- Dosarul nr.
- 2ri-78/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 11 martie 2015
- Părțile
- SRL Fame-CV-Construction în proces de insolvabilitate vs SRL Iazon Com
- Pe scurt
- Poprirea si vînzarea dreptului litigios sau cesiunea creantei. Obligatia probatiunii în judecată. Admisibilitatea probelor. Prezentarea înscrisurilor.
2ri-78/15 — Validarea popririi si încasarea datoriei
prima instanţă: S. Arnăut dosarul nr. 2ri-78/15 (Curtea de Apel Chişinău) DECIZIE 11 martie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi, Galina Stratulat Iuliana Oprea, Ion Druţă examinînd, fără înştiinţarea participanţilor la proces, recursul declarat de către administratorul insolvabilităţii Societăţii cu Răspundere Limitată „Fame-CV Construction”, Bostan Nicolae, în pricina civilă a Societăţii cu Răspundere Limitată „Fame-CV Construction” în proces de insolvabilitate, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 20 decembrie 2014, prin care a fost respinsă ca fiind neîntemeiată cererea administratorului insolvabilităţii Societăţii cu Răspundere Limitată „Fame-CV Construction”, Bostan Nicolae, privind validarea popririi şi încasarea datoriei de la Societatea cu Răspundere Limitată „Iazon-Com”, cu desfiinţarea popririi, c o n s t a t ă Prin hotărîrea Curţii de Apel Economice din 17 noiembrie 2009 a fost intentată procedura de insolvabilitate în privinţa SRL „Fame-CV Construction”.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 21 mai 2013 a fost intentată procedura de restructurare în privinţa SRL „Fame-CV Construction”, fiind numit în calitate de administrator al insolvabilităţii Bostan Nicolae. La 04 aprilie 2014 administratorul insolvabilităţii SRL „Fame-CV Construction”, Bostan Nicolae, a depus cerere împotriva terţului poprit SRL „Iazon-Com” cu privire la validarea popririi şi încasarea datoriei. În motivarea cererii respective, administratorul insolvabilităţii a indicat că în rezultatul analizei actelor financiar-contabile ale SRL „Fame-CV Construction” a constatat că terţul SRL „Iazon-Com” are faţă de debitorul insolvabil o datorie restantă în sumă de 1 779,34 lei, formată în rezultatul neonorării obligaţiilor de furnizare a mărfurilor.
Susţine că la 14 martie 2014 a expediat în adresa terţului poprit SRL „Iazon- Com” somaţia nr. 08/14 prin care i-a adus la cunoştinţă despre înfiinţarea popririi, solicitînd ca în termen de 5 zile să achite la contul de acumulare a lichidatorului suma datorată, însă pînă în prezent aceasta nu a fost virată. 1 Invocă administratorul insolvabilităţii SRL „Fame-CV Construction” că potrivit scrisorii Camerei Înregistrării de Stat nr. 05/03-1632 din 09 decembrie 2014, adresa juridică a SRL „Iazon-Com” se află în mun. Bender, str. Lenin, 24/B, MD-3200, care a fost indicată şi în somaţie, însă conform adeverinţei poştale 3200 pe adresa dată nu se regăsește agentul economic respectiv.
Solicită administratorul insolvabilităţii SRL „Fame-CV Construction”, Bostan Nicolae, în temeiul art. 126 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, validarea popririi în limita datoriei de 1 779,34 lei şi încasarea sumei respective din contul terţului poprit SRL „Iazon-Com” în beneficiul debitorului. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 20 decembrie 2014 a fost respinsă ca fiind neîntemeiată cererea administratorului insolvabilităţii SRL „Fame-CV Construction”, Bostan Nicolae, privind validarea popririi şi încasarea datoriei de la SRL „Iazon-Com”, cu desfiinţarea popririi.
La 22 decembrie 2014, în termenul de 15 zile prevăzut de lege (art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilităţii) administratorul insolvabilităţii SRL „Fame-CV Construction”, Bostan Nicolae a declarat recurs nemotivat împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 20 decembrie 2014, cerînd admiterea recursului, casarea hotărîrii recurate şi emiterea unei noi hotărîri prin care cererea de validare a popririi să fie admisă cu încasarea de la terţul poprit SRL „Iazon-Com” a datoriei în sumă de 1 779,34 lei. În motivarea cererii de recurs, recurentul a invocat ilegalitatea hotărîrii instanţei de insolvabilitate. Ulterior, la 29 ianuarie 2015, administratorul insolvabilităţii SRL „Fame-CV Construction” a declarat recurs motivat în care a indicat că instanţa de insolvabilitate a apreciat arbitrar probele administrate, precum şi a aplicat în mod eronat normele de drept material.
Susţine că Curtea de Apel Chişinău în mod neîntemeiat a ajuns la concluzia că nu au fost prezentate probe întru admiterea cererii de validare a popririi, deoarece în acest sens au fost anexate la materialele cauzei actul de verificare a decontărilor reciproce și ordinul de plată nr. 1025 din 12 decembrie 2007, prin care se confirmă că SRL „Fame-CV Construction” a transferat pe contul SRL „Iazon-Com” suma de 23 600 lei pentru pietriş, însă intimata şi-a executat obligaţiile doar parţial, nefiind livrată marfă în sumă de 1779,34 lei. Cu referire la argumentul instanței de insolvabilitate precum că înscrisurile relevante au fost prezentate în copii neautentificate, indică că s-ar fi comis o greșeală, copiile autentificate fiind expediate în adresa terțului poprit, iar cele neautentificate – anexate eronat la materialele pricinii.
De asemenea, pretinde recurentul că intimata SRL „Iazon-Com” se eschivează cu rea-credință de la executarea obligaţiei ce-i revine, ceea ce se demonstrează prin faptul că în adresa dânsei au fost expediate mai multe somaţii şi citații în instanţa de judecată, returnate de către oficiul poștal cu mențiunea că destinatarul nu a fost găsit, deşi conform scrisorii Camerei Înregistrării de Stat nr. 05/03-1632 din 09 decembrie 2014, adresa juridică a SRL „Iazon-Com” este cea indicată în somaţii şi citaţii, și anume mun. Bender, str. Lenin, 24/B, MD-3200. Consideră că motivele enunțate supra condiționează casarea hotărârii recurate cu validarea popririi în sumă de 1 779,34 lei. 2 La 06 februarie 2015 în adresa intimatei SRL „Iazon-Com” a fost expediată copia recursului administratorului insolvabilităţii SRL „Fame-CV Construction” cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei la recurs.
Intimata nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv și nu a depus referință în termenul stabilit pentru aceasta, prezentul recurs examinându-se în lipsa referinței din partea SRL „Iazon-Com”. În conformitate cu art. 444 CPC, prezentul recurs se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menținerea hotărârii instanței de insolvabilitate, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină hotărîrea primei instanţe.
Potrivit art. 1 alin. (4) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, în vigoare din 14 martie 2013, procesul de insolvabilitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi cu cele ale prezentei legi. Prin prisma art. 253 din aceiași Lege, prevederile ei se aplică şi asupra proceselor de insolvabilitate în curs de desfăşurare intentate pînă la intrarea ei în vigoare, cu excepţia art.190 alin. (6). Din suportul probator prezent la materialele pricinii rezultă că prin hotărîrea Curţii de Apel Economice din 17 noiembrie 2009, a fost intentată procedura de insolvabilitate în privinţa SRL „Fame-CV Construction”. Iar prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 21 mai 2013, a fost intentată procedura de restructurare în privinţa SRL „Fame-CV Construction”, fiind numit în calitate de administrator al insolvabilităţii Nicolae Bostan.
La 04 aprilie 2014, administratorul insolvabilităţii SRL „Fame-CV Construction”, Bostan Nicolae, a depus prezenta cerere împotriva terţului poprit SRL „Iazon-Com” cu privire la validarea popririi şi încasarea datoriei în sumă de 1779,34 lei. Potrivit art. 126 alin. (1), (2), (9), (10) și (11) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, sînt supuse urmăririi silite prin poprire mijloacele băneşti în numerar şi fără numerar, în monedă naţională şi în valută străină, titlurile de valoare, alte bunuri mobile incorporale care sînt datorate debitorului ori sînt deţinute în numele său de un terţ sau pe care acesta din urma i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
Poprirea se înfiinţează prin somaţie a administratorului insolvabilităţii/lichidatorului şi se comunică terţului menţionat la alin. (1) împreună cu o copie certificată de pe hotărîrea de intentare a procedurii de insolvabilitate/faliment asupra debitorului. Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, administratorul insolvabilităţii/lichidatorul, în cel mult o lună de la data la care terţul poprit trebuia să consemneze ori să plătească suma datorată, poate sesiza instanţa de insolvabilitate în vederea validării popririi. Instanţa de insolvabilitate îi va cita pe 3 administratorul insolvabilităţii/lichidator, precum şi pe terţul poprit, şi, la termenul stabilit pentru judecarea cererii de validare, va dispune administrarea oricărei probe necesare soluţionării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun.
Dacă din probele administrate rezultă că terţul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanţa de insolvabilitate va adopta o hotărîre de validare a popririi, prin care va încasa de la terţul poprit suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va decide desfiinţarea popririi. Potrivit art. 122 alin. (1) CPC, circumstanţele care, conform legii, trebuie confirmate prin anumite mijloace de probaţiune nu pot fi dovedite cu nici un fel de alte mijloace probante. Iar în conformitate cu art. 118 alin. (1) CPC, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel.
În respectivul context, la capitolul probelor prezentate întru susținerea cererii cu privire la validarea popririi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie evidențiază că administratorul insolvabilităţii SRL „Fame-CV Construction” a anexat extrasul din programul computerizat ce reprezintă actul de verificare a decontărilor reciproce cu SRL „Iazon-Com” pentru perioada 01 ianuarie 2006 – 31 decembrie 2013, care relevă suma soldului de 1 779,34 lei, actul fiind semnat exclusiv de Bostan Nicolae, cu aplicarea ștampilei debitorului insolvabil (f.d. 4). Totodată, a fost anexată și copia xerox neautentificată de pe somația nr. 08/14 din 13 martie 2014 adresată intimatei SRL „Iazon-Com” (f.d.
3). Ulterior, în fața instanței de insolvabilitate, a fost prezentată copia xerox autentificată de avocatul Verejeanu Igor, reprezentantul societății insolvabile, de pe ordinul de plată nr. 1025 din 12 decembrie 2007 eliberat de BC “InvestprivatBank” SA care atestă achitarea de către SRL „Fame-CV Construction” către SRL „Iazon- Com” a sumei de 23 600 lei cu destinația „pentru pietriș conform facturii nr. 467 din 12 decembrie 2007” (f.d. 8). Se reține că însăși factura în original sau copie autentificată, precum și alte careva înscrisuri care să demonstreze specificul relațiilor contractuale între părți și să releve existența certă a unor restanțe financiare, nu au fost prezentate de către administratorul insolvabilităţii SRL „Fame-CV Construction”, Bostan Nicolae.
În circumstanţele enunţate şi în contextul normelor de drept citate supra, instanța de recurs conchide că extrasul din programul computerizat ce reprezintă actul de verificare a decontărilor nu poate fi acceptat ca mijloc de probațiune admisibil și pertinent întru susținerea cererii de validare a popririi deoarece este semnat exclusiv de către recurent, nefiind concordat cu intimata. Iar copia xerox de pe ordinul de plată nr. 1025 din 12 decembrie 2007 ce atestă achitarea pentru pietriș de către SRL „Fame-CV Construction” către SRL „Iazon-Com” a sumei de 23 600 lei, nu demonstrează relație de cauzalitate cu prezenta speță, referindu-se la o altă sumă decât cea pretinsă și neputând deci fi temei suficient pentru a constata existența datoriei asupra căreia se solicită validarea popririi.
