- Dosarul nr.
- 2r-219/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 25 martie 2015
- Părțile
- Chendighilean Valeriu vs Caraman Valeriu
- Pe scurt
- Termenul de declarare a apelului. Restituirea cererii de apel
2r-219/15 — Recuperarea prejudiciului material și moral
prima instanţă:T. Berdilă dosarul nr. 2r-219/15 instanţa de apel: Gh. Eni, V. Movilă, N. Bondarenco DECIZIE 25 martie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Caraman Valeriu reprezentat de avocatul Josu Liuba, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Chendighilean Valeriu împotriva lui Caraman Valeriu cu privire la repararea prejudiciului material și moral și încasarea cheltuielilro de judecată, împotriva încheierii Curţii de Apel Cahul din 27 ianuarie 2015, prin care a fost respinsă cererea lui Caraman Valeriu reprezentat de avocatul Josu Liuba cu privire la repunerea în termenul de declararea a apelului şi restituită lui Caraman Valeriu cererea de apel ca fiind depusă în afara termenului legal, c o n s t a t ă: La 27 iunie 2013, Chendighilean Valeriu a depus cerere de chemare în judecată împotruiva lui Caraman Valeriu cu privire la repararea prejudiciului material și moral și încasarea cheltuileilor de judecată.
În motivarea acţiunii a indicat că la 01 iulie 2012 în jurul orelor 20.30, Caraman Valeriu l-a agresat fizic și i-a cauzat leziuni corporale, fapt pentru care în baza procesului-verbal seria MAI 739337 din 11 iulie 2012, Caraman Valeriu, a fost sancționat în temeiul art. 78 alin. (3) al Codului contravențional cu amendă în mărime de 50 u.c. Susține că pentru a-și revindeca sănătate în urma leziunilor corporale cauzate a avut nevoie de un tratament staționar pe care la urmat în spitalul raional Cantemir în secția neurologie în perioada 01 iulie 2012 – 07 iulie 2012, suportînd cheltuieli în mărime de 994 lei, 60 lei și 57 lei. Iar, din cauza traumei cauzate de pîrît în regiunea capului, pînă în prezent suportă dureri cranio-cerebrale, i-a scăzut considerabil productivitatea muncii, iar la moment este în procces de examiare medicală din cauza urmărilor negative a traumei cranio- cerebrale comise de către prît.
Mai mult decît atît, în rezultatul acțiunilor lui Caraman Valeriu i-au fost fracturați 3 dinți, din care motiv a fost supus unui tratament prin protezare, pentru care a suportat cheltuieli în mărime de 6 238 lei. Solicită reclamatul reprarea prejudiciului material cauzat prin vătămarea integrității corporale și sănătății în mărime de 7349 lei, repararea prejudicului moral în mărime de 50 000 lei și încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Cantemir din 19 august 2013, acțiunea a fost admisă parțial fiind încasat de la Caraman Valeriu în beneficiul lui Ghendighilean Valeriu suma de 7 349 lei cu titlu de prejudiciu material, suma de 2 000 lei cu titlu de prejudiciu moral și suma de 280 lei cu titlu de cheltueili de judecată, în rest cerințele au fost repsinse ca neîntemeiate.
La 20 noiembrie 2014, Caraman Valeriu a declarat apel îmotriva hotărîrii primei instanțe solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărîri prin care acțiunea să fie respinsă integral ca neîntemeiată. În cadrul ședinței instanței de apel din 27 ianuarie 2014, reprezentantul apelantului Caraman Valeriu, avocatul Josu Liuba, a solicitat repunerea în termen a apelului. Prin încheierea Curții de Apel Cahul din 27 ianuarie 2015, a fost respinsă cererea avcatului Josu Liuba cu privire la repunerea în termen a apelului declarat de Caraman Valeriu şi restituită cererea de apel depusă de către Caraman Caleriu ca fiind depusă în afara termenului legal şi remise apelantului Caraman Valeriu cererea de apel cu toate documentele anexate.
La 12 februarie 2015, Caraman Valeriu a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii contestate, cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel cu dispunerea examinării apelului în fond. În motivarea recursului a indicat că despre examinarea cauzei în prima instanță a aflat la 07 noiembrie 2014, cînd a primit prin intermediul oficiului poștal încheierea executorului judecătoresc cu privire la intentarea și asigurarea documentului executoriu.
Astfel, s-a adresat în prima instanță și doar la 13 noiembrie 2014, a luat cunoștință de materialele cauzei și a primit copia hotărîrii primei instanțe din 19 august 2013. Susține că luînd cunoștință de materialele cauzei a depistat că cererea de chemare în judecată a fost depusă de către Chendighilean Valeriu cu încălcarea prevederilor art. 166 CPC, întrucît la dosar nu există probe autentificate, lipsește al doilea exemplar al cererii, iar în adresa sa nu i-a fost expediat pachetul de acte anexate și copia acțiunii. Mai afirmă că despre examinarea cauzei în prima instanță nu a cunoscut, iar instanța de apel eronat a concluzionat că prima instanță l-a înștiințat lega despre examinarea cauzei, deoarece el nu a recepționat și nu a semnat Avizul de recepție expediat de prima instanță.
În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Din materialele cauzei rezultă că copia încheierii instanței de apel din 27 ianuarie a fost expediată în adresa recurentului la 28 ianuarie 2015, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire anexată la materialele cauzei (f.d. 48), însă careva probe care ar atesta data recepţionării acesteia la dosar lipsesc. Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 12 februarie 2015, în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile invocate în recurs Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. La caz se constată că prin încheierea din 27 ianuarie 2015, Curtea de Apel Cahul a dispus respingerea cererii avocatului Josu Liuba cu privire la repunerea în termen a cererii de apel depuse de Caraman Valeriu și restituirea cererea de apel apelantului ca fiind depusă în afara termenului legal.
La adoptarea acestei soluţii, instanţa de apel şi-a fundamentat concluziile pe dispoziţiile art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, care statuează că instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. Instanţa de recurs reţine că concluzia instanţei de apel cu privire la depunerea apelului de către Caraman Valeriu în afara termenului legal este justificată. Astfel, în conformitate cu art. 362 alin. (1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.
După cum denotă actele dosarului, dispozitivul hotărârii Judecătoriei prin care a fosta admisă fost acţiunea înaintată de Chendighilean Valeriu și încasat de la Caraman Valeriu prejudiciul material în mărime de 7 349 lei, prejudiciul moral în mărime de 200 lei și cheltuielile de judecată în mărime de 200 lei, iar în total suma de 9 349 lei, a fost emis şi pronunţat la 19 august 2013. Cu toate acestea, Caraman Valeriu, a depus cererea de apel împotriva acestei hotărâri numai la 20 noiembrie 2014, respectiv cu încălcarea esențială a termenului prevăzut de lege. În acest context, este de remarcat că instanţa de apel, prin prisma dispoziţiilor art. 116 CPC, care prevede că persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă, corect a respins cererea cu privire la repunerea apelului în termen.
Or, Caraman Valeriu nu a făcut, prin probe întemeiate, dovada imposibilităţii îndeplinirii actului procedural în interiorul termenului prevăzut de lege. În acest context sunt apreciate critic argumentele recurentului precum că dispozitivul hotărârii primei instanţe a fost pronunţată în lipsa sa și i-a devenit cunoscut de la executorul judecătoresc doar în luna noiembrie 2014, considerînd că cererea de apel a fost depusă cu respectarea termenului legal. Aceasta deoarece, în interpretarea corectă a prevederilor art. 362 alin. (1) CPC este de înţeles că termenul de declarare a apelului curge de la data pronunţării dispozitivului hotărârii şi nu de la data recepţionării acestui, indiferent de faptul dacă partea a fost sau nu prezentă la pronunţarea dispozitivului hotărîrii, iar alte excepții privitor la termenul de declarare a apelului legislația nu prevede.
Totodată, Colegiul consideră neîntemeiate și argumentele recurentului ce se referă la faptul că nu a cunoscut despre examinarea cauzei în prima instanță, întrucît materialele cauzei conțin Avizul de recepție CN07 din 04 iulie 2013, prin care la domiciliul lui Caraman Valeriu în satul Vișiniovca raionul Cantemir a fost expediată înștiințarea despre examinarea cauzei în prima instanță pentru data de 29 iulie 2013 (f.d. 15). Aici este important de menționat că deși conform Avizului menționat, citația a fost recepționată la data de 09 iulie 2013, iar în rubrica ce se completează de destinatar la numele destinatarului a fost efectuată mențiunea - Caraman, Caraman Valeriu în ședința de judecată nu s-a prezentat și nu a comunicat instanței motivele neprezentării.
În această ordine de idei sunt declarative și argumentele invocate în recurs precum că Avizul de recepție nu conține semnătura lui Caraman Valeriu, deoarece, recepționarea și semnarea Avizului de recepție de o altă persoană decît Caraman Valeriu nu denotă faptul că ultimul nu a fost înștiințat legal despre examinarea cauzei în prima instanță și nu justifică omiterea termenului de depunere a cererii de apel. Or, prin prisma prevederilor art. 105 al. (5) CPC, care indică că persoana, membru adult al familiei care locuiește împreună cu destinatarul care și-a dat acordul să primească înștiințarea și a primit-o, este obligată să o înmîneze destinatarului cît mai curînd posibil, persoana care a dat acordul la recepționarea înștiințării expediate lui Caraman Valeriu era obligat să o înmîneze destinatarului cît mai curînd posibil.
Faţă de cele ce preced şi având în vedere faptul că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar criticele invocate de către recurent sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de către Caraman Valeriu reprezentat de avocatul Josu Liuba. Se menţine încheierea Curţii de Apel Cahul din 27 ianuarie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Chendighilean Valeriu împotriva lui Caraman Valeriu cu privire la repararea prejudiciului material și moral și încasarea cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva