2ra-1333/14 — Apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, repararea prejudiciului moral

prima instanţă – Şt. Niţă dosarul nr. 2ra-1333/14 instanţa de apel – N. Budăi, A. Nogai, V. Pruteanu DECIZIE 28 mai 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Vera Macinskaia Oleg Sternioală Ghenadie Nicolaev examinând recursul declarat de Paveliu Răzvan, reprezentat de către avocatul Andrei Năstase în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vladimir Plahotniuc împotriva lui Răzvan Paveliu cu privire la apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, repararea prejudiciului moral împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 septembrie 2013, prin care au fost respinse apelurile declarate de către Răzvan Paveliu şi Vladimir Plahotniuc şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 06 martie 2012, prin care acţiunea a fost admisă parţial, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 04 iulie 2013, prin care a fost respinsă propunerea de recuzare înaintată de către reprezentantul apelantului Răzvan Paveliu, avocatul Andrei Năstase judecătorului Curţii de Apel Chişinău, Victor Pruteanu şi împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 12 septembrie 2013, prin care a fost respinsă cererea de recuzare înaintată de către avocatul apelantului Răzvan Paveliu – Andrei Năstase judecătorului Curţii de Apel Chişinău, Nelea Budăi constată: La 26 august 2010, Vladimir Plahotniuc a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Răzvan Paveliu cu privire la apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii a indicat că în cadrul conferinţei de presă din 18 august 2010, sub genericul: „Moldova fără Mafie, Moldova fără Plahotniuc - documente, martori, probe”, pârâtul a participat în calitate de invitat, conferinţa respectivă fiind transmisă în direct de către canalul de televiziune „Jurnal TV”. Menţionează că la conferinţa de presă Răzvan Paveliu a răspândit o serie de informaţii defăimătoare la adresa reclamantului. Afirmă că pârâtul relatând despre preluarea postului de televiziune TVR, prestaţia proastă a organelor de stat, acţiunile de „raider” ce au loc în Republica Moldova, a sugerat că pretinsele ilegalităţi nominalizate au fost comise cu concursul sau cu implicarea reclamantului.

1 Invocă că declaraţiile pârâtului sunt mincinoase şi denigratoare, care îi lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională. Solicită obligarea pârâtului să dezmintă, în cel mult 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii judecătoreşti, declaraţiile defăimătoare răspândite, încasarea de la Răzvan Paveliu în beneficiul reclamantului cu titlu de prejudiciu moral a sumei de 45000 lei, precum şi încasarea cheltuielilor de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 02 septembrie 2011 a fost respinsă cererea reprezentantului pârâtului Răzvan Paveliu cu privire la atragerea în proces în calitate de intervenient accesoriu de partea pârâtului a Societăţii Române de Televiziune.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 06 martie 2012 a fost admisă parţial acţiunea, obligat pârâtul Răzvan Paveliu să dezmintă informaţiile răspândite în cadrul conferinţei de presă din 18 august 2010, transmisă în direct de către canalul de televiziune „Jurnal TV”: „Frecvenţa (TVR-1) a fost luată prin aceleaşi măsuri de raider, după care d-lui Plahotniuc nu i-a păsat cine v-a veni pe această frecvenţă”. Totodată a fost indicat că informaţiile sus menţionate urmează a fi dezminţite în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, în cadrul aceleiaşi emisiuni difuzate pe canalul de televiziune „Jurnal TV” sau prin oricare metodă acceptată de partea reclamantă.

La fel, a fost încasat din contul pârâtului Răzvan Paveliu în beneficiul reclamantului Vladimir Plahotniuc despăgubiri morale în mărime de 5000 lei şi cheltuieli de judecată în mărime de 2400 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 iunie 2012 a fost respins apelul declarat de către reprezentantul lui Răzvan Paveliu, admis apelul invocat de apelantul Vladimir Plahotniuc, casată hotărârea primei instanţe în partea încasării prejudiciul moral şi pronunţată o nouă hotărâre în această parte, prin care a fost încasat de la Răzvan Paveliu în beneficiul lui Vladimir Plahotniuc prejudiciul moral în sumă de 10000 lei, în rest a fost menţinută hotărârea primei instanţe. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 20 martie 2013 a fost admis recursul declarat de către Răzvan Paveliu, casată integral decizia instanţei de apel şi restituită pricina spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău.

Prin încheierea Curţii de apel Chişinău din 04 iulie 2013 a fost respinsă propunerea de recuzare înaintată de către reprezentantul apelantului Răzvan Paveliu, avocatul Andrei Năstase judecătorului Curţii de Apel Chişinău, Victor Pruteanu, de la examinarea cererii de apel şi judecarea pricinii a fost continuată în aceeaşi componenţă. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 septembrie 2013 a fost respinsă cererea de recuzare înaintată de către avocatul apelantului Răzvan Paveliu – Andrei Năstase judecătorului Curţii de Apel Chişinău, Nelea Budăi. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 septembrie 2013 au fost respinse apelurile declarate de către reprezentantul lui Răzvan Paveliu şi de către Vladimir Plahotniuc şi menţinută hotărârea primei instanţe.

La 18 ianuarie 2014 Răzvan Paveliu, reprezentat de către avocatul Andrei Năstase a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierilor Curţii de Apel Chişinău din 04 iulie 2013 şi din 12 septembrie 2013, hotărârilor judecătoreşti cu emiterea unei decizii de respingere a acţiunii sau remiterea cauzei la o nouă rejudecare. Susţine că decizia instanţei de apel a fost recepţionată la 19 decembrie 2013. 2 În motivarea recursului a invocat ilegalitatea hotărârilor instanţelor ierarhic inferioare.

Afirmă că contrar recomandărilor Curţii Supreme de Justiţie expuse în decizia din 20 martie 2013 şi normelor procesual civile, inclusiv cele prevăzute de art. 130 CPC, fără o examinare bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, la 12 septembrie 2013 apelul declarat de Răzvan Paveliu a fost examinat din nou în lipsa apelantului şi al avocatului-reprezentant al acestuia şi respins cu menţinerea hotărârii primei instanţe de un complet de judecători cu o reputaţie îndoielnică, doi dintre ei, Nelea Budăi şi Victor Pruteanu, fiind recuzaţi expres, în scris de apărarea apelantului Răzvan Paveliu.

Totodată menţionează că probele aduse în susţinerea cererilor de recuzare nu au fost anexate la materialele dosarului Consideră relevant faptul că la examinarea ambelor cereri de recuzare au participat judecătorii A. Pahopol şi A. Doga, care anterior au examinat prezenta pricină în ordine de apel, decizia emisă de către ei fiind casată de instanţa supremă pe motiv de ilegalitate şi încălcare a drepturilor lui Răzvan Paveliu la un proces echitabil. Indică că contrar legislaţiei naţionale şi internaţionale pertinente, pricina nu a fost soluţionată de un complet de judecători imparţiali şi obiectivi, ce ar fi permis examinarea obiectivă şi justă a pricinii, iar cererile de recuzare declarate împotriva judecătorilor Victor Pruteanu şi Nelea Budăi au fost repartizate contrar principiului repartizării aleatorii, iar completele de judecată au fost constituite contrar prevederilor art. 37 alin. (2) al Legii privind organizarea judecătorească.

Menţionează că instanţele ierarhic inferioare au examinat pricina în lipsa recurentului şi a reprezentantului acestuia, avizul poştal adresat avocatului recurentului fiind semnat de o persoană necunoscută, pricina fiind examinată în pofida faptului că Colegiului Curţii de Apel i-a fost înaintată o cerere de amânare, pe care acesta nu a anexat- o la dosar şi nu s-a expus asupra acestei cereri, ce constituie temei pentru anularea hotărârilor contestate prevăzut de art. 432 alin. (3) lit. b) CPC. Remarcă că instanţele au considerat că publicarea citaţiei în ziarul „Dreptul” ar constitui citarea legală a recurentului, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 108 CPC, în condiţiile în care acesta statuează necesitatea publicării citaţiei într-un ziar republican mai răspândit şi doar după ce reclamantul a întreprins toate măsurile în vederea aflării domiciliului pârâtului, cerinţe procedurale imperative ce nu au fost respectate în prezenta speţă.

Indică că avizul public de la pag. 51 volumul I, având inserată aceeaşi adresă la care Răzvan Paveliu a fost anterior citat, dar la care nu locuia (instanţa fiind informată în acest sens de curierul poştal) nu putea ţine loc de citare legală a pârâtului, cel puţin pentru faptul că nimic nu-l confirma ca fiind publicat şi ajuns la cunoştinţa pârâtului, lipsa ziarului de la materialele cauzei la data examinării acesteia demonstrând-o deplin. Consideră că instanţele au obstrucţionat dreptul recurentului la un proces echitabil, inclusiv prin prisma principiului contradictorialităţii şi cel al egalităţii armelor, privându-l de posibilitatea prezentării de noi probe, inclusiv a probelor cu martori şi înscrisuri.

Indică că la materialele pricinii lipsesc înregistrările audio ale şedinţelor de judecată. Susţine că deşi instanţa de apel dispunea de suficiente temeiuri pentru remiterea pricinii la rejudecare, recurentul nefiind citat legal de către prima instanţă, proba corespunzătoare lipsind de la materialele cauzei, aceasta a realizat examinarea superficială a pricinii, fără a se expune asupra motivelor invocate în apel, contrar art. 373 alin. (5) 3 CPC, care impută expres instanţei această obligaţie, inacţiune ce contravine dispoziţiilor art. 6 al CEDO şi jurisprudenţei CtEDO, ce constituie temei anularea hotărârilor contestate prevăzut de art. 432 alin. (4) CPC.

La fel, invocă că instanţele ierarhic inferioare au aplicat eronat dispoziţiile art. 16 al Codului civil, ignorând, în acelaşi timp, dispoziţiile art. 10 al CEDO, aplicabile speţei, încălcând concomitent şi prevederile art. 6 al CEDO, ce constituie temei pentru anularea hotărârilor contestate prevăzut de art. 432 alin. (2) lit. a) şi lit. c) CPC. Menţionează că instanţele nici nu au stabilit care anume componentă a art. 16 Cod civil ar fi fost încălcate prin declaraţiile recurentului: onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională a intimatului, ignorând, astfel, obligaţia de a constata existenţa dreptului încălcat, obligaţie imputată expres instanţelor judecătoreşti de această normă, precum şi de hotărârile Plenului Curţii Supreme a Justiţiei, emise în scopul unificării aplicării legislaţiei.

Invocă violarea garanţiilor privind desfăşurarea unui proces echitabil. La fel, menţionează că pe baza procesului-verbal al şedinţei de judecată din 28 februarie 2012, desfăşurată în lipsa pârâtului şi al avocatului său se constată că înregistrările audio-video prezentate de recurent şi chiar către intimat, precum şi înscrisurile întregului material probator nici măcar nu au fost lecturate, fiind trecute în revistă o mică parte a acestora.

Consideră că contrat art. art. 222, 224 alin. (1), 226 alin. (2) şi 274 alin. (2) lit. i) CPC procesul-verbal al şedinţei din 28 februarie 2013 denotă că prima instanţă a cercetat doar cererea de chemare în judecată, referinţa, explicaţiile şi stenograma conferinţei de presă din 18 august 2010. Cu referire la art. 232 CPC, care statuează că finalizarea examinării pricinii este posibilă doar după examinarea tuturor probelor, şi precizarea dacă participanţii la proces şi reprezentanţii acestora solicită completarea materialelor din dosar, susţine că odată ce prima instanţă nu a examinat exhaustiv probele prezentate la dosar, aceasta nu era în drept să finalizeze examinarea pricinii şi să treacă la susţinerile orale.

Menţionează că în aceeaşi şedinţă de judecată prima instanţă a respins cererea apărătorului recurentului privind amânarea şedinţei de judecată pentru o altă dată la care urmau a fi prezentate probe suplimentare, fiind, totodată, solicitată audierea nemijlocită a lui Vladimir Plahotniuc şi a martorilor. Cu referire la art. 270 alin. (1) şi alin. (2) CPC, afirmă că după cum rezultă din procesul-verbal menţionat prima instanţă a respins cererea privind amânarea examinării cauzei ca fiind neîntemeiată, fără a indica motivele care au determinat concluziile instanţei şi chiar legea guvernantă.

Mai indică că şedinţa de judecată din 28 februarie 2012 a fost amânată pentru deliberări pentru data de 06 martie 2012, invocând recurentul că contrar dispoziţiilor art. 236 alin. (2) CPC (în vigoare până la 30 noiembrie 2012), ce statua că în cazul amânării deliberărilor şi pronunţării hotărârii, instanţa informează părţile despre locul, data şi ora pronunţării ei, instanţa de judecată nu a înştiinţat părţile despre data stabilită, dovada citării lipsind de la materialele cauzei.

De asemenea, susţine că în cadrul şedinţei de judecată din 06 martie 2012, instanţa de judecată nu s-a expus asupra cerinţei avocatului de audiere nemijlocită a intimatului, precum şi de amânare pentru prezentarea unor probe suplimentare şi a audierii martorilor, ce contravine prevederilor art. 235 alin. (2) CPC, care stipulează că în cazul în care, în timpul susţinerilor orale sau după încheierea lor, consideră că trebuie clarificate noi circumstanţe importante pentru soluţionarea pricinii sau cercetate noi probe, instanţa 4 dispune, printr-o încheiere, reluarea examinării pricinii în fond, susţinerilor orale, conform regulilor generale.

Afirmă că contrar prevederilor imperative ale art. 275 alin. (2) CPC şi pct. 6.3.1 şi 6.3.2 ale Regulamentului privind înregistrarea audio digitală a şedinţelor de judecată, aprobat prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 338/13 din 12 aprilie 2013, la materialele cauzei nu sunt anexate CD-urile cu înregistrările audio ale şedinţelor de judecată, petrecute în lipsa recurentului şi a reprezentantului acestuia, deşi procesul-verbal al şedinţei din 12 septembrie 2013 conţine menţiunea referitoare la înregistrarea audio a şedinţei prin intermediul sistemului specializat „SRS Femida”.

La fel, menţionează că contrar prevederilor art. 383 alin. (1) şi alin. (2) CPC, instanţa de apel nu a examinat, de fapt, probele anexate la dosar, multitudinea înscrisurilor prezentate în două volume încadrându-se, conform procesului-verbal din 12 septembrie 2013, în doar 10 rânduri, fără ca instanţa să le examineze, aceasta doar trecându-le în revistă fără a le da o apreciere în temeiul art. 130 CPC, coroborat cu art. 383 CPC şi art. 390 alin. (1) lit. e) şi f) alin. (2) CPC, în baza cărora în cazul respingerii apelului, instanţa de apel este obligată să indice în decizie motivele respingerii.

Consideră că examinarea de către instanţa de apel a pricinii în lipsa recurentului, fără respectarea citării legale a acestuia şi fără aducerea la cunoştinţa lui a cererii de apel depuse de către intimat, constituie o încălcare gravă a principiului accesului liber la justiţie, a contradictorialităţii, cel al egalităţii armelor, definitiv, a dreptului la un proces echitabil, constituind temei pentru anularea deciziei contestate stabilit de art. 432 alin. (3) lit. b) CPC. Solicită instanţei să ţină cont de faptul că afirmaţiile recurentului au fost prefaţate de menţiuni explicite că el se pronunţă în calitate de martor, adică, mărturiseşte din ceea ce i s-a întâmplat, la ce a fost martor, ce cunoaşte şi ce experienţă proprie a avut vizavi de intimat.

Menţionează că a spune adevărul izvorât din propria experienţă nicidecum nu înseamnă a leza onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională. Cu atât mai puţin martorii, nu pot fi traşi la răspundere pentru mărturiile lor sincere. Indică că conform pct. 5 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la aplicarea legislaţiei despre apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale a persoanelor fizice şi juridice nr. 8 din 09 octombrie 2006”, instanţele judecătoreşti urmează să dea o apreciere corectă noţiunilor de onoare, demnitate şi reputaţie profesională, onoarea reprezentând aprecierea pozitivă care reflectă calitatea persoanei în conştiinţa socială, demnitatea - autoaprecierea persoanei întemeiată pe aprecierea societăţii, iar reputaţia profesională reprezentând reflectarea calităţilor profesionale ale persoanei în conştiinţa socială, însoţită de aprecierea pozitivă a societăţii.

Afirmă că adresându-se instanţei intimatul a ignorat recomandările hotărârii menţionate care, la pct. 14, spune fără loc de interpretare că în cererea de chemare în judecată urmează să fie indicat: în ce concret se exprimă dauna morală (care suferinţe fizice sau psihice), ce sumă concretă în bani reclamantul cere de la pârât pentru repararea daunei morale şi prin care probe se confirmă argumentele invocate de reclamant. Invocă că hotărârile judecătoreşti ale instanţelor ierarhic inferioare nu conţin nici o motivare în ceea ce ţine de pretinsa lezare a demnităţii intimatului, ce constituie autoaprecierea persoanei întemeiată pe aprecierea societăţii, nici una din hotărâri neconţinând o astfel de concluzie, contrar prevederilor art. 240 CPC.

5 Consideră că nici faptul lezării prin judecăţile de valoare ale lui Răzvan Paveliu a reputaţiei profesionale a lui Vladimir Plahotniuc nu a fost constatată de instanţele de judecată. Afirmă că la examinarea cauzelor civile intentate în ordinea art. 16 al Codului Civil, instanţele judecătoreşti urmează să verifice: dacă informaţiile ce constituie obiect al dezminţirii au fost răspândite, dacă ele cu adevărat ponegresc onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională, dacă au fost răspândite de către recurent şi dacă nu corespund realităţii. Cerând recurentului să dovedească adevărul declaraţiilor sale, în acelaşi timp privându-l de o posibilitate efectivă de a aduce probe în susţinerea acestora şi ignorând probele prezentate fără a le da vreo apreciere, consideră că instanţele au admis o ingerinţă disproporţională în dreptul recurentului la libertatea de exprimare.

Cu referire la jurisprudenţa Curţii Europene şi anume a cazului „Lingens contra Austriei”, menţionează că dacă expresia este calificată ca judecată de valoare, atunci ea nu poate fi dezminţită în ordinea prevăzută pentru fapte (cu condiţia că judecata de valoare este bazată pe fapte expuse corect). Susţine că pentru moment, art. 16 din Codul civil nu corespunde în totalitate standardelor europene: în particular, el nu pune problema diferenţierii faptelor de judecăţile de valoare, admiţând astfel dezminţirea judecăţilor de valoare. Totodată, libertatea de opinie este o condiţie prealabilă pentru exercitarea altor libertăţi garantate de articolul 10 CEDO, bucurându-se de o protecţie aproape absolută, în sensul că exclude aplicarea restricţiilor posibile enunţate în paragraful doi al acestui articol.

Conform declaraţiei Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei, „orice restricţie asupra dreptului în cauză va fi incompatibilă cu natura unei societăţi democratice”. Remarcă că limitele criticii acceptabile în adresa personalităţilor publice sau a organismelor guvernamentale sunt mai largi decât ale celei în adresa persoanelor particulare, şi, în general, sunt mai largi atunci când nu criticate persoane nominalizate.

Instanţele de judecată trebuie să ţină cont de faptul că, în conformitate cu art. 3 şi 4 din Declaraţia despre libertatea disputelor politice în mass-media, adoptată la 12 februarie 2004 la întrunirea a 872-a a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, precum şi cu regulile minime referitor la răspunderea presei, a televiziunii, radioului şi altor mijloace de informare în masă, adoptate la cea de a 11-a Conferinţă a judecătorilor cu tematica „Justiţia şi mass-media”, desfăşurată la Cracovia în perioada 25-26 aprilie 2005, personalităţile politice, care stăruie să-şi impună opinia politică, prin însăşi acest fapt îşi exprimă acordul de a fi supuşi aprecierilor publice şi criticii în mass-media.

Limitarea în libertatea de exprimare a unui jurnalist (cetăţean) în contextul dezbaterii