3ra-325/15 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: G. Bivol dosarul nr. 3ra-325/15 instanţa de apel: S. Caitaz, A. Doga, A. Nogai ÎNCHEIERE 18 martie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Igor Hlopeţchi împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului moral împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 octombrie 2014, prin care a fost respinsă cererea de apel depusă de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 13 martie 2014, prin care a fost admisă parţial acţiunea constată: La 08 noiembrie 2013, Igor Hlopeţchi a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne al RM şi Inspectoratului General al Poliţiei cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii a invocat că la 22 octombrie 2013, a depus un raport la conducerea Ministerului Afacerilor Interne al RM prin care a solicitat răspuns la o serie de întrebări, şi anume „ce statut deţine dânsul în raport cu MAI şi IGP”, „dacă există un Contract Individual de Muncă încheiat intre el şi MAI sau IGP”, „dacă există în cadrul MAI sau IGP o astfel de funcţie ca funcţia de Comisar - Adjunct, Şef al Serviciului Personal şi Educaţie al CPS Buiucani, şi de către cine este ocupată această funcţie”, raportul fiind înregistrat în Direcţia documentare a MAI sub nr. H- 2677, fapt ce confirmă parvenirea acestuia în MAI.

Susţine că la 29 octombrie 2013, a primit răspunsul nr. 10/H-485, pe care îl consideră ilegal, şablonat, inadecvat şi formal întrucât autoritatea emitentă nu a intrat în esenţa întrebărilor adresate în raportul din 22 octombrie 2013 şi a ezitat să ofere răspunsuri la toate întrebările. Consideră că prin oferirea unui răspuns şablonat, inadecvat şi formal i-a fost îngrădit dreptul la informaţie consacrat în Constituţia RM şi în Legea privind accesul la informaţie, căci oferirea unui astfel de răspuns este echivalentă cu abţinerea de a oferi răspuns. Remarcă că nu poate aproba conduita pârâţilor pentru că a fost încălcat art. 43 din Constituţie, art. 11 din Legea privind accesul la informaţie, art. 93 din Codul muncii, fiind admise şi derogări de la prevederile art. 10, 13, 14 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Susţine că a respectat condiţiile de înaintare a unei cererii prealabile şi de soluţionare a divergenţei pe cale extrajudiciară în temeiul art. 14 din Legea Contenciosului administrativ şi a Hotărârii Plenului CSJ nr. 10 din 2009 cu privire la practica aplicării de către instanţele de contencios administrativ a unor prevederi ale Legii contenciosului administrativ, iar în ceea ce priveşte procedura prealabilă potrivit pct. 39 din Hotărârii Plenului CSJ, nu este necesară respectarea procedurii prealabile în cazul în care autoritatea publică nu a soluţionat în termenul stabilit de lege, petiţia solicitantului sau a refuzat primirea ei, precum şi în cazurile expres prevăzute de lege.

Menţionează că caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice care i-au fost cauzate, acestea s-au manifestat prin sentimente de dezinformare şi marginalizare, complexul de inferioritate, de ruşine, insatisfacţie de lipsirea de a beneficia de accesul la informaţie şi de respectarea drepturilor fundamentale care îi sânt garantate prin lege, sentimente generate de un tratament diferit al drepturilor sale de cel al altor salariaţi, ceea ce îl face să se simte discriminat şi inferior colegilor săi care nu sunt îngrădiţi de dreptul la informare de către MAI. Îşi întemeiază acţiunea în baza dispoziţiilor art. 93 din Codul muncii, art. 43 din Constituţia RM, art. 12, 18, 19 a Legii cu privire la petiţionare, art. 3, 7, 16, 17 din Legea contenciosului administrativ, art. 166, 167 CPC.

Solicită obligarea pârâţilor de a da răspuns la raportul din 22 octombrie 2013, înregistrat sub nr. H – 2677 şi anume dacă începând cu 05 martie 2013, în statele de organizare ale Ministerului Afacerilor Interne al RM sau în subdiviziunile subordonate, există funcţia de Comisar - Adjunct, Şef al Serviciului Personal şi Educaţie al CPS Buiucani şi de către cine este ocupată această funcţie, ce statut are dânsul în raport cu Ministerul Afacerilor Interne al RM şi Inspectoratul General al Poliţiei, precum şi încasarea din contul Ministerului Afacerilor Interne al RM şi Inspectoratului General al Poliţiei, în beneficiul său a sumei de 500 lei, cu titlu de prejudiciu moral şi cheltuieli de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 13 martie 2014 a fost admisă parţial acţiunea, obligat Ministerul Afacerilor Interne al RM de a da răspuns la raportul lui Igor Hlopeţchi din 22 octombrie 2013 înregistrat sub nr. H-2677 şi anume dacă există în cadrul MAI sau IGP funcţia de Comisar - Adjunct, Şef al Serviciului Personal şi Educaţie al CPS Buiucani şi dacă da, de către cine este ocupată această funcţie, ce statut are Igor Hlopeţchi în aport cu MAI şi IGP. Cerinţa cu privire la încasarea din contul Ministerului Afacerilor Interne al RM în beneficiul lui Igor Hlopeţchi a sumei de 500 lei, cu titlu de prejudiciu moral şi cheltuielilor de judecată a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 octombrie 2014 a fost respinsă cererea de apel depusă de Ministerul Afacerilor Interne al RM şi menţinută hotărârea primei instanţe.

La 29 decembrie 2014, Ministerul Afacerilor Interne al RM a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel din 02 octombrie 2014, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a hotărârii primei instanţe şi deciziei instanţei de apel, pronunţarea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie respinsă integral. Susţine că a recepţionat copia deciziei instanţei de apel la 30 octombrie 2014. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, în motivare nu au dovedit circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, nu au reflectat motivele concluziilor sale cu privire la admiterea pretenţiilor, nici nu au dat apreciere probelor după intima convingere, care urma a fi bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar, în ansamblu.

Menţionează că la examinarea litigiului au fost aplicate nemijlocit Legea contenciosului administrativ, însă din materialele cazului şi solicitările intimatului nu reiese existenţa obiectului contenciosului administrativ. Afirmă că conform pct. 9 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 10 din 30 octombrie 2009, răspunsul unei autorităţi publice care cuprinde punctul de vedere cu privire la interpretarea unei legi sau a unui act administrativ normativ, nu poate fi considerat drept un act administrativ, deoarece răspunsul nu produce nici un efect juridic faţă de persoana care îl solicită. Mai indică că instanţa de judecată nu poate pune în discuţie conţinutul unui răspuns la o cerere adresată unei autorităţi publice, deoarece petiţionarul nu poate să pretindă ca răspunsul la cerere să fie dat conform propriei sale formulări sau într-un anumit sens, stabilirea răspunsului fiind atributul exclusiv al autorităţii publice competente.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor, inclusiv a recurentului, la 22 octombrie 2014, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire anexată (f. d. 81), iar recurentul susţine că copia deciziei instanţei de apel a recepţionat-o la 30 octombrie 2014. Alte date la materialele dosarului lipsesc. Prin urmare, la caz se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 29 decembrie 2014, în termen Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al RM nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al RM, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al RM ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî