- Dosarul nr.
- 2rc-261/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 25 martie 2015
- Părțile
- BC MoldovaAgroindbank SA vs SRL Orlact Grup şi SA Orlact
- Pe scurt
- Neîndeplinirea indicaţiilor instanţei
2rc-261/15 — Exercitarea dreptului de ipotecă
Prima instanță: Judecătoria Orhei Dosarul nr. 2rc-261/15 Judecător: V. Cupcea Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: N. Cernat, A. Pahopol, L. Bulgac DECIZIE 25 martie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ion Corolevschi Judecătorii: Dumitru Mardari, Ion Druță examinînd recursul declarat de SA „Orlact”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de BC „Moldova Agroindbank” SA împotriva SRL „Orlact Grup” şi SA „Orlact” cu privire la exercitarea dreptului la ipotecă, împotriva încheierii Curţii de Apel Chișinău din 24 februarie 2015, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de SRL „Orlact Grup” şi SA „Orlact”, c o n s t a t ă : La 04 septembrie 2013, BC „Moldova Agroindbank” SA s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Orlact Grup” şi SA „Orlact” cu privire la exercitarea dreptului la ipotecă.
Prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 18 aprilie 2014, acţiunea reclamantului a fost admisă integral (f.d. 207-211, 215-228 vol. I). La 13 mai 2014, SRL „Orlact Grup” şi SA „Orlact” au declarat apel nemotivat, prin care au solicitat admiterea apelului, casarea hotărîrii instanţei de fond (f.d. 214 vol. I). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 30 septembrie 2014, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de SRL „Orlact Grup” şi SA „Orlact”, s-a comunicat apelanţilor despre necesitatea prezentării cererii de apel motivate şi a dovezii de achitare a taxei de stat în mărime de 37 500 lei, fiindu-le acordat un termen pînă la 29 octombrie 2014. S-a comunicat părţilor că cauza se numește spre examinare pentru data de 11 noiembrie 2014 ora 11.00.
Totodată apelanţii au fost preîntîmpinați despre faptul că dacă neajunsurile constatate nu vor fi înlăturate în termenul stabilit de instanță, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu toate documentele anexate va fi restituită (f.d. 236-237 vol. I). Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 17 decembrie 2014, a fost respins recursul declarat de SA „Orlact” și a fost menținută încheierea Curţii de Apel Chişinău din 30 septembrie 2014 (f.d. 248-251 vol. I). În ședința instanței de apel din 24 februarie 2015, apelantul SA „Orlact” a solicitat acordarea unui termen suplimentar pentru a achita taxa de stat pentru depunerea cererii de apel. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 24 februarie 2015 (f.d.
11-14 vol. III): -S-a respins ca fiind lipsită de temei cererea înaintată de SA „Orlact” cu privire la acordarea unui termen suplimentar pentru achitarea taxei de stat; -S-a restituit apelanţilor SRL „Orlact Grup” şi SA „Orlact” cererea de apel pe motiv că nu au fost înlăturate în termen neajunsurile stabilite prin încheierea din 30.09.2014; -S-a remis apelanţilor cererea de apel cu toate documentele anexate. Nefiind de acord cu încheierea menționată, la 03 martie 2015, în termenul prevăzut de lege, SA „Orlact” în persoana administratorului Grosu Veaceslav a declarat recurs, solicitînd casarea încheierii contestate, acordarea unui termen suplimentar pentru achitarea taxei de stat pentru depunerea cererii de apel și restituirea pricinii spre examinare în instanța de apel.
În motivarea recursului a indicat că încheierea contestată este ilegală și neîntemeiată. Consideră recurentul că instanța de apel respingînd cererea cu privire la acordarea unui termen suplimentar pentru achitarea taxei de stat, l-a privat de accesul liber la justiție. De asemenea, a mai invocat recurentul că datorită situației materiale precare, se află în imposibilitate de a achita taxa de stat. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi respins cu menţinerea încheierii contestate, din următoarele considerente: În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, „Instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea”.
Conform art. 365 alin. (1) lit. d) CPC, „în cererea de apel se indică motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul”. Conform art. 365 alin. (4) CPC, „La cererea de apel se anexează dovada de plată a taxei de stat dacă apelul se impune cu taxă”. Conform art. 368 alin. (1) CPC, „Dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art.364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor”. Studiind cererea de apel depusă de SRL „Orlact Grup” şi SA „Orlact”, Colegiul constată că aceasta nu conține motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază și nici dovada de achitare a taxei de stat pentru depunerea cererii de apel (f.d.
214 vol. I). Astfel, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 30 septembrie 2014, menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 17 decembrie 2014, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de SRL „Orlact Grup” şi SA „Orlact”, s-a comunicat apelanţilor despre necesitatea prezentării cererii de apel motivate şi a dovezii de achitare a taxei de stat în mărime de 37 500 lei. Totodată apelanţii au fost preîntîmpinați despre faptul că dacă neajunsurile constatate nu vor fi înlăturate în termenul stabilit de instanță, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu toate documentele anexate va fi restituită Conform art. 369 alin. (1) CPC, „Instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1)”.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 24 februarie 2015, cererea de apel depusă de SRL „Orlact Grup” şi SA „Orlact” a fost restituită pentru neîndeplinirea în termen a indicațiilor instanței de apel. Studiind materialele cauzei, Colegiul constată că apelanții nu au prezentat cererea de apel motivată și dovada de achitare a taxei de stat pentru depunerea cererii de apel. Prin urmare, Colegiul conchide că concluzia instanței de apel privind restituirea cererii de apel depuse de SRL „Orlact Grup” şi SA „Orlact” este legală și întemeiată.
Totodată, Colegiul menționează că la faza primirii în procedură a cererii de apel, apelanții careva solicitări cu privire la scutirea de la achitarea taxei de stat pentru depunerea cererii de apel nu au înaintat, asemenea cerințe fiind formulate în cererea de recurs, în urma examinării căreia s-a constatat caracterul legal și întemeiat al încheierii Curţii de Apel Chişinău din 30 septembrie 2014. În conformitate cu art. 56 alin. (3) CPC, „Participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligaţiilor procedurale, se aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia procedurală civilă”.
La caz, Colegiul menționează că încălcarea obligațiilor procedurale manifestată prin nerespectarea condițiilor de formă și conținut a cererii de apel și neconformarea indicațiilor instanței de apel de către SRL „Orlact Grup” şi SA „Orlact”, corect a fost sancționată de către instanța de apel sub forma restituirii cererii de apel. Avînd în vedere cele menționate, Colegiul consideră încheierea Curţii de Apel Chişinău din 24 februarie 2015 ca fiind legală și întemeiată, considerent din care urmează a fi menținută. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de SA „Orlact”.
Se menține încheierea Curții de Apel Chişinău din 24 februarie 2015, emisă în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de BC „Moldova Agroindbank” SA împotriva SRL „Orlact Grup” şi SA „Orlact” cu privire la exercitarea dreptului la ipotecă. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Ion Corolevschi Judecătorii Dumitru Mardari Ion Druţă