Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
2rc-128/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
18 martie 2015
Părțile
SRL Nourco în proces de insolvabilitate vs Canţîr Vladm, Buzu Anastasia, Morăraş Nina, Balaţel Aculina, Dziuba Alexei şi Avram Claudia
Pe scurt
Scoaterea cererii de pe rol

2rc-128/15 — Recuperarea bunurilor din masa debitoare

Curtea de Apel Chişinău Dosarul nr. 2rc-128/15 Judecători: M. Moraru Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 18 martie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii: Iurie Bejenaru, Iuliana Oprea judecînd recursul declarat de SRL „Nourco” în proces de insolvabilitate, în cauza civilă intentată la cererile administratorului procesului de insolvabilitate a SRL „Nourco” împotriva creditorilor Canţâr Vlad, Buzu Anastasia, Morăraş Nina, Balaţel Aculina, Dziuba Alexei şi Avram Claudia privind recuperarea bunului din masa debitoare din posesia persoanelor terţe cu dispunerea evacuării din apartamentele ocupate, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 08 decembrie 2014, prin care a fost scoasă de pe rol cauza civilă la cererile de chemare în judecată, CONSTATĂ : La data de 15.10.2014 administratorul procesului de insolvabilitate a SRL „Nourco” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva creditorilor Canţâr Vlad, Buzu Anastasia, Morăraş Nina, Balaţel Aculina, Dziuba Alexei şi Avram Claudia privind recuperarea bunului din masa debitoare din posesia persoanelor terţe cu dispunerea evacuării creditorilor din apartamentele ocupate.

Întru argumentarea cerinţelor sale administratorul procesului de insolvabilitate a SRL „Nourco” a invocat faptul că, prin hotărârea Curţii de Apel Economice din data de 26.10.2011 a fost intentat procesul de insolvabilitate faţă de SRL „Nourco”, menţionînd faptul că în proprietatea întreprinderii date se află apartamentele cu nr. 60, 137, 65, 177, 127, 6 din blocul locativ de pe str. Cuza Vodă, 1/4, mun. Chişinău, construit de către SRL „Nourco”, iar dreptul de proprietate asupra apartamentelor în cauză a fost înregistrat în Registrul Bunurilor Imobile.

Suplimentar administratorul procesului de insolvabilitate a relatat faptul că bunurile în cauză urmează a fi valorificate de către el în scopul obţinerii mijloacelor băneşti pentru satisfacerea creanţelor creditorilor, astfel întru realizarea dreptului său de administrare asupra imobiluui, a fost constatat faptul că aceste apartamente sunt ocupate ilegal de către persoanele fizice în cauză, mai mult ca atît, de către acestea este interzis accesul în apatamentele menţionate. Administratorul procesului de insolvabilitate a mai menţionat faptul că în adresa creditorilor au fost expediate notificări, prin care a solicitat eliberarea apartementelor în cauză în termen de 15 zile, însă care au rămas fară nici un răspuns şi neexecutare.

1 Respectiv, prin cererile sale, înaintate împotriva creditorilor Canţâr Vlad, Buzu Anastasia, Morăraş Nina, Balaţel Aculina, Dziuba Alexei şi Avram Claudia, administratorul procesului de insolvabilitate a SRL „Nourco” a solicitat recuperarea apartamentelor menţionate, care fac parte din masa debitoare, din posesia nelegitimă a persoanelor terţe, cu evacuarea acestora din apartamentele ocupate abuziv. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 decembrie 2014, a fost scoasă de pe rol, cauza civilă la cererile de chemare în judecată depuse de administratorul procesului de insolvabilitate a SRL „Nourco” împotriva creditorilor Canţâr Vlad, Buzu Anastasia, Morăras Nina, Balatel Aculina, Dziuba Alexei si Avram Claudia privind recuperarea bunului din masa debitoare din posesia persoanelor terţe cu dispunerea evacuării acestora din apartamentele ocupate.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a aplicat prevederile art. 267 alin. (1) lit. l) din CPC, astfel, stabilind că la examinarea pricinii în procedură specială a constatat un litigiu de drept ce ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti, menţionînd că instanţa de insolvabilitate nu este competentă să examineze cererile în cauză. Considerînd ilegală încheierea instanţei de insolvabilitate, la 16 decembrie 2014, administratorul procesului de insolvabilitate a SRL „Nourco” a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului şi casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 08 decembrie 2014. Ulterior, la 12 martie 2014, administratorul procesului de insolvabilitate a SRL „Nourco” a depus o cerere de recurs desfăşurată, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 08 decembrie 2014, cu restituirea cauzei pentru soluţionare în instanţa de fond.

În motivarea cererii de recurs recurentul a invocat că instanţa de insolvabilitate a examinat superficial circumstanţele cauzei, indicînd că aceasta a aplicat o norma de drept procedural care nu putea fi aplicată şi nu a aplicat norma de drept procedural care urma a fi aplicată. Potrivit art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu criticile invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră recursul neîntemeiat şi pasibil de a fi respins din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să-l respingă şi să menţină încheierea.

Încheierea recurată este adoptate în conformitate cu normele de drept procedural şi cu aprecierea completă a tuturor probelor şi a circumstanţelor cauzei – motiv pentru care de către Colegiu este considerată legală şi întemeiată. Din materialele cauzei rezultă că, administratorul procesului de insolvabilitate a SRL „Nourco” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva creditorilor Canţâr Vlad, Buzu Anastasia, Morăraş Nina, Balaţel Aculina, Dziuba Alexei şi Avram Claudia privind recuperarea bunului din masa debitoare din posesia persoanelor terţe cu dispunerea evacuării creditorilor din apartamentele ocupate. La 08.12.2014 Curtea de Apel Chişinău a scos de pe rol, cauza civilă la cererile de chemare în judecată depuse, deoarece la examinarea pricinii în procedură specială a constatat un litigiu de drept ce ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră încheierea din 08.12.2014 legală şi pasibilă menţinerii, pornind de la următoarele. Adoptînd încheierea privind scoaterea cererii de pe rol, instanţa de fond a motivat că litigiul în cauză nu este de competenţa Curţii de Apel în ordine de 2 insolvabilitate şi în acest sens a aplicat prevederile art. 267 lit. l) CPC, cererea fiind scoasă de pe rol. Verificînd legalitatea actului de dispoziţie recurat, Colegiul conchide că concluziile instanţei de insolvabilitate sunt juste.

Competenţa instanţelor de judecată care examinează dosarele de insolvabilitate a debitorilor insolvabili, este prevăzută exhaustiv în art. 5 Legea insolvabilităţii, care nu prevede astfel de competenţă, ca evacuarea persoanelor fizice, în cazul de faţă creditori, din apartamentele ocupate de ei, chiar şi abuziv, or aceste competenţe sunt de competenta instantelor de drept comun, care urmează să examineze astfel de litigii în ordine contencioasă, ori, în cazul dat este prezumat un litigiu de drept care urmează a fi examinat în instanţele de drept comun de primul nivel în ordine contencioasă. Potrivit prevederilor art. 267 lit. l) Cod de Procedură Civilă, instanţa judecătorească scoate cererea de pe rol, dacă la examinarea pricinii în procedură specială se constă un litigiu de drept ce ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti.

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, instanţa de insolvabilitate nu este competentă să examineze cererile în cauză, Colegiul conchide că instanţa de insolvabilitate corect a ajuns la concluzia de a scoate de pe rol cererile depuse de administratorul insolvabilităţii a SRL „Norco” privind revindecarea bunurilor ce fac parte din masa debitoare prin evacuarea creditorilor din apartamentele ocupate de ei. În această ordine de idei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată netemeinicia motivelor invocate de către recurent în cererea de recurs. În legătură cu cele relatate şi în temeiul art. 427 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se respinge recursul declarat de SRL „Nourco” în proces de insolvabilitate.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 decembrie 2014, adoptată în pricina civilă intentată la cererile administratorului procesului de insolvabilitate a SRL „Nourco” împotriva creditorilor Canţâr Vlad, Buzu Anastasia, Morăraş Nina, Balaţel Aculina, Dziuba Alexei şi Avram Claudia privind recuperarea bunului din masa debitoare din posesia persoanelor terţe cu dispunerea evacuării din apartamentele ocupate. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Iuliana Oprea 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.