3ra-412/15 — Contestarea actului administrativ

dosarul nr. 3ra-412/15 prima instanţă - M. Avornic instanţa de apel - N. Cernat, A. Pahopol, A. Gavrilița ÎNCHEIERE 25 martie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Iurie Lupolov, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Iurie Lupolov împotriva Inspectoratului General al Poliției a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 18 decembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Iurie Lupolov și menținută hotărîrea Judecătoriei Centru municipiul Chișinău din 28 ianuarie 2014. c o n s t a t ă La 02 septembrie 2013, Iurie Lupolov a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General al Poliției a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii, Iurie Lupolov a indicat că în baza ordinului Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne nr. 346 ef din 23 august 2013, a fost sancţionat disciplinar cu concediere din poliţie în baza art. 47 al. (1) lit. k) q) Legii cu privire la activitatea poliției și statutul polițistului. Totodată a menționat că până la emiterea ordinului de concediere, a activat în funcţia de şef de sector al sectorului de poliţie nr. 1 al Inspectoratului de Poliţie Centru, Direcţia de Poliţie municipiul Chişinău al Inspectoratului General al Poliţiei a Ministerului Afacerilor Interne, având gradul de locotenent-colonel de poliţie. Consideră ordinul de concediere ilegal din următoarele considerente.

Susţine că drept temei de concediere a fost invocată încălcarea prevederilor 1 art. 26 alin. (1) lit. a), b), d), l) şi m) și art. 28 al. (1) lit. g) și h) ale Legii cu privire la activitatea poliției și statutul polițistului și anume faptul că a încălcat prevederile legii și anume faptul că pe parcursul funcţiei deţinute de şef de sector al sectorului de poliţie nr. 1 al Inspectoratului de Poliţie Centru, Direcţia de Poliţie municipiul Chişinău, a avut un comportament nedemn, nu a fost imparţial, a dat dovadă de lipsă de respect, încălcînd drepturile şi libertăţile persoanei, nu s-a prezentat în faţa persoanei la care s-a adresat, a dat indicaţii ilegale subalternului, a solicitat, pretins şi primit bunuri, mijloace financiare şi alte favoruri necuvenite de la cetăţeni, compromiţând prestigiul autorităţii din care activa.

La fel, susține că îi este imputată şi nerespectarea prevederilor art. 28 alin. (1) lit. g) şi h) din Legea cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului, care interzic poliţistului să abuzeze de calitatea oficială, să compromită, prin activitatea sa privată ori publică, prestigiul funcţiei sau al autorităţii din care face parte şi să solicite sau să accepte cadouri, servicii, favoruri, invitaţii sau orice alt avantaj, destinate personal acestuia sau familiei sale. Menționează că, la finalizarea anchetei de serviciu, nu i-au fost prezentate materialele anchetei respective, astfel fiind încălcate prevederile art. 55 din Legea cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului.

Susţine că, prin ordonanţa Procurorului în Procuratura anticorupţie din 31 iulie 2013, a fost scos de sub urmărire penală, din lipsa faptului infracţiunii, iar motivul concedierii sale din poliţie bazat pe pretinderea, acceptarea şi primirea de bunuri, mijloace financiare cadouri, servicii, favoruri, invitaţii sau orice alt avantaj, destinate personal sau familiei sale este neîntemeiat. Consideră că, nu a comis acte de corupţie sau de influență asupra persoanelor, astfel ordinul Inspectoratului General al Poliţiei a Ministerului Afacerilor Interne nr. 346 ef din 23 august 2013 privind concedierea sa din funcție fiind ilegal.

Iurie Lupolov solicită, anularea ordinului Inspectoratului General al Poliţiei a Ministerului Afacerilor Interne nr. 346 ef, din 23 august 2013, restabilirea în funcţia deţinută anterior de şef de sector al sectorului de poliţie nr. 1 al Inspectoratului de Poliţie Centru, Direcţia de Poliţie municipiul Chişinău, încasarea salariului pentru absența forțată de la lucru şi a suplimentelor pentru perioada absenţei forţate de la lucru, repararea prejudiciului moral în mărime de trei salarii minime şi a cheltuielilor de asistenţă juridică. Prin hotărârea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 28 ianuarie 2014, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată (f.d. 133-139). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 aprilie 2014, a fost respins apelul declarat de Iurie Lupolov și menținută hotărîrea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 28 ianuarie 2014 (f.d.

169-174). Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 20 august 2014, a fost admis recursul declarat de Iurie Lupolov, casată decizia Curții de Apel Chișinău din 03 aprilie 2014 și restituită cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată (f.d. 204-209). 2 Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 18 decembrie 2014, a fost respins apelul declarat de Iurie Lupolov și menținută hotărîrea Judecătoriei Centru municipiul Chișinău din 28 ianuarie 2014 (f.d. 248-253). La 20 ianuarie 2015, Iurie Lupolov a declarat recurs împotriva decizia instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 18 decembrie 2014, a hotărîrii Judecătoriei Centru municipiul Chișinău din 28 ianuarie 2014 și emiterea unei noi hotărîri, prin care acțiunea să fie admisă.

Recurentul Iurie Lupolov, în motivarea recursului a menționat că decizia instanței de apel este emisă cu încălcarea normelor de drept procedural și întemeiată pe aprecierea arbitrară a probelor, fapt ce a dus la soluționarea greșită a pricinii. La fel a menționat că partea motivată a deciziei instanței de apel reflectă doar poziția reprezentantului intimatului, fără a fi luat în calcul cumulul înscrisurilor anexate la materialele cauzei și constatările instanței de recurs expuse în decizia din 20 august 2014. Astfel, a invocat faptul că prin cererea din 12 decembrie 2014, și-a concretizat temeiurile apelului, referindu-se nu doar la imposibilitatea reținerii, în calitate de probe a declarațiilor martorilor Natalia Oprea și Ion Prepelița, care nu au fost audiați în proces, dar și la pertinența acestor probe, punînd în evidență anumite contradicții în declarațiilor martorilor, care în mod evident pun la îndoială veridicitatea acestora.

Contrar prevederilor legale procedurale, instanța de apel nu a dat nici o apreciere argumentelor invocate în cererea de apel concretizată și nu a motivat în nici un fel respingerea acestora. Or, omiterea instanței de apel de a da un răspuns explicit la aceste argumente, constituie o încălcare a art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, fapt ce servește drept temei de casare a hotărîrilor contestate. La fel, menționează că instanța de apel nu a ținut cont de constatările expuse în decizia Curții Supreme de Justiție din 20 august 2014, iar rejudecînd cauza, instanța de apel urma să se expună asupra tuturor temeiurilor invocate în apel, în privința circumstanțelor și raporturilor juridice stabilite în hotărîrea primei instanțe, fiind obligată să țină cont și de constatările instanței de recurs.

Indică de asemenea, că în calitate de argument reținut de prima instanță în vederea respingerii acțiunii a fost invocat faptul că prin materialele anchetei de serviciu a fost stabilit comportamentul său neadecvat și agresiv față de Natalia Oprea și Nina Sitișco în timpul exercitării atribuțiilor sale de serviciu. Instanța de apel a menținut soluția primei instanțe fără a face referire la probe concrete în baza cărora instanța își întemeiază decizia sa, precum și legătura cauzală dintre acțiunile sale și temeiul factologic al ordinului contestat. Instanța de apel însă, neglijînd concluziile instanței ierarhic superioare, fără a administra noi probe și fără a audia cet. Natalia Oprea, Romeo Oprea, Nina Sitișco, Ruslan Medvedenco și Ion Prepelița, în mod arbitrar a conchis asupra legalității actului contestat și a menținut hotărîrea de respingere a acțiunii emisă de Judecătoria centru municipiul Chișinău.

Or, netemeinicia hotărîrii respective a fost deja constatată prin 3 decizia Curții Supreme de Justiție din 20 august 2014. Din aceste motive, consideră că instanța de apel nu putea să mențină ca fiind legală soluția primei instanțe, în condițiile în care, intimatul nu și-a exercitat sarcina probațiunii și nu a administrat la materialele cauzei probe admisibile, pertinente și utile, care să confirme legalitatea actului administrativ contestat.

De asemenea, menționează că la materialele cauzei nu au fost administrate probe sau înscrisuri ce ar demonstra faptul că intimatul i-ar fi adus la cunoștință despre plîngerile depuse în adresa Ministerului Afacerilor interne privind pretinsele acțiuni ilegale și despre faptul că în baza acestor plîngeri a fost inițiată o anchetă internă de serviciu și despre esența încălcărilor imputate, nu au fost administrate probe ce ar demonstra că i s-au solicitat explicații în legătură cu ancheta de serviciu desfășurată de angajator, precum și despre faptul finalizării anchetei de serviciu și despre posibilitatea de a lua cunoștință cu materialele anchetei de serviciu. Astfel, invocă faptul că nu a fost informat și nu a cunoscut despre faptul că în privința sa a fost inițiată o procedură disciplinară și nici nu i s-au solicitat explicații în legătură cu acest fapt.

Intimatul Inspectoratul General al Poliției, prin referința depusă a solicitat de a considera inadmisibil recursul declarat de Iurie Lupolov. De asemenea consideră că instanța de apel corect a considerat că nu sunt justificate argumentele lui Iurie Lupolov privind dezacordul cu ordinul de eliberare din funcție, precum că îi sunt imputate acțiuni pe care acesta nu le-a comis și toate acțiunile ilegale poartă un caracter declarativ, deoarece atît acțiunile ilegale, cît și comportamentul neadecvat admis de către recurent au fost confirmate de plîngerile lui Veaceslav Galoi, Natalia Oprea și Romeo Oprea.

În ceea ce privește referirea recurentului la faptul că nu a cunoscut despre finalizarea anchetei de serviciu, potrivit art. 55 al Legii cu privire la activitatea poliției și statutul polițistului nr, 320 din 27 decembrie 2012, persoana în privința căreia se desfășoară ancheta de serviciu, are dreptul să cunoască integral materialele anchetei de serviciu, ceea ce înseamnă că întru valorificarea acestui drept, recurentul urma să solicite fie verbal, fie printr-o cerere scrisă, luarea de cunoștință cu materialele anchetei, ceea ce de fapt recurentul nu a întreprins, or legea menționată nu obligă persoana care desfășoară ancheta de serviciu, din oficiu, să-i aducă la cunoștință materialele anchetei de serviciu.

La fel, consideră întemeiate concluziile instanței de apel precum că deși prin ordonanța Procuraturii Anticorupție din 20 noiembrie 2013, Iurie Lupolov a fost scos de sub urmărire penală pe faptul pretinderii sau primirii mijloacelor bănești de către ultimul, cu clasarea cauzei penale, instanța de apel a reținut că prin materialele anchetei de serviciu a fost demonstrată încălcarea de către Iurie Lupolov a statutului disciplinar al polițistului, manifestate prin admiterea unui comportament neadecvat și agresiv la 25 mai 2013 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de Natalia Oprea, care își desfășura activitatea de întreprinzător, bruscînd taraba cu marfa expusă spre comercializare, acțiune însoțită de insultări, limbaj vulgar și comportament brutal.

Totodată, indică că nu poate fi reținut argumentul recurentului precum că odată cu emiterea ordonanței privind încetarea procesului penale, nu mai poartă nici o vină și 4 pretind4e a lua în considerație acest fapt la anularea ordinului de sancționare disciplinară cu concediere, deoarece drept temei de concediere, angajatorul a invocat art. 47 al. (1) lit. k) al Legii cu privire la activitatea poliției și statutul polițistului, care prevede că încetarea serviciului în Poliție, precum și a contractului individual de muncă al polițistului, poate avea loc pentru încălcarea sistematică a disciplinei de serviciu sau pentru comiterea unei încălcări grave, or pentru speța invocată de recurent relevanță avea să constituie invocarea de către angajator a art. 47 al.

(1) lit. n), care prevede că încetarea serviciului în poliție poate avea loc în legătură cu condamnarea în baza sentinței judecătorești definitive, ceea ce de fapt nu a fost invocat în ordinul contestat. În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei instanței de apel din 18 decembrie 2014, a fost recepționată de către Iurie Lupolov la data de 12 ianuarie 2015, fapt confirmat prin recipisa anexată la actele pricinii (f.d. 255), astfel recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Iurie Lupolov, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. 5 Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cuprinde şi condiţiile în care poate fi atacată o hotărîre a unor instanţe de fond (Guerin versus Franţa).

Totodată, acest drept nu este absolut, iar marja de apreciere aparţine statului. Cu referire la caz, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că dreptul recurentului de acces la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu este afectat. Astfel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Iurie Lupolov ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie dispune: Recursul declarat de către Iurie Lupolov se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari 6