2ra-21/20 — recunoașterea nulă a contractelor de vînzare-cumpărare

2ra-21/20 — recunoașterea nulă a contractelor de vînzare-cumpărare (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2ra-1980/2019 (2ra-21/2020)

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (jud: V. Muntean)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Panov, G. Dașchevici, I. Cotruță)

D E C I Z I E

5 noiembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

Nicolae Craiu

Galina Stratulat

examinând recursul declarat de Anna Goldman, reprezentată de avocatul

Vasile Ceclu,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Anna Goldman

împotriva lui Dumitru Sclifos, Vasile Grama, Iurie Cușnir, Tamarei Cușnir,

Instituției Publice „Agenția Servicii Publice”, Primăriei mun. Chișinău, Consiliului

mun. Chișinău, intervenienți accesorii notarul Olga Palii, Vera Pulbere cu privire la

recunoașterea nulă a contractelor de vânzare-cumpărare a bunului imobil cu

aducerea părților la poziția inițială, rectificarea înscrierilor din Registrul bunurilor

imobile, evacuarea din imobil, declararea nulității titlului de autentificare a

dreptului deținătorului de teren,

împotriva deciziei din 07 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 12 octombrie 2015, Anna Goldman a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Dumitru Sclifos, Vasile Grama, intervenienți accesorii Tamara

Cușnir, Iurie Cușnir, notarul public Olga Palii și notarul public Vera Pulbere cu

privire la declararea nulității actelor, repunerea părților în poziția inițială și

încasarea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii a indicat că prin sentința din 21 iunie 2012 a

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, Dumitru Sclifos a fost recunoscut vinovat în

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal și i-a fost aplicată

sancțiunea sub formă de închisoare pe un termen 10 ani închisoare, cu privarea de

dreptul de a ocupa funcții legate de circulația mijloacelor financiare și materiale, pe

un termen de 5 ani; a fost recunoscut vinovat Dumitru Sclifos în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 361 alin. (2) lit. b) Cod penal și i-a fost aplicată

sancțiunea sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani; în temeiul art. 84 Cod

penal, prin cumul parțial la pedepselor menționate, i-a fost stabilit lui Dumitru

Sclifos, pedeapsa definitivă de 13 ani închisoare, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții legate de

circulația mijloacelor financiare și materiale, pe un termen de 5 ani. Acțiunea civilă

depusă de reprezentantul părții vătămate a fost admisă în principiu, cu explicarea

1

dreptului de a se adresa în instanța de drept comun și au fost menținute măsurile

asiguratorii aplicate prin încheierea din 31 mai 2011.

Reclamanta a invocat că prin decizia din 16 octombrie 2014 a Curții de Apel

Chișinău au fost admise apelurile avocatului Ian Dogotari în interesele inculpatului

și al avocatului Matușenco Ion, în interesele părții civilmente responsabile; a fost

casată, inclusiv din oficiu, sentința din 21 iunie 2012 a Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău, în privința lui Dumitru Sclifos în latura penală și civilă și a fost

pronunțată o hotărâre nouă potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

procesul penal în privința lui Dumitru Sclifos, în baza art. 361 alin. (2) lit. b) Cod

penal a fost încetat, în conformitate cu art. 60 lit. a) Cod penal, în legătură cu

prescripția tragerii la răspundere penală; a fost recunoscut vinovat Dumitru Sclifos

în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal și i-a fost

stabilită pedeapsa, sub formă de 9 ani închisoare cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip închis cu privarea de dreptul de a ocupa funcții legate de

circulația mijloacelor financiare și materiale pe un termen de 5 ani. Acțiunea civilă

a reprezentantului părții vătămate Alexandru Goian împotriva lui Vasile Grama

privind recunoașterea nulă a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului din

str. XXXXX, mun. Chișinău, s-a respins ca nefondată.

Anna Goldman a menționat că prin decizia din 17 martie 2015 a Curții

Supreme de Justiție s-a respins, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de către

avocații Ian Dogotari și Liubomir Dudulica, în numele inculpatului Dumitru

Sclifos; s-a admis recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

nivelul Curții de Apel Chișinău, Radu Sîli, s-a casat parțial sentința din 21 iunie

2012 a Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău și decizia din 16 octombrie 2014 a

Curții de Apel Chișinău, s-a rejudecat cauza și s-a pronunțat o hotărâre nouă în

cauza penală privindu-l pe Sclifos Dumitru; s-a încetat procesul penal în privința

lui Dumitru Sclifos în baza art. 361 alin. (2) lit. b) Cod penal, în conformitate cu

art. 60 lit. a) Cod penal, în legătură cu prescripția tragerii la răspundere penală; s-a

considerat condamnat Dumitru Sclifos pe art. 190 alin. (5) Cod penal la 9 ani

închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, cu privarea de

dreptul de a ocupa funcții legate de circulația mijloacelor financiare și materiale pe

un termen de 5 ani. Acțiunea civilă înaintată de către reprezentantul părții vătămate

Goian Alexandru către Dumitru Sclifos s-a admis în principiu, cu explicarea

dreptului de a se adresa în instanța de drept comun și s-au menținut măsurilor

asigurătorii aplicate prin încheierea din 31 mai 2011 a Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău.

A mai indicat că în cadrul procesului penal sus menționat, la data de 31 mai

2011 a fost înaintată acțiune civilă, în care s-a indicat că reclamantei îi aparținea cu

drept de proprietate bunul imobil situat pe str. XXXXX, mun. Chișinău, conform

contractului de vânzare-cumpărare nr. 7-418 din 08 septembrie 1993, solicitând

admiterea acțiunii, recunoașterea nulă a contractului de vânzare-cumpărare nr.

4530 din 16 septembrie 2008 a casei din str. XXXXX, mun. Chișinău încheiat între

Anna Goldman și Dumitru Sclifos și a contractului de vânzare-cumpărare nr.

12169 din 18 septembrie 2009 încheiat între Dumitru Sclifos și Vasile Grama, cu

repunerea părților la poziția inițială, prin restituirea imobilului în natură și

încasarea prejudiciului moral în mărime de 10 000 de lei.

La fel, reclamanta a invocat că prin încheierea din 31 mai 2011 a Judecătoriei

Buiucani, mun. Chișinău a fost dispusă aplicarea sechestrului asupra imobilului nr.

2

15 din str. XXXXX, mun. Chișinău, cu remiterea încheierii spre executare la

Oficiul Cadastral Teritorial Chișinău.

A specificat că la 08 septembrie 2015 a obținut certificatul din Registrul

bunurilor imobile, în privința bunului imobil cu nr. cadastral XXXXX și a aflat că

la 02 aprilie 2015, Vasile Grama a vândut imobilul menționat supra Tamarei

Cușnir și lui Iurie Cușnir.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea în baza prevederilor art. 46 din

Constituție, art. 666, 216, 217, 219, 220, 228, 374, 1398, 1422 Cod civil, art. 1 din

Primul Protocol adițional la CEDO.

A solicitat admiterea acțiunii, recunoașterea nulă a contractului de vânzare-

cumpărare nr. 4530 din 16 septembrie 2008 a casei din str. XXXXX, mun.

Chișinău, încheiat între Anna Goldman și Dumitru Sclifos; recunoașterea nulă a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 12169 din 18 septembrie 2009 a casei de pe

str. XXXXX, mun. Chișinău, încheiat între Dumitru Sclifos și Vasile Grama și

recunoașterea nulă a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1426 din 02 aprilie

2015, încheiat între Vasile Grama și Tamara Cușnir, Iurie Cușnir, cu readucerea

părților la poziția inițială, prin restituirea imobilului în natură și încasarea

prejudiciului moral în mărime de 250 000 de lei.

La 17 noiembrie 2017, Anna Goldman a depus cerere de concretizare a

acțiunii, atribuindu-le calitatea de pârâți Tamarei Cușnir, lui Iurie Cușnir și

Oficiului Cadastral Teritorial Chișinău.

În motivarea cererii de concretizare a acțiunii a menționat că la data de 08

septembrie 1993, a devenit proprietara imobilului, amplasat în mun. Chișinău, str.

XXXXX, mun. Chișinău, care l-a înregistrat în Registrul bunurilor imobile în baza

contractului de vânzare cumpărare nr. 7-418, fiindu-i atribuit nr. cadastral

XXXXX.01. Ulterior, reclamanta a demolat casa, obținând în acest sens actele

permisive și anume decizia nr. 21/12-1 din 28 iulie 1994 a Consiliului orășenesc

Chișinău cu privire la autorizarea demolării casei vechi și a construirii alte case.

Respectiv, în anul 1994 a început procesul de construcție a unei case de locuit noi,

care a durat până în anul 2008, când a fost deposedată ilegal de această construcție

nefinisată, care avea un grad de finisare de circa 90 %, or, nu era înregistrată în

Registrul bunurilor imobile.

Prin urmare, reclamanta a solicitat rectificarea înscrisului în Registrul

bunurilor imobile asupra imobilului cu nr. cadastral XXXXX.02, amplasat în mun.

Chișinău, str. XXXXX, pe numele Annei Goldman, evacuarea copârâților Tamara

Cușnir și Iurie Cușnir și a membrilor familiei lor din bunul imobilul amplasat în

mun. Chișinău, str. XXXXX, declararea nulității absolute a titlului de autentificare

a dreptului deținătorului de teren nr. cadastral XXXXX din 08 iunie 2009, eliberat

pe numele lui Dumitru Sclifos și a deciziei Consiliului mun. Chișinău nr. 6/36-13

din 19 mai 2009.

Prin încheierea protocolară din 05 decembrie 2017, Consiliul mun. Chișinău a

fost atras în calitate de copârât.

Prin hotărârea din 16 martie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, s-

a admis parțial acțiunea înaintată de Anna Goldman împotriva lui Dumitru Sclifos,

Vasile Grama, Tamara Cușnir și Iurie Cușnir, IP „Agenția Servicii Publice”,

Primăria mun. Chișinău, Consiliul mun. Chișinău, intervenienți accesorii notarul

Olga Palii, Vera Pulbere cu privire la recunoașterea nulă a contractelor de vânzare-

cumpărare a bunului imobil și aducerea părților la poziția inițială, rectificarea

înscrierilor în Registrul bunurilor imobile, evacuarea pârâților, declararea nulității

3

titlului de autentificare a dreptului deținătorului de teren și a deciziei Consiliului

mun. Chișinău nr. 6/36-13 din 19 mai 2009, încasarea prejudiciului moral și a

cheltuielilor de judecată. S-a declarat nul contractul de vânzare-cumpărare nr. 4530

din 16 septembrie 2008, încheiat între Anna Goldman și Dumitru Sclifos. S-a

încasat din contul lui Dumitru Sclifos în beneficiul Annei Goldman contravaloarea

bunului imobil cu nr. cadastral XXXXX.01 în mărime de 561 000 de lei,

prejudiciul moral cauzat prin infracțiune, în mărime de 50 000 de lei, precum și

cheltuielile legate de plata taxei de stat în mărime de 16 930 de lei, iar în total

suma de 627 930 de lei. În rest, pretențiile s-au respins ca neîntemeiate.

