Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-478/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
11 martie 2015
Părțile
Carpova Elena vs Radcenco Dmitri
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-478/15 — Declararea persoanei ca moştenitor nedemn, anularea certificatului de moştenitor

prima instanţă, jud.: G. Moscalciuc dosarul nr. 2ra-478/2015 instanţa de apel, jud.: N. Vascan, E. Clim, I. Cotruţă ÎNCHEIERE 11 martie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan, Galina Stratulat examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către avocatul Petru Răileanu, în interesele Elenei Carpova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Elenei Carpova împotriva lui Dmitri Radcenco cu privire la repunerea în termenul de intentare a acţiunii privind declararea persoanei ca succesor nedemn, declararea nulităţii certificatului de moştenitor legal şi recunoaşterea Elenei Carpova ca moştenitor legal, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 15 octombrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Elena Carpova şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 05 mai 2014, c o n s t a t ă La 10 octombrie 2013 Elena Carpova a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Dmitri Radcenco cu privire la repunerea în termenul de intentare a acţiunii privind declararea persoanei ca succesor nedemn, declararea nulităţii certificatului de moştenitor legal şi recunoaşterea Elenei Carpova ca moştenitor legal. În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, locuieşte în apartamentul 39 din str. Ion Neculce 63, mun. Chişinău. Menţionează că, cota ei parte din apartamentul nominalizat i-a fost donată, cu condiţia întreţinerii pe viaţă a nepoatei Xenia Scorohodova, conform contractului de înstrăinare a imobilului cu condiţia întreţinerii pe viaţă a beneficiarului de către dobînditor din 06 septembrie 2012, autentificat de notarul public Veaceslav Dohocher.

Mai invocă că, conform extrasului din Registrul bunurilor imobile din 01 octombrie 2013, apartamentul 39 din str. Ion Neculce 63, mun. Chişinău, număr cadastral 0100514.152.01.039, compus din 3 odăi cu suprafaţa totală de 65,6 m.p., inclusiv spaţiul locativ 48,6 m.p., aparţine cu drept de proprietate Xeniei Scorohodova şi lui Dmitri Radcenco, a cîte ½ cotă parte ideală. Totodată, conform extrasului din Registrul bunurilor imobile, rezultă că dreptul de proprietate a lui Dmitri Radcenco se confirmă prin certificatul de moștenitor nr. 319 din 19 ianuarie 2012, înregistrat la Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău la 23 ianuarie 2012. Indică reclamanta că, ½ cotă parte ideală a ap. 39 din str. Ion Neculce 63, mun.

Chişinău a fost moştenită de către Dmitrii Radcenco, de la soţul ei, Alexandr Scorohodov, decedat la 17 septembrie 2010. Consideră că, Dmitri Radcenco este un succesor nedemn şi a pus intenţionat piedici în calea realizării ultimei voinţe a celui ce a lăsat moştenirea şi a contribuit astfel la chemarea sa la succesiune. Pe parcursul convieţuirii comune, în ap. 39 din str. Ion Neculce 63, mun. Chişinău, Dmitri Radcenco a creat condiţii de viaţă intolerabile, manifestate prin cauzarea leziunilor corporale, ameninţările permanente cu răfuială fizică, insultarea cu cuvinte necenzurate precum şi alte acţiuni similare, astfel, urmare a acestor acţiuni, reclamanta a expediat numeroase plîngeri în adresa Inspectoratului de Poliţiei Buiucani mun.

Chişinău. Afirmă reclamanta că, din cauza leziunilor corporale, produse în urma actelor de violenţă a lui Dmitri Radcenco, de mai mult timp nu se poate ridica din pat şi din acest motiv este lipsită de posibilitatea de ași realiza drepturile civile, referitor la moştenire. Însă, Dmitri Radcenco îi creează condiţii de a o lipsi de locul de trai, motiv din care, are intenţia de al recunoaşte pe pîrît ca succesor nedemn, iar ea este unica moştenitoare a lui Alexndr Scorohodov, decedat la 17 octombrie 2010. Cere reclamanta repunerea în termen de intentare a acţiunii privind declararea persoanei ca succesor nedemn, declararea lui Dmitri Radcenco ca succesor nedemn asupra ½ cotă parte ideală din ap. 39, str. Ion Neculce 63, mun.

Chişinău, moştenită de la decedatul Alexandr Scorohodov; recunoaşterea reclamantei în calitate de moştenitor legal asupra a ½ cotă parte ideală din ap. 39, str. Ion Neculce 63, mun. Chişinău proprietatea lui Alexandr Scorohodov, decedat la 17 septembrie 2010. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 05 mai 2014 acţiunea Elenei Carpova a fost respinsă ca depusă tardiv. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 octombrie 2014 a fost respins apelul declarat de Elena Carpova şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 05 mai 2014. La 12 decembrie 2014 Elena Carpova a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 15 octombrie 2014, solicitînd casarea deciziei instanţei de apel și a hotărîrii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a acțiunii.

În motivarea recursului și-a exprimat dezacordul cu soluțiile luate de prima instanță și instanța de apel, pe care le consideră ilegale și neîntemeiate, deoarece nu au aplicat legea care trebuia aplicată, au interpretat eronat legea, fapt care a dus la încălcarea drepturilor sale fundamentale. Studiind temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către avocatul Petru Răileanu, în interesele Elenei Carpova este inadmisibil. În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către avocatul Petru Răileanu, în interesele Elenei Carpova nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către avocatul Petru Răileanu, în interesele Elenei Carpova în esenţa lor sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă conform cerinţelor art. 130 CPC.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Aici, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către avocatul Petru Răileanu, în interesele Elenei Carpova ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către avocatul Petru Răileanu, în interesele Elenei Carpova se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.