- Dosarul nr.
- 2ra-931/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 22 aprilie 2015
- Părțile
- Tomuz Angela vs Balchievscaia Galina
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-931/15 — Repararea prejudiciului material
dosar nr:2ra-931/15 prima instanţă - Judecătoria Drochia judecător – V.Ghedreuţan instanţa de apel - Curtea de Apel Bălţi judecători – Iulia Grosu, Aliona Corcenco, Dumitru Corolevschi Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 22 aprilie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul - Svetlana Novac Judecătorii - Tatiana Vieru, Oleg Sternioală examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Tomuz Angela, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Tomuz Angela împotriva lui Balchievscaia Galina cu privire la recuperarea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 20 noiembrie 2014, prin care apelul declarat de către Tomuz Angela a fost respins, iar apelul declarat de către Balchievscaia Galina a fost admis, casată hotărârea Judecătoriei Drochia din 14 august 2012, fiind pronunţată o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost respinsă, constată: La data de 19 martie 2012, Tomuz Angela a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Balchievscaia Galina solicitînd încasarea prejudiciului material în mărime de 67 445 lei, prejudiciului moral în mărime de 50 000 lei, precum şi cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a indicat că, fiind reprezentant al ,,ÎI Tomuz Angela” la data de 01 iunie 2007 a încheiat contractul de locaţiune nr. 6 cu Balchievscaia Galina, aceasta fiind reprezentantă a ÎI,,Balchievschii” şi anume de arendă a încăperii cu suprafaţa de 31 m2 situată în or. Drochia, str.Independenţei, 63 cu plata conform condiţiilor contractului a cîte 26 lei pentru m2, adică în mărime de 806 lei lunar. Menţionează reclamanta că pe parcursul a trei luni a anului 2007 şi anul 2008 a achitat plata de arendă în sumă de 9000 lei, însă începînd cu 24.12.2007 pînă la 01.04.2008, nu a avut posibilitate de a lucra din vina arendatorului, deoarece a fost întreruptă energia electrică.
În afară de aceasta, de la 01.10.2008 pînă la 01.01.2009, farmacia nu a funcţionat din vina pîrîtei Balchievscaia Galina, care a alungat-o pe farmacista Tomuz Carolina de la lucru. 1 Astfel, consideră reclamanta că deoarece nu a activat din vina pîrîtei timp de şase luni, urmează să-i fie restituită plata pentru arendă - 806 lei × 6 luni = 4836 lei. Mai indică reclamanta că a efectuat reparaţie la încăperea arendată în sumă de 4000 lei. Deoarece nu avea posibilitatea să activeze din cauza energiei electrice a fost nevoită să efectueze lucrări de electromontajare, pentru ce a achitat 7609 lei şi pentru lucru efectuat – 4000 lei. Menţionează reclamanta că tot din vina pîrîtei pentru întreruperea lucrului timp de şase luni a avut pierderi în sumă de 40 000 lei pentru expirarea termenului de valabilitate a medicamentelor.
Astfel, în urma nerealizării preparatelor medicale, care au fost procurate pe banii luaţi în credit au avut pierderi a procentului la ados în sumă de 7000 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Drochia din 14 august 2012, acţiunea a fost admisă parţial. S-a încasat de la Balchievscaia Galina în beneficiul lui Tomuz Angela cheltuielile pentru electromontajare în sumă de 7609 lei şi plata pentru lucrul efectuat în sumă de 4000 lei, în total suma de 11 609 lei. S-a încasat de la Balchievscaia Galina în beneficiul lui Tomuz Angela cheltuielile de judecată în mărime de 282 lei - taxa de stat şi 230 lei - cheltuieli pentru asistenţă juridică, în total 612 lei. S-a încasat de la Balchievscaia Galina în beneficiul statului taxa de stat neachitată 98 lei şi 100 lei pentru cererea cu caracter nepatromonial.
În rest cerinţele înaintate de Tomuz Angela au fost respinse ca neîntemeiate. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanţe, la data de 04 septembrie 2012, Tomuz Angela a declarat apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărâri, prin care acţiunea să fie admisă integral. La 23 august 2012, Balchievscaia Galina a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanţe, în partea admiterii cerinţelor lui Tomuz Angela. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 20 noiembrie 2014, a fost respins apelul declarat de către Tomuz Angela apelul declarat de Balchievscaia Galina a fost admis, casată hotărârea Judecătoriei Drochia din 14 august 2012, fiind pronunţată o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost respinsă.
S-a încasat de la Tomuz Angela în beneficiul lui Balchievscaia Galina cheltuielile de judecată în sumă de 611 lei. La 21 ianuarie 2015, Tomuz Angela a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Bălţi din 20 noiembrie 2014, cu trimiterea cauzei la rejudecare în instanţa de apel, în alt complet de judecată. În motivarea recursului, recurenta a invocat că nu este de acord cu decizia instanţei de apel, deoarece este ilegală, instanţa de apel nu a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele importante pentru soluţionarea justă a cauzei şi a examinat pricina în lipsa sa şi a apărătorului său, astfel consideră că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de către Tomuz Angela în termen, avînd în vedere că copia deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2014, a fost 2 expediată în adresa lui Tomuz Angela la 04 decembrie 2014 şi a fost recepţionată de către recurentă la 08 decembrie 2014, fapt confirmat prin avizul de recepţie ( f.d.62). La data de 18 martie 2015, în adresa intimatei – Balchievscaia Galina a fost expediată copia recursului declarat de către Tomuz Angela şi a fost înştiinţată despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. Intimata - pînă la momentul examinării cauzei în recurs nu a prezentat referinţa, din care considerente, Colegiul a decis examinarea recursului în baza probelor existente la materialele cauzei.
Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.
Conform art. 432 CPC (temeiurile declarării recursului): (1) Părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
(4) Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, 3 sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Tomuz Angela este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM, or recurenta nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel.
Prin urmare, instanţa de recurs consideră că, argumentele invocate de către Tomuz Angela, în cererea de recurs, nu pot fi reţinute, deoarece nu denotă încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Argumentul recurentei precum că instanţa de apel a examinat cauza în lipsa sa şi a reprezentantului său, Colegiul consideră că este neîntemeiat şi urmează a fi respins, deoarece din procesul-verbal al şedinţei de judecată rezultă că Tomuz Angela a fost prezentă atît în şedinţa din 13.11.2014 ( f.d.47) cît şi la şedinţa din 20.11.2014 ( f.d.53) Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de Tomuz Angela, instanţa de apel, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC.
Călăuzindu-se de art. 440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art. 6 parag.
1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, a aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Tomuz Angela, ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, 4 d i s p u n e: Recursul declarat de către Tomuz Angela se consideră, ca inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Svetlana Novac judecătorul Judecătorii Tatiana Vieru Oleg Sternioală 5