Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-724/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
1 aprilie 2015
Părțile
Grama Victor vs Primăria s. Dănceni, Consiliul s. Dănceni, r. Ialoveni, Horoş Vladimir, OCT Ialoveni; Horoş Vladimir vs Grama Victor şi Melnicov Andrei; Melnicov Andrei vs Grama Victor
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-724/15 — Anularea actelor administrative, titlurilor de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, radierea înscrisurilor din Registrul bunurilor imobile, stabilirea hotarelor, înlăturarea obstacolelor, demolarea construcţiilor samavolnice, repararea prejudiciului moral, anularea contractului de vânzare-cumpărare a casei de locuit sau rezoluţiunea contractului

prima instanţă:A. Sandu dosarul nr. 2ra-724/15 instanţa de apel: D. Manole, E. Fistican, N. Traciuc ÎNCHEIERE 01 aprilie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul : Valeriu Doagă Judecătorii: Galina Straulat Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de avocatul Hramcenco Alexandr în interesele lui Horoş Vladimir, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Grama Victor împotriva Consiliului şi Primăriei satului Dănceni, raionul Ialoveni, lui Horoş Vladimir, Oficiului Cadastral Teritorial Ialoveni cu privire la anularea actelor administrative, radierea înscrisurilor din Registrul bunurilor imobile, stabilirea hotarelor, înlăturarea obstacolelor, demolarea construcţiilor samavolnice şi repararea prejudiciului moral şi la acţiunea reconvenţională depusă de Horoş Vladimir împotriva lui Grama Victor şi Melnicov Andrei cu privire la anularea contractului de vânzare-cumpărare a casei de locuit sau rezoluţiunea contractului şi la cererea de chemare în judecată depusă de Melnicov Andrei împotriva lui Grama Victor cu privire la declararea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare a casei de locuit sau rezoluţiunea contractului, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2014, prin care s-au respins apelurile declarate de Grama Victor,

Horoş Vladimir şi Melnicov Andrei şi s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 16 decembrie 2013 c o n s t a t ă: La 20 august 2008 Grama Victor a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului şi Primăriei satului Dănceni, raionul Ialoveni cu privire la contestarea actului administrativ, stabilirea hotarelor fixe ale terenurilor, eliberarea terenului ocupat samavolnic cu demolarea anexelor la casa de locuit şi repararea prejudiciului moral. În motivarea cererii de chemare în judecată Grama Victor a indicat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1572 din 24 aprilie 1996 a devenit proprietar cu 1.0 cotă-parte a casei de locui din satul Dănceni, raionul Ialoveni numărul cadastral 5516111097, la 25 aprilie 1996 contractul fiind înregistrat la organul cadastral.

De la 04 noiembrie 1986 până la 24 aprilie 1996 imobilul menţionat nu s-a aflat în litigiu sau sub sechestru, fapt confirmat de către notar. În luna iulie 2008 s-a adresat Primăriei satului Dănceni, raionul Ialoveni în vederea eliberării titlului de autentificare a deţinătorului de teren, unde i s-a comunicat că proprietatea sa este înscrisă după Melnicov Andrei şi că prin decizia Primăriei satului Dănceni, raionul Ialoveni nr. 5 din 23 mai 1993 şi decizia Consiliului local Dănceni, 1 raionul Ialoveni nr. 02-04 din 07 februarie 2006 a devenit proprietate comună în diviziune cu Horoş Elisei. Horoş Elisei a ocupat ½ cotă-parte din teren, a îngrădit-o şi samavolnic a construit o anexă la casă. La 21 iulie 2008 a adresat pârâţilor cerere prealabilă, prin care a solicitat anularea deciziilor menţionate, însă la 24 iulie 2008 cererea prealabilă fiind respinsă.

Cere Grama Victor anularea refuzului de a anula decizia Primăriei satului Dănceni, raionul Ialoveni nr. 5 din 23 mai 1993 şi decizia Consiliului local Dănceni, raionul Ialoveni nr. 02-04 din 07 februarie 2006; stabilirea hotarelor fixe a terenului numărul cadastral 5516111097; eliberarea terenului ocupat samavolnic cu demolarea anexelor la casa de locuit şi repararea prejudiciului moral la discreţia instanţei (f.d.

4-5, vol. I). La 01 decembrie 2008 Grama Victor a depus cerere de chemare în judecată suplimentară împotriva Consiliului şi Primăriei satului Dănceni, raionul Ialoveni, lui Horoş Elisei, intervenient accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial Ialoveni solicitând anularea documentelor de proprietate eliberate lui Horoş Elisei de către Primăria satului Dănceni, raionul Ialoveni şi Oficiul Cadastral Teritorial Ialoveni; revendicarea documentelor de proprietar asupra casei de locuit şi terenul aferent numărul cadastral 5516111097 de la Melnicov Andrei; obligarea pârâţilor de a demola construcţiile samavolnice de pe terenul numărul cadastral 5516111097 şi încasarea prejudiciului moral la discreţia instanţei.

În motivarea cererii de concretizare a pretenţiilor Grama Victor a indicat că la 25 aprilie 1996 a înregistrat contractul de vânzare-cumpărare a imobilului la organul cadastral, primind în rezultat certificat de înregistrare cu dreptul de proprietate a imobilului şi fiind întocmit dosar cadastral pe numele său. A prezentat documentele la primărie, unde a fost luat la evidenţă şi a achitat impozitele aferente imobilului cumpărat. În vara anului 2007 s-a adresat Primăriei satului Dănceni, raionul Ialoveni pentru a se elibera titlu de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, însă i s-a comunicat că titlul este eliberat pe numele lui Melnicov Andrei şi Horoş Elisei. Certificatul nr. 569 din 19 iunie 1990 eliberat lui Horoş Elisei precum că deţine ½ cotă-parte din casa litigioasă este fals şi nu corespunde realităţii.

Decizia Primăriei satului Dănceni nr. 5 din 23 mai 1993 în baza căruia lui Horoş Elisei i s-a repartizat cotă-parte în mărime de 52,61% din gospodăria dată nu există în arhiva primăriei şi arhiva centrală(f.d. 29-31, vol.1). La 05 martie 2009 Grama Victor a depus cerere de modificare a pretenţiilor solicitând anularea refuzului de a anula decizia Primăriei satului Dănceni, raionul Ialoveni nr. 5 din 23 mai 1993 şi decizia Consiliului local Dănceni, raionul Ialoveni nr. 02-04 din 07 februarie 2006; anularea deciziei Primăriei satului Dănceni, raionul Ialoveni nr. 5 din 23 mai 1993 şi deciziei Consiliului local Dănceni, raionul Ialoveni nr. 02-04 din 07 februarie 2006; radierea înscrisurilor din Registrul bunurilor imobile; stabilirea hotarelor fixe a terenului numărul cadastral 5516111097; eliberarea terenului ocupat samavolnic cu demolarea anexelor la casa de locuit şi repararea prejudiciului moral la discreţia instanţei.

(f.d. 49-61, vol. I). Prin procura din 21 ianuarie 2009 Moghildea Vasile a fost împuternicit de Horoş Vladimir să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a intenta acţiune reconvenţională (f.d. 43, vol. I). 2 La 19 iunie 2009 reprezentantul Moghildea Vasile a depus în interesele lui Horoş Vladimir acţiune reconvenţională împotriva lui Grama Victor şi Melnicov Andrei cu privire la anularea contractului de vânzare-cumpărare din 24 aprilie 1996 încheiat între Melnicov Andrei şi Grama Victor înregistrat cu numărul 19 de Oficiul Cadastral Teritorial Ialoveni la 25 aprilie 1996 sau rezoluţiunea contractului şi respingerea cererii de chemare în judecată a lui Grama Victor.

În motivarea acţiunii reconvenţionale reprezentantul Moghildea Vasile a indicat că contractul de vânzare-cumpărare din 24 aprilie 1996 este ilegal, deoarece la încheierea acestuia nu s-a ţinut cont că imobilul este proprietatea comună a lui Melnicov Andrei şi Horoş Elisei, care este tatăl lui Horoş Vladimir. Horoş Elisei avea dreptul de preemţiune la cumpărarea părţii din casă şi urma să fie înştiinţat despre vinderea acesteia. Părţile la încheierea contractului au stabilit preţul imobilului de 20 000 lei, pe când în contract s-a indicat suma de 1 000 lei. La semnarea contractului Grama Victor a achitat doar suma de 5 400 lei, restul sumei urmând a fi achitată ulterior. Cumpărătorul de la achitarea primei rate şi până în prezent nu a achitat costul integral al imobilului şi din anul 1996 până în prezent nu a locuit în această casă (f.d.

78- 81, vol. I). Prin procura din 18 februarie 2009 Moghildea Vasile a fost împuternicit de Melnicov Andrei să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a depune cerere de chemare în judecată (f.d. 8, vol. II). La 07 aprilie 2009 reprezentantul Moghildea Vasile a depus în interesele lui Melnicov Andrei cerere de chemare în judecată împotriva lui Grama Victor cu privire la anularea contractului de vânzare-cumpărare din 24 aprilie 1996. În motivarea cererii de chemare în judecată reprezentantul Moghildea Vasile a indicat că la 24 aprilie 1996 Melnicov Andrei şi Grama Victor au încheiat contractul de vânzare-cumpărare a casei de locuit din satul Dănceni, raionul Ialoveni cu suprafaţa de 34,5 m.p.

inclusiv 23 m.p. spaţiu locativ, stabilind achitarea preţului în rate. Dreptul de proprietate asupra imobilului aparţinea lui Melnicov Andrei în baza certificatului cu privire la dreptul de moştenitor legal înregistrat cu nr. 222 la 06 martie 1991. La încheierea contractului Grama Victor a achitat lui Melnicov Andrei suma de 5 400 lei, restul sumei de 14 600 lei urmând a fi achitată după decesul lui Horoş Elisei, care a decedat la 26 mai 2008. Grama Victor a fost de acord cu cumpărarea casei de locuit şi terenului aferent cu hotarele actuale, care nu au fost modificate până în prezent(f.d.3-4, vol. II). Prin procura din 03 martie 2009 Grama Dina a fost împuternicit de Grama Victor să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a semna şi depune cereri (f.d.

17, vol.II). Reprezentantul Grama Dina a depus în interesele lui Grama Victor demers de conexare a pricinilor (f.d. 21, vol. II). Prin încheierea Judecătoriei Ialoveni din 02 iulie 2009 s-a conexat într-un singur proces pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Melnicov Andrei împotriva lui Grama Victor cu privire la anularea contractului de vânzare-cumpărare şi cererea de chemare în judecată depusă de Grama Victor împotriva Consiliului şi Primăriei 3 satului Dănceni, raionul Ialoveni cu privire la contestarea actului administrativ (f.d. 28-29, vol. II). La 06 august 2009 Grama Marina a depus cerere de a fi atrasă în proces în calitate de intervenient principal(f.d. 31, vol. II).

La 14 mai 2009 reprezentantul Grama Dina a depus în interesele lui Grama Victor cerere de concretizare a pretenţiilor solicitând examinarea pricinii în contencios administrativ şi restituirea taxei de stat în mărime de 100 lei (f.d. 86, vol. II). Prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 28 noiembrie 2011 s-a respins acţiunea lui Grama Victor ca fiind tardivă. S-a admis acţiunea reconvenţională a lui Horoş Vladimir şi acţiunea lui Melnicov Andrei. S-a anulat contractul de vânzare-cumpărare nr. 19 din 24 aprilie 1996, încheiat între Melnicov Andrei şi Grama Victor, cu aducerea părţilor la poziţia iniţială. S-a respins pretenţia lui Horoş Vladimir cu privire la repararea prejudiciului moral ca neîntemeiată.

S-a pus în sarcina Oficiului Cadastral Teritorial Ialoveni de a radia din Registrul bunurilor imobile dreptul de proprietate a lui Grama Victor asupra imobilului numărul cadastral 5516111097, situat în satul Dănceni, raionul Ialoveni. S-a încasat de la Grama Victor în beneficiul lui Horoş Vladimir suma de 5 550 lei (f.d. 166, 167-171, vol. II). La 10 ianuarie 2012 Grama Victor şi Grama Marina au declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Ialoveni din 28 noiembrie 2011 (f.d. 176-179, vol. II). Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 13 septembrie 2012 a admis apelul declarat de Grama Victor şi Grama Marina, a casat hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 28 noiembrie 2011 şi a restituit pricina la rejudecare, în alt complet de judecată (f.d.

244-249, vol. II). Prin procura din 08 iunie 2010 Radu Serghei a fost împuternicit de Melnicov Andrei să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a majora sau reduce cuantumul pretenţiilor (f.d. 45, vol. II). La 14 mai 2013 avocatul Radu Serghei a depus în interesele lui Melnicov Andrei cerere de concretizare a pretenţiilor din cererea de chemare în judecată solicitând declararea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare din 24 aprilie 1996 de înstrăinare a părţii din imobil numărul cadastral 5516111097 cu suprafaţa de 0,2767 ha, situat în satul Dănceni, raionul Ialoveni cu readucerea părţilor la poziţia iniţială (f.d. 23, vol. III). Prin mandatul din 02 septembrie 2013 avocatul Nani Ana a fost împuternicită de Grama Victor să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a semna şi depune cereri (f.d.

40, vol. III). În şedinţa de judecată avocatul Nani Ana în interesele lui Grama Victor a solicitat respingerea acţiunii reconvenţionale ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripţie (f.d. 49-52, vol. III). Prin mandatul din 02 aprilie 2013 avocatul Hramcenco Alexandr a fost împuternicit de Horoş Vladimir să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a semna şi depune cereri (f.d.24, vol. III). În şedinţa de judecată avocatul Hramcenco Alexandr în interesele lui Horoş Vladimir a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată depusă de Grama Victor ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripţie (f.d. 53-55, vol. III). 4 Prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 16 decembrie 2013 s-a respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată a lui Grama Victor.

S-au respins cererile lui Horoş Vladimir şi lui Melnicov Andrei ca fiind depuse cu omiterea termenului de prescripţie (f.d. 72, 81-83, vol. III). La 03 ianuarie 2014 avocatul Radu Serghei a depus în interesele lui Melnicov Andrei apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Ialoveni din 16 decembrie 2013, iar la 30 aprilie 2014 apel motivat împotriva aceleiaşi hotărâri (f.d. 84, 117, vol. III). La 10 ianuarie 2014 Grama Victor a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Ialoveni din 16 decembrie 2013, la 19 mai 2014 apel motivat împotriva aceleiaşi hotărâri, iar la 23 august 2013 apel suplimentar împotriva aceleiaşi hotărâri(f.d. 88,120-125, 141-144, vol. III). Prin mandatul din 02 aprilie 2013 avocatul Hramcenco Alexandr a fost împuternicit de Horoş Vladimir să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a ataca hotărârea judecătorească (f.d.

24, vol. III). La 17 februarie 2014 avocatul Hramcenco Alexandr a declarat în interesele lui Horoş Vladimir apel împotriva hotărârii Judecătoriei Ialoveni din 16 decembrie 2013(f.d. 96-98, vol. III). Avocatul Hramcenco Alexandr a depus cerere de repunere a apelului lui Horoş Vladimir în termen (f.d. 153-154, vol. III). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 septembrie 2014 s-a repus în termenul de atac cererea de apel declarată de Horoş Vladimir (f.d. 163-165, vol. III). Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 25 septembrie 2014 a respins apelurile declarate de Grama Victor, Horoş Vladimir şi Melnicov Andrei şi a menţinut hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 16 decembrie 2013 (f.d. 166-176, vol. III).

În motivarea soluţiilor instanţele de judecată au indicat că acţiunile lui Horoş Vladimir şi Melnicov Andrei urmează a fi respinse ca fiind depuse cu omiterea termenului de prescripţie, deoarece au fost depuse peste 12 ani de la încheierea contractului şi nulitatea absolută a contractului poate fi invocată doar convenţiilor încheiate după intrarea în vigoare a noului Cod civil.

Au reţinut că casa de locuit şi accesoriile din imobil numărul cadastral 5516111097, situate în satul Dănceni, raionul Ialoveni aparţineau lui Melnicov Andrei în temeiul certificatului de moştenitor nr. 222 din 19 februarie 1991 şi lui Horoş Elisei în temeiul adeverinţei Sovietului Sătesc Dănceni din 1990. Au mai indicat că Primăria satului Dănceni, raionul Ialoveni prin decizia din 07 februarie 2006 a corectat eroarea admisă şi conform contractului din 24 aprilie 1996 a anulat titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren pe numele lui Melnicov Andrei eliberând unul nou pe numele lui Grama Victor.

La 04 februarie 2015 avocatul Hramcenco Alexandr a declarat în interesele lui Horoş Vladimir recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2014, solicitând admiterea acestuia, casarea ambelor hotărârilor judecătoreşti în partea respingerii acţiunii reconvenţionale a lui Horoş Vladimir şi cererii lui Melnicov Andrei cu pronunţarea unei noi hotărâri de admitere a acestor cereri. În motivarea cererii de recurs avocatul Hramcenco Alexandr a indicat că Melnicov Andrei a intenţionat să vândă lui Grama Victor partea sa din imobil fără a respecta dreptul de preemţiune a lui Horoş Elisei. 5 Este eronată concluzia instanţei de apel că acţiunea privind constatarea nulităţii absolute este depusă peste termen, deoarece legislaţia prevede expres că o astfel de acţiune este imprescriptibilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. Prin referinţele depuse la 21 martie 2015 şi 25 martie 2015 Grama Victor şi Primăria satului Dănceni, raionul Ialoveni au solicitat respingerea cererii de recurs.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Verificând argumentele invocate de avocatul Hramcenco Alexandr în interesele lui Horoş Vladimir în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar şi a referinţelor depuse de Grama Victor şi Primăria satului Dănceni, raionul Ialoveni, audiind raportul verbal al judecătorului raportor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil din următoarele motive.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. Avocatul Hramcenco Alexandr în interesele lui Horoş Vladimir în cererea de recurs temeiuri prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă nu a invocat. În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudenţa sa constantă că „ ... art. 6 paragraful 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Astfel, din motivele menţionate şi având în vedere că Curtea de Apel Chişinău şi Judecătoria Ialoveni au examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate au emis hotărâri legale, iar argumentele invocate de avocatul Hramcenco Alexandr în interesele lui Horoş 6 Vladimir în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Recursul declarat de avocatul Hramcenco Alexandr în interesele lui Horoş Vladimir se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Galina Stratulat Sveatoslav Moldovan 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.