a căruia nu le-a memorizat care după discuţia cu ultimul au primit de la acesta 1900 lei pentru a nu întocmi procesele- verbale corespunzătoare.
Potrivit informaţiei eliberate de către organul de urmărire penală al IP Centru al DP Chişinău s-a stabilit că, pe cazul dat au fost disjungate materialele, care au fost expediate în adresa Procuraturii sectorului Botanica mun. Chişinău pentru examinarea acestora conform art.274 CPP sub prisma art.324 CP. Cu referire la cele reflectate în ancheta de serviciu şi reieșind din materialele dosarului, instanţa de recurs constată că prima instanţă corect a apreciat situația, de fapt, stabilită şi anume că ancheta de serviciu a fost efectuată în mod arbitrar de către reprezentanții angajatorului, fapt ce indică la netemeinicia concluziei instanţei de apel precum că inacţiunile lui Grosu Danie stabilite în cadrul anchetei de serviciu constituie abateri disciplinare şi atestă incompatibilitatea acestuia cu funcţia deţinută în cadrul Poliţiei.
În susţinerea opiniei enunţate, instanţa de recurs reţine prevederile art. 53 din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului, care indică că se consideră abateri disciplinare acțiunile sau inacțiunile polițistului prin care se încalcă prevederile legii, ale altor acte normative, restricțiile și interdicțiile stabilite, clauzele contractului individual de muncă, cerințele fișei postului, prevederile Codului de etică și deontologie a polițistului. În conformitate cu art. 47 alin. (1) lit. k) din Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul polițistului, încetarea serviciului în Poliție, precum şi a contractului individual de muncă al polițistului, poate avea loc pentru încălcarea sistematică a disciplinei de serviciu sau pentru comiterea unei încălcări grave.
Aici instanța de recurs reiterează că orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăția sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale. Însă, în speţă se atestă incontestabil că în cadrul anchetei de serviciu deşi, s-a stabilit, precum că la 31 mai 2013 pînă la 01 iunie 2013, între orele 19:30-08:00 angajații INP - Chișca Mihai și Nicolae Grosu au fost implicați în itinerarul de patrulare pe bd. Dacia - str. Valea Crucii - str. Grenoble, pe auto patrula ”MAI-9724” (f.d. 9), cu toate acestea, din explicaţiile lui Grosu Daniel luate în cadrul anchetei de serviciu rezultă că inspectorii de patrulare la acel moment activau pe auto patrula „MAI 9721”.
Astfel, după cum corect a reţinut şi prim a instanţă, se constată că argumentele invocate de către participanții la proces sunt în contradicție cu materialele cauzei, fapt ce rezultă că intimatul în urma efectuării anchetei de serviciu nu a constatat toate circumstanțele privind stabilirea mașinii de patrulare implicată în itinerarul de serviciu. Respectiv este dubios şi nedemonstrat faptul, precum că la momentul stopării automobilului de model „Renaul Megan” cu n/î CPZ 332 condus de Popov Ion, a fost implicată anume auto patrula „MAI-9724”, cu care în opinia Inspectoratului General al Poliției, la momentul dat își efectuau atribuțiile de serviciu inspectorii de patrulare Chișca Mihai și Daniel Grosu.
Cu atît mai mult că nici din declarațiile lui Popov Ion nu poate fi stabilit, de care auto patrulă a fost stopat și cărui agent de patrulare, precum că i-au fost transmise mijloacele bănești. Prin urmare, cele relatate în plus indică la faptul că în cadrul desfășurării anchetei de serviciu nu s-a stabilit toate circumstanțele privind încălcarea de către Daniel Grosu a atribuțiilor sale profesionale, cu atît mai mult privind tolerarea de către ultimul a unui comportament corupțional. În acest context, justificat prima instanţă a menţionat că în cauză nu a fost stabilit cu certitudine implicarea lui Daniel Grosu în acţiunile stopării automobilului de model „Renaul Megan” cu n/î CPZ 332 condus de Popov Ion, ori probe incontestabile în acest sens nu au fost aduse.
Or, după cum s-a menţionat, Grosu Daniel a recunoscut că în noaptea de 01 iunie 2013 a stopat un automobil, dar nu anume cel condus de Popov Ion, iar ultimul nu a indicat nemijlocit la Grosu Daniel că ar fi agentul de patrulare implicat. Sub acest aspect, se reţine drept corectă şi menţiunea primei instanţe cu privire la faptul că angajatorul nu a depus suficient efort pentru a stabili circumstanţele cazului, a verifica declaraţiile petiţionarului Popov Ion şi explicaţiile lui Grosu Daniel, ci a adoptat o soluţie pripită şi neargumentată faptic. De altfel, nu constituie temei în constatarea legalității ordinului de concediere nici informația eliberată de către organul de urmărire penală al IP Centru al DP Chișinău, potrivit căreia pe cazul dat au fost disjungate materiale, care au fost expediate în adresa Procuraturii sect.
Botanica mun. Chișinău, pentru examinarea acestora conform art. 274 CPP, prin prisma art. 324 Cod penal. Aceasta deoarece, la materialele dosarului lipsesc careva probe care ar demonstra soarta de mai departe a dosarului penal, ori existența unei hotărîri judecătorești irevocabile privind constatarea vinovăției lui Grosu Daniel în comiterea abaterilor profesionale la momentul îndeplinirilor atribuțiilor de serviciu. Analizînd aceste circumstanţe în raport de situaţia din speţă este de reţinut că prima instanţă justificat a constatat netemeinicia concedierii lui Grosu Daniel în temeiul unor argumente şi în baza unei anchete bazate pe afirmații declarative.
Pentru aceste motive urmează a fi respinsă şi afirmaţiile intimatului, care au fost reţinute şi de instanţa de apel cu referire la faptul că nu este necesară stabilirea vinovăţiei angajatului pentru concedierea acestuia, fiind suficientă doar stabilirea faptului abaterii disciplinare, deoarece, în speţă, nici nu s-a stabilit ca Grosu Daniel să fi comis vreo acţiune sau inacţiune ce ar putea fi considerată ca abatere disciplinară.
Cu atît mai mult fiecare persoană învinuită, indiferent de gravitatea şi caracterul învinuirii, indiferent de calitatea sa beneficiază de prezumţia nevinovăţiei pe tot parcursul desfăşurării anchetei, potrivit art. 6 din CEDO, art. 21 din Constituţia Republicii Moldova, nefiind admisibilă învinuirea unei persoane de comiterea unei fapte ilegale (indiferent de calificarea juridică - infracţiune, contravenţie, delict sau abatere disciplinară), atîta timp cît învinuirea nu va fi susţinută prin administrarea unor probe concludente (probe care permit formularea unor concluzii certe şi univoce cu privire la un fapt).
În consecinţă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că, eliberarea din funcţie a recurentului Grosu Daniel a fost efectuată cu încălcarea flagrantă a procedurii stabilite la aplicarea sancţiunii disciplinare, fapt ce atestă ilegalitatea ordinului Inspectoratului General al Poliţiei, emis în acest sens. Iar în aceste condiţii, se reliefează a fi drept justă şi admiterea de către prima instanţă a cerinţei lui Grosu Daniel cu privire la restabilire în funcţia ocupată la data concedierii şi încasarea din contul Inspectoratului General al Poliţiei în beneficiul lui Grosu Daniel, în conformitate cu art. 90 alin. (1) Codul muncii, a salariului mediu pentru absenţa forţată de la lucru.
Mai mult, instanţa re recurs remarcă că întru asigurarea aplicării corecte şi uniforme a legislaţiei de către instanţele judecătoreşti, pentru asigurarea unificării practicii judiciare, cât şi în scopul evitării unor posibile condamnări a statului la CEDO, la caz, este relevant de a invoca decizia Curţii Supreme de Justiţie din 03 decembrie 2014, emisă într-un litigiu similar, la cererea de chemare în judecată a lui Chişca Mihai împotriva Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne al RM, prin care Chişca Mihai, care a fost concediat din Poliţie pentru aceleaşi abateri disciplinare ca şi Grosu Daniel, a fost restabilit la locul de muncă anterior ocupat cu achitarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la lucru.
În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul Beian contra României. În conexiunea celor relatate se constată că instanţa de apel nu a calificat corect, din punct de vedere juridic, acţiunea cu care a fost investită, ce a dus la emiterea unei soluţii greşite, pe când prima instanţă în mod temeinic şi legal a admis acțiunea lui Grosu Daniel. Distinct de cele relatate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Grosu Daniel este întemeiat şi care urmează a fi admis, cu casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, art. 445 alin. (3) Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se admite recursul declarat de către Grosu Daniel. Se casează decizia Curţii de Apel Chișinău din 29 iunie 2015 și se menține hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 02 decembrie 201, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Grosu Daniel împotriva Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la anularea ordinului de sancționare, restabilirea în funcție și încasarea salariului pentru lipsa forțată de la muncă. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.
Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari Elena Covalenco Tamara Chişca-Doneva