- Dosarul nr.
- 2ra-761/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 1 aprilie 2015
- Părțile
- Corsacova Nina persoana cointeresată BC Banca de Economii SA
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-761/15 — Constatarea faptului cu valoare juridică
Judecătoria Drochia Dosarul nr. 2ra-761/15 Judecător: V. Ghedreuţan Curtea de Apel Bălţi Judecători: E. Ababei, G. Polivenco, A. Garbuz Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 01 aprilie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii: Iurie Bejenaru, Iuliana Oprea soluţionînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Corsacova Nina, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată formulată de Nina Corsacova, persoană cointeresată BC „Banca de Economii”, filiala Drochia cu privire la constatarea faptului ce are valoare juridică, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 02 decembrie 2014, CONSTATĂ : La data de 14.02.2014 Corsacova Nina a depus o cerere de chemare în judecată privind constatarea faptului ce are valoare juridică.
În motivarea cererii de chemare în judecată Corsacova Nina a indicat că, a format o familie cu Rotari Nicolae Ivanovici (născut la 10.06.1924) şi în luna aprilie 1973 el a trecut cu traiul în gospodăria sa, în or. Drochia str. M. Varlaaam, 127 „A”, unde au dus viaţă comună, duceau gospodăria împreună şi aveau grijă unul de altul. Faptul că ei au dus o gospodărie comună se dovedeşte prin faptul că la 18.04.1973 el a fost pus la evidenţă, iar la 15.06.1979 cu ei împreună în gospodăria sa a început să locuiască şi mama lui Rotari Nicolae, Rotari Iustina Ivanovna, născută în anul 1901, care a decedat în anul 1993. Cu Rotari Nicolae au locuit împreună pînă la decesul lui şi anume 21.04.2008, unde ea la înmormîntat şi a dus toate cheltuielile.
În prezent în gospodăria sa a depistat trei carnete a Băncii de Economii pe numele lui Rotari Nicolae în sumă de 10685 lei. Adresîndu- se către Banca de Economii filiala Drochia de a extrage banii puşi pe cont de către Rotari Nicolae a primit refuz, precum că nu are relaţii de rudenie cu ultimul. Din aceste considerente, solicită de a constata faptul de rudenie între ea şi Rotari Nicolae Ivanovici. Prin hotărîrea Judecătoriei Drochia din 23.06.2014 cererea înaintată de Corsacova Nina a fost respinsă ca neîntemeiată (f.d. 39-40). La 22.07.2014, Corsacova Nina a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Drochia din 23.06.2014, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri prin care să fie constatat faptul de rudenie între reclamantă şi Rotari Nicolae născut la 10.06.1924 şi decedat la 21.04.2008, ca soţ şi soţie.
1 Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 02 decembrie 2014, a fost respins apelul declarat de Corsacova Nina şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Drochia din 23 iunie 2014. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului, argumentele formulate în cererea de apel sunt neîntemeiate. În motivarea deciziei, instanţa de apel a invocat că instanţa de fond corect şi întemeiat a respins cererea, iar argumentul apelantei precum, că a trăit cu decedatul Rotari Nicolae ca soţ şi soţie în concubinaj, începînd cu 18.04.1973 urmează a fi respins ca neîntemeiat, deoarece concubunajul nu poate fi constatat dacă el a încetat pînă la moartea uneia dintre părţi, aflate în aceste raporturi, precum şi dacă căsătoria persoanei a fost înregistrată şi nu a fost desfăcută în modul stabilit.
Totodată, instanţa de apel a indicat că, prima instanţă a dat o apreciare obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată. La 04 februarie 2015, Corsacova Nina a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Bălţi din 02 decembrie 2014 şi a hotărîrii Judecătoriei Drochia din 23 iunie 2014, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care să fie constatat faptul de rudenie între reclamantă şi Rotari Nicolae născut la 10.06.1924 şi decedat la 21.04.2008, ca cocncubinaj.
În motivarea cererii de recurs, recurentul a reiterat argumentele de fapt expuse în cererea de chemare în judecată şi în cererea de apel, indicînd totodată că instanţa de apel nu a apreciat corect probele şi circumstanţele cauzei. Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. Verificînd motivele de casare invocate în cererea de recurs, Colegiul atestă că recurentul indică argumente ce ţin de dezacordul cu felul în care instanţele au apreciat înscrisurile probatoare şi au constatat circumstanţele cauzei.
Nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs. În speţă, Colegiul menţionează că, recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept, care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare. În consecinţă, nu există aparenţa unei încălcări a dreptului recurentului la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de articolului 6 § 1 al Convenţiei.
Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurentul şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt. 2 Astfel, Colegiul constată că argumentele invocate de recurent nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC RM cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, pe cînd în recursul declarat de Corsacova Nina asemenea aspecte nu se regăsesc. Din considerentele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Corsacova Nina ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Se consideră inadmisibil recursul declarat de Corsacova Nina, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 02 decembrie 2014, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată formulată de Nina Corsacova, persoană cointeresată BC „Banca de Economii”, filiala Drochia cu privire la constatarea faptului ce are valoare juridică. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Iuliana Oprea 3