3ra-247/15 — Contestarea actului administrativ

dosarul nr. 3ra-247/15 prima instanţă - V. Negru instanţa de apel - T. Duca, S. Procopciuc, E. Grumeza ÎNCHEIERE 11 martie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către avocatul Andrei Năstase, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de avocatul Andrei Năstase împotriva Comisiei Naționale de Integritate cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălți din 14 octombrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Andrei Năstase și menținută hotărîrea Judecătoriei Rîșcani municipiul Chișinău din 10 ianuarie 2014. c o n s t a t ă La 05 noiembrie 2013, avocatul Andrei Năstase a depus cerere de chemare în judecată împotriva Comisiei Naționale de Integritate cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii, avocatul Andrei Năstase a indicat că printr-o scrisoare publică către autoritatea judecătorească, publicată la 16 ianuarie 2013, a făcut apel la conştiinţa judecătorilor şi procurorilor invocînd că: „acum, ca niciodată, societatea, are nevoie de protestul lor civic, profesional, manifestat, în mod deschis, public, fără frică, fără ezitări, un protest din interiorul acestui sistem putred, şi corupt, lăsat a fi reformat tocmai pe mîna lui Plahotniuc, Zubco, Pleşca, Corochii şi Poalelungi, sistem care i-a transformat în prizonierii unui păpuşar malefic, cinic şi lipsit de, scrupule”. În apelul public a afirmat de asemenea că Republica Moldova este sufocată de corupţie, zi de zi cancerul politic intitulat Plahotniuc îi macină temeliile şi că ţara are nevoie de ei astăzi, acum!

A mai menționat că a venit şi rândul lor, al judecătorilor şi procurorilor oneşti, să spargă tăcerea, să-şi apere onoarea 1 epoleţilor şi a mantiei de magistrat, să condamne fără frică laşitatea şi caracterul perfid al criminalilor care conduc sistemul de drept al Republicii Moldova, la adăpostul umbrelei lui Plahotniuc, în timp ce în străinătate Plahotniuc îşi invocă la modul cel mai ruşinos şi mişel imunitatea dată de popor în dosare personale legate de atacurile raider. Apelul public era destinat unei majorităţi a judecătorilor şi procurorilor care zilnic se confruntă cu destinele celor mulţi, examinând dosare neplătite de către grangurii politici, având o remunerare sfidător de mică din partea statului, insuficientă pentru o viaţa cel puţin decentă, dacă nu demnă de statutul unui magistrat.

Menționează că memoriul formulat pe data de 16 ianuarie 2013, nu era adresat grupului criminal de procurori şi judecători corupţi, care au fost demascaţi public pe parcursul ultimilor doi ani de zile, grup controlat în totalitate de către factorul politico-mafiotic existent în ţară. A atenţionat societatea civilă şi instituţiile statului că membrii grupului politico-mafiotic sunt gata, oricând, să facă absolut orice pentru a răspunde comenzilor ilegale de tăinuire a atacurilor raider, de fabricare a dosarelor penale, de răzbunare împotriva denunţătorilor şi adversarilor politici. În schimbul unor medalii „false” şi bani urât mirositori, aceştia sunt dispuşi să deposedeze de proprietăţi şi să condamne pe cei mai înverşunaţi luptători împotriva sistemului mafiot la ani grei de închisoare, fără ca aceştia să aibă vre-o vină.

Sunt tot mai evidente acţiunile grupului mafiot de persecutare a rudelor, de intentare a dosarelor martorilor apărării şi avocaţilor, sfidând bunul simţ, Constituţia şi legile ţării, dar şi o Convenţie Europeană a Drepturilor Omului, care este invocată în mod perfid şi cinic pentru justificarea crimelor comise şi pentru apărarea pretinsei onoarei şi demnităţi ale comanditarului ce controlează grupul mafiot. Astfel, a avut speranța că instituţiile abilitate se vor sesiza şi vor întreprinde măsuri urgente cu privire la purificarea sistemului de justiţie, inclusiv excluderea indivizilor ce au generat dezmăţul din justiţie, promovând alegeri şi desemnări trucate, precum şi protecţia mai multor judecători rău-famaţi şi aserviţi unor interese criminale.

Însă, Consiliul Superior al Magistraturii a ales calea nedemocratică de soluţionare a acestor probleme ale sistemului judiciar şi a pornit o luptă de intimidare şi şantajare a petiţionarilor, inclusiv împotriva sa ca semnatar a apelului public, sesizând în mod abuziv Comisia pentru etică şi disciplină a Uniunii Avocaţilor, chiar printr-un act administrativ, o hotărâre adoptată contrar competentelor şi cu încălcarea flagrantă a procedurilor legale.

