- Dosarul nr.
- 2ra-706/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 22 aprilie 2015
- Părțile
- Marandici Alexei vs Cernalev Iacob, intervenient accesoriu Primăria s. Chiştelniţa,
- Pe scurt
- Divizarea proprietăţii comune pe cote-părţi, lipsa probelor care ar demonstra încheierea actelor prin dol, depunerea acţiunii împotriva pârâtului necorespunzător
2ra-706/15 — Contestarea actului administrativ şi compensarea cheltuielilor de judecată
prima instanţă: O. Şcolnic nr.2ra-706/15 instanţa de apel: Iu. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi DECIZIE 22 aprilie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele, judecătorul: Nicolae Clima, Judecătorii: Valeriu Doagă, Ala Cobăneanu Nadejda Toma şi Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de avocatul Spalatu Veaceslav în interesele lui Marandici Alexei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Marandici Alexei împotriva lui Cernalev Iacob, intervenient accesoriu Primăria Chiştelniţa, raionul Teleneşti cu privire la anularea actului juridic şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 04 decembrie 2014, prin care s-a admis apelul declarat de Cernalev Iacob, s-a casat hotărârea Judecătoriei Teleneşti din 06 iunie 2014 şi s-a emis o hotărâre nouă prin care s-a respins acţiunea c o n s t a t ă La 23 aprilie 2013 Marandici Alexei a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Cernalev Iacob, intervenient accesoriu Primăria satului Chiştelniţa, raionul Teleneşti cu privire la anularea actului juridic şi încasarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată Marandici Alexei a indicat că prin decizia Comisiei de privatizare şi repartizare a bunurilor imobile şi a tehnicii asociaţiei „Lation Agro”, satul Chiştelniţa, raionul Teleneşti, Cernalev Iacob a devenit proprietarul tractorului de model „T-25”, cu numărul de înmatriculare OR A 949, anul producerii 1986 şi remorcii de model „1PTS-2”, anul producerii 1988. Toate actele prezentate pentru înregistrare de către Cernalev Iacob Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Tehnică „Intehagro” la 18 mai 2011 au fost vizate de către Primăria satului Chiştelniţa, raionul Teleneşti. Consideră reclamantul că a avut şi el dreptul la privatizarea tractorului, deoarece a lucrat cu acesta mai bine de 20 ani, iar despre faptul privatizării a aflat de la alţi consăteni.
Cere Marandici Alexei în baza art. 220 şi art. 228 Codul civil declararea nulităţii deciziei Comisiei de privatizare şi repartizare a bunurilor imobile şi a tehnicii asociaţiei „Lation Agro”, satul Chiştelniţa, raionul Teleneşti, în partea permiterii privatizării de către Cernalev Iacob a tractorului de model „T-25”, cu numărul de înmatriculare OR A 949, anul producerii 1986 şi a remorcii de model „1PTS-2”, anul producerii 1988(f.d.1-2). Prin mandatul din 06 decembrie 2012 avocatul Caraman Igor a fost împuternicit de către Marandici Alexei să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată, cu dreptul de a modifica temeiul şi obiectul acţiunii, etc. (f.d.22).
În şedinţa de judecată a primei instanţe din 20 decembrie 2013 avocatul Caraman Igor a depus în interesele lui Marandici Alexei cerere împotriva lui Cernalev Iacob, intervenient accesoriu Primăria satului Chiştelniţa, raionul Teleneşti cu privire la modificarea pretenţiilor solicitând recunoaşterea nulităţii extrasului din procesul-verbal al şedinţei Comisiei de privatizare şi repartizare a bunurilor imobile şi a tehnicii asociaţiei „Lation Agro” în partea privatizării de către Cernalev Iacob a tractorului de model „T- 25”, cu numărul de înmatriculare OR A 949, anul producerii 1986 şi a remorcii de model „1PTS-2”, anul producerii 1988, cât şi a hotărârii grupului de coproprietari din 20 aprilie 2011 cu privire la vânzarea tehnicii primită ca cotă valorică (f.d.85).
În şedinţa de judecată din 16 mai 2014 Marandici Alexei a depus cerere solicitând modificarea pretenţiilor potrivit cererii de chemare în judecată depusă în varianta iniţială, cu declararea nulităţii hotărârii Comisiei de privatizare din 20 aprilie 2011 (f.d.151). 1 Prin hotărârea Judecătoriei Teleneşti din 06 iunie 2014 s-a declarat nulă hotărârea Comisiei de privatizare şi repartizare a bunurilor imobile şi a tehnicii asociaţiei „Lation Agro”, satul Chiştelniţa, raionul Teleneşti din 20 aprilie 2011 în partea permiterii privatizării de către Cernalev Iacob a tractorului de model „T-25”, cu numărul de înmatriculare OR A 949, anul producerii 1986 şi a remorcii de model „1PTS-2”, anul producerii 1988. S-a încasat de la Cernalev Iacob în folosul lui Marandici Alexei cheltuielile de judecată pentru achitarea taxei de stat şi asistenţă juridică în sumă de 3100 lei (f.d.158, 163-164).