Prin decizia din 26 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de Anna Goldman și s-a menținut hotărârea din 16 martie 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Curtea Supremă de Justiție prin decizia din 28 noiembrie 2018 a admis

recursul declarat de Anna Goldman, reprezentată de avocatul Vasile Ceclu și a

casat decizia din 26 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău cu trimiterea cauzei spre

rejudecare instanței de apel, în alt complet de judecată.

Rejudecând cauza Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 07 martie 2019 a

respins apelul declarat de Anna Goldman și a menținut hotărârea din 16 martie

2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru a decide astfel, instanța de apel, a constat că prima instanța a

determinat corect raportul juridic dedus judecății, circumstanțele importante pentru

soluționarea cauzei au fost stabilite și elucidate pe deplin, probelor prezentate a dat

apreciere completă, obiectivă și sub toate aspectele, iar hotărârea este legală și

întemeiată, adoptată cu respectarea drepturilor și intereselor legale a participanților

la proces.

Din suportul probatoriu prezent la materialele cauzei, Colegiul a reținut că

Anna Goldman a deținut cu titlu de proprietate construcția casă de locuit

individuală din mun. Chișinău, str. XXXXX, nr. cadastral XXXXX.01, cu

suprafața de 113,1 m.p., ce a fost radiată din Registrul bunurilor imobile la 08

octombrie 2009.

Prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat notarial la 16 septembrie

2008 de către notarul Olga Palii și înregistrat cu nr. 4530, bunul imobil nominalizat

a fost vândut din numele Annei Goldman, prin reprezentantul acesteia în bază de

procură Sergiu Căldări, lui Dumitru Sclifos la prețul de 488 925 de lei. Iar, prin

decizia Consiliului mun. Chișinău nr. 6/36-13 din 19 mai 2009 (f.d. 161, vol. II) s-

a atribuit în proprietatea lui Dumitru Sclifos terenul cu suprafața de 586 m.p.,

amplasat în mun. Chișinău, str. XXXXX, nr. cadastral XXXXX, dispunându-se

autentificarea dreptului de proprietate privată al lui Dumitru Sclifos asupra

terenului respectiv, drept înregistrat în Registrul bunurilor imobile la 12 august

2009în baza titlului de autentificare a dreptului deținătorului de teren nr. 17066 din

08 iunie 2009 (f.d. 106, vol. I).

În mod distinct, Colegiul a remarcat că la 18 septembrie 2009, prin contractul

de vânzare-cumpărare, autentificat de notarul public Vera Pulbere și înregistrat cu

nr. 12169, Dumitru Sclifos a vândut, iar Vasile Grama a cumpărat bunurile imobile

amplasate în mun. Chișinău, str. XXXXX, și anume casa de locuit individuală cu

numărul cadastral XXXXX.01, cu suprafața de 113,1 m.p., și terenul aferent cu

suprafața de 0,0586 ha, nr. cadastral XXXXX, la prețul de 1 197 099 de lei, Vasile

Grama înregistrând dreptul său de proprietate asupra bunurilor imobile

nominalizate în Registrul bunurilor imobile.

4

Conform informației din Registrul bunurilor imobile, Vasile Grama a demolat

casa de locuit individuală cu numărul cadastral XXXXX.01, cu suprafața de 113,1

m.p., fapt înregistrat în Registru la 08 octombrie 2009. Ulterior, în baza cererii

personale, Vasile Grama a obținut certificatul de urbanism pentru proiectare nr.

202i din 08 aprilie 2014 pentru elaborarea documentației de proiect a unei case

individuale în limita terenului deținut în proprietate privată din mun. Chișinău, str.

XXXXX.

Instanța de apel a reținut că în baza autorizației de construire nr. 126-c/14 din

03 iunie 2014, eliberată de Primăria mun. Chișinău, Vasile Grama a demarat

construirea unei case de locuit individuale (D+P+M) în limita terenului cu nr.

cadastral XXXXX.

A mai constatat că în baza procesului-verbal de recepție finală nr. 603 din 29

octombrie 2014, Vasile Grama a înregistrat la 26 ianuarie 2015 în Registrul

bunurilor imobile bunul nou construit casă de locuit individuală, amplasată în mun.

Chișinău, str. XXXXX, nr. cadastral XXXXX.02 cu suprafața de 246,6 m.p., fapt

confirmat și prin certificatul despre rezultatele inspectării bunului imobil nr.

0100/14/104760 din 25 iulie 2014, întocmit de către ÎS „Cadastru”, filiala OCT

Chișinău, de planul cadastral al bunului imobil și de informația din certificatul

bunului imobil.

Conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1426 din 02 aprilie 2015,

autentificat de notarul Ludmila Gîscă, Vasile Grama a vândut, iar Tamara Cușnir și

Iurie Cușnir au cumpărat la prețul total de 2 300 000 de lei, bunul imobil amplasate

în mun. Chișinău, str. XXXXX, casă de locuit individuală cu nr. cadastral

XXXXX.02, cu suprafața de 246,6 m.p. și terenul aferent cu suprafața de 0,0586

ha, nr. cadastral XXXXX, fiind înregistrat în Registrul bunurilor imobile la 02

aprilie 2015 (f.d. 185-186, vol. I).

Raportând cele indicate la circumstanțele cauzei, Colegiul a reținut că

obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 4530 din 16 septembrie 2008,

încheiat din numele Annei Goldman, ca vânzător și Dumitru Sclifos, ca

cumpărător, și anume casa de locuit individuală, amplasată în mun. Chișinău, str.

XXXXX, nr. cadastral XXXXX.01, cu suprafața de 113,1 m.p., a fost demolată și,

astfel, în prezent nu mai există în natură. Iar, prin decizia irevocabilă a Curții

Supreme de Justiție din 17 martie 2015, s-a stabilit cu titlu de autoritatea lucrului

judecat, faptul falsificării de către Dumitru Sclifos a procurii nr. 1270 autentificată

de notarul privat Raisa Tudos la 23 aprilie 2008 din numele Annei Goldman pe

numele lui Sergiu Căldări, în baza căreia acesta din urmă a înstrăinat din numele

apelantei casa de locuit sus menționată, amplasată în mun. Chișinău, str. XXXXX,

nr. cadastral XXXXX.01, cu suprafața de 113,1 m.p.

Prin prisma art. 195, 199 alin. (1), 205 alin. (1) și (2), 216 alin. (1) și (2), 217

alin. (1)-(3), 219 alin. (1)-(3), 220 alin. (1), 315 alin. (1), instanța de apel a relevat

că dreptul de dispoziție asupra unui bun aflat în proprietate privată îl are doar

proprietarul acestui bun, fapt prevăzut expres și imperativ de Lege și doar

proprietarul este îndreptățit, potrivit art. 242-257 Cod civil (în redacția de până la

01 martie 2019, să împuternicească un terț să încheie din numele acestuia acte

juridice de dispoziție în privința bunurilor sale.

În acest sens, instanța de apel a reținut că este certă constatarea falsității

procurii în baza căreia s-a acționat din numele apelantei la încheierea contractului

de vânzare-cumpărare nr. 4530 din 16 septembrie 2008 și denotă că în privința

5

bunului înstrăinat s-a realizat un act de dispoziție de către o persoană neîndreptățită

să realizeze acest act.

Prin urmare, Colegiul a punctat că contractul de vânzare-cumpărare nr. 4530

din 16 septembrie 2008 este lovit de nulitate absolută, soluția primei instanțe

referitoare la declararea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 4530 din 16

septembrie 2008, încheiat între Sergiu Căldări din numele Annei Goldman și

Dumitru Sclifos fiind, astfel, legală și fondată.

Respingând apelul instanța de apel a menționat că referitor la efectele

declarării nulității actului juridic nominalizat, în conformitate cu prevederile art.

219 Cod civil (în redacția de până la 01.03.2019), că prin efectele nulității actului

juridic se înțeleg consecințele juridice ale aplicării sancțiunii nulității actului

juridic încheiat cu încălcarea condițiilor de valabilitate stabilite de Lege sau de

părți, nulitatea având menirea să restabilească, pe cât este posibil, situația juridică a

părților și a terților, existentă la momentul încheierii actului.

Din acest considerent, repunerea părților în situația anterioară, implică

restituirea reciprocă a prestațiilor, dacă în temeiul actului nul s-au efectuat prestații,

astfel încât părțile actului juridic să ajungă în situația care exista înaintea încheierii

actului, cu condiția că o atare restabilire este posibilă de realizat în natură, iar

restituirea se referă strict la obiectul actului juridic nul și nu-l poate depăși, decât în

echivalent bănesc în cazul imposibilității restituirii a tot ce a primit partea în baza

actului juridic nul.

Reținând că obiectul contractului de vânzare- cumpărare nr. 4530 din 16

septembrie 2008 a fost strict determinat și s-a limitat doar la casa de locuit cu nr.

cadastral XXXXX.01, cu suprafața de 113,1 m.p., reclamanta-apelantă este

îndreptățită de a pretinde restituirea în natură doar a acesteia, or, Colegiul a reținut

că la momentul înaintării acțiunii și soluționării cauzei în instanța de fond, casa de

locuit indicată nu mai exista în natură, deoarece aceasta a fost demolată și, astfel,

aceasta nu se mai atribuie la circuitul civil, imobilul dat fiind radiat și din Registrul

bunurilor imobile încă la 08 octombrie 2009.

Sub acest aspect, Colegiul a constatat că în temeiul art. 219 alin. (2) Cod civil

(în redacția de până la 01.03.2019), în consecință apelanta este îndreptățită de a

pretinde restituirea doar a contravalorii imobilului corespunzător, ce constituie

suma de 561000 de lei.

Distinct din cele constatate, instanța de apel a remarcat că deoarece în speță s-

a constatat că înstrăinarea imobilului ce a constituit obiectul contractului de

vânzare-cumpărare nr. 4530 din 16 septembrie 2008 s-a datorat faptei ilicite

comise de Dumitru Sclifos, anume acesta are obligația de a restitui apelantei

contravaloarea imobilului înstrăinat în baza unui contract nul, concluzie ce nu a

fost contestată de nici una din părțile prezentului proces, subliniind că sunt

neîntemeiate argumentele apelantei privitor la faptul că responsabilitatea pentru

imposibilitatea restituirii bunului și demolării bunului imobil o poartă și Vasile

Grama. Ori, la momentul încheierii de către Vasile Grama a contractului de

vânzare- cumpărare cu Dumitru Sclifos, acesta nu cunoștea și nici nu putea

cunoaște despre existența vreunor vicii ale bunului procurat.

