- Dosarul nr.
- 2rh-60/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 12 martie 2015
- Părțile
- Motroi Agafia vs Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
2rh-60/15 — Obligarea eliberării demersului privind privatizarea spaţiului locativ
prima instanţă: S. Gîrbu dosarul nr. 2rh-60/15 instanţa de apel: N. Budăi, A. Pahopol, I. Muruianu instanța de recurs: N. Clima, I. Druţă, T. Chişca-Doneva ÎNCHEIERE 12 martie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chișca-Doneva examinând cererea de revizuire depusă de către Motroi Agafia, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Agafiei Motroi împotriva Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice cu privire la obligarea eliberării demersului privind privatizarea spațiului locativ, împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 04 decembrie 2014, prin care recursul declarant de către Agafia Motroi, reprezentată de avocatul Ropot Veaceslav, a fost considerat inadmisibil, c o n s t a t a t ă: La 19 noiembrie 2013, Motroi Agafia a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice cu privire la obligarea eliberării demersului privind privatizarea spațiului locativ.
În motivarea acţiunii a indicat că deține în proprietate apartamentul nr. 14 situat în mun. Chișinău, str. Hristo Botev 27, cu suprafața locativă de 32 m.p., în care locuiesc patru persoane, dintre care două persoane sunt colaboratori în domeniul culturii. Susține că spațiul menționat este unul insuficient pentru organizarea unui trai decent, deoarece în acest apartament lipsește elementar o bucătărie, făcând uz de o bucătărie comună pentru patru apartamente, iar la etajul pe care locuiește, este un spațiu numit auxiliar, alăturat spațiului său locativ, care în cazul acordării posibilității de a-l privatiza, ar putea să-și îmbunătățească condițiile de trai, mai mult, spațiile auxiliare identice la alte etaje din acest bloc locativ, au fost transformate în spații locuibile din cele de uz comun.
Menționează că conform răspunsului Direcției Generale Locativ-Comunală și Amenajări a Consiliului Municipal Chișinău din 29 decembrie 2005, expediată locatarilor blocului locativ nr.2 , din str. Hristo Botev, din mun. Chișinău, a fost indicat că, prin decizia Primăriei municipiului Chișinău din 03 august 1995, a fost modificat statutul juridic din cămin în bloc locativ a imobilului situat în mun. Chișinău din str. Hristo Botev 27. Consideră că conform prevederilor pct.2 din decizia menționată, administrația Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice urmează să intervină cu un demers către Primăria municipiului Chișinău, cu privire la eliberarea bonurilor de repartiții locatarilor acestui blocului locativ.
Afirmă că prin Certificatul eliberat de Direcția Generală Economie, Reforme și Relații Patrimoniale din 19 noiembrie 2010, s-a confirmat că, potrivit bazei de date a Sistemului Informațional „Privatizarea Locuințelor” suprafața totală apartamentului nr. 14, situat în mun. Chișinău, str. Hristo Botev 27 constituie 55,20 m.p., inclusiv şi coridor de 14,60 m.p. Subliniază că în anul 2012, s-a adresat către Academia Muzică Teatru și Arte Plastice, însă, a primit un răspuns superficial și evaziv perfectat de juristul Chetruşcă Viorel, care a dus în eroare conducerea Academiei, semnând la 18 decembrie 2012 răspunsul nr.01-10/563, abordând utilizarea spațiului din comun pe cote-părți, conform statutului de cămin, astfel, întru tranșarea amiabilă și extrajudiciară s-a adresat cu cerere similară către AMTAP la 25 iunie 2013 și 25 octombrie 2013, însă până la moment nu a primit un răspuns pozitiv, astfel, problema nefiind soluționată până în prezent.
Relatează că prin cererea din 25 octombrie 2013, a solicitat de la pârât examinarea petiției cu înaintarea acesteia spre discutare la Consiliul Academiei și soluționarea ei efectivă și obiectivă, insistând că în caz contrar își asumă responsabilitatea să acționeze AMTAP în instanța de judecată întru apărarea dreptului său asupra posesiunii și folosința spațiului locativ din cel comun cu suprafața de 19,60 m.p., care este pe cote-părți, or, această folosință este specifică pentru cămine și nu pentru blocurile locative.
La fel, indică că în scrisoarea menționată dânsa a reiterat că acest litigiu poate fi soluționat pe cale amiabilă și extrajudiciară, mai ales, că în cadrul procesului judiciar intentat anterior către AMTAP privind recunoașterea dreptului asupra spaţiului locativ și eliberarea demersului la privatizarea acestui spațiu cu suprafața de 55.20 m.p., este o decizie irevocabilă și definitivă, prin care pretențiile sale au fost admise, iar Academia a fost obligată să elibereze demersul respectiv pentru privatizare. Consideră că pârâtul nu sesizează că blocul cu mai multe apartamente din mun. Chișinău, str. Hristo Botev 27, deja nu este cămin, avînd statut de bloc locativ, iar demersul pentru privatizare este o formalitate, eliberarea căruia nici într-un mod nu lezează interesele acestei instituții.
Solicită obligarea Academiei de Muzică Teatru și Arte Plastice să-i elibereze, pentru prezentarea ulterioară către Primăria mun. Chișinău, un demers, privind eliberarea unui bon de repartiție pentru privatizarea unui spațiu comun auxiliar la etajul II şi să nu-i creeze obstacole la folosirea spațiului comun de 19,60 m.p., pentru a-1 folosi conform legislației în vigoare și anume spațiul liber aferent locuinței sale conform statutului de bloc locativ. În cadrul dezbaterilor judiciare, Motroi Agafîa, a depus o cerere de concretizare a cerințelor, indicând că spațiile ne locative din imobilul litigios nu sunt comune, ci sunt aferente spațiului locativ, fiind libere, respectiv, nu este necesar acordul vecinilor, iar dânsa este în drept să solicite acest spațiul locativ, din motiv că familia sa este compusă din patru persoane, iar spațiul deținut actual nu permite organizarea unui trai decent, neavând elementar o bucătărie.
Susține că în prezent vecinii, care se folosesc de bucătărie nu-i permit dânsei și familiei sale accesul în bucătărie, iar spațiul pe care dorește să-1 privatizeze este liber, aflându-se într-o stare deplorabilă. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 07 aprilie 2014, acțiunea a fost respinsă, ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 24 iulie 2014, a fost respins apelul declarat de către Motroi Agafia și menținută hotărârea primei instanțe. La 24 septembrie 2014, Motroi Agafia, reprezentată de avocatul Ropot Veaceslav, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu restituirea pricinii spre rejudecare.
Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 04 decembrie 2014, recursul declarat de Motroi Agafia, reprezentată de avocatul Ropot Veaceslav, a fost considerat inadmisibil. La 23 ianuarie 2015, Motroi Agafia a depus cerere de revizuire împotriva încheierii instanței de recurs, solicitând admiterea acesteia, casarea încheierii instanței de recurs, rejudecarea recursului şi remiterea pricinii la rejudecare în prima instanţă în temeiul art. 453 alin.(6) CPC. În motivarea cererii de revizuire cu referire la prevederile art. 449 lit. c) CPC a invocat că, fiind investite cu judecarea pricinii în cauză, nici una din instanţe de judecată nu au identificat omisiunea participării organului investit cu atribuţii de privatizare a fondului locativ, şi anume, Direcţiei Generale Economie, Reforme şi Relaţii Patrimoniale al Consiliului municipal Chişinău.
Aşadar, susţine că încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 04 decembrie 2014, prin care s-a dispus inadmisibilitatea recursului declarat de Motroi Agafia, nu identifică argumentele instanţei cu privire la afectarea sau neafectarea drepturilor autorităţii menite de a autoriza procesul de privatizare a spaţiilor locative, sub aspectul participării procesuale la examinarea cauzei. În acest sens, invocă că instanţele de toate gradele jurisdicţionale care au reţinut formal acţiunea civilă în cauză sub pretextul presupusei examinări a acesteia, nu au identificat nici categoria cauzei penale , obiectul acţiunii şi cel mai important participanţii.
Menţionează că încheierea revizuirea căreia o solicită nu indică nici un aspect juridic sau excepţie care ar da de înţeles că aşa categorie de cauze pot fi examinate fără prezenţa unui participant, care de fapt conform practicii Curţii Supreme de Justiţie figurează în toate cauzele legate de obligarea eliberării demersului privind privatizarea spaţiului locativ. În opinia revizuientei, hotărîrile emise afectează drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces atît sub aspect procedural, cît şi sub aspect material, şi anume, nefiind permisă realizarea drepturilor cuprinse în art. 68 CPC, precum şi posibilitatea înaintării concluziilor scrise. Iar posibilul participant a fost lipsit de dreptul de a merge la faţa locului pentru a constata eventuala posibilitate de privatizare a bunurilor la care a pretins, sau identificarea altor încăperi similare în blocul locativ din mun.
Chişinău, str. Hristo-Botev 27. Consideră că soluţia echitabilă pentru care optează este admiterea cererii de revizuire cu trimiterea cauzei la rejudecare în primă instanţă, reieşind din considerentul că conform art.67 alin. (3) CPC, dreptul autorităţii de a participa la examinarea cauzei prin instituţia intervenţiei poate fi realizată doar în instanţa de fond. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 451 CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447 CPC, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 CPC şi anexându-se probele ce le confirmă.
În conformitate cu art. 449 lit. c) CPC, revizuirea se declară în cazul în care instanţa a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces. În cazul invocării temeiului prevăzut de art. 449 lit. c) CPC, Colegiul reţine că este important ca instanţa de judecată să constate dacă persoana care nu a fost implicată în proces este subiect al raportului material litigios. În acest sens urmează a fi prezentate probe pertinente şi concludente, iar instanţa urmează să constate dacă prin hotărîrea supusă revizuirii, persoanei implicate în proces, i-au fost încălcate careva drepturi.
Sub aspectul normei citate, Colegiul menționează că deşi revizuienta a invocat ca temei de revizuire prevederile art. 449 lit. c) CPC, cu toate acestea ultima nu a adus nici un argument care ar indica la faptul că instanța a emis încheierea, revizuirea căreia se solicită în speţă, cu privire la drepturile Direcţiei Generale Economie, Reforme şi Relaţii Patrimoniale al Consiliului municipal Chişinău, care nu a fost implicată în proces, și nu a prezentat probe pertinente și concludente ce ar confirma faptul că Direcţia Generală Economie, Reforme şi Relaţii Patrimoniale al Consiliului municipal Chişinău este subiect ai raportului juridic litigios şi prin neatragerea acesteia în proces au fost încălcate careva drepturi ale revizuientei Motroi Agafia, care a fost implicată ca parte în proces și a participat la examinarea cauzei.
Relevant este şi faptul că nici Direcţia Generală Economie, Reforme şi Relaţii Patrimoniale al Consiliului municipal Chişinău nu solicită implicarea sa în proces, aspect ce în plus indică la netemeinicia cererii de revizuire. Astfel fiind, este evident că prin revizuirea în sensul declarat se pretinde nu corectarea erorilor judiciare şi omisiunilor justiţiei, dar anularea unei hotărâri irevocabile, fapt care direct contravine atât dispoziţiilor legii naţionale, cât şi celor internaţionale.
Totodată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că procedura de revizuire prevăzută de art. art. 449-453 CPC serveşte scopului înlăturării lacunelor şi omisiunilor justiţiei care urmează a fi aplicate într-o manieră compatibilă cu prevederile art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, fiind respectat principiul securităţii raporturilor juridice, care semnifică, potrivit jurisprudenţei degajate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, între altele, că o soluţie definitivă al oricărui litigiu nu urmează a fi rediscutată.
Excepţie de la acest principiu poate fi doar cazul când reexaminarea este necesară în virtutea circumstanţelor fundamentale şi obligatorii (speţa Brumărescu contra României, hotărârea din 28 octombrie 1999). Securitatea juridică presupune respectarea principiului recunoscut res judicata (lucrului judecat), care implică regula finalităţii hotărârilor definitive şi irevocabile, adică imposibilitatea oricărei părţi de a pretinde o redeschidere a procedurilor interne privind o hotărâre judecătorească irevocabilă şi obligatorie exclusiv cu scopul obţinerii a unei noi examinări a pricinii în fond.
În această ordine de idei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că o eventuală admitere a cererii de revizuire depusă de către Motroi Agafia, în lipsa unor circumstanţe fundamentale şi obligatorii, ar însemna încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice şi a drepturilor celorlalte părţi la un proces echitabil, garantate de art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia şi Doina Duca contra Moldovei, în care Curtea a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorităţii lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii întru obţinerea unei reexaminări şi unei noi soluţii în cauză. Competenţa de revizuire a instanţelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.
Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanţare de la principiul respectiv este justificată doar atunci când este determinată de circumstanţe cu caracterele substanţiale şi obligatorii. În considerarea celor ce preced şi având în vedere că temeiurile invocate în cererea de revizuire sunt în contradicţie cu prevederile art. 449 lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Motroi Agafia împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 04 decembrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Agafiei Motroi împotriva Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice cu privire la obligarea eliberării demersului privind privatizarea spațiului locativ. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva