Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
3ra-287/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
8 aprilie 2015
Părțile
Cucos Valentin vs Inspectoratul General al Politiei al MAI
Pe scurt
Deplasarea în interes de serviciu, transferul şi deplasarea în interes de serviciu

3ra-287/15 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: E. Palanciuc 3ra-287/15 instanţa de apel: L. Bulgac, M. Guzun, N. Craiu DECIZIE 08 aprilie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi, Ion Druţă, Maria Ghervas, Galina Stratulat examinând recursul declarat de către Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Cucoş Valentin împotriva Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne cu privire la contestarea actului administrativ, anularea ordinului cu privire la deplasarea în interes de serviciu, obligarea semnării contractului individual de muncă, repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 11 noiembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 13 mai 2014 c o n s t a t ă: La 23 aprilie 2014 Cucoş Valentin a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne cu privire la contestarea actului administrativ, anularea ordinului cu privire la deplasarea în interes de serviciu, obligarea semnării contractului individual de muncă, repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, în baza ordinului nr.45 ef. din 24 ianuarie 2014 a fost restabilit în funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie Rîşcani al Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău începînd cu data de 11 iulie 2013, în temeiul hotărîrii Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 11 iulie 2013. Conform pct.2 al aceluiaşi ordin, potrivit art.70 Codul muncii Cucoş Valentin a fost trimis în deplasare în interes de serviciu pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu de şef al Secţiei investigaţii infracţiuni al Inspectoratului de Poliţie Ocniţa al IGP pe o perioadă de 60 zile calendaristice, deci valabilitatea căruia a expirat la 24 martie 2014. Ulterior, la 26 martie 2014, şeful INI al IGP, Vadim Railean, a semnat ordinul nr.167 ef., prin care Cucoş Valentin a fost trimis în deplasare în interes de serviciu pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu de şef al Secţiei investigaţii infracţiuni al Inspectoratului de Poliţie Ocniţa al IGP pentru o perioadă de 60 zile calendaristice.

Reclamantul consideră ilegal acest ordin şi solicită anularea lui din următoarele considerente. Conform art.44 al.(2) al Legii cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului nr. 320 din 27 decembrie 2012, deplasarea în interes de serviciu se efectuează fără acordul poliţistului şi se permite pe o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice pe parcursul unui an. Or, la emiterea ordinului contestat, angajaţii responsabili nu au luat în consideraţie faptul că anterior printr-un ordin analogic, nr.45 ef. din 24 ianuarie 2014, reclamantul a fost trimis în deplasare în interes de serviciu în aceiaşi funcţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Ocniţa şi perioada de 60 de zile calendaristice a expirat la 24 martie 2014. Astfel, prin emiterea ordinului contestat rezultă încălcarea vădită a prevederilor legislaţiei în vigoare, fapt ce atentează la valorile promovate de statul de drept şi î-i lezează reclamantului dreptul la muncă garantat prin lege.

Mai susţine că prin emiterea ordinului contestat, pîrîtul tergiversează neîntemeiat executarea hotărîrii judecătoreşti irevocabile din 11 iulie 2013 privind restabilirea lui la lucru în calitate de şef al Inspectoratului de Poliţie Rîşcani a Direcţiei de Poliţie mun. Chişinău. Totodată a indicat că, ordinul nr.167 ef.

din 26 martie 2014 a fost emis de către o persoană neîmputernicită şi anume de către şeful unei subdiviziuni a IGP, care nu deţinea funcţia de angajator, or numai şeful Inspectoratului General al Poliţiei numeşte şi eliberează din funcţie personalul Inspectoratului General, şefii şi personalul subdiviziunilor, conform p.14 al.(7) al Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea IGP al MAI, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.283 din 24 aprilie 2013, cu excepţia celor specificaţi la art. 7 lit. d) şi lit. e) din Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului nr. 320 din 27 decembrie 2012. La fel, conform p.17 al.(3) al aceluiaşi Regulament, Inspectoratul General include în structura sa subdiviziunile teritoriale, corespunzător repartizării administrativ- teritoriale, iar conform p.26 al.(3) al Regulamentului, în cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.

Chişinău se organizează şi funcţionează inspectoratele de poliţie ale sectoarelor municipale, secţii şi servicii, corespunzător organizării administrativ- teritoriale, în funcţie de întinderea teritoriului, numărul populaţiei şi importanţa obiectivelor economice şi sociale. Conform art. 174 al. (1) Codul muncii, prin deplasare în interes de serviciu se înţelege delegarea salariatului, conform ordinului (dispoziţiei, deciziei, hotărîrii) angajatorului, pe un anumit termen, pentru executarea obligaţiilor de muncă în afara locului de muncă permanent. A mai indicat că, după emiterea ordinului nr.45 ef.

din 24 ianuarie 2014 de restabilire în funcţia deţinută anterior, prin cererea nr.742 din 04 februarie 2014 reclamantul a solicitat perfectarea contractului individual de muncă în formă scrisă conform art. 58 al.(3) Codul muncii, deoarece a activat în calitate de şef al Inspectoratului de Poliţie Rîşcani începînd cu data de 05 martie 2013 şi pînă la 23 martie 2013, fiind concediat la 27 martie 2013 prin ordinul nr 204 ef. care a şi fost anulat prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 11 iulie 2013. La data de 18 februarie 2014 a fost invitat la Inspectoratul de Poliţie Rîşcani mun. Chişinău la secţia resurse umane pentru semnarea contractului individual de muncă şi care ulterior trebuia să fie semnat de şeful Inspectoratului General al Poliţiei - d-l Ion Bodrug.

Cu toate acestea, Cucoş Valentin nu a primit pînă la moment vreo copie a unui astfel de contract. Astfel, solicită reclamantul obligarea angajatorului de a-i semna şi elibera o copie de pe contractul individual de muncă încheiat cu acesta. Conform art. 90 al.(3) Codul muncii, mărimea reparării prejudiciului moral se determină de către instanţa de judecată, ţinîndu-se cont de aprecierea dată acţiunilor angajatorului, dar nu poate fi mai mică decît un salariu mediu lunar al salariatului. Cucoş Valentin consideră că a fost umilit faţă de subalternii săi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Rîşcani, prin neadmiterea lui la muncă la data de 25-26 martie 2014 în funcţia deţinută anterior. Din cauza că biroul lui de serviciu a fost sigilat, era nevoit de a-şi exercita atribuţiile pe holurile inspectoratului.

La data de 26 martie 2014 pîrîtul i-a adus la cunoştinţă prevederile ordinului nr.167 ef. din aceeaşi dată, semnat de o persoană neîmputernicită, moment din care starea sănătăţii lui s-a agravat brusc, fiind internat de urgenţă în spital în secţia de cardiologie. Or, prin acţiunile ilegale ale pîrîtului, lui Valentin Cucoş i-au fost cauzate suferinţe morale enorme, manifestate prin stare de stres, anxietate şi frustare. În urma celor enunţate, cere reclamantul anularea ordinului Inspectoratului General al Poliţiei nr. 167 ef. din 26 martie 2014, obligarea pîrîtului de a semna contractul individual de muncă cu Valentin Cucoş pe o perioadă nedeterminată conform art. 58 al. (3) Codul muncii şi eliberarea lui a unei copii de pe acesta, încasarea prejudiciului moral în sumă de 15000 lei şi a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 13 mai 2014, a fost admisă parţial acţiunea şi a fost dispusă anularea ordinului Inspectoratului General al Poliţiei nr. 167 ef. din 26 martie 2014 „Cu privire la deplasarea în interes de serviciu a colonelului de poliţie Cucoş Valentin Efim”, a fost obligat Inspectoratul General al Poliţiei să semneze contractul individual de muncă pe o perioadă nedeterminată cu Cucoş Valentin, cu eliberarea ultimului a unei copii de pe acesta, a fost dispusă încasarea de la pîrît în beneficiul lui Valentin Cucoş a cheltuielilor de asistenţă juridică în sumă de 2500 lei, în rest acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 noiembrie 2014, a fost respins apelul declarat de către Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 13 mai 2014. A fost dispusă încasarea de la Inspectoratul General al Poliţiei în beneficiul lui Valentin Cucoş a cheltuielilor de asistenţă juridică în sumă de 1000 lei pentru examinarea cauzei în ordine de apel. La 27 ianuarie 2015 Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri de respingere integrală a acţiunii. În motivarea recursului a indicat că, în temeiul ordinului Inspectoratului General al Poliţiei nr.45 ef. din 24 ianuarie 2014, Cucoş Valentin a fost restabilit în funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie Rîşcani al Direcţiei de Poliţie mun.

Chişinău începând cu data de 27 martie 2013, în temeiul hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 11 iulie 2013, menţinută prin decizia instanţei de apel din 18 septembrie 2013 şi încheierea instanţei de recurs din 15 ianuarie 2014. Ulterior, Inspectoratul General al Poliţiei a depus cerere de revizuire împotriva încheierii instanţei de recurs din 15 ianuarie 2014, care a fost admisă prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 06 august 2014, casată încheierea din 15 ianuarie 2014 şi reţinută pricina pentru examinarea recursului la Curtea Supremă de Justiţie în alt complet de judecători. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 12 noiembrie 2014, au fost admise recursurile Inspectoratului General al Poliţiei şi Ministerului Afacerilor Interne, casate hotărîrile judecătoreşti pronunţate anterior şi emisă o nouă hotărîre, prin care acţiunea lui Cucoş Valentina fost respinsă ca neîntemeiată.

Cu titlu de consecinţă, recurentul a emis ordinul nr.705 ef. din 13 noiembrie 2014 de revocare a ordinului Inspectoratului General al Poliţiei nr.45 ef. din 24 ianuarie 2014. Deci, odată cu respingerea acţiunii lui Cucoş Valentin, instanţa a readus părţile la poziţia iniţială, cînd intimatul fost concediat prin ordinul MAI nr.204 ef. din 27 martie 2013 din funcţia de comisar al CPS Rîşcani în temeiul art.47 alin.(1) lit. f) din Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului nr.320 din 27 decembrie 2012. Astfel, în situaţia dată, recurentul este absolvit de obligaţia de a încheia cu intimatul un contract individual de muncă în funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie Rîşcani al Direcţiei de Poliţie mun.

Chişinău, subdiviziune ce aparţine Inspectoratului General al Poliţiei, deoarece începînd cu 13 noiembrie 2014 intimatul nu mai are calitatea de salariat al Inspectoratului, neexistînd careva raporturi de muncă între părţi şi, respectiv, Cucoş Valentin fiind considerat concediat din cadrul MAI. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La caz, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 27 ianuarie 2015 în termen, în situaţia în care decizia instanţei de apel din 11 noiembrie 2014 a fost recepţionată de Inspectoratul General al Poliţiei la data de 04 decembrie 2014 (f.d.100).

În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa parţial decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri în partea casată din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, pronunţând o nouă hotărâre. Din actele speţei rezultă că, Cucoş Valentin activînd în funcţia de comisar al Comisariatului de Poliţie sect.

Rîşcani mun. Chişinău, prin ordinul nr. 204 ef. din 27 martie 2013 a fost concediat din organele afacerilor interne în temeiul art. 47 al. (1) lit. f) al Legii cu privire la activitatea Poliţiei şi statutului poliţistului nr. 320 din 27 decembrie 2012, în legătură cu lichidarea subdiviziunii şi reducerea statelor de personal. Nefiind de acord cu ordinul nr. 204 ef. din 27 martie 2013, Cucoş Valentin l-a contestat în instanţa de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 11 iulie 2013, a fost anulat ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 204 ef. din 27 martie 2013 în partea ce-l vizează pe Cucoş Valentin, ultimul fiind restabilit în funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie Rîşcani al Direcţiei de Poliţie mun.

Chişinău începînd cu data de 11 iulie 2013. Totodată, a fost dispusă încasarea de la Ministerul Afacerilor Interne în beneficiul reclamantului a salariului pentru lipsa forţată de la lucru pentru perioada 27 martie 2013 – 11 iulie 2013 în sumă de 24994,15 lei şi a prejudiciului moral în mărime de 10000 lei. Hotărîrea judecătorească în partea restabilirii la lucru şi încasarea unui salariu mediu a fost dispusă spre executare imediată. Hotărîrea în cauză a fost supusă căilor de atac, fiind menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 septembrie 2013 şi încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 15 ianuarie 2014, devenind astfel irevocabilă. În vederea executării hotărîrii Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 11 iulie 2013, şeful Inspectoratului General al Poliţiei, d-l Ion Bodrug, a emis ordinul nr. 45 ef. din 24 ianuarie 2014 prin care a dispus restabilirea lui Cucoş Valentin în funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie Rîşcani al Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău începînd cu 11 iulie 2013. Totodată, conform pct. 2 al aceluiaşi ordin, Cucoş Valentin potrivit art. 70 Codul muncii a fost trimis în deplasare în interes de serviciu pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu de şef al Secţiei investigaţii infracţiuni a Inspectoratului de Poliţie Ocniţa al IGP pe o perioadă de 60 de zile calendaristice. La expirarea termenului de 60 zile, în privinţa lui Cucoş Valentin iarăşi a fost emis de către şeful INI al IGP, d-l Vadim Railean, ordinul nr. 167 ef.

din 26 martie 2014 prin care intimatul a fost trimis în deplasare în interes de serviciu pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu de şef al Secţiei investigaţii infracţiuni a Inspectoratului de Poliţie Ocniţa al IGP la fel pe o perioadă de 60 de zile calendaristice. Prin prezenta acţiune Cucoş Valentin contestă legalitatea ordinului nr. 167 ef. din 26 martie 2014, pe motiv că la emiterea lui nu a fost cerut acordul reclamantului-intimat privind deplasarea lui în interes de serviciu, în cazul în care pe parcursul aceluiaşi an calendaristic a mai fost trimis în deplasare prin ordinul nr. 45 ef. din 24 ianuarie 2014. Conform art. 174 al.

(1) Codul muncii, prin deplasare în interes de serviciu se înţelege delegarea salariatului, conform ordinului (dispoziţiei, deciziei, hotărîrii) angajatorului, pe un anumit termen, pentru executarea obligaţiilor de muncă în afara locului de muncă permanent, iar conform art. 70 Codul muncii, trimiterea salariatului în deplasare în interes de serviciu poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice, în modul şi în condiţiile prevăzute la art.174-176. Art. 44 al. (2) al Legii cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului nr. 320 din 27 decembrie 2012, care este o normă specială, stabileşte expres că deplasarea în interes de serviciu se efectuează fără acordul poliţistului şi se permite pe o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice pe parcursul unui an.

Deci, reieşind din materialele cauzei coroborate cu cadrul legal enunţat, s-a stabilit cu certitudine că în perioada cînd producea efecte juridice hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 11 iulie 2013 de restabilire a lui Cucoş Valentin în funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie Rîşcani al Direcţiei de Poliţie mun. Chişinău, şeful INI al IGP, d-l Vadim Railean, a emis ordinul nr. 167 ef. din 26 martie 2014 prin care intimatul a fost trimis în mod repetat în deplasare în interes de serviciu pentru încă o perioadă de 60 de zile calendaristice fără acordul acestuia, deci contrar art. 44 al. (2) din Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului şi art. 70 Codul muncii.

În circumstanţele date, deoarece a fost constatată emiterea ordinului nr. 167 ef. din 26 martie 2014 contrar prevederilor legii, instanţele judecătoreşti întemeiat au dispus anularea ordinului dat prin prisma art. 26 al. (1) lit. a) a Legii contenciosului administrativ. Colegiul constată că Valentin Cucoş nu a contestat legalitatea hotărîrilor judecătoreşti de respingere a capătului de cerere cu privire la repararea prejudiciului moral, din care considerente instanţa de recurs nu se va expune asupra acestuia. Sunt însă neîntemeiate hotărîrile instanţelor judecătoreşti în partea obligării Inspectoratului General al Poliţiei de a semna cu Cucoş Valentin contractul individual de muncă pe o perioadă nedeterminată, cu eliberarea ultimului a unei copii de pe acesta din următoarele considerente.

După ce hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 11 iulie 2013 (menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 septembrie 2013 şi încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 15 ianuarie 2014) de restabilire a lui Cucoş Valentin în funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie Rîşcani al Direcţiei de Poliţie mun. Chişinău a devenit irevocabilă şi a produs efecte juridice, între timp prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 06 august 2014 a fost admisă cererea de revizuire depusă de către Inspectoratul General al Poliţiei împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 15 ianuarie 2014, dispusă casarea ei şi reţinerea pricinii spre rejudecare la Curtea Supremă de Justiţie în alt complet de judecători.

Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 12 noiembrie 2014, au fost admise recursurile Inspectoratului General al Poliţiei şi Ministerului Afacerilor Interne, casate integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 septembrie 2013 şi hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 11 iulie 2013, şi emisă o nouă hotărîre, prin care acţiunea lui Cucoş Valentina cu privire la anularea ordinului nr. 204 ef. din 27 martie 2013 de concediere a lui din organele afacerilor interne fost respinsă ca neîntemeiată. Deci, după pronunţarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 11 noiembrie 2014, legalitatea căreia se contestă prin prezentul recurs, a fost pronunţată decizia Curţii Supreme de Justiţie din 12 noiembrie 2014, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată a lui Valentin Cucoş de contestare a ordinului de concediere a lui din organele afacerilor interne nr. 204 ef.

din 27 martie 2013. Or, prin prisma art. 445 al. (2) şi al. (3) CPC, decizia din 12 noiembrie 2014 este una irevocabilă din momentul emiterii, iar hotărîrile pronunţate anterior (hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 11 iulie 2013 şi decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 septembrie 2013) fiind casate, nu au nici o putere legală. Odată cu adoptarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 12 noiembrie 2014, care prin prisma art. 31 al Legii contenciosului administrativ constituie un titlu executoriu, Inspectoratul General al Poliţiei a emis ordinul nr. 705 ef. din 13 noiembrie 2014, prin care a revocat ordinul emis anterior – nr. 45 ef. din 24 ianuarie 2014 cu privire la restabilirea lui Cucoş Valentin în funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie Rîşcani al Direcţiei de Poliţie a mun.

Chişinău începînd cu 11 iulie 2013. Astfel, fiind respinsă acţiunea lui Cucoş Valentin de anulare a ordinului de concediere şi restabilirea lui la lucru în funcţia deţinută anterior, instanţa a readus părţile la poziţia iniţială, cînd intimatul fost concediat prin ordinul MAI nr.204 ef. din 27 martie 2013 din funcţia de comisar al Comisariatului de Poliţie sect. Rîşcani în temeiul art.47 alin.(1) lit. f) din Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului nr.320 din 27 decembrie 2012, iar cu titlu de consecinţă recurentul este absolvit de obligaţia de a încheia cu intimatul vreun contract individual de muncă în funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie Rîşcani al Direcţiei de Poliţie mun.

Chişinău, subdiviziune ce aparţine Inspectoratului General al Poliţiei. Respectiv, în circumstanţele descrise mai sus, rezultă ilegalitatea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 11 noiembrie 2014 şi hotărârii Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 13 mai 2014 în partea obligării Inspectoratului General al Poliţiei de a semna contractul individual de muncă pe o perioadă nedeterminată cu Cucoş Valentin, cu eliberarea ultimului a unei copii de pe acesta, din care considerente şi urmează a fi casate în partea dată, cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acestui capăt de cerere.

Având în vedere faptul că circumstanţele pricinii au fost stabilite pe deplin de către instanţele judecătoreşti inferioare, nefiind necesară verificarea suplimentară a cărorva dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa parţial decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe în partea obligării Inspectoratului General al Poliţiei de a semna contractul individual de muncă pe o perioadă nedeterminată cu Cucoş Valentin şi de a emite o nouă hotărâre în această parte, prin care cererea lui Cucoş Valentin împotriva Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne cu privire la obligarea semnării contractului individual de muncă de respins ca neîntemeiată.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de către Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne.

Se casează parţial decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 noiembrie 2014 şi hotărârea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 13 mai 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Cucoş Valentin împotriva Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne cu privire la contestarea actului administrativ, anularea ordinului cu privire la deplasarea în interes de serviciu, obligarea semnării contractului individual de muncă, repararea prejudiciului moral, în partea obligării Inspectoratului General al Poliţiei de a semna contractul individual de muncă pe o perioadă nedeterminată cu Cucoş Valentin, şi se emite o nouă hotărâre în această parte prin care: Se respinge cererea lui Cucoş Valentin împotriva Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne cu privire la obligarea semnării contractului individual de muncă pe o perioadă nedeterminată ca fiind neîntemeiată.

În rest, decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 noiembrie 2014 şi hotărârea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 13 mai 2014 se menţin. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Ion Druţă Maria Ghervas Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.