4 Mai mult decât atât, ordinul de plată respectiv a fost prezentat în copie xerox autentificată de avocat, fără a fi comunicat locul de păstrare al originalului și imposibilitatea prezentării acestuia contrar art. 138 alin. (4) CPC, care stipulează expres că înscrisul se depune în original sau în copie autentificată în modul stabilit de lege, indicîndu-se locul de aflare a originalului. Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră justă concluzia instanţei de insolvabilitate de respingere ca fiind neîntemeiată a cererii administratorului insolvabilităţii SRL „Fame-CV Construction”, Bostan Nicolae, privind validarea popririi şi încasarea datoriei de la SRL „Iazon-Com” deoarece prezentele cerințe sunt înaintate fără a fi susținute prin vreo probă admisibilă și pertinentă, contrar exigențelor legale pe acest teren.
Se evidențiază că debitorul înaintând cerere de validare a popririi, este obligat să facă dovadă existenței creanței pe care o are față de terțul poprit. La caz, înscrisurile anexate la materialele dosarului sunt insuficiente pentru a demonstra cu certitudine existența datoriei terțului poprit față de debitor, iar aceste probe trebuie administrate în concordanță cu principiul care instituie sarcina probei pe seama reclamantului. În asemenea circumstanțe, nu poate fi reţinut argumentul recurentului cu privire la ilegalitatea hotărîrii contestate, deoarece este invocat pur declarativ doar pentru a justifica într-un oarecare mod înaintarea prezentului recurs.
Nu poate fi reținut nici argumentul administratorului insolvabilităţii SRL „Fame-CV Construction”, Bostan Nicolae, cu privire la comiterea unei erori în anexarea la dosar a copiilor neautentificate de pe înscrisurile relevante în locul originalelor, care ar fi fost din greșeală expediate către intimată, deoarece de asemenea este unul declarativ, nefiind susținut prin careva probe. Mai mult decât atât, instanța de recurs accentuează că în cazul expedierii din greșeală a originalelor înscrisurilor către SRL „Iazon-Com”, administratorul insolvabilităţii SRL „Fame-CV Construction” a beneficiat de posibilitate reală să le obțină înapoi și să le prezinte întru susținerea cerințelor sale, or, precum menționează însăși recurentul, toate scrisorile expediate către intimată au fost returnate de oficiul poștal, dânsa eschivându-se cu rea-credință de la recepționarea corespondenței cu unicul scop de a nu plăti datoria restantă.
Alte argumente invocate în recursul declarat nu au relevanță deoarece nu denotă interpretarea sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural de către instanța de insolvabilitate, respectiv nu constituie temei de casare a hotărârii recurate și urmează a fi respinse.
Distinct de cele relatate, instanța de recurs enunță pe marginea aplicării art. 126 din Legea insolvabilităţii („poprirea şi vînzarea dreptului litigios sau cesiunea creanţei”) că până recent nu a existat o practică uniformă și clară referitoare la faptul dacă hotărârea de respingere a cererii de validare a popririi este susceptibilă recursului, însă la momentul actual Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a definitivat deja o soluție certă pe acest teren, conchizând că întru garantarea dreptului fundamental la un proces echitabil în aspectul dreptului individului de acces la justiție și la examinarea în 5 fond a propriilor pretenții, hotărârea instanței de insolvabilitate de respingere a cererii de validare a popririi prin prisma art. art. 8 și 126 din Legea insolvabilității poate fi atacată cu recurs de către debitor.
Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că hotărârea recurată este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către administratorul insolvabilităţii SRL „Fame-CV Construction”, Bostan Nicolae, și a menține hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 20 decembrie 2014. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către administratorul insolvabilităţii Societăţii cu Răspundere Limitată „Fame-CV Construction”, Bostan Nicolae.
Se menține hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 20 decembrie 2014 în pricina civilă a Societăţii cu Răspundere Limitată „Fame-CV Construction” în proces de insolvabilitate. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Galina Stratulat Iuliana Oprea Ion Druţă 6