3ra-1475/15 — Anularea ordinului de sancţionare disciplinară

Dosarul nr. 3ra-1475/15 prima instanţă - A. Gafton, instanţa de apel –A. Panov, M. Moraru, A. Minciuna, ÎNCHEIERE 28 octombrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Slivciuc Iurii, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Slivciuc Iurii împotriva Inspectoratul General al Poliţie al Ministerului Afacerilor Interne privind anularea parţială a actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de Inspectoratul General al Poliţie al Ministerului Afacerilor Interne, şi casată hotărîrea judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 12 februarie 2015 şi emisă o nouă hotărîre de respingere a pretenţiilor, c o n s t a t ă ; La 30 aprilie 2014, Slivciuc Iurii s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere de chemare în judecată în ordinea contenciosului administrativ împotriva Inspectoratului General de Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne prin care a solicitat anularea parţială a ordinului nr. 179 ef din 28 martie 2014 şi anume punctul nr. 2 cu privire la sancţionare disciplinară emis de Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne în privinţa locotenent-colonel de poliţie Slivciuc Iurii. În motivarea cererii de chemare în judecată a indicat că, 13 martie 2013 în baza contractul individual de muncă nr. 10 a fost angajat pe un termen de 5 ani în calitate de şef de Direcţie Managment Operaţional al Inspectoratului Naţional de Investigaţii al Inspectoratului General al Poliţiei.

Indică că prin ordinul Inspectoratului General al Poliţiei nr. 179 ef din 28 martie 2014, a fost a fost sancţionat disciplinar cu mustrare pentru încălcarea prevederilor art. 26 alin. (1) lit. c), d) şi e) Legii nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului, pct.6 lit. g) al Codului de etică şi deontologie al poliţistului, aprobat prin hotărîrea Guvernului nr.481 din 10 mai 2006, pct.8 subpct.2),3),4) şi 5) al Statutului disciplinar al poliţistului, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.502 din 09 iulie 2013, pct.28 al Regulamentului-tip 1 privind acţiunile efectivului subdiviziunilor afacerilor interne în scopul apărării în cauza de atac asupra sediilor şi teritoriilor adiacente aprobat prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr.222 din 15 iunie 2009, manifestată prin neexecutarea la timp şi întocmai a atribuţiilor conform funcţiei deţinute, lipsa de iniţiativă şi perseverenţă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nerespectarea ordinelor, dispoziţiilor şi indicaţiilor superiorilor, neelaborarea planurilor de apărare şi schemelor de amplasare a efectivului în caz de atac asupra sediului Inspectoratului Naţional de Investigaţii ai Inspectoratului General al Poliţiei.

Consideră că, sancţiunea disciplinară aplicată de către Inspectoratul General al Poliţiei este nefondată, lipsită de suport legal, rezultat din aprecierea subiectivă şi incompletă a legislaţiei în vigoare şi a probelor invocate, care au stat la baza emiterii acestuia.

În partea motivată a Ordinului care se referă la punctul 2 al acestuia se face referire la faptul că în cadrul Dispeceratului DMO a Inspectoratului Naţional de Investigaţii lipsesc planurile de acţiuni în situaţii excepţionale „Alarmă” şi „Atac asupra sediului”, iar schemele de legătură şi amplasare a efectivului n-au fost elaborate şi coordonate cu subdiviziunile de resort, fapt prin care au fost încălcate prevederile pct.28 al Regulamentului-tip privind acţiunile efectivului subdiviziunilor afacerilor interne în scopul apărării în caz de atac asupra sediilor şi teritoriilor adiacente, aprobat prin Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr.222 din 15 iunie 2009. Afirmă că din momentul semnării contractului individual de muncă şi pînă în luna martie 2014 nu a cunoscut despre existenţa Regulamentului aprobat prin Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr.222 din 15 iunie 2009.Regulamentul respectiv a parvenit în secretariatul Inspectoratului Naţional de Investigaţii al Inspectoratului General de Poliţie în luna martie 2014, fapt confirmat prin certificatul emis de secretariatul Inspectoratului Naţional de Investigaţii.

Consideră că în aceste condiţii nu-i poate fi imputată angajatului neexecutarea prevederilor unui Regulament care nu a fost adus la cunoştinţa acestuia de către angajator. Totodată în perioada de cînd a fost numit în funcţie a întreprins măsuri in vederea monitorizării sarcinilor trasate prin ordinile, dispoziţiile, indicaţiile Inspectoratului General de Poliţie. Consideră că ordinul de sancţionare disciplinară este ilegal şi contravine normelor ce reglementează conduita poliţistului în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 12 februarie 2015 acţiunea înaintată de Slivciuc Iurii a fost admisă. S-a anulat punctul nr.2 din ordinul ordinului nr. 179 ef din 28 martie 2014 cu privire la sancţionare disciplinară-mustrare emis de Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne în privinţa locotenentului-colonel de poliţie, Slivciuc Iurii.

S-a încasat din contul Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne în beneficiul lui Slivciuc Iurii cheltuieli de asistenţă juridică în mărime de 4000 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2015, s-a admis apelul declarat de către Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne. 2 S-a casat integral hotărîrea judecătoriei Centru mun. Chişinău din 12 februarie 2015 şi s-a emis o nouă hotărîre prin care s-a respins ca neîntemeiată acţiunea înaintată de către Slivciuc Iurii. La 14 septembrie 2015, recurentul Slivciuc Iurii a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd casarea acesteia şi menţinerea hotărîrii judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 12 februarie 2015. În motivarea recursului recurentul a indicat că nu este de acord cu decizia instanţei de apel, la examinarea ei instanţa de apel nu a elucidat pe deplin toate circumstanţele cauzei şi a aplicat eronat normele de drept material. Indică că instanţa de apel a examinat apelul în circumstanţe neexaminate către instanţa de fond şi neinvocate de către părţi. Nu a arătat care probe din materialele dosarului care demonstrează faptul că Slivciuc Iurii a încălcat obligaţiunile de serviciu. A dat o apreciere arbitrară probelor prezentate de către recurent.

Consideră că soluţia emisă de instanţa de apel este bazată pe argumente declarative, fără a ţine cont de alegaţiile invocate de către Slivciuc Iurii şi anume faptul că în cadrul examinării cauzei în fond a dovedit că a executat obligaţiile pe care şi le-a asumat, iar Inspectoratul General al Poliţiei nu dispune de careva probe ce ar confirma că a fost informat despre necesitatea executării unor obligaţiuni, pentru neexecutarea cărora a fost sancţionat. Relatează că, instanţa de apel nu s-a expus asupra faptului că în ordinul de aplicare a sancţiunii disciplinare se face referire la încălcarea unui Regulament intern, prevederi care nu au o argumentare şi nici un suport probatoriu asupra vinovăţiei şi neexecutarea obligaţiilor de către angajat.

Recurentul şi-a întemeiat pretenţiile invocate în recurs prin prisma prevederilor art. 432, Cod de Procedură Civilă. Prin referinţa depusă la 15 octombrie 2015 Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne a indicat că recursul înaintat este vădit neîntemeiat. Indică că recurentul nu reflectă încălcări sau careva erori comise ce ar putea constituie temei de declarare a recursului. Nu conţine elemente de noutate ce se referă la încălcarea esenţială sau eronată a normelor de drept material şi procesual. Argumentele invocate au fost examinate şi apreciate în instanţa de apel. Afirmaţiile recurentului precum că i-au fost încălcate drepturile prevăzute de Codul muncii nu au tangenţă cu obiectul litigiului.

Consideră că argumentele invocate de recurent în cererea de recurs nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate deoarece acesta nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). 3 În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Potrivit scrisorii Curţii de Apel Chişinău (f.d.117), decizia motivată a fost expediată în adresa participanţilor la proces la 16 iunie 2015, iar data recepţionării acesteia nu este cunoscută, astfel se denotă că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi recursul declarat la 14 septembrie 2015, este depus în termen, potrivit prevederilor art.434 Cod de Procedură Civilă. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de Procedură Civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de Procedură Civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Tot odată, Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul 4 de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Argumentele invocate de către recurent poartă un caracter declarativ, se combat cu probele administrate şi nu au suport legal. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărîre legală, iar argumentele invocate de Slivciuc Iurii, în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 Cod de Procedură Civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Slivciuc Iurii, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari 5