Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-235/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
11 martie 2015
Părțile
Şohirev Victor vs ÎS CRIS Registru
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-235/15 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: V. Negru dosarul nr. 3ra-235/15 instanţa de apel: V. Pruteanu, I. Cimpoi, A. Minciuna ÎNCHEIERE 11 martie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea de Stat „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „Registru” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Victor Şohirev împotriva Întreprinderii de Stat „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „Registru” şi Secţiei evidenţă şi documentare a populaţiei Buiucani, mun.

Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 octombrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Întreprinderea de Stat „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „Registru” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 23 iulie 2014, prin care acţiunea a fost admisă constată: La 30 decembrie 2013, Victor Şohirev a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS „CRIS „Registru” şi Secţiei evidenţă şi documentare a populaţiei Buiucani, mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a invocat că în perioada septembrie – octombrie 2013, a încercat să-şi perfecteze actul de identitate la Secţia evidenţă şi documentare a populaţiei Buiucani, mun.

Chişinău, însă, de fiecare dată i s-a refuzat, fără a-i fi explicate motivele. Susţine că la 29 octombrie 2013 a expediat o cerere către Secţia evidenţă şi documentare a populaţiei Buiucani, mun. Chişinău, prin care a solicitat preschimbarea paşaportului de tip sovietic, dar până în prezent nu a primit nici un răspuns, iar la 02 noiembrie 2013 a expediat o cerere prealabilă către ÎS „CRIS „Registru” şi secţia sus menţionată, la fel, solicitând preschimbarea paşaportului de tip sovietic. Afirmă că prin scrisoarea nr. 01/Ş-6892 din 16 decembrie 2013 a primit răspunsul ÎS „CRIS „Registru”, prin care doar a fost informat despre prevederile 1 legii cu privire la dobândirea cetăţeniei Republicii Moldova, fără a-i fi explicate motivele de refuz în preschimbarea paşaportului de tip sovietic.

Invocă dezacordul cu răspunsul pârâtului, considerând ilegale acţiunile ultimului, precum şi a Secţiei evidenţă şi documentare a populaţiei Buiucani, mun. Chişinău. Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 38 din Constituţia RM, art. 12 din Legea cetăţeniei Republicii Moldova, art. 21 din Regulamentul cu privire la eliberarea actelor de identitate şi evidenţa locuitorilor Republicii Moldova, art. 14, 15, 16, 19, 25 din Legea contenciosului administrativ şi art. 166, 277, 278 CPC. Solicită a recunoaşte ca fiind ilegale acţiunile Secţiei evidenţă şi documentare a populaţiei sect. Buiucani, mun. Chişinău manifestate prin refuzul de a preschimba paşaportul lui de tip sovietic şi refuzul de a răspunde la cererea din 29 octombrie 2013, şi acţiunea ÎS „CRIS „Registru” manifestată prin actul administrativ nr. 01/Ş- 6892 din 16 decembrie 2013. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 23 iulie 2014 acţiunea a fost admisă, recunoscut ilegal refuzul ÎS „CRIS „Registru” de a preschimba paşaportul de tip vechi seria XI-БM nr. 652386 al lui Victor Şohirev şi obligată ÎS „CRIS „Registru” să preschimbe paşaportul de tip vechi a lui Victor Şohirev, seria XI-БM nr. 652386 cu buletin de identitate pentru cetăţenii Republicii Moldova. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 octombrie 2014 a fost respins apelul declarat de ÎS „CRIS „Registru” şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 18 decembrie 2014, ÎS „CRIS „Registru” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe, emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii.

În motivarea recursului a invocat ilegalitatea deciziei contestate, considerând că decizia a fost emisă cu încălcarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material. Menţionează că la 29 octombrie 2013 intimatul a solicitat SEDP Buiucani mun. Chişinău preschimbarea paşaportului de tip sovietic, nefiind cetăţean al Republicii Moldova. Afirmă că la 06 decembrie 2013, prin încheierea Departamentului registrelor informaţionale de stat, s-a dispus admiterea cererii de dobândire a cetăţeniei RM prin recunoaştere în temeiul paşaportului de tip ex-sovietic, cu condiţia prezentării adeverinţei cu privire la neapartenenţa la cetăţenia Federaţiei Ruse, intimatul, însă, a refuzat prezentarea adeverinţei, fapt ce a împiedicat continuarea procedurii legale de dobândire a cetăţeniei RM prin recunoaştere (proiectul G2) din motiv că el nu este cetăţean al RM.

Relatează că deşi, prin Hotărârea Guvernului RM nr. 779 din 25 septembrie 2014 s-a simplificat procedura de dobândire a cetăţeniei RM, intimatul se poate prezenta la Secţia evidenţă şi documentare a populaţiei sect. Buiucani, mun. Chişinău cu o cerere, anexând actele solicitate. Însă fără respectarea procedurii 2 de dobândire a cetăţeniei, intimatul nu poate obţine buletinul de identitate al cetăţeanului RM. Menţionează că intimatul poate dobândi cetăţenia RM prin recunoaştere, dat fiind faptul că la 23 iunie 1990 locuia legal şi continuă să locuiască pe teritoriul RM, până în prezent. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

La caz se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de ÎS „CRIS „Registru” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea 3 de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de ÎS „CRIS „Registru”, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de ÎS „CRIS „Registru” ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Întreprinderea de Stat „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „Registru” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Dumitru Mardari 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.