Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ac-49/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
11 martie 2015
Părțile
Moraru Ion vs Consiliul m. Chisinau
Pe scurt
Stramutarea pricinii

2ac-49/15 — Contestarea actului administrativ

dosarul nr. 2ac-49/15 ÎNCHEIERE 11 martie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan, Galina Stratulat examinând cererea Preşedintelui Curţii de Apel Chişinău – Ion Pleşca privind strămutarea pricinii la altă instanţă de judecată, c o n s t a t ă La 25 martie 2013 Ion Moraru a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului şi Primăriei mun. Chişinău cu privire la obligarea emiterii deciziei pentru proiectarea şi construirea parcărilor supraetajate cu ieşire în toate direcţiile în fiecare cartier al centrului municipiului Chişinău, precum şi pe străzile centrale a acestuia în sectoarele Buiucani, Botanica, Rîşcani, Ciocana în termene stabilite şi cu numirea responsabililor pe şantier.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 26 martie 2014, a fost respinsă acţiunea. La 20 iunie 2014 Ion Moraru a declarat apel la Curtea de Apel Chişinău împotriva hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 26 martie 2014. La 05 februarie 2015 Preşedintele Curţii de Apel Chişinău – Ion Pleşca, a înaintat Curţii Supreme de Justiţie cerere privind strămutarea pricinii la o altă instanţă, pe motiv că apelantul Moraru Ion este soţul judecătoarei Maria Moraru, care activează ca judecător la Curtea de Apel Chişinău şi în scopul evitării suspecţiunilor în nepărtinitatea judecătorilor Curţii de Apel Chişinău, a solicitat strămutarea pricinii pentru soluţionare la o altă Curte de Apel.

Studiind cererea de strămutare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite cererea reieşind din următoarele considerente. În conformitate cu art.43 alin. (2) lit. f) CPC, instanța strămută pricina la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită de circumstanţele pricinii sau de calitatea participanţilor la proces. În conformitate cu art. 50 al.

(1) lit. b) CPC, judecătorul care judecă pricina urmează a fi recuzat dacă se află în raporturi de rudenie pînă la al patrulea grad inclusiv sau de afinitate pînă la al treilea grad inclusiv cu vreuna dintre părţi, cu alţi participanţi la proces sau cu reprezentanţii acestora, iar lit. e) al aceluiaşi articol stabileşte că, judecătorul care judecă pricina urmează a fi recuzat dacă are un interes personal, direct sau indirect, în soluţionarea pricinii ori există alte împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea şi nepărtinirea lui. Or, din materialele pricinii rezultă că reclamantul Moraru Ion, care prin acţiunea sa pretinde la obligarea Consiliului şi Primăriei mun. Chişinău de a emite decizia pentru proiectarea şi construirea parcărilor supraetajate în municipiul Chişinău, este soţul judecătoarei Maria Moraru, care activează ca judecător la Curtea de Apel Chişinău.

Respectiv, examinarea pricinii date la Curtea de Apel Chişinău ar putea ştirbi nepărtinitatea judecătorilor din instanţa vizată şi de calitatea participanţilor la proces, în speţă a reclamantului Moraru Ion. În conformitate cu art. 43 alin. (4) CPC, strămutarea pricinii în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f), şi g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară a cărei încheiere este irevocabilă şi nu este susceptibilă de recurs. Raportînd prevederile legale menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a strămuta dosarul la o altă instanţă de judecată, la Curtea de Apel Comrat, pentru a dispărea dubiile care pun la îndoială obiectivitatea şi nepărtinirea judecătorilor Curţii de Apel Chişinău la examinarea pricinii date.

Astfel, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a strămuta pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Moraru Ion împotriva Consiliului şi Primăriei mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ, pentru examinarea apelului declarat, la Curtea de Apel Comrat, ca fiind instanţa de judecată egală în grad şi situată în nemijlocita apropriere a Curţii de Apel Chişinău. În conformitate cu art. 43, 50, 269-270 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e Se admite cererea de strămutare a pricinii înaintată de Preşedintele Curţii de Apel Chişinău – Ion Pleşca.

Se strămută pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Moraru Ion împotriva Consiliului şi Primăriei mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ pentru examinare în ordine de apel la Curtea de Apel Comrat. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.