Astfel, de pe site-ul www.csm.md, a aflat că Consiliul Superior al Magistraturii s-ar fi „autosesizat ad hoc” şi, audiind informaţia lui Nichifor Corochii, contrar competenţelor, la 22 ianuarie 2013 a emis hotărârea „Cu privire la apelul public al avocatului Andrei Năstase”, statuând inter alia că „orice persoană, inclusiv avocatul Andrei Năstase, are dreptul la opinie şi „dacă ar fi fost doar o opinie, nici nu ar fi meritat vre-o atenţie”, că „Consiliul Superior al Magistraturii cunoaşte problemele existente la ora actuală în sistemul judecătoresc”, etc. 2 Consideră că această hotărîre a fost emisă de urgență în secret și cu încălcarea procedurii stabilite de art. 16 al. (3) și 17 ale Legii cu privire la statutul Consiliului Superior al Magistraturii.

Contrar acestor norme, hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii din 22 ianuarie 2013, a fost adoptată pe marginea unei chestiuni ce nu a fost pusă pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3. Or, nici în cele 33 de puncte ale ordinii de zi a ședinței Consiliului Superior al Magistraturii din 22 ianuarie 2013, nici în punctele din ordinea de zi suplimentară, aprobată la 22 ianuarie 2013, ora 09.00, chestiunea privind apelul public al avocatului Andrei Năstase nu figurează. Mai mult ca atît, art. 16 al. (3) al Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii prevede imperativ că proiectele hotărîrilor ce urmează a fi adoptate și materialele justificative ale acestora sînt aduse la cunoștința membrilor Consiliului Superior al Magistraturii cel mai tîrziu cu 3 zile înainte de ședință.

Astfel, hotărîrea contestată a fost emisă fără ca vreunul din membrii Consiliului Superior al Magistraturii să fi investigat și analizat în prealabil faptele expuse în apelul public din 16 ianuarie 2013. Deci, de pe data de 16 ianuarie 2013 (data publicării apelului), până pe data de 22 ianuarie 2013 (data emiterii hotărârii contestate), chestiunea privind examinarea scrisorii publice nu a fost inclusă in ordinea de zi a şedinţei Consiliului Superior al Magistraturii, iar membrilor acestuia nu le-au fost aduse la cunoştinţă proiectul hotărârii şi materialele justificative în condiţiile legii.

Scopul acestor acţiuni şi inacţiuni ilegale a fost afectarea principiului transparenţei procedurii de emitere/adoptare a actului administrativ, obstrucţionarea participării şi apărării subsemnatului la şedinţa din 22 ianuarie 2013 şi facilitarea abuzului comis prin hotărârea din această dată chiar cu participarea nemijlocită a doi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii vizaţi în mod direct în apelul public. Or, conform art. 18 al.(l) al Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, membrul Consiliului Superior ai Magistraturii nu poate participa la examinarea, problemei şi urmează să fie recuzat dacă există împrejurări care exclud participarea lui la examinare sau împrejurări ce ar trezi îndoieli privind obiectivitatea lui.

În cazul în care există astfel de împrejurări, membrul Consiliului este obligat să declare autorecuzarea. Consideră că prin comportamentul lor, membrii Consiliului Superior al Magistraturii în general şi, în mod special, Preşedintele Nichifor Corochi şi Preşedintele Curții Supreme de Justiție, Mihai Poalelungi, au încălcat unul dintre fundamentalele Principii de la Bangalore privind conduita judiciară, potrivit căruia nimeni nu poate fi judecător în propria cauză. Potrivit extrasului din procesul-verbal al şedinţei Consiliului Superior al Magistraturii din 22 ianuarie 2013, anume Nichifor Corochii a fost iniţiatorul ”includerii” în ordinea de zi a chestiunii „cu privire la apelul public al avocatului Andrei Năstase”, acesta fiind şi raportorul pe această chestiune, fără ca alţi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii să-și fi exprimat opinia.

3 Conform aceluiași extras, la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii din 22 ianuarie 2013 3 a participat şi Mihai Poalelungi, hotărârea fiind luată în unanimitate de voturi. Prin urmare, Nichifor Corochii şi Mihai Poalelungi, fiind vizaţi în apelul public din 16 ianuarie 2013, urmărind sancţionarea sa, erau direct interesaţi în emiterea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 75/3 din 22 ianuarie 2013 „Cu privire la apelul public al avocatului Andrei Năstase”, transformând Consiliul Superior al Magistraturii într-un tribunal, a cărui decizie a fost substituită cu hotărârea adoptată. Consideră că acesta urma să-şi declare autorecuzare. Conform art. 18 al.(2) al Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, pentru aceleaşi motive, recuzarea, poate fi făcută de persoana a cărei problemă se examinează, precum şi de persoana care a prezentat materialele spre examinare.

Conform art. 15 al. (4) al Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, la şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii se citează în mod obligatoriu persoanele a căror problemă se examinează. Menționează că contrar acestei norme, nu a fost citat pentru a participa la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii din 22 ianuarie 2013, nu a cunoscut despre faptul includerii în ordinea de zi a chestiunii „cu privire la apelul public al avocatului Andrei Năstase”, şi nici nu a fost informat despre hotărârea adoptată ce îl viza în mod personal. Astfel, a fost privat de dreptul de a oferi explicaţii pe marginea declaraţiilor enunţate în apelul public, de a dovedi temeinicia acestora, precum şi de dreptul de a solicita recuzarea celor vizaţi în apelul public.

Potrivit copiei de pe scrisoarea Curţii Supreme de Justiţie nr. 25/2012 din 18 ianuarie 2013, ,,la indicaţia Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, în conformitate cu prevederile art. 7/1 alin.(6) din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii” apelul său a fost remis Inspecţiei Judiciare. Consiliul Superior al Magistraturii, cunoscând despre faptul că apelul public a fost dat în procedura Inspecţiei Judiciare, a decis în mod abuziv emiterea hotărârii din 22 ianuarie 2013, fără o notă a acesteia, ignorând şi atribuţiile ei legale. Or, statuarea de către Consiliul Superior al Magistraturii în hotărârea din 22 ianuarie 2013 că circumstanţele invocate în apelul public ar fi neprobate împiedică, în fapt, examinarea obiectivă de către Inspecţia Judiciară a circumstanţelor descrise în apelul public.

Consiliul Superior al Magistraturii s-a expus asupra circumstanţelor descrise în apelul public fără să le studieze, deşi demersuri de luare a atitudinii legale faţă de judecători corupţi şi aserviţi au fost făcute încă din anul 2010. Consideră că acţiunile Consiliului Superior al Magistraturii contravin prevederilor art. 4 al Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii. 4 Astfel, a solicitat Comisiei Naţionale de Integritate să iniţieze un control întru investigarea circumstanţelor descrise cu adoptarea unui act de constatare şi sancţionare a lui Nichifor Corochi şi a lui Mihai Poalelungi, precum şi să dispună contestarea de către Comisie a hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 75/3 din 22 ianuarie 2013 „Cu privire la apelul public al avocatului Andrei Năstase”.

Prin decizia nr.32/1 din 22 august 2013, Comisia Națională de Integritate a adoptat Actul de constatare privind clasarea cauzei referitor la cazul de eventuala comitere a încălcării regimului juridic al conflictului de interese de către Mihai Poalelungi, preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie. Comisia Națională de Integritate a indicat că Mihai Poalelungi în exercitarea atribuţiilor funcţionale de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a participat la adoptarea deciziei cu privire la apelul public din 16 ianuarie 2013, al avocatului Andrei Năstase. Decizia corespunde prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b) şi e) a Legii nr. 947 din 19 iulie 1996 şi reprezintă în sine o reacţie promptă a Consiliului Superior al Magistraturii la apelul avocatului Andrei Năstase, ne având caracter de sancţionare.

La fel, s-a menționat că participarea lui Mihai Poalelungi la adoptarea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr.75/3 din 22 ianuarie 2013, nu reprezintă o stare de conflict de interese, deoarece aceasta nu întruneşte elementele constitutive ale conflictului de interese prevăzute de art.2 al Legii cu privire la conflictul de interese, din motivul lipsei intereselor personale rezultate din necesităţile sau intenţiile personale ale subiecţilor declarării. Astfel, Mihai Poalelungi nu s-a aflat într-o situaţie de conflict de interese, deoarece în calitatea sa de persoană privată nu a avut o situaţie care ar fi putut influenţa sau care a influenţat careva hotărâri. Totodată Comisia Națională de Integritate recunoaşte că autorul sesizării a avut în vedere anumite acţiuni ilegale a lui Mihai Poalelungi în exercitarea atribuţiilor de serviciu ale acestuia.

Din acest motiv, conform legislaţiei în vigoare, hotărârile judiciare pot fi după caz contestate în ordinea stabilită şi în situaţia respectivă aceasta nu reprezintă un conflict de interese. Prin decizia nr.32/2 din 22 august 2013, Comisia Națională de Integritate a adoptat Actul de constatare privind clasarea cauzei referitor la cazul de eventuala comitere a încălcării regimului juridic al conflictului de interese de către Nichifor Corochii, preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii. Comisia Națională de Integritate a indicat că Nichifor Corochii în exercitarea atribuţiilor funcţionale de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a participat la adoptarea deciziei cu privire la apelul public din 16 ianuarie 2013, al avocatului Andrei Năstase.

Decizia corespunde prevederilor art. 11 alin. (1), lit. b) şi e) al Legii nr. 947 din 19 iulie 1996 şi reprezintă în sine o reacţie promptă a Consiliului Superior al Magistraturii la apelul avocatului Andrei Năstase, ne având caracter de sancţionare. Totodată, a fost indicat că participarea lui Nichifor Corochii la adoptarea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr.75/3 din 22 ianuarie 2013, nu 5 reprezintă o stare de conflict de interese, deoarece aceasta nu întruneşte elementele constitutive ale conflictului de interese prevăzute de art.2 al Legii cu privire la conflictul de interese, din motivul lipsei intereselor personale rezultate din necesităţile sau intenţiile personale ale subiecţilor declarării.

S-a mai indicat că Nichifor Corochii nu a fost vizat sub careva aspecte, numele lui nu se regăseşte în textul apelului public şi în temeiul art. 2 al Legii cu privire la conflictul de interese, iar situaţia respectivă nu reprezintă încălcarea regimului juridic al conflictului de interese din lipsa elementelor constitutive ale acestuia. Consideră că atît deciziile, cît şi constatările Comisiei Naționale de Integritate sunt vădit neîntemeiate şi lipsite de suport legal, din următoarele considerente. Menționează că articolul 2 al Legii cu privire la conflictul de interese reglementează următoarele noţiuni: conflict de interese - conflictul dintre exercitarea atribuţiilor funcţiei deţinute şi interesele personale ale persoanelor prevăzute la art. 3, în calitatea lor de persoane private, care ar putea influenţa necorespunzător îndeplinirea obiectivă şi imparţială a obligaţiilor şi responsabilităţilor ce le revin potrivit legii.

Articolul 5 al aceleiaşi Legi statuează imperativ că în îndeplinirea, atribuţiilor lor de serviciu, persoanele prevăzute la, art. 3 vor lua decizii şi vor face recomandări conducându-se de legislaţia corespunzătoare şi de politica statului în domeniul respectiv, ţinând cont de interesul public şi renunţând la interesele personale. Persoanele prevăzute la art. 3 vor renunţa la interesele personale, ce pot compromite deciziile oficiale, luate cu participarea lor, sau se vor abţine de la participarea la luarea sau executarea unor astfel de decizii, dacă acestea pot fi compromise de interesele lor personale sau de apartenenţa lor la anumite organizaţii.

Persoanele prevăzute la art. 3 nu au dreptul: să utilizeze sau să admită utilizarea informaţiei de serviciu sau oricărei alte informaţii, legate de activitatea, lor în interese personale; să facă uz de serviciu pentru obţinerea unui beneficiu neprevăzut de lege sau de contractul individual de muncă; să folosească, direct sau indirect, orice bun proprietate publică în interese personale; să facă uz de avantajele funcţiei oficiale sau ale statutului deţinute anterior. În temeiul art. 6 al.(l) şi (2) al Legii menționate, activitatea autorităţilor publice, instituţiilor publice, întreprinderilor de stat şi municipale, societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, denumite în continuare organizaţii publice, precum şi, a persoanelor prevăzute la art. 3, va fi transparentă şi accesibilă controlului public.

Persoanele prevăzute la art. 3 vor îndeplini atribuţiile de serviciu imparţial şi conştiincios.

Conform art. 9 al.(l) şi (2) al Legii cu privire la conflictul de interese, persoana prevăzută la art. 3 va informa imediat, dar nu mai târziu de 3 zile de la data constatării, în scris, şeful ierarhic sau organul ierarhic superior despre: interesul, al său ori al persoanelor apropiate, legat de decizia, pe care trebuie să o ia personal sau la luarea căreia trebuie să participe, ori de acţiunea pe care trebuie să o întreprindă în îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu; calitatea, a sa ori a persoanelor apropiate, de fondator, acţionar, asociat, membru al consiliului de administraţie, membru al comisiei de control 6 sau de revizie a unei persoane juridice (comerciale sau necomerciale), dacă această persoană juridică a primit de la organizaţia publică în care activează bunuri, inclusiv mijloace băneşti, credite garantate de stat ori, de autoritatea administraţiei publice locale sau, o comandă de achiziţie publică.

Preşedintele Republicii Moldova, deputaţii în Parlament, membrii Guvernului, şi alţi conducători ai organizaţiilor publice vor anunţa Comisia Naţională de Integritate despre conflictele de interese specificate la al.(l) în care se află. Articolul 10 al acestei Legi stipulează că conducătorul organizaţiei publice este obligat să nu admită, cu bună ştiinţă, ca persoanele care activează în organizaţia pe care o conduce să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu fiind în situaţii de conflict de interese. Conducătorul organizaţiei publice este obligat să informeze Comisia Principală de Etică despre depistarea de încălcări ale prezentei legi. Alineatele (1) şi (2) ale art. 12 al Legii invocate stipulează că actele administrative emise/adoptate sau actele juridice încheiate de persoanele prevăzute la art. 3 cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 al.

(1) sunt lovite de nulitate. Comisia Naţională de Integritate sesizează instanţa de judecată pentru constatarea nulităţii actelor administrative emise/adoptate sau actelor juridice încheiate cu încălcarea, dispoziţiilor legale privind, conflictul de interese. Sesizarea se depune din oficiu sau, la cererea persoanei care se consideră lezată în drepturi ca urmare a unui conflict de interese. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 4 al Regulamentului Comisiei Naţionale de Integritate, aprobat prin Legea cu privire la Comisia Naţională de Integritate, Comisia exercită următoarele atribuţii, cu respectarea, principiilor prevăzute la pct. 2 din prezentul regulament: constată nerespectarea.

dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi privind incompatibilitatea, sesizând, organele competente în vederea atragerii persoanelor respective la răspundere disciplinară sau, după caz, în vederea încetării, mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu, ale acestora; sesizează instanţa de judecată în cazul în care constată că una. dintre persoanele supuse dispoziţiilor legale privind conflictul de interese a. emis/adoptat, un act administrativ, a încheiat un act. juridic, a luat o decizie sau a participat la.

luarea unei decizii cu încălcarea dispoziţiilor legale privind, conflictul de interese, în, vederea, con sta tării nulităţii actului respectiv; interes public - interesul general al societăţii ca persoanele care deţin funcţii publice să ia, în Îndeplinirea atribuţiilor lor de serviciu, decizii imparţiale şi legitime; interes personal - orice interes, material sau nematerial, al persoanelor prevăzute a art. 3 care rezultă din necesităţile sau intenţiile personale ale acestora, din relaţiile lor cu persoane apropiate sau. persoane juridice, indiferent de tipul de proprietate, din relaţiile sau afiliaţiile personale cu partide politice, cu organizaţii necomerciale şi cu organizaţii internaţionale, precum şi care rezultă din preferinţele sau angajamentele acestora.

Conform prevederilor art. 3 al.(l) al acestei Legi, subiecţi ai declarării intereselor personale sunt persoanele care deţin funcţii de demnitate publică prevăzute în anexa la Legea nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică, funcţia de Preşedinte al Curții Supreme de Justiție fiind expusă în anexa la această Lege. 7 Conform art. 4 al Legii menţionate, persoanele prevăzute la art.3, în procesul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, sunt obligate să respecte următoarele principii generale: slujirea interesului public cu imparţialitate şi obiectivitate; asigurarea transparenţei şi controlului public al activităţii; responsabilitatea, individuală şi exemplul personal; constată contravenţii, şi.

încheie procese-verbale cu privire la contravenţiile ce vizează încălcarea regulilor de declarare a veniturilor şi proprietăţii, de declarare a. intereselor personale, precum, şi, procese-verbale cu, privire la neexecutarea solicitărilor Comisiei. Consideră de asemenea că Nichifor Corochii şi Mihai Poalelungi şi-au asigurat prin intermediul hotărârii :SM, pe de o parte, o pavăză împotriva anchetelor obiective ce ar fi fost efectuate pe marginea circumstanţelor expuse în apelul public şi alte plângeri, memorii şi sesizări. Anume această stare de lucruri urma să fie constatată de Comisia Națională de Integritate, care, având în vedere cadrul legal citat era obligat să adopte un act de constatare şi sancţionare a iui Nichifor Corochii şi Mihai Poalelungi pentru ilegalităţile admise, fapt ce nu a fost realizat de aceasta.

Potrivit prevederilor pct.27 din Regulamentul Comisiei Naționale de Integritate, aprobat prin Legea cu privire la Comisia Naţională de Integritate nr.180 din 19 decembrie 2011, în exercitarea atribuţiilor sale de control al veniturilor şi al proprietăţii, al conflictului de interese şi al incompatibilităţii, Comisia adoptă acte de constatare şi aprobă procese-verbale de iniţiere a procedurilor de control din oficiu, iar reieşind din conţinutul pct.31 din acelaşi act, în procesul de constatare a contravenţiilor, preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Comisiei întocmesc procese-verbale cu privire la contravenţii care se perfectează în conformitate cu prevederile Codului contravenţional al Republicii Moldova.

Avocatul Andrei Năstase solicită anularea deciziei Comisiei Naționale de Integritate nr. 32/1 și 32/2 din 22 august 2013, cu obligarea acesteia să constate și să-l sancționeze pe Nichifor Corochii și Mihai Poalelungi pentru ilegalitățile admise la adoptarea hotrărîrii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 75/3 din 22 ianuarie 2013 ”Cu privire la apelul public al avocatului Andrei Năstase”. De asemenea, solicită obligarea Comisiei Naționale de Integritate să conteste hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 75/3 din 22 ianuarie 2013 ”Cu privire la apelul public al avocatului Andrei Năstase”. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani municipiul Chișinău din 10 ianuarie 2014, acțiunea a fost respinsă.

Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanțe, la 09 februarie 2014, avocatul Andrei Năstase a contestat-o cu apel. Curtea de Apel Chișinău a înaintat cerere cu privire la strămutarea pricinii la o altă instanță de judecată de același grad. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 02 aprilie 2014, a fost admisă cererea cu privire la strămutarea pricinii la o altă instanță de judecată de același grad 8 înaintată de Curtea de Apel Chișinău, cu strămutarea pricinii pentru examinare în ordine de apel la Curtea de Apel Bălți.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 14 octombrie 2014, a fost respins apelul declarat de avocatul Andrei Năstase și menținută hotărîrea Judecătoriei Rîșcani municipiul Chișinău din 10 ianuarie 2014. La 15 decembrie 2014, avocatul Andrei Năstase a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărîri, prin care acțiunea să fie admisă. Avocatul Andrei Năstase, în motivarea recursului a invocat încălcarea normelor de drept material și procedural, precum și neconstatarea și neelucidarea pe deplin a circumstanțelor importante pentru soluționarea pricinii. Astfel, a menționat că nu a fost asigurată respectarea dreptului subsemnatului de acces la o instanţă imparţială şi obiectivă.

Reiterează că anterior transmiterii dosarului în procedura judecătorului Veronica Negru, în vederea mimării unei proceduri de repartizare legală, pricina a fost repartizată judecătorului Oleg Melniciuc, care s-ar fi abţinut pe motiv că Mihai Poalelungi este naşul său de cununie, declaraţia de abţinere fiind admisă la 07 noiembrie 2013, iar pricina ce îl viza nemijlocit pe naş a fost repartizată judecătorului Veronica Negru. Indică la fel că potrivit informaţiilor vehiculate în societate, Veronica Negru se află în relaţii strânse de afinitate cu Gheorghe Avornic, conducătorul tezei de doctor a lui Mihai Poalelungi, care, la rândul său, a fost numit în funcţia de Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie cu concursul direct al lui Vladimir Plahotniuc.

Potrivit mass-media, şi Gheorghe Avornic are relaţii cu Vladimir Plahotniuc, acesta fiind premiat recent prin intermediul Fundaţiei sale „Edelweiss” cu o primă de 50000 lei. Potrivit presei, şi alegerea lui Gheorghe Avornic în calitatea de candidat la funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii se datorează lui Plahotniuc. Totodată, soţul Veronicăi Negru, Andrei Negru, colaborează intens atât cu Mihai Poalelungi cât şi cu Gheorghe Avornic, având interese comune, inclusiv şi sub aspect pecuniar. Astfel, este certă existenţa unei relaţii de dependenţă a judecătorului Veronica Negru de voinţa oligarhului monitorizat de interpol şi urmărit penal de organele abilitate din România şi a lacheilor săi din sistemul judecătoresc, prin intermediul persoanelor nominalizate.

Astfel, examinarea dosarului a fost viciată chiar din momentul preluării în gestiune de către Veronica Negru. De la materialele acestuia lipsea dovada repartizării aleatorii a dosarului judecătorului Veronica Negru, fişa de repartizare a dosarului fiind anexată la dosar post-factum, doar după ce lipsa acesteia a fost invocată expres în prima şedinţă de judecată, cu solicitarea indicării în procesul 9 verbal. Acest fapt se confirmă şi prin aceea că în borderoul documentelor din dosar, la data primei şedinţe lipsea menţiunea privind anexarea acestei fişe la dosar, ceea ce denotă că pricina a fost repartizată fără utilizarea sistemului electronic de repartizare şi în lipsa încheierii corespunzătoare, circumstanţă ce denotă că prezenta cauză a fost repartizată intenţionat judecătorului Veronica Negru, iar rezultatul examinării de către aceasta a cauzei confirmă odată în plus motivul pentru care dosarul i-a fost repartizat anume acesteia.

În şedinţa de judecată din data de 27 noiembrie 2013, luând cunoştinţă de materialele dosarului, a constatat ca printre cele 60 de file, numerotate şi cusute, dovada distribuirii aleatorii a cauzei judecătoarei Veronica Negru prin Programul integrat de gestionare a dosarelor, nu exista. Este motivul pentru care, în şedinţa din 27 noiembrie 2013, a propus judecătoarei ca până la şedinţa din 10 ianuarie 2014, să evalueze posibilitatea abţinerii de la judecarea cauzei pe motiv de neîncredere, iar la 10 ianuarie 2014, a depus prin intermediul Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău o cerere adresată Curţii de Apel Chişinău de strămutare a pricinii la o altă instanţă. Judecătorul Veronica Negru a dispus examinarea dosarului în regim de urgenţă, în lipsa părţilor.

Părtinirea judecătorului examinator se confirmă şi prin faptul că aceasta a tergiversat intenţionat eliberarea hotărârii integrale, intenţionând să genereze situaţia în care eu ar fi omis termenele de contestare. Or, cererea privind eliberarea hotărârii integrale a fost depusă încă la 10 ianuarie 2014, aceasta a fost eliberată doar după multiple insistenţe abia la 05 februarie 2014. La fel, reiterează că instanţa de fond doar a preluat argumentele expuse în hotărârile Comisiei Naționale de Integritate, fără a da o apreciere argumentelor invocate în acţiune şi fără a le combate, iar alegaţiile privind incompatibilitatea de judecare a cauzei de către Judecătorul Veronica Negru au fost ignorate.

Potrivit pct. 9 al hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 2 din 07 iulie 2008 Cu privire la aplicarea legislaţiei procesuale civile la întocmirea hotărârii şi încheierii judecătoreşti, hotărârea judecătorească trebuie să fie pe cât e posibil de concisă. Ea poate fi întocmită liber, dar trebuie să corespundă tuturor normelor de drept, să fie clară, înţeleasă de părţile implicate în litigiu şi să răspundă în mod sigur şi expres la toate cererile şi obiecţiile formulate de reclamant şi pârât. Punctul 10.3 al aceleiaşi hotărâri statuează că instanţele judecătoreşti naţionale sunt obligate să-şi motiveze soluţiile şi concluziile, să furnizeze toate răspunsurile la întrebările care sunt pertinente pentru rezultatul procesului şi necesită un răspuns special în hotărâre.

În cazul în care instanţa de judecată se abţine de a da un răspuns special şi explicit la cele mai importante întrebări, fără a acorda părţii care a formulat-o posibilitatea de a şti dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se va considera o încălcare a art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (Hotărârea Curţii Europene din ,09.12.1994 pronunţată în cauza Hiro Bălani împotriva Spaniei). 10 Acest capăt al cererii, fiind înaintat şi în instanţa de apel, a rămas nesoluţionat de aceasta, fiind omis intenţionat, motiv pentru care asupra lui urmează să se pronunţe instanţa de recurs. Relatează că din conţinutul hotărârilor contestate reiese că instanţa de fond şi de apel au interpretat eronat dispoziţiile art. 2 al Legii cu privire la conflictul de interese.

Respingând cerinţa privind obligarea intimatei de a contesta hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 75/3 din 22 ianuarie 2013, instanţele de fond şi de apel nu au aplicat la emiterea hotărârii contestate dispoziţiile art. 12 al Legii cu privire la conflictul de interese, ce statuează expres obligaţia Comisiei Naționale de Integritate de a contesta actele emise în contradicţie cu dispoziţiile acestei Legi.

Concomitent, instanţele au omis să aplice la examinarea prezentei pricini dispoziţiile art. 24 al.(3) al Legii contenciosului administrativ, potrivit căruia, la examinarea în instanţa de contencios administrativ a cererii în anulare, sarcina probaţiunii este pusă pe seama pârâtului şi ale art. 26 al.(l) al aceleiaşi Legi, ce statuează că actul administrativ contestat poate fi anulat, în tot sau în parte, în cazul în care este ilegal în fond ca fiind emis contrar prevederilor legii; este ilegal ca fiind emis cu încălcarea competenţei; este ilegal ca fiind emis cu încălcarea procedurii stabilite. Astfel, deşi instanţele au mimat doar examinarea cauzei, aplicând eronat normele de drept material şi neaplicând normele aplicabile speţei, acestea nu au examinat legalitatea actelor contestate cel puţin prin prisma procedurii stabilite.

Deşi sesizarea a fost depusă la Comisia Națională de integritate la data de 10 iunie 2013, iar procesele-verbale de iniţiere a procedurii de control au fost aprobate la 20 iunie 2013, hotărârile pe marginea sesizării depuse au fost adoptate abia la 22 august 2013. În această ordine de idei, instanţele de fond şi de apel nu au examinat legalitatea actelor contestate nici în fond, nici prin prisma procedurii emiterii acestora, nu au examinat actele preparatorii ce au stat la baza emiterii hotărârilor contestate, întrucât acestea nu au fost prezentate, ca mai apoi, instanţa de fond să examineze cauza în regim de urgenţă, ignorând propriile sale acte de dispoziţie, în lipsa materialelor solicitate şi a părţilor.

Caracterul superficial al procedurii de examinare de către instanţele inferioare a acţiunii se confirmă nu doar prin inacţiunea acestora vizavi de examinarea procedurii de emitere a hotărârilor contestate, ci şi prin faptul că aceasta indică în hotărârea contestată constatarea sa precum că Consiliul Superior al Magistraturii ar fi examinat apelul public, precum şi un alt apel similar, circumstanţă ce nu corespunde realităţii, or, Consiliul Superior al Magistraturii a examinat un singur apel, şi nu „apeluri” după cum indică instanţa.

Instanţele de judecată nu au aplicat nici prevederile art.123 alin.(2) CPC, potrivit cărora faptele stabilite printr-o hotărîre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă soluţionată anterior în instanţă de drept comun sau în instanţă specializată sînt obligatorii pentru instanţa care judecă pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte pricini civile la care participă aceleaşi persoane.

11 Astfel, prin încheierea irevocabilă a Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 02 aprilie 2014, dosarul nr.2ac-59/14 (parte componentă a prezentei cauze), s-a constatat că: „În condiţiile în care acţiunile lui Nichifor Corochii, care a participat la emiterea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 75/3 din 22 ianuarie 2013 pe marginea apelului public al avocatului Năstase Andrei, sunt contestate în prezenta speţă, reclamantul solicitând sancţionarea acestuia, precum şi ţinând cont de faptul că informaţiile difuzate în textul apelului public îi vizează direct pe Nichifor Corochii şi Ion Pleşca, cererea de strămutare a pricinii este întemeiată.

Or, temeiurile invocate în acest sens pentru strămutarea pricinii, sunt concludente şi susceptibile a fi încadrate în prevederile Codului de procedură civilă. Din considerentele menţionate şi ţinând cont de existenta motivelor întemeiate care pot pune la îndoială obiectivitatea si nepărtinirea judecătorilor Curţii de Apel Chişinău, precum şi prejudicia la caz interesele justiţiei. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunse la concluzia de a admite cererea Curţii de Apel Chişinău şi a strămuta pricina civilă la cererea de chemare în judecată a avocatului Năstase Andrei împotriva Comisiei Naţionale de Integritate cu privire la contestarea actului administrativ, la Curtea de Apel Bălţi pentru examinare în ordine de apel, ca fiind instanţă de judecată egală în grad şi situată în imediata apropiere geografică de Curtea de Apel Chişinău”.

Prin urmare, consideră că prin actul judecătoresc menţionat s-a statuat în mod definitiv şi irevocabil conflictul de interese invocat si faptul că nu doar Nichifor Corochii era incompatibil să judece prezentul litigiu, dar şi, mai ales, să examineze în calitate de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii cererea sa, dar şi instanţa în care acesta activează. Menționează că concluzia instanței de apel contravine materialelor cauzei şi este o consecinţă a interpretării eronate a dispoziţiilor art. 2 al Legii cu privire la conflictul de interese.

Or, odată ce Nichifor Corochii, în calitatea lui de Preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, şi Mihai Poalelungi, în calitate de Preşedinte al Curții Supreme de Justiție, au fost vizaţi în apelul public la conştiinţa judecătorilor şi în alte publicaţii, în care deconspirează activitatea acestora şi relaţiilor lor cu factorul politic, iar prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii din 22 ianuarie 2013, emisă la iniţiativa acestora şi votată de aceştia, s-ar fi constatat, fără o verificare prealabilă, că informaţiile expuse în apelul public constituie defăimări, Nichifor Corochii şi Mihai Poalelungi au participat la emiterea unui act administrativ având fiecare un interes personal şi aflându-se în conflict de interese.

Prin urmare, prin constatările expuse în hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii votată de Nichifor Corochii şi Mihai Poalelungi referitoare la netemeinicia circumstanţelor expuse şi solicitarea de sancţionare a subsemnatului aceştia, exercitând funcţia de Preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii şi, respectiv, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, şi-au realizat un 12 interes personal rezultat din interesele personale ale acestora de a-şi asigura intangibilitatea în cazul unor eventuale cercetări.

Din aceste considerente, concluzia instanţei că „din cele constatate în şedinţă rezultă că Mihai Poalelungi cît şi Nichifor Corochii nu s-au aflat într-o situaţie de conflict de interese, deoarece în componenţa Consiliului Superior al Magistraturii nu se aflau în calitate de persoane private, ci în calitate de membri ai acestuia şi nu au avut o situaţie în care ar fi putut influenţa sau care a influenţat careva hotărâre, contravine materialelor cauzei. Astfel, hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii din 22 ianuarie 2013 a fost adoptată de urgenţă la iniţiativa lui Nichifor Corochii fără a fi inclusă în ordinea de zi, fără a aduce la cunoştinţa altor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii materialele aferente, fără a fi citat și audiate explicaţiile sale, aceasta fiind adoptată cu votul ambilor, astfel încât anume Nichifor Corochii şi Mihai Poalelungi au influenţat emiterea hotărârii date.

Indicând în hotărârea contestată că „de asemenea, în apelul public al avocatului Andrei Năstase cât şi în sesizarea din 10 iunie 2013, Nichifor Corochii nu a fost vizat sub careva aspecte, numele lui neregăsindu-se în apel, instanţa nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii. Or, şi pînă la publicarea apelului public ce a servit temei pentru emiterea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii din 22 ianuarie 2013, a adresat diverselor organe de stat şi a făcut publice mai multe sesizări, memorii, etc, în care a invocat inactivitatea Consiliului Superior al Magistraturii în general, şi a lui Nichifor Corochii, în special, astfel încât aceștia aveau un interes personal pe care acesta l-au realizat prin înaintarea propunerii de emitere a hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii din 22 ianuarie 2013 şi votarea acesteia în calitate de Preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii.

Anume această stare de lucruri urma să fie constatată de instanţe şi, respectiv, de Comisia Națională de Integritate, care era obligată să adopte un act de constatare şi sancţionare a lui Nichifor Corochi şi Mihai Poalelungi pentru ilegalităţile admise, fapt ce nu a fost realizat de aceasta. Avînd în vedere că aceste argumente au fost înaintate instanţei de apel însă aceasta nici nu s-a pronunţat asupra lor. Totodată, menționează că nu este de ignorat nici imposibilitatea Curţii Supreme de Justiţie de a judeca recursul, deoarece aceasta îl vizează în mod direct pe preşedintele instanţei, Mihai Poalelungi, care se află în stare de flagrantă incompatibilitate, determinând şi incompatibilitatea întregii Curţi.

Aceste fapte constituie circumstanţe certe în care Curtea Supremă de Justiţie trebuie să strămute pricina la o altă instanţă. În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate 13 în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei instanței de apel din 14 octombrie 2014, a fost recepționată de Andrei Năstase la 12 noiembrie 2014, fapt confirmat prin avizul de recepție (f.d. 161), astfel recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către avocatul Andrei Năstase, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cuprinde şi condiţiile în care poate fi atacată o hotărîre a unor instanţe de fond (Guerin versus Franţa).

Totodată, acest drept nu este absolut, iar marja de apreciere aparţine statului. Cu referire la caz, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al 14 Curţii Supreme de Justiţie consideră că dreptul recurentului de acces la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu este afectat. Astfel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către avocatul Andrei Năstase ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie dispune: Recursul declarat de către avocatul Andrei Năstase se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Dumitru Mardari 15