- Dosarul nr.
- 3ra-311/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 1 aprilie 2015
- Părțile
- SC Sanic Tel SRL vs Biroul vamal Briceni
- Pe scurt
- Declararea valorii în vamă a mărfii, metodele de determinare a valorii în vamă a mărfii
3ra-311/15 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: N.Chirtoagă dosarul nr. 3ra-311/15 instanţa de apel: I.Grosu, A.Corcenco, D.Corolevschi DECIZIE 01 aprilie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Iurie Bejenaru Oleg Sternioală, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de către Biroul Vamal Briceni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a societăţii comerciale „Sanic-Tel” societate cu răspundere limitată împotriva Serviciului Vamal al Republicii Moldova şi Biroului Vamal Briceni cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 30 octombrie 2014 prin care a fost admis apelul declarat de către Biroul Vamal Briceni, s-a casat hotărârea Judecătoriei Briceni din 14 noiembrie 2013, fiind emisă o nouă hotărâre de admitere a acţiunii, c o n s t a t ă La 21 decembrie 2012 SC „Sanic-Tel” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Vamal al Republicii Moldova şi Biroului Vamal Briceni cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la postul vamal Briceni intern a completat, stocat, înregistrat pe severul programului informaţional Asycuda World şi tapat declaraţia vamală în detaliu nr. 2011I2000 din 13 noiembrie 2012 de plasare în regim de import definitiv a mărfii - articole pentru focuri de artificii, aplicînd principala metodă a determinării valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă şi în baza preţului efectiv plătit, conform prevederilor art. 10 al. al. (l) lit. a) şi (2) al Legii nr. 1380 din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal. La declaraţia vamală menţionată a anexat actele de însoţire a mărfurilor. Organul vamal, însă, prin intermediul actului de inspecţie din 15 noiembrie a majorat valoarea în vamă, aplicînd prevederile art. 17 a Legii cu privire la tariful vamal, adică metoda de rezervă, fapt ce a dus la achitarea suplimentară a sumei de 62 500 lei.
Consideră reclamantul că a respectat întru totul exigenţele impuse de legislaţia în vigoare referitor la modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova, prezentând toate documentele necesare şi cele solicitate ulterior, prevăzute în p. 13 din Regulamentul cu privire la modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 600 din 14 mai 2002, astfel colaboratorii vamali, în mod neîntemeiat au dispus încasarea suplimentară a plăţilor vamale prin aplicarea metodei de rezervă. La 28 noiembrie 2012 reclamantul a depus cerere prealabilă, prin care a contestat decizia Biroului Vamal Briceni privind majorarea valorii mărfii în vamă şi actul de inspecţie din 15 noiembrie 2012, solicitînd restituirea sumei achitate suplimentar, însă prin răspunsul nr.28/11-15822 din 19 decembrie 2012, cererea prealabilă a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cere reclamantul, anularea deciziei Biroului Vamal Briceni din 15 noiembrie 2012 privind majorarea valorii în vamă a mărfurilor prezentate de SC „Sanic-Tel” SRL şi actului de inspecţie din 15 noiembrie 2012, obligarea Serviciului Vamal Chişinău să restituie suma de 62 500 lei achitată ca rezultat al majorării ilegale a valorii în vamă a mărfurilor. Prin hotărârea Judecătoriei Briceni din 14 noiembrie 2013 acţiunea a fost admisă. S-au anulat decizia Biroului Vamal Briceni din 15 noiembrie 2012 privind majorarea valorii în vamă a mărfurilor prezentate de SC „Sanic-Tel” SRL în sumă de 62 500 lei şi actul de inspecţie din 15 noiembrie 2012. A fost obligat Serviciul Vamal al Republicii Moldova de a restitui SC „Sanic-Tel” SRL suma de 62 500 lei.
Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 30 octombrie 2014 a fost admis apelul declarat de către Biroul Vamal Briceni, s-a casat hotărârea Judecătoriei Briceni din 14 noiembrie 2013, fiind emisă o nouă hotărâre de admitere a acţiunii. S-a anulat actul de inspecţie din 15 noiembrie 2012 şi decizia Biroului Vamal Briceni din 15 noiembrie 2012. A fost obligat Biroul Vamal Briceni de a restitui SC „Sanic-Tel” SRL suma de 62 500 lei achitaţi în excedent. La 29 decembrie 2014, în termenul prevăzut de lege, Biroul Vamal Briceni a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii. Recurentul în motivarea recursului a indicat că, concluziile instanţei de apel, expuse în hotărîre, sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii şi la emiterea hotărîrii a fost aplicată greşit legea materială.
Menţionează că intimatul nu a prezentat în original sau autentificate toate actele necesare pentru determinarea valorii mărfurilor în vamă prin metoda nr.1, inclusiv şi documentele comerciale (acte oficiale ce conţin informaţia despre costul mărfurilor deplasate (specificarea lor), price list, certificate sau declaraţii de conformitate, certificate de origine a mărfii şi declaraţia ţării de export.
La fel, indică că mărimea cheltuielilor de transport indicată în declaraţia vamală nu coincide cu suma achitată în baza dispoziţiei de plată nr.5 din 12 noiembrie 2012. Susţine că în urma analizei informaţiei deţinute de Serviciul Vamal pe perioade anterioare, au fost constatate un şir de declaraţii vamale, în baza cărora s-au importat mărfuri similare cu un preţ mai major pentru un kilogram, din care considerente s-a propus modificarea metodei de determinare a valorii în vamă a mărfii din metoda I în metoda VI, fiind majorată valoarea în vamă pînă la 36 lei pentru un kilogram de marfă importată de intimat. Judecînd recursul declarat de către Biroul Vamal Briceni împotriva deciziei date în apel, în limitele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel, din următoarele considerente.
2 În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Conform art. 5 alin. (2) al Legii nr.1380 din 20 noiembrie 1997 privind tariful vamal, în redacţia la data emiterii actului administrativ contestat, modul şi condiţiile de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse şi scoase de pe teritoriul vamal, precum şi forma declaraţiei se stabilesc de către Guvern în conformitate cu legislaţia şi cu acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte. Potrivit acordului de la Marrakesh privind constituirea Organizaţiei Mondiale a Comerţului, la care Republica Moldova a aderat prin Protocolul din 08 mai 2001, ratificat prin Legea nr. 218 din 01 iunie 2001, taxele vamale se evaluează la valoarea reală care este valoarea de tranzacţie.
Prin derogare de la această regulă, dreptul autorităţii vamale de a stabili, printr-o echivalenţă verificabilă, o altă valoare vamală este recunoscută numai în cazul imposibilităţii de determinare a valorii reale şi în situaţia unor dubii rezonabile privind veridicitatea valorii declarate de importator. Conform art. art.6 al.(1), 7 al.(1), 8 al. (3), 10 alin. (1) şi (2) ale Legii nr.1380 din 20 noiembrie 1997 privind tariful vamal, la trecerea mărfii peste frontiera vamală, declarantul anunţă valoarea în vamă a acesteia autorităţii vamale. Valoarea în vamă a mărfii anunţată de declarant şi datele suplimentare referitoare la ea trebuie să fie veridice şi confirmate prin acte.
În cazul în care nu există date ce ar confirma corectitudinea determinării valorii în vamă a mărfii anunţate sau în cazul în care există temei de a considera că datele prezentate de declarant (importator) nu sînt veridice (inclusiv sînt sub nivelul valorii lor de producţie) şi/sau nu sînt suficiente, autoritatea vamală este în drept să determine de sine stătător valoarea în vamă a mărfii, aplicînd consecutiv una din cele 6 metode prevăzute de prezenta lege. Valoarea în vamă a mărfii introduse pe teritoriul vamal se determină în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau de plătit, în baza valorii tranzacţiei cu marfă identică, în baza valorii tranzacţiei cu marfă similară, în baza costului unitar al mărfii, în baza valorii calculate a mărfii, prin metoda de rezervă.
Principala metodă dintre cele specificate la alin.(1) este metoda determinării valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă. În cazul în care metoda principală nu poate fi aplicată, se folosesc alte metode. Fiecare din metodele succesive se aplică doar în cazul în care valoarea în vamă a mărfii nu poate fi determinată prin metoda precedentă. Metodele prevăzute la lit.d) şi e) pot fi aplicate în orice consecutivitate, la dorinţa declarantului.
Potrivit p. 13 din Regulamentul cu privire la modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 600 din 14 mai 2002, în redacţia la data emiterii actului administrativ contestat, pentru confirmarea veridicităţii datelor privind valoarea în vamă anunţată şi a datelor suplimentare referitoare la ea, declarantul este obligat să prezinte la cererea autorităţii vamale următoarele documente: documentele de constituire ale persoanei care introduce mărfurile în teritoriul Republicii Moldova; contractul comercial încheiat cu vînzătorul produselor respective şi acordurile adiţionale la el, precum şi corespondenţa comercială purtată cu acesta în vederea încheierii şi derulării contractului; documentele de transport; contractul de asigurare a mărfurilor şi poliţa de asigurare, după caz; factura de trăsură sau calculul oficial autentificat al 3 cheltuielilor de transport; declaraţia vamală a ţării de expediere (dacă aceasta există); listele de ambalaj; licenţa pentru mărfurile introduse, importul cărora este admis în baza licenţelor stabilite; certificatul de origine al mărfurilor; certificatul de calitate, conformitate etc. Punctul 14 din Regulamentul menţionat,
prevede că în cazul în care pentru confirmarea valorii în vamă anunţate documentele menţionate în pct.13 al prezentului Regulament nu sînt suficiente, declarantul este obligat să prezinte, la cererea organului vamal, informaţiile suplimentare necesare.
Pentru a acumula informaţii suplimentare organul vamal este în drept să solicite declarantului următoarele documente: contractele cu terţe persoane referitoare la tranzacţie; facturile pentru decontări către persoane terţe în beneficiul vînzătorului; facturile pentru serviciile de comision şi broker, referitoare la tranzacţia cu marfa evaluată; documentele contabile; acordurile privind licenţa sau dreptul de autor; licenţele de export (import); recipisele de depozit; comenzile de livrare; cataloagele, specificările, ofertele de preţ (listele de preţuri) ale firmelor producătoare; calculul firmei producătoare pentru preţul de cost al mărfurilor evaluate (dacă firma este de acord să o prezinte cumpărătorului); alte documente şi informaţii care sînt în măsură să dovedească realitatea valorii anunţate.
Din materialele pricinii s-a constatat că la 13 noiembrie 2012 intimatul SC „Sanic-Tel” SRL a depus la Biroul Vamal Briceni declaraţia vamală în detaliu nr. 2011I2000 privind importul mărfii - articole pentru focuri de artificii din Polonia, calculînd valoarea în vamă a mărfii importate conform metodei prevăzute de art.10 al. (1) lit. a) din Legea cu privire la tariful vamal - în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau de plătit.
Pentru confirmarea veridicităţii datelor privind valoarea în vamă a mărfii declarantul-recurent SC „Sanic-Tel” SRL a anexat următoarele documente: contractul de vînzare-cumpărare nr.12 din 12 aprilie 2011, factura comercială (invoice) 25/2012/3 şi 24/2012 din 23 octombrie 2012, dispoziţia de plată nr.2 din 25 octombrie 2012, scrisoarea de trăsură internaţională prevăzută de convenţie CM004770 din 08 noiembrie 2012, declaraţiile vamale a ţării de export nr.12300W0V0K din 08 noiembrie 2012, certificate de conformitate, price list, backing list, contractul de prestare a serviciilor de transport, calculaţia cheltuielilor de transport, dispoziţia de plată pentru achitarea serviciilor de transport, licenţa pentru importul articolelor pirotehnice, autorizaţia de funcţionare nr.514 din 29 iunie 2012 pentru depozit, paşapoartele tehnice a mijlocului de transport, permisul conducătorului internaţional de vehicul, contractul de prestare a serviciilor de broker, declaraţia vamală export China, certificatul de origine a mărfurilor (f.d.34-69).
Biroul Vamal Briceni, însă, examinînd setul de documente prezentat, a concluzionat că declarantul nu a respectat prevederile art. 13, 14, 15 a Hotărârii Guvernului RM nr.600 din 14 mai 2002 pentru confirmarea datelor cu privire la valoarea în vamă şi, aplicînd metoda 6 de determinare a valorii în vamă (metoda de rezervă) a majorat-o, fiind calculate adăugător plăţi vamale în mărime de 62 500 lei cu întocmirea actului de inspecţie din 15 noiembrie 2012, menţionînd că în pagina documentelor anexate incorect s-a indicat documentul electronic, corect 205020102/2/000866 din 09 noiembrie 2012. Conform menţiunilor biroului vamal din DVV-1 a Dv 2011I2000 se propune aplicarea metodei 6 de determinare a valorii în vamă în baza informaţiei statistice la preţul de 36 lei pentru 1 kg (f.d.17).
4 Recurentul Biroul Vamal Briceni şi-a motivat decizia de majorare a valorii în vamă prin faptul că setul de documente nu confirmă pe deplin veridicitatea privind valoarea în vamă declarată şi anume certificatul de origine a mărfii nu corespunde formularului tipizat, nefiind aplicate semnături şi ştampile umede; nu a fost anexat price list iar în oferta făcută de vînzător nu s-au indicat posibilele reduceri făcute de vînzător, nu a fost prezentată declaraţia de export din ţara în care a fost produsă marfa şi cheltuielile pentru depozitarea mărfii, cheltuielile de transport nu corespund cheltuielilor suportate.
În conformitate cu preambulul Acordului referitor la aplicarea art.VII din Acordul General pentru Tarife (GAAT), la care Republica Moldova este parte, în cazul în care valoarea în vamă nu poate fi determinată conform metodei 1, trebuie să se recurgă la procesul de consultaţii dintre autoritatea vamală şi importator cu scopul de a determina baza valorii în vamă. În procesul de consultaţii părţile trebuie să se schimbe reciproc cu informaţia de care dispun, pentru a determina pivotul, elementul esenţial de determinare a valorii în vamă a mărfurilor.
În atare circumstanţe de fapt şi de drept, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că declarantul SC „Sanic-Tel” SRL a prezentat toate actele justificative, care confirmă date reale şi veridice despre preţul tranzacţiei, greutatea reală, valoarea în vamă a mărfii, valoare ce urmează a fi stabilită doar în baza metodei nr.1 În acelaşi timp, datele indicate în declaraţia iniţială coincid cu valoarea mărfii stipulată în actele de însoţire şi anume facturile comerciale, care sunt parte integrantă a contractului de vînzare-cumpărare încheiat între SC „Sanic-Tel” SRL şi agentul economic MAXEM Mariusz Maksimiuk din Polonia. Actul principal ce atestă costul mărfurilor este factura, ce reprezintă o operaţiune esenţială în tranzacţiile internaţionale, iar factura comercială numită în comerţul exterior „factura externă” reprezintă documentul cel mai important în operaţiunea de comerţ exterior.
Factura externă este un înscris întocmit de exportator, prin care se arată condiţiile în care are loc vînzarea de bunuri şi servicii. Ea cuprinde în detaliu mărfurile comercializate şi condiţiile de comercializare aferente acestora. Factura comercială rezumă toate condiţiile esenţiale ale unei afaceri încheiate şi anume: clauze privind partenerii, obiectul, preţul, astfel încît din conţinutul ei rezultă în mod clar drepturile şi obligaţiile părţilor.
Astfel, în condiţiile în care, la contractul de vînzare-cumpărare a mărfii a fost anexată factura comercială (invoice) în care au fost indicate toate caracteristicile mărfii cumpărate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră eronate argumentele recurentului privind lipsa informaţiei despre preţul mărfii importate şi neîntemeiat s-a dispus întocmirea actului de inspecţie din 15 noiembrie 2012. Nu poate fi reţinut argumentul recurentului referitor la faptul că organul vamal a fost în imposibilitatea de a aplica metoda 1 de determinare a valorii în vamă, deoarece materialele pricinii certifică cu certitudine faptul că intimatul a prezentat organului vamal toate actele necesare întru confirmarea corectitudinii valorii mărfii în baza tranzacţiei încheiate, inclusiv şi copia declaraţiei vamale a ţării de expediţie, care conţine toate datele necesare pentru verificarea valorii în vamă aplicată.
În circumstanţele relevate şi în contextul normelor de drept citate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră 5 justă concluzia instanţei de apel privind admiterea acţiunii şi anularea deciziei Biroului Vamal Briceni din 15 noiembrie 2012 privind majorarea valorii în vamă a mărfurilor şi actului de inspecţie din 15 noiembrie 2012 emis în baza declaraţiei vamale nr.2011I2000 din 13 noiembrie 2012, cu obligarea Biroului Vamal Briceni să restituie intimatului SC „Sanic-Tel” SRL drepturile de import achitate suplimentar în sumă de 62 500 lei. Or, actele administrative contestate sunt ilegale în fond, fiind emise contrar prevederilor legale, organul vamal fiind în drept de a determina de sine stătător valoarea în vamă a mărfii numai în cazul în care nu există date ce ar confirma corectitudinea determinării valorii în vamă a mărfii anunţate.
În plus, raportînd la actele cauzei, motivele invocate în cererea de recurs şi coraborînd temeiurile indicate cu prevederile art.432 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că argumentele aduse în susţinerea cererii de recurs nu îşi găsesc încadrare în prevederile legale. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul, că decizia instanţei de apel este legală şi întemeiată, corespunde circumstanţelor de fapt stabilite prin probele administrate şi raportate la legea materială, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine decizia instanţei de apel.
În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Biroul Vamal Briceni. Se menţine decizia Curţii de Apel Bălţi din 30 octombrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a societăţii comerciale „Sanic-Tel” societate cu răspundere limitată împotriva Serviciului Vamal al Republicii Moldova şi Biroului Vamal Briceni cu privire la contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Iurie Bejenaru Oleg Sternioală Valentina Clevadî 6