În acest sens, instanța de apel a reținut că Vasile Grama a beneficiat de

protecția institutului bunei-credințe, ce-i oferea după dobândirea dreptului de

proprietate, dreptul de a poseda, folosi și dispune liber de bunul imobil cumpărat,

inclusiv de a-l demola.

6

Mai mult, Colegiul a remarcat că nu au fost contestate nici unul din actele în

baza cărora Vasile Grama a edificat construcția actual existentă (certificatul de

urbanism, autorizația de construire) și nici procesul-verbal de recepție finală, astfel

încât se constată că dreptul de proprietate dobândit de Vasile Grama asupra

construcției edificate din cont propriu și pentru sine este garantat și prevalează

asupra drepturilor apelantei, care le-a avut asupra construcției demolate, și care

deja nu mai există în circuitul civil.

Astfel, instanța de apel a constatat că Vasile Grama nu a comis în raport cu

apelanta nici o faptă ilicită, ce ar determina răspunderea acestuia pentru demolarea

construcției, ce a constituit obiectul contractului de vânzare- cumpărare declarat

nul, or, acțiunile acestuia nu se încadrează nici în cerințele legale invocate mai sus

ce instituie răspunderea solidară a persoanelor.

Colegiul a învederat că la materialele cauzei lipsesc probe ce ar dovedi

existența temeiurilor pentru a constata lipsa bunei-credințe a lui Vasile Grama la

realizarea dreptului său de proprietate, iar însăși faptul că anume Vasile Grama a

demolat construcția, ce a constituit obiectul contractului nr. 4530 din 16 septembrie

2008 nu instituie răspunderea delictual civilă a acestuia fată de apelantă, în

contextul lipsei faptei ilicite, care constituie un element esențial al răspunderii

delictual civile.

Astfel, Colegiul a respins argumentul apelantei privind declararea nulității

contractului de vânzare-cumpărare nr. 12169 din 18 septembrie 2009, prin care

Dumitru Sclifos a transmis dreptul de proprietate asupra casei de locuit individuale

cu nr. cadastral XXXXX.01, cu suprafața de 113,1 m.p. și asupra terenului aferent

cu suprafața de 0,0586 ha, cu nr. cadastral XXXXX. Or, în conformitate cu

prevederile art. 219 Cod civil (în redacția de până la 01.03.2019), contractul

respectiv nu poate fi apreciat ca fiind pasibil de anulare calificat ca fiind aparent

subsecvent contractului nr. 4530 din 16 septembrie 2008, deoarece obiectul

contractului dat este mai lărgit decât cel al contractului declarat nul prin hotărârea

primei instanțe și contractul din 18 septembrie 2009 a fost încheiat în corespunde

cu cerințele de valabilitate a actelor juridice, cu unica excepție că Dumitru Sclifos

dobândise dreptul de proprietate asupra construcției înstrăinate în baza unui

contract declarat ulterior ca fiind lovit de nulitate absolută.

Totodată, instanța de apel a învederat că apelanta-reclamantă nu a deținut

vreodată dreptul de proprietate asupra terenului aferent imobilului ce aparținea

acesteia până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 16 septembrie

2008 și demolării construcției, astfel încât apelanta nu este îndreptățită de a

pretinde deținerea vreunui drept asupra terenului respectiv.

La 12 iunie 2019 și la 21 iunie 2019, Anna Goldman, reprezentată de avocatul

Vasile Ceclu, a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei instanței de

apel și hotărârii primei instanțe în partea respingerii pretențiilor cu pronunțarea

unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

În motivarea recursului a invocat că instanțele de judecată au aplicat eronat și

încălcat normele de drept material și procedural, fapt ce a dus la soluționarea

greșită a cauzei, au fost apreciate arbitrar probele, iar erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Recurenta în susținerea cererii de recurs a invocat argumente de fapt și de

drept similare celor expuse pe parcursul examinării cauzei în instanțele inferioare.

7

În contextul prevederilor art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 07 martie 2019.

Materialele cauzei atestă expedierea participanților la proces a copiei deciziei

motivate prin scrisoarea de însoțire din 17 aprilie 2019 (f.d. 25, Vol. IV), dar la

materialele cauzei lipsește dovada de recepționare a acesteia de către recurentă.

Astfel, recursul declarat la 12 iunie 2019, este în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Cod de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea

recursului se decide în lipsa acesteia.

La 12 septembrie 2019, prin scrisoarea de însoțire nr. 2ra-1980/19, Curtea

Supremă de Justiție a expediat în adresa intimaților copia cererii de recurs cu

înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței timp de o lună de la data

recepționării (f.d. 41, Vol. IV).

Conform avizelor de recepție intimații Iurie Cușnir și Tamara Cușnir, Vasile

Grama, IP „Agenția Servicii Publice”, Primăria mun. Chișinău și notarul Vera

Pulbere au recepționat scrisorile la 18, 19, 23 și 27 septembrie 2019 (f.d. 46-50,

Vol. IV), iar intimații Dumitru Sclifos și notarul Olga Palii nu au recepționat

scrisorile, care au fost restituite instanței de recurs cu mențiunea „plecat” și

„nereclamat” (f.d. 42-45, Vol. IV).

Astfel, la 30 octombrie 2019, 06 februarie 2020, 10 iunie 2020 și la 09

octombrie 2020, Vasile Grama, reprezentat de avocatul Veaceslav Botnari, și

intimații Iurie Cușnir și Tamara Cușnir, reprezentați de avocatul Mihail Balaban,

au depus referință, prin care au solicitat respingerea recursului. (f.d. 53-57, 58-61,

74-77, 125-128, Vol. IV)

Prin încheierea din 18 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție recursul

declarat de Anna Goldman, reprezentată de avocatul Vasile Ceclu, a fost considerat

admisibil și a fost fixat spre examinare într-un complet de 5 judecători, în vederea

examinării fondului recursului.

Verificând decizia din 07 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău și, după caz,

hotărârea din 16 martie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, în limitele

controlului de legalitate, în raport cu criticele invocate, Colegiul civil, comercial și

de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție constată că se

impune admiterea recursului cu casarea deciziei instanței de apel și restituirea

cauzei spre rejudecare instanței de apel, pentru motivele ce succed.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă,

instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze

integral decizia instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de

apel o singură dată dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de

recurs.

Aici, Colegiul menționează că din prevderile art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul

de procedură civilă, rezultă cu suficientă precizie că trimiterea la rejudecare doar o

singură dată pentru erori ce nu pot fi corectate de către instanța de recurs se referă

în exclusivitate la retrimiterile repetate ale proceselor cauzate de erori anterior

constatate de către instanța de recurs pe fondurile acțiunilor examinate.

8

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție reține că netrimiterea cauzei spre rejudecare a doua oară, a fost

concepută de legiuitor ca o dispoziție edictată în favoarea părților, urmărindu-se

soluționarea într-un termen rezonabil a cauzelor, însă, în speță, aplicarea acestei

dispoziții este în defavoarea recurentei, aplicarea ei producându-i daune mult mai

mari decât trimiterea spre rejudecare.

Colegiul judiciar consideră necesar să menționeze că nu va formula un

răspuns detaliat pentru fiecare argument al recurentei, ci va analiza doar motivele

decisive pentru soluționarea prezentei cauze (a se vedea cauza Garda Ruiz vs

Spania (Marea Cameră), 21 ianuarie 1999, parag. 26; Moreira Ferreira vs

Portugalia (nr. 2) (Marea Cameră); 11 iulie 2017, parag. 84, 98).

În vederea respectării articolului 432 alin. (5) din Codul de procedură civilă,

Colegiul lărgit nu a identificat niciun indiciu care, la prima vedere, ar putea ridica

probleme de drept specificate la alin. (3) din articolul citat. Mai mult, recurenta nu

au prezentat obiecții în privința acestui aspect procedural.

Esența articolelor 432 și 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă oferă

instanței de recurs competența de a efectua un control al legalității deciziei atacate,

nu și a temeiniciei acesteia. Astfel, se vor reține circumstanțele de fapt, privite în

ansamblu, care au fost prezentate de părți și stabilite de instanțele de judecată în

fazele procesual anterioare, cu excepția situației în care constatările lor pot fi

considerate arbitrare sau vădit nerezonabile.

În conformitate cu art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, săvârșirea altor

încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului

doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea

greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile

comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 118 alin. (3) Cod de procedură civilă, circumstanțele

care au importanță pentru soluționarea justă a cauzei sunt determinate definitiv de

instanța judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor

participanți la proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce

urmează a fi aplicate.

Art. 239 Cod de procedură civilă, statuează că hotărârea judecătorească

trebuie să fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărârea numai pe

circumstanțele constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședință de

judecată.

În sensul art. 240 alin. (3) Cod de procedură civilă, instanța judecătorească

adoptă hotărârea în limitele pretențiilor înaintate de reclamant.

În conformitate cu art. 373 alin. (1), (2), (5) Cod de procedură civilă, instanța

de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate,

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea

circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță. În limitele apelului,

instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărârea

primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță

pentru soluționarea cauzei, apreciază probele din dosar și cele prezentate

suplimentar în instanță de apel de către participanții la proces. Instanța de apel este

obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

În debut, Colegiul atestă că, în speță, Anna Goldman înaintând acțiune

împotriva lui Dumitru Sclifos, Vasile Grama, Iurie Cușnir, Tamarei Cușnir,

9

Instituției Publice „Agenția Servicii Publice”, Primăriei mun. Chișinău, Consiliului

mun. Chișinău, intervenienți accesorii notarul Olga Palii, Vera Pulbere a solicitat

recunoașterea nulă a contractelor de vânzare-cumpărare a bunului imobil cu

aducerea părților la poziția inițială rectificarea înscrierilor din Registrul bunurilor

imobile, evacuarea din imobil, declararea nulității titlului de autentificare a

dreptului deținătorului de teren.

Fiind investită cu examinarea prezentului litigiu, prima instanță prin hotărârea

din 16 martie 2018 a admis parțial acțiunea înaintată de Anna Goldman; a declarat

nul contractul de vânzare-cumpărare nr. 4530 din 16 septembrie 2008, încheiat

între Anna Goldman și Dumitru Sclifos; a încasat din contul lui Dumitru Sclifos în

beneficiul Annei Goldman, contravaloarea bunului imobil cu nr. cadastral

XXXXX.01 în mărime de 561 000 de lei, prejudiciul moral cauzat prin infracțiune,

în mărime de 50 000 de lei, precum și cheltuielile legate de plata taxei de stat, în

mărime de 16 930 de lei, iar în total suma de 627 930 de lei. În rest, pretențiile au

fost respinse ca neîntemeiate.

Verificând legalitatea hotărârii primei instanțe, Curtea de Apel Chișinău prin

decizia din 7 martie 2019 a respins apelul declarat de Anna Goldman și a menținut

hotărârea din 16 martie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru a respinge apelul declarat de Anna Goldman, instanța de apel a reținut

că la momentul încheierii de către Vasile Grama a contractului de vânzare-

cumpărare cu Dumitru Sclifos, primul nu cunoștea și nici nu putea cunoaște despre

existența vreunor vicii ale bunului procurat.

În acest sens, instanța de apel a reținut că Vasile Grama a beneficiat de

protecția institutului bunei-credințe, ce-i oferea după dobândirea dreptului de

proprietate, dreptul de a poseda, folosi și dispune liber de bunul imobil cumpărat,

inclusiv de a-l demola.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție conchide că instanța de apel nu a soluționat litigiul în cauză,

or, la adoptarea deciziei nu a reținut argumentele apelantei și a dat o apreciere

eronată materialului probator.

La caz se impune a menționa că instanța de apel prematur a respins ca

neîntemeiat apelul Annei Goldman, deoarece contrar prevederilor art. 373, alin. (5)

Cod de procedură civilă nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

precum și nu a apreciat probele după intima convingere, bazată pe cercetarea

multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar

în ansamblul și interconexiunea lor.

Așadar, precum rezultă instanțele de judecată ierarhic inferioare la adoptarea

soluției nu au reținut și nu au dat apreciere deciziei Consiliului orășenesc Chișinău

nr. 21/12-1 din 28 iulie 1994, prin care Anna Goldman a primit dreptul de a

demola construcția cu nr. cadastral XXXXX.01 cu permisiunea de a construi altă

casă.

De altfel, cum nu au dat apreciere nici Actului de inspectare din 30

septembrie 2005, conform căruia pe terenul din mun. Chișinău, str. XXXXX există

o construcție nefinisată – 64 %, și declarațiilor martorilor care au confirmat că în

perioada anilor 1995-1997 au executat lucrări de demolare și ulterior de construcție

a unei case noi.

Mai mult, atât prima instanță cât și instanța de apel nu au dat apreciere

argumentului Annei Goldman, prin care a indicat că sunt neîntemeiate afirmațiile

10

lui Vasile Grama, precum că anume el a demolat construcția existență pe terenul

din mun. Chișinău, str. XXXXX.

La acest aspect, Colegiul învederează că conform extrasului din registrul

bunurilor imobile eliberat la 08 septembrie 2015, bunul imobil cu nr. cadastral

XXXXX.01 a fost demolat în temeiul Actului de constatare nr. 0100/09/11282 din

11 septembrie 2009, înregistrat în Registrul bunurilor imobile la data de 08

octombrie 2009 (f.d. 58, Vol. I).

Astfel, urmare a acestor circumstanțe, se reține că instanțele de judecată

ierarhic inferioare nu au dat răspuns afirmației Annei Goldman cu privire la

falsificările comise, în cazul în care Vasile Grama la 18 septembrie 2009, în baza

contractului de vânzare-cumpărare nr. 12169, a procurat de la Dumitru Sclifos

imobilul cu nr. cadastral XXXXX.01 (f.d. 134-135, Vol. I), or, construcția

respectivă era demolată încă la 11 septembrie 2009 (Act de constatare nr.

0100/09/11282).

Totodată, se impune a învedera că pe parcursul examinării prezentei cauze

Vasile Grama a susținut în permanență precum că anume el a demolat bunul imobil

cu nr. cadastral XXXXX.01, or, contrar acestor afirmații pe parcursul examinării

cauzei penale de învinuire a lui Dumitru Sclifos, Vasile Grama nu a menționat

despre demolare, ci despre faptul că a reconstruit bunul existent la acel moment

(f.d. 23, verso, Vol. I, f.d. 10-12, Vol. IV).

Reieșind din cele supra relatate, Colegiul constată că instanța de apel nu a

apreciat buna-credință a lui Vasile Grama prin prisma alegațiilor Annei Goldman

în coroborare cu probele prezente la actele cauzei, precum și nu a constat și

elucidat pe deplin circumstanțele cauzei.

În speță, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție consideră că decizia instanței de apel a fost adoptată

arbitrar, fără o apreciere a argumentelor și probelor invocate de apelant și intimat

în coroborare cu cumul de probe prezent la dosar, iar faptul dat indică incontestabil

la încălcarea de către instanța de apel a normelor de drept procedural, precum și la

examinarea superficială și evazivă atât a apelului, cât și a cauzei deduse judecării,

fără a fi verificată, în condițiile legii, legalitatea hotărârii contestate.

În atare condiții, instanța ierarhic inferioară avea obligația rezultând din

prevederile art. 373 alin. (2) Cod de procedură civilă, de a da un răspuns cert

referitor la pertinența unui înscris sau altuia. Or, instanța de judecată este obligată

să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe și

respingerea altor probe, precum și argumentarea preferinței unor probe față de

altele, rezultând din prevederile art. 130 alin. (4) Cod de procedură civilă.

În cazul în care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și

explicit în cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o

posibilitatea de a ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest

fapt se va considera o încălcare a art. 6 § 1 CEDO (cauza Hiro Balani vs. Spania,

1994). CEDO reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze

hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru

fiecare argument (Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61,

seria A nr. 288). Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților,

dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura

hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în baza circumstanțelor cauzei (Hiro

Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27).

11

Tot aici, este de menționat că în cadrul soluționării cauzei, probele din dosar

se cercetează doar în ansamblul și în interconexiunea acestora, or, instanța de

judecată este obligată să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale privind

admiterea unor probe și respingerea altor probe, precum și argumentarea

preferinței unor probe față de altele.

Mai mult, în conformitate art. 390 alin. (1) lit. e), f) Cod de procedură civilă,

decizia instanței de apel trebuie să conțină motivele concluziilor instanței de apel și

referirea la legea guvernantă și concluziile instanței de apel în urma examinării

apelului.

Or, în sensul art. 6 CEDO, instanțele de judecată trebuie să indice, cu

suficientă claritate, motivele pe care se întemeiază hotărârile, iar având în vedere

caracterul determinant al concluziilor sale, noțiunile ce implică o apreciere a

faptelor supuse examinării. CEDO, în cauza Suominen vs. Finlanda, a reținut că

„... o funcție a unei decizii motivate este să demonstreze părților că ele au fost

auzite. Mai mult ca atât, o hotărâre motivată oferă părții posibilitatea să o conteste,

precum și posibilitatea de a revedea decizia de către instanța de recurs. Doar prin

adoptarea unei decizii motivate poate avea loc un control public a administrării

justiției”.

Totodată, în cauza Van de Hurk v. Olandei, hotărârea din 19 aprilie 1994, și

cauza Dulaurans v. Franței, Hotărârea din 21 martie 2000, paragraful 33, CEDO a

statuat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă

cererile și observațiile părților sunt într-adevăr „auzite”, adică examinate conform

normelor de procedură de către tribunalul sesizat.

Altfel spus, art. 6 impune „tribunalului” obligația de a proceda la o examinare

efectivă a mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel

puțin pentru a le aprecia pertinența”. CEDO nu își propune să garanteze drepturi

teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (cauza Artico v. Italiei,

Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33).

Prin urmare, instanța de apel nu și-a executat în deplină măsură obligația

legală de a motiva hotărârea adoptată.

Dreptul de a fi auzit, a fost încălcat, or dreptul în cauză include nu doar

posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o obligație

corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru care

anumite argumente au fost acceptate sau respinse, ceea ce nu a fost îndeplinit de

instanța de apel.

Este de menționat că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor

normelor de drept, să fie clar, înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă în

mod sigur și expres la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți.

Mai mult, hotărârea trebuie să se fondeze pe lege, trebuie să rezolve, într-o

maniera certă, explicit sau implicit, toate cererile invocate de părți, conform

principiului nr. 6 al Recomandării nr. 5 din 1984, adoptată la de Comitetul

Miniștrilor al Consiliului Europei, privind principiile de procedură civilă menite

pentru ameliorarea funcționării justiției, ceea ce în speță lipsește.

Analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt și de drept

care i-au format convingerea, în sensul unei anumite soluții trebuie să fie clară și

simplă, precisă, concisă și fermă, să aibă putere de convingere. Nemotivarea

hotărârii sau o motivare necorespunzătoare vor atrage casarea ei.

12

Din considerentele menționate, pornind de la faptul că această eroare admisă

la judecarea cauzei în instanța ierarhic inferioară nu poate fi corectată de instanța

de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul și a casa integral

decizia instanței de apel, cu trimiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel, în alt

complet de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel, pentru a concluziona sub aspectul

temeiniciei/ netemeiniciei acțiunii, urmează să verifice cerințele prin prisma

argumentelor și probelor atât a părții reclamante, cât și a părții pârâte, rezultând din

prevederile art. 130 alin. (1) Cod de procedură civilă, conform cărora instanța

judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea

multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar

în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege, ca în consecință soluția

adoptată să fie certă și coerentă. Caracterul peremptoriu al concluziei instanței de

judecată, urmează a fi stabilit în coraport cu circumstanțele cauzei, probele

administrate și cercetate și normele de drept material aplicabile raportului litigios.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) Cod de procedură

civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție,

d e c i d e :

Se admite recursul declarat de Anna Goldman, reprezentată de avocatul

Vasile Ceclu,

Se casează decizia din 07 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, în cauza

civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Anna Goldman împotriva lui

Dumitru Sclifos, Vasile Grama, Iurie Cușnir, Tamarei Cușnir, Instituției Publice

„Agenția Servicii Publice”, Primăriei mun. Chișinău, Consiliului mun. Chișinău,

intervenienți accesorii notarul Olga Palii, Vera Pulbere cu privire la recunoașterea

nulă a contractelor de vânzare-cumpărare a bunului imobil cu aducerea părților la

poziția inițială, rectificarea înscrierilor din Registrul bunurilor imobile, evacuarea

din imobil, declararea nulității titlului de autentificare a dreptului deținătorului de

teren, cu remiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt

complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

Nicolae Craiu

Galina Stratulat

13