La 02 iulie 2014 Cernalev Iacob a depus apel împotriva hotărârii Judecătoriei Teleneşti din 06 iunie 2014 (f.d.169-170). Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 04 decembrie 2014 s-a admis apelul declarat de Cernalev Iacob, s-a casat integral hotărârea Judecătoriei Teleneşti din 06 iunie 2014 şi s-a emis o hotărâre nouă de respingere a acţiunii (f.d.188-190). Prin mandatul din 20 ianuarie 2015 avocatul Spalatu Veaceslav a fost împuternicit de către Marandici Alexei să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a ataca hotărârea judecătorească, etc. (f.d.198). La 28 ianuarie 2015 avocatul Spalatu Veaceslav în interesele lui Marandici Alexei a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 04 decembrie 2014, solicitând admiterea cererii, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea în vigoare a hotărârii primei instanţe.
În motivarea cererii de recurs avocatul Spalatu Veaceslav a indicat că instanţa de apel a interpretat eronat circumstanţele pricinii şi a aplicat eronat normele de drept material şi procesual. Instanţa de apel nu a ţinut cont că şedinţa Comisiei de privatizare şi repartizare a bunurilor imobile şi a tehnicii societăţii „Lation Agro”, satul Chiştelniţa, raionul Teleneşti nu a avut loc, iar presupuşii membri ai acestei comisii pe rând au semnat procesul-verbal, fapt confirmat prin declaraţiile martorilor Cupcea Nicolae şi Costin Grigore, care susţin că au fost membrii comisiei respective. Marandici Alexei este unul din cei 473 coproprietari a bunurilor comune pe cote- părţi din fosta asociaţie „Lation Agro”, iar la privatizarea tractorului şi a remorcii nu a participat deoarece nu a fost anunţat şi informat despre aceasta.
Încheierea actelor juridice care au stat la baza privatizării tractorului de model „T- 25”, cu numărul de înmatriculare OR A 949, anul producerii 1986 şi a remorcii de model „1PTS-2”, anul producerii 1988 a fost determinată de comportamentul dolosiv şi viclean al lui Cernalev Iacob şi a celorlalţi presupuşi membri ai Comisiei de privatizare şi repartizare a bunurilor imobile şi a tehnicii asociaţiei „Lation Agro”, satul Chiştelniţa, raionul Teleneşti (f.d.199-201). În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.
În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. Prin referinţa depusă la 13 martie 2015 Cernalev Iacob a solicitat respingerea recursului cu menţinerea deciziei ca fiind una legală şi întemeiată. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie prin încheierea din 01 aprilie 2015 a considerat recursul admisibil, fără a prejudicia fondul. În conformitate cu art. 441 şi art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul 2 recursului, verificând în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi probe.
În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Verificând argumentele invocate de avocatul Spalatu Veaceslav în interesele lui Marandici Alexei în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar şi a referinţei depuse de Cernalev Iacob, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este depus în termen, neîntemeiat care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel din următoarele motive. În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.
Curtea de Apel Bălţi a expediat în adresa părţilor copia deciziei din 04 decembrie 2014 la 23 decembrie 2014 (f.d. 191). Marandici Alexei a recepţionat copia deciziei instanţei de apel la 28 decembrie 2014 (f.d. 193). Prin urmare, recursul declarat de avocatul Spalatu Veaceslav în interesele lui Marandici Alexei la 28 ianuarie 2015 este depus în termen. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că instanţa de apel a examinat pricina cu aplicarea corectă a normelor de drept material şi procedural.
Din actele pricinii rezultă că la şedinţa adunării generale a deţinătorilor de cote din fosta societate cu răspundere limitată ,,Lation Agro” din 26 februarie 2010 din toate grupurile din fosta societate s-a format comisia de repartizare a bunurilor în componenţa: Mîţu Filip, Moisencu Mihail, Gîlcă Valere, Cojuşneanu Leonid, Cupcea Nicolai, Meleca Iacob, Cernalev Iacob, Botnarencu Petru, Meleca Maria, Meleca Ilii şi Costin Grigore (f.d. 91-96). Marandici Alexei a fost prezent la adunarea generală menţionată (f.d. 97, verso). Comisia de privatizare de pe lângă fosta societate cu răspundere limitată ,,Lation Agro” la şedinţa din 20 aprilie 2011 a hotărât de a acorda lui Cernalev Iacob dreptul de a lua la cota valorică tractorul de model ,,T-25”, anul producerii 1986, remorca de model ,,IPTS-2” anul producerii 1988 cu grupul de cotaşi ce deţin cotă valorică în tehnică în asociaţia dată (f.d.
126-127). Prin extrasul din procesul-verbal al comisiei de privatizare şi repartizare a bunurilor imobile şi a tehnicii asociaţiei ,,Lation Agro” s-a decis ca tractorul de model ,,T- 25”, anul producerii 1986, numărul de înmatriculare OR A 949 şi remorca de model ,,IPTS-2”, anul producerii 1986 să fie luate de către un coleg de cotaj din asociaţie în componenţa: Moisenco Gheorghe, Moisenco Maria, Cernalev Iacob, Cernalev Lidia, Văcărenco Elizaveta, Moisenco Nicolai şi Stratulat Galina (f.d. 38-39).
La şedinţa grupului de coproprietari din satul Chiştelniţa, raionul Teleneşti din 20 aprilie 2011, în componenţa: Cernalev Iacob, Cernalev Lidia, Moiseenco Maria, Moiseenco Nicolai, Moiseenco Gheorghii, Stratulat Galina, Vacarencu Elizaveta şi primarul satului Chiştelniţa, raionul Teleneşti Ion Meleca s-a propus ca tractorul de model ,,T-25” şi remorca să fie vândute lui Cernalev Iacob la preţul de 9 000 lei şi 3 000 lei, în total 12 000 lei, prin achitări cu bani numerar, achitarea urmând să fie efectuată în baza unei liste de plată şi confirmată de către primarul satului Chiştelniţa, raionul Teleneşti, propunerea fiind susţinută de restul coproprietarilor în mod unanim (f.d. 41-42).
Prin acordul de separare din 27 aprilie 2011 încheiat între 480 coproprietari ai bunurilor comune pe cote-părţi primite în cadrul societăţii cu răspundere limitată ,,Lation 3 Agro” la privatizarea întreprinderii agricole ,,Trei coline” din satul Chiştelniţa, raionul Teleneşti, grupul de 473 de coproprietari, reprezentaţi de comisia de privatizare şi repartizare a bunurilor imobile şi a tehnicii din fosta asociaţie ,,Lation Agro”, au convenit să separe în natură grupului de coproprietari conduşi de coproprietarul Cernalev Iacob, în contul cotelor-părţi – tractorul de model ,,T-25”, numărul de înmatriculare OR A 949 şi remorca de model ,,IPTS-2”, în valoare de 12 000 lei, grupul de coproprietari constituit din 7 persoane, în frunte cu Cernalev Iacob, devenind proprietarul exclusiv pe cote-părţi a acestor bunuri, iar dreptul de proprietate comună a restului grupului de coproprietari (473 persoane) asupra acestor bunuri (f.d.73-75).
Prin actul de transmitere-primire a mijloacelor fixe din 29 aprilie 2011 comisia de privatizare şi repartizare a bunurilor imobile şi a tehnicii din fosta asociaţie ,,Lation Agro” ca reprezentant al grupului de 473 coproprietari a bunurilor comune pe cote-părţi a transmis lui Cernalev Iacob tractorul de model ,,T-25”, numărul de înmatriculare OR A 949 şi remorca de model „1PTS-2”, anul producerii 1988 (f.d. 78). Conform listei de plată Cernalev Iacob a achitat integral costul tractorului de model ,,T-25”, numărul de înmatriculare OR A 949 şi remorcii de model „1PTS-2”, anul producerii 1988 în mărime de 12 000 lei tuturor coproprietarilor (f.d. 81). Conform art. 344 alin. (1) şi (2) Codul civil, proprietatea este comună în cazul în care asupra unui bun au drept de proprietate doi sau mai mulţi titulari.
Proprietatea comună poate apărea în temeiul legii sau în baza unui act juridic. Conform art. 361 alin. (1) Codul civil, împărţirea bunului proprietate comună pe cote-părţi se face în natură, proporţional cotei-părţi a fiecărui coproprietar. Aşadar, Comisia de privatizare respectând prevederile legale citate, prin procesul- verbal din 20 aprilie 2011 a repartizat cota valorică la 7 coproprietari, liderul cărora a fost stabilit Cernalev Iacob, dar nu a transmis acestuia bunurile litigioase în contul privatizării. Tractorul de model ,,T-25”, anul producerii 1986 şi remorca de model ,,1PTS-2”, anul producerii 1988 au fost înregistrate la Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Tehnică ,,Intehagro” la 18 mai 2011 (f.d.
43). Temei de nulitate a deciziei contestate Maranadici Alexei invocă prevederile art. 220 şi art. 228 Codul civil. Conform art. 220 alin. (1) Codul civil, actul juridic sau clauza care contravin normelor imperative sînt nule dacă legea nu prevede altfel. Conform art. 228 alin. (1) Codul civil, actul juridic a cărui încheiere a fost determinată de comportamentul dolosiv sau viclean al uneia din părţi poate fi declarat nul de instanţa de judecată chiar şi în cazul în care autorul dolului estima că actul juridic este avantajos pentru cealaltă parte. Marandici Alexei nu a prezentat probe că la adoptarea deciziei contestate Cernalev Iacob sau membrii comisiei de privatizare şi repartizare a bunurilor imobile şi a tehnicii din fosta asociaţie ,,Lation Agro” au acţionat dolosiv.
Prin urmare, argumentele invocate de avocatul Spalatu Veaceslav în cererea de recurs că membrii comisiei de privatizare şi repartizare a bunurilor imobile şi a tehnicii din fosta asociaţie ,,Lation Agro” şi Cernalev Iacob au acţionat dolosiv poartă caracter dolosiv. Marandici Alexei la adunarea generală din 26 februarie 2010 fiind prezent a delegat comisiei de repartizare dreptul de a repartiza foştilor membrii ai societăţii ,,Lation Agro” cotele valorice şi deci înştiinţarea acestuia despre repartizarea tractorului şi remorcii grupului condus de Cernalev Iacob nu era necesară. Mai mult ca atât, hotărârea de separare cu atribuirea tractorului şi remorcii grupului condus de Cernalev Iacob a fost adoptată de comisia de privatizare şi repartizare a bunurilor imobile şi a tehnicii din fosta asociaţie ,,Lation Agro”, dar acţiunea a fost înaintată împotriva lui Cernalev Iacob, care nu este pârâtul corespunzător.
4 Comisia de privatizare şi repartizare a bunurilor imobile şi a tehnicii din fosta asociaţie ,,Lation Agro” ca reprezentant al grupului de 473 coproprietari ai bunurilor comune pe cote-părţi care a decis separarea tractorului şi remorcii nu este indicată în cererea de chemare în judecată în calitate de pârât şi deci Curtea de Apel Bălţi corect a concluzionat că Cernalev Iacob este pârât necorespunzător. Nu poate fi reţinut argumentul că şedinţa comisiei de privatizare şi repartizare a bunurilor imobile şi a tehnicii din fosta asociaţie „Lation Agro”, satul Chiştelniţa, raionul Teleneşti nu a avut loc. Martorii audiaţi în şedinţa de judecată, Cupcea Natalia şi Costin Grigore, au confirmat că această şedinţă a avut loc (f.d.
120-122, 123-124). Curtea de Apel Bălţi eronat a motivat soluţia prin prisma prevederilor Legii privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice nr. 121-XVI din 04 mai 2007. Or, articolul 1 alin.(1) şi (2) din această lege expres prevede că prezenta lege reglementează raporturile ce ţin de administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice. Sub incidenţa prezentei legi cad: proprietatea publică a statului şi proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale, cu excepţia finanţelor publice, bunurilor instituţiilor publice, terenurilor agricole şi a locuinţelor. Prin urmare, prevederile Legii privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice nr. 121-XVI din 04 mai 2007 sunt inaplicabile pentru administrarea proprietăţii private.
Însă, decizia instanţei de apel în fond este corectă. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că argumentele invocate de avocatul Spalatu Veaceslav în interesele lui Marandici Alexei în cererea de recurs sunt neîntemeiate şi poartă caracter declarativ, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine decizia instanţei de apel. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), alin. (3) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al lărgit Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de avocatul Spalatu Veaceslav în interesele lui Marandici Alexei.
Se menţine decizia Curţii de Apel Bălţi din 04 decembrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Marandici Alexei împotriva lui Cernalev Iacob, intervenient accesoriu Primăria Chiştelniţa, raionul Teleneşti cu privire la anularea actului juridic şi încasarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul: Nicolae Clima Judecătorii: Valeriu Doagă Ala Cobăneanu Nadejda Toma Sveatoslav Moldovan 5