- Dosarul nr.
- 2ra-3033/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 8 octombrie 2014
- Părțile
- Cantemir Vasile vs Certan Vasile
- Pe scurt
- Temeiurile declararii recursului
2ra-3033/14 — Repararea prejudiciului material
Dosarul nr. 2ra-3033/14 prima instanţă - G.Moscaliuc instanţa de apel - D.Manole, N.Traciuc, E.Fistican, ÎNCHEIERE 08 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Cantemir Vasile, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Cantemir Vasile împotriva lui Certan Vasile cu privire la repararea prejudiciului material, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 06 mai 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Certan Vasile, casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 05 decembrie 2013 şi emisă o nouă hotărîre, prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă ; La 13 septembrie 2013 Cantemir Vasile, s-a adresat în instanţa de judecată cu acţiune împotriva lui Certan Vasile în care a solicitat încasarea prejudiciului material în mărime de 26230 lei şi a cheltuielilor de judecată. În motivarea pretenţiilor înaintate Cantemir Vasile a reiterat, că la 12 august 2013 aproximativ ora 2200 în curtea casei de pe str. Alba Iulia 188/2 a fost agresat de către Certan Vasile, fiind lovit cu pumnii în abdomen, peste faţă şi în urma acestor agresiuni, i-au fost cauzate leziuni corporale constate prin raportul de constatare medico-legală nr.4125 din 14 august 2013 şi prin certificatul medical.
Menţionează că, pe numele lui Certan Vasile de către Inspectoratul de Poliţie Buiucani mun. Chişinău a fost întocmit un proces verbal cu privire la contravenţie, fapt ce confirma culpa ultimului. Invocă că, pentru restabilirea stării de sănătate a urmat un tratament medical în urma căruia a suportat cheltuieli în mărime de 320 lei şi cheltuieli pentru tratamentul dentar în mărime de 25910 lei. 1 Prin hotărîrea judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 05 decembrie 2013 s-a admis acţiunea înaintată de Cantemir Vasile. S-a încasat din contul lui Certan Vasile în beneficiul lui Cantemir Vasile cheltuielile pentru tratamentul medical în sumă de 26230 lei şi cheltuieli de judecată în mărime de 1500 lei.
S-a încasat din contul lui Certan Vasile în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 786,90 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 06 mai 2014, a fost admis apelul declarat de către Certan Vasile, casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 05 decembrie 2013 şi emisă o nouă hotărîre, prin care s-a respins acţiunea lui Cantemir Vasile. La 11 august 2014, Cantemir Vasile a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei, şi menţinerea hotărîrii judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 05 decembrie 2014. Recurentul Cantemir Vasile, în motivarea recursului a menţionat că, la examinarea cauzei, instanţa de apel a apreciat eronat şi arbitrar probele administrate de către instanţa de fond.
Soluţia instanţei de apel este lipsită de un fundament juridic şi adoptată cu încălcarea normelor de drept material. Certificatul medical prezentat ca probă în şedinţa de judecată eliberat de către medicul de gardă este unul veridic, acesta nefiind contestat de către nici un participant la proces. Prin referinţa depusă la 07 octombrie 2014 Certan Vasile a reiterat că, argumentele menţionate de către recurent în cererea de recurs sunt antologice cu cele invocate în instanţa de apel. Argumente care au fost examinate şi apreciate obiectiv de către instanţa de apel. Susţine că Cantemir Vasile nu a menţionat şi nu a argumentat care normă de drept material a fost încălcată de către instanţa de apel şi care drepturi i-au fost lezate.
A pledat pentru inadmisibilitatea recursului. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de Procedură Civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de Procedură Civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). 2 Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Cantemir Vasile, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cuprinde şi condiţiile în care poate fi atacată o hotărîre a unor instanţe de fond (Guerin versus Franţa).
Totodată, acest drept nu este absolut, iar marja de apreciere aparţine statului. Cu referire la caz, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că dreptul recurenţilor de acces la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu este afectat. Astfel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Cantemir Vasile ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 Cod de Procedură Civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Cantemir Vasile se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 3