3ra-364/15 — Anularea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-364/15 Prima instanţă: Judecătoria Centru mun. Chișinău (jud. L. Vasilevici) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. D. Manole, E. Fistican, N. Traciuc) ÎNCHEIERE 25 martie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului Svetlana Novac Judecătorii: Tatiana Vieru Oleg Sternioală examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Morari Victor împotriva deciziei din 02 decembrie 2014 a Curţii de Apel Chișinău, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Morari Victor împotriva Consiliului mun. Chişinău privind obligarea acordării spațiului locativ, c o n s t a t ă : La data de 15.01.2013 reclamantul Morari Victor s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere împotriva Consiliului mun.

Chişinău privind obligarea acordării spaţiului locativ. În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că din anul 2007 activează în cadrul sistemului penitenciar și pînă în prezent nu a fost asigurat cu spaţiu locativ conform prevederilor art. 32 (28) alin. (1) din Legea cu privire la sistemul penitenciar nr. l036- XIII din 17.12.1996. Indică că conform certificatului de căsătorie şi a certificatului de naştere, familia reclamantului este compusă din 3 persoane și anume: soţia Natalia şi fiica Bianca. Mai susține că nu dispune de spațiu locativ și nu are vre-o înregistrare a cărorva bunuri imobile pe teritoriul RM, nici nu a participat la vreun proces de privatizare a locuințelor pe teritoriul mun.

Chişinău, fapt confirmat prin certificatele eliberate de către ÎS ”Cadastru” și Direcția generală de economie, reforme și relații patrimoniale a Consiliului mun. Chișinău. Menționează că la 12.12.2012 a depus o cerere Consiliului mun. Chişinău, prin care a solicitat să fie asigurat, împreună cu membrii familiei sale, cu spaţiu locativ în baza art. 32 (28) alin.(l) din Legea cu privire la sistemul penitenciar nr.1036- XIII din 17.12.1996. La data de 09.01.2013, prin răspunsul Direcției generale locativ- comunale şi amenajare a Consiliului mun. Chișinău cu nr. M-2755/12 din 03.01.2013, reclamantul a fost refuzat, pe motiv că conformitate cu art. 32 (28) din Legea cu privire la sistemul penitenciar nr. l036-XIII din 17.12.1996, asigurarea cu locuință a colaboratorilor sistemului penitenciar de către autoritățile administrației publice locale, a fost exclus prin art. 10 din Legea nr.90 din 04.12.2009 pentru 1 modificarea şi completarea unor acte legislative.

De asemenea, s-a indicat și faptul că legislația în vigoare prevede acordarea încăperilor de locuit cetățenilor ce se află la evidență, în vederea îmbunătățirii condițiilor de trai, potrivit ordinii de succesiune stabilite în listele respective, în funcție de mărimea spațiului locativ dat în exploatare și eliberat în centrul populat respectiv. Totodată, s-a mai invocat că o condiție obligatorie pentru luarea la evidență a cetățenilor, constituie domicilierea cu viza de reședință în centrul populat respectiv cel puțin în decursul a cinci ani consecutiv. Consideră reclamantul că refuzul Consiliului mun. Chişinău de a-i asigura un imobil este ilegal, iar motivul invocat de către Consiliul mun. Chișinău privind nerespectarea de către acesta a condițiilor de luare la evidență în vederea îmbunătățirilor condițiilor de trai este neîntemeiat.

În susținerea celor relatate, solicită reclamantul obligarea Consiliului mun. Chișinău de a-i acorda spațiu locativ, precum și încasarea din contul pîrîtului a cheltuielilor de judecată suportate pentru examinarea cauzei. Prin hotărîrea din 03.03.2014 a judecătoriei Centru mun. Chişinău, acţiunea înaintată de Morari Victor a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia din 02 decembrie 2014 a Curții de Apel Chișinău, apelul depus de Morari Victor a fost respins și menținută hotărîrea primei instanțe. La data de 29 ianuarie 2015 Morari Victor a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd casarea integrală a hotărîrilor judecătorești, cu emiterea unei noi hotărîri de admitere integrală a acțiunii.

În motivarea recursului s-a invocat că hotărîrile instanțelor judecătorești nu conțin nici o apreciere ce ar determina definitiv şi incontestabil adoptarea soluției pronunțate, deoarece au fost apreciate unilateral probele administrate şi aplicate eronat normele de drept material şi procedural. Susține că constatările şi concluziile expuse în decizia pronunțată, contravin totalmente argumentelor prezentate de către recurent, care confirmă cu certitudine că cerințele formulate în acțiune au fost pe deplin dovedite. Or, potrivit prevederilor alin. (1) art. 32 (28) din Legea cu privire la sistemul penitenciar nr. 1036-XIII din 17.12.1996, locuinţa, constînd din apartament sau casă separată, este atribuită colaboratorilor sistemului penitenciar de către autoritățile administrației publice locale, în conformitate cu normele stabilite de legislație.

Ofițerilor li se atribuie locuință după cel mult un an, iar celorlalți colaboratori ai sistemului penitenciar, după cel mult 3 ani de la numirea lor în funcție. Mai afirmă că instanțele judecătorești au invocat unele prevederi ale normei în cauză care au fost excluse prin Legea nr. 90-XVIII din 04.12.2009 privind modificarea şi completarea unor acte legislative, în vigoare din 18.12.2009, sugerând ideea că Morari Victor abia la 12.12.2012 a depus cerere la Consiliul mun. Chișinău prin care a solicitat asigurarea cu spațiu locativ, iar la data de 15.01.2013 s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva pîrîtului privind obligarea acordării spațiului locativ, dată la care reglementarea legală a art. 32 (28) alin. (1) din Legea cu privire la sistemul penitenciar nr. 1036-XIII din 17.12.1996 nu mai putea produce efecte juridice, fiind abrogată.

Consideră neîntemeiate și constatările instanțelor de judecată precum că în privința lui Morari Victor nu sînt aplicabile prevederile art. 32 (28) alin. (1) din Legea cu privire la sistemul penitenciar nr. 1036-XIII din 17.12.1996, deoarece 2 dreptul recurentului la asigurarea cu spaţiu locativ în conformitate cu prevederile enunţate supra a apărut la 05 iulie 2007 - dată la care acesta a fost numit în funcţie, prin ordinul Ministrului Justiției nr. 267 şi a obţinut statutul de colaborator al sistemului penitenciar, în grad de ofiţer, iar prevederile legale erau în vigoare la acel moment. Astfel, prevederile art. 32 (28) alin. (1) din Legea cu privire la sistemul penitenciar nr. 1036-XIII din 17.12.1996, le consideră aplicabile la caz, deoarece atît situaţia juridică, cît şi obligaţia Consiliului mun.

Chişinău ce ţine de asigurarea recurentului cu spaţiu locativ, s-a constituit anterior, motiv din care Legea nr. 90- XVIII din 04.12.2009 nu poate fi aplicată. Or, modificările operate nu puteau fi aplicate faţă de acesta cu efect retroactiv, odată ce la data abrogării Legii, recurentul deja avea dreptul la spaţiu locativ. Apreciază ca neîntemeiată și poziția expusă de către instanțele de judecată, precum că modificările operate prin Legea nr. 90-XVIII din 04.12.2009 nu pot fi aplicate în speța dată, întru-cît acesta nu s-a adresat cu cerere privind acordarea spațiului locativ pînă la operarea modificărilor prin Legea nominalizată supra, iar Consiliul mun. Chișinău nu a emis un refuz privind acordarea spațiului locativ pînă la această dată, din care ar rezulta că recurentul ar fi fost vătămat într-un drept recunoscut de lege.

Or, prevederile art. 32 (28) al Legii cu privire la sistemul penitenciar, indicau expres că dreptul colaboratorilor sistemului penitenciar de a fi asigurați cu spațiul locativ se naște la data numirii acestora în funcție, nefiind condiționată existenta acestui drept de obligația privind adresarea către administrația publică locală cu cerere de acordare a spațiului locativ. Astfel, odată ce în condițiile prevederilor art. 6 Cod civil, un drept obținut nu poate fi stins prin abrogarea Legii în baza căreia acesta s-a constituit, consideră că momentul valorificării dreptului la spaţiu locativ a rămas la discreția titularului dreptului respectiv.

La fel, consideră relevant răspunsul Comisiei juridice, numiri şi imunități a Parlamentului Republicii Moldova nr. CJ-10/198 din 30.05.2013, care a fost înaintat la solicitarea avocatului privind expunerea asupra aplicabilității art. 32 (28) din Legea cu privire la sistemul penitenciar nr. 1036-XIII din 17.12.1996 prin prisma prevederilor art. 6 alin. (1) cod Civil al RM, în care s-a menționat că atunci cînd norma juridică nouă stipulează drepturi câștigate sub guvernarea normei juridice vechi, acestea se vor menține în temeiul regulii potrivit căreia, drepturile odată câștigate nu pot fi nerecunoscute sau retrase pentru că s-ar încălca principiul echității și justiției.

Însă, cînd norma juridică nouă se referă la alte drepturi decît cele câștigate în trecut, aceasta va opera numai pentru viitor, poziție menținută şi prin Recomandarea Curții Supreme de Justiție nr. 3 din 08 august 2012 privind aplicabilitatea art. 30 al Legii cu privire la statutul judecătorului, prin care şi-a expus poziția vizavi de neretroactivitatea legii şi a termenului în care persoana este în drept să ceară de la administrația publică locală asigurarea cu locuință. Mai mult decît atît, Curtea Supremă de Justiție a pronunțat un şir de hotărâri irevocabile, prin care a fost recunoscut dreptul la spațiu locativ în privința unor judecători, în pofida faptului abrogării art. 30 din Legea privind statutul judecătorilor, în baza Legii nr. 90-XVIII din 04.12.2009.

Declară că dat fiind faptul că prin deciziile instanțelor judecătorești au fost recunoscute dreptul la asigurarea cu spaţiul locativ în privinţa judecătorilor, urmează a fi recunoscute și în privința colaboratorilor sistemului penitenciar sau în privinţa 3 altor categorii de persoane, care beneficiau de dreptul la asigurare cu locuinţă în baza unor reglementări speciale, în caz contrar ar constitui o discriminare a celorlalți cetățeni, contrar garanțiilor instituite în baza art. art. 6, 14 al Convenției CEDO.

Relatează că instanțele de judecată au invocat că recurentul nu a respectat condițiile de luare la evidentă în vederea îmbunătățirii condițiilor locative, invocînd prevederile art. art. 32, 37 din Codul cu privire la locuinţe, art. 32 (28) din Legea cu privire la sistemul penitenciar nr. 1036-XIII din 17.12.1996; Legea nr. 90-XVIII din 04.12.2009 privind modificarea unor acte legislative; pct. 22, 23 şi 33 din Hotărîrea Guvernului nr. 405 din 25.11.1987 privind aprobarea Regulamentului cu privire la modul de acordare a încăperilor de locuit în Republica Moldova.

Însă, în opinia recurentului, asupra colaboratorilor sistemului penitenciar are incidență Legea cu privire la sistemul penitenciar nr. 1036-XIII din 17.12.1996, care este una specială şi care nu condiționează asigurarea colaboratorilor sistemului penitenciar cu spațiu locativ, de faptul dacă a fost sau nu luat la evidență pentru îmbunătățirea condițiilor de trai, important fiind ca acesta să aibă nevoie de îmbunătățirea condițiilor de trai. Totodată, menționează că obligația autorităților administrației publice locale este de a asigura colaboratorii sistemului penitenciar cu spaţiu locativ, fapt prevăzut de art. 32 (28) din Legea cu privire la sistemul penitenciar. În concluzia celor relatate, consideră că instanțele judecătorești incorect s-au axat pe prevederile care instituie drept o condiție obligatorie pentru asigurarea cu spațiu locativ luarea la evidență pentru îmbunătățirea condițiilor de trai.

Or, asupra colaboratorilor sistemului penitenciar nu sînt aplicabile normele la care s-a făcut trimitere în hotărîre, acestea instituind o obligație ce contravine Legii speciale, care este prevăzută de art. 32 (28) alin. (1) din Legea cu privire la sistemul penitenciar. Examinînd temeiurile recursului declarat de Morari Victor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Morari Victor, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în cererea de recurs nu pot constitui temei de admitere a acestora, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a 4 normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) şi (4) CPC. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Morari Victor, ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. art. 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se recunoaște inadmisibil recursul declarat de Morari Victor împotriva deciziei din 02 decembrie 2014 a Curţii de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului Svetlana Novac Judecătorii: Tatiana Vieru Oleg Sternioală 5