2ra-858/15 — Respectarea dreptului de vecinătate

prima instanţă: A. Mironov dosarul nr. 2ra-858/15 instanţa de apel: G. Vavrin, T. Dimitriadi, I. Dănăilă ÎNCHEIERE 22 aprilie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Piotr Tuluş în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ilia Bucur împotriva lui Piotr Tuluş cu privire la respectarea dreptului de vecinătate împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 14 octombrie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de Ilia Bucur, casată integral hotărârea Judecătoriei Taraclia din 17 aprilie 2014, pronunţată o nouă hotărâre prin care a fost admisă acţiunea formulată de Ilia Bucur, obligat Piotr Tuluş să nu creeze obstacole lui Ilia Bucur în îngrijirea casei de locuit amplasată în or.

Taraclia, str. M. Serebreac, 21 şi să permită lui Ilia Bucur accesul pe terenul său amplasate în or. Taraclia, str. M. Serebreac, 23 pentru îngrijirea casei de locuit şi efectuarea lucrărilor de reparaţie a peretelui din spatele casei de locuit şi instalarea taluzei constată: La 18 noiembrie 2013, Ilia Bucur a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Piotr Tuluş cu privire la respectarea dreptului de vecinătate. În motivarea acţiunii a invocat că mai mult de 35 de ani, este proprietarul casei de locuit şi a terenului aferent situat în or. Taraclia, str. M. Serebreac, 21. Susţine că vecinul său este Piotr Tuluş şi care din momentul procurării casei şi până în prezent, necătând la nenumăratele cerinţe, nu îi permite să întreţină casa în partea care are ieşire la terenul său, în special, reparaţia peretelui şi a taluzei.

Afirmă că ţinând cont de faptul că pârâtul nu doreşte soluţionarea problemei apărute, s-a adresat organelor administraţiei publice locale cu scopul de a întreprinde măsuri necesare pentru a efectua lucrările de reparaţie, dar şi explicarea pârâtului despre obligaţiunile ce îi revin. Menţionează că la 11 septembrie 2013, comisia, constituită de primărie, a examinat terenul şi a stabilit că hotarul terenului din partea pârâtului trece pe lângă casă din care considerente pârâtului i s-a propus să înceteze litigiul şi să trecerea pe terenul său în vederea reparaţiei peretelui şi a taluzei. Remarcă că refuzul pârâtului de a se conforma recomandărilor comisiei, l-a determinat să adreseze o notificare prin care a solicitat să-i permită efectuarea 1 lucrărilor, fiind recepţionată de către pârât la 18 octombrie 2013, însă pârâtul nu a reacţionat în nici un fel.

Invocă prevederile art. 377 Cod civil, potrivit cărora proprietarii terenurilor vecine sau ai altor bunuri imobile învecinate, pe lângă respectarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de lege, trebuie să se respecte reciproc. Se consideră vecin orice teren sau alt bun imobil de unde se pot produce influenţe reciproce. Indică conţinutul art. 391 Cod civil, care stipulează orice proprietar este obligat ca, după primirea unui aviz scris sau verbal, să permită vecinului accesul pe teritoriul său, după caz, pentru efectuarea şi întreţinerea unei construcţii, plantaţii şi efectuarea unor alte lucrări pe terenul vecin. Proprietarul care este obligat să permită accesul pe teritoriul său are dreptul la compensarea prejudiciului cauzat doar prin acest fapt şi la restabilirea terenului în starea anterioară.

Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 5, 166-167 CPC. Solicită admiterea acţiunii, obligarea pârâtului de a înceta obstacolele create în vederea exercitării normale a dreptului de proprietate şi să-i permită accesul pe terenul său amplasat în or. Taraclia, str. M. Serebreac, 23 pentru îngrijirea casei de locuit şi efectuarea lucrărilor de reparaţie a peretelui din spatele casei de locuit şi instalarea taluzei. Prin hotărârea Judecătoriei Taraclia din 17 aprilie 2014 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 14 octombrie 2014, a fost admis apelul declarat de Ilia Bucur, casată integral hotărârea primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărâri prin care a fost admisă acţiunea formulată de Ilia Bucur, obligat Piotr Tuluş să nu creeeze obstacole lui Ilia Bucur în îngrijirea casei de locuit amplasată în or.

Taraclia, str. M. Serebreac, 21 şi să permită lui Ilia Bucur accesul pe terenul său amplasate în or. Taraclia, str. M. Serebreac, 23 pentru îngrijirea casei de locuit şi efectuarea lucrărilor de reparaţie a peretelui din spatele casei de locuit şi instalarea taluzei. La 12 februarie 2015, prin intermediul Oficiului Poştal, Piotr Tuluş a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei, cu menţinerea hotărârii primei instanţe. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. Consideră că prin decizia emisă, instanţa de apel l-a lipsit de dreptul de proprietate asupra porţiunii de teren care îi aparţinea pe parcursul anilor.

Invocă încălcarea art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului potrivit căruia orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât şi în asociaţie cu alţii. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa. Menţionează prevederile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 al CEDO potrivit cărora orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Invocă că instanţa de apel nu a aplicat nici prevederile art. 46 alin. (1) şi (2) din Constituţie care, stipulează că dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului, sânt garantate.

Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. Afirmă conţinutul art. 391 Cod civil, care expres indică că orice proprietar este obligat ca, după primirea unui aviz scris sau verbal, să permită vecinului accesul pe 2 teritoriul său, după caz, pentru efectuarea şi întreţinerea unei construcţii, plantaţii şi efectuarea unor alte lucrări pe terenul vecin. Proprietarul care este obligat să permită accesul pe teritoriul său are dreptul la compensarea prejudiciului cauzat doar prin acest fapt şi la restabilirea terenului în starea anterioară. Susţine că în şedinţa de judecată s-a stabilit că accesul pe terenul său nu reprezintă un obstacol, întrucât şi anterior permitea efectuarea lucrărilor de reparaţie.

Remarcă că după ce i-a devenit cunoscut faptul precum că intimatul pe lângă efectuarea lucrărilor de reparaţie, intenţionează să dobândească în proprietate porţiunea de teren menţionată, fără a-l despăgubi, a refuzat, din considerentul că i se lezează drepturile şi interesele. Indică că potrivit actului de examinare a porţiunilor de teren din 11 septembrie 2013, obiectul litigiului constituie hotarul dintre casa de locuit şi porţiunea de teren. Menţionează că a ignorat recomandările din actul comisiei, din considerentul că hotarul dintre terenuri nu este determinat, fiind aproximativ stabilit, nici obiectul litigiului nu este determinat cu certitudine sau lipseşte, în general, căci nu este clar dacă intimatul poate efectua lucrările de reparaţie fără a pătrunde pe terenul vecin.

Invocă că instanţa de apel nu a deosebit reparaţia taluzei vechi, situată pe terenul intimatului, având o lungime de 9 m şi construcţia unei noi de o lungime de 20 m, care va fi amplasată şi pe terenul său. Indică şi nerespectarea normelor procesuale de către instanţa de apel, astfel încât, cauza a fost examinată în absenţa lui, menţionând că despre data şedinţei de judecată a fost informat, dar din motive de sănătate nu a putut să se prezinte şi nici să aducă la cunoştinţă instanţa de judecată imposibilitatea prezentării. Relatează că a luat cunoştinţă cu copia deciziei recurate la 19 decembrie 2014. La 24 martie 2015, Ilia Bucur a depus referinţă la cererea de recurs a lui Piotr Tuluş, solicitând declararea recursului ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor, inclusiv a recurentului, la 04 decembrie 2014, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire anexată (f. d. 120 ), fiind recepţionată de Piotr Tuluş la 24 decembrie 2014, fapt confirmat prin avizul de recepţie (f. d.126). Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 12 februarie 2015, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a 3 fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Piotr Tuluş nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Piotr Tuluş, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Piotr Tuluş ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Piotr Tuluş se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 4