Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ac-153/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
17 iunie 2015
Părțile
Prus Alexandru vs Guvernul RM
Pe scurt
Strămutarea pricinii

2ac-153/15 — Privind repararea prejudiciului moral

Dosarul nr. 2ac-153/15 Prima instanţă: Judecătoria Centru mun. Chişinău Instanţa de apel: CA Chişinău ÎNCHEIERE 17 iunie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul: Svetlana Filincova, Judecători: Dumitru Mardari, Maria Ghervas, examinînd cererea înaintată de către președintele Curții de Apel Chișinău, Ion Pleșca de strămutare a pricinii la o altă instanţă de judecată de grad egal, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Alexandru Prus împotriva Guvernului RM, Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău şi Curţii de Apel Chişinău privind repararea prejudiciului moral, CONSTATĂ: Alexandru Prus la 17 aprilie 2015 s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva Guvernului RM, Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău şi Curţii de Apel Chişinău privind repararea prejudiciului moral. La 21 aprilie 2015 Judecătoria Buiucani mun. Chişinău prin încheierea a dispus de a expedia pricina data Curţii de Apel Chişinău pentru soluţionarea chestiunii privind strămutarea pricinii la o altă instanţă de judecată (f.d. 8 – 9). Curtea de Apel Chişinău prin demersul din 04 iunie 2015 a solicitat Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie de a soluţiona chestiunea strămutării pricinii la o altă instanţă de judecată de grad egal, reieşind din prevederile art. 43 alin. (1) CPC. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că cererea de strămutare este neîntemeiată din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. f) CPC instanţa strămută pricina la o altă instanţă dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită de circumstanţele pricinii sau de calitatea participanţilor la proces. Potrivit alin. (4) CPC al aceluiaşi articol strămutarea pricinii în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f), şi g) se efectuează de către instanţa ierarhic superioară a cărei încheiere este irevocabilă şi nu este susceptibilă de recurs. Prin prisma normelor legale menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că motivul invocat de Curtea de Apel Chişinău precum că în speţa dată instanţa de apel este pîrît nu poate fi luat în consideraţie, or, motivul invocat nu poate constituie temei de examinare a chestiunii ce ţine de strămutarea pricinii date într-o altă instanţă de judecată de acelaşi grad şi nu se încadrează în prevederile art. 43 alin. (2) lit. f) CPC.

De altfel spus, instanţa de apel urma să examineze chestiunea ce ţine de strămutarea pricinii la o altă instanţă de acelaş grad. Din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea depusă de către Curtea de Apel Chişinău privind strămutarea pricinii în altă instanță egală în grad ca fiind neîntemeiată. În conformitate cu art. art. 43, 50, art. 269-270 Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie DISPUNE: Se respinge cererea depusă de către Curtea de Apel Chişinău privind strămutarea pricinii în altă instanță egală în grad.

Se restituie pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Alexandru Prus împotriva Guvernului RM, Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău şi Curţii de Apel Chişinău privind repararea prejudiciului moral, pentru examinarea chestiunii ce ţine de strămutarea pricinii la o altă instanţă de acelaş grad la Curtea de Apel Chişinău. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Dumitru Mardari Maria Ghervas 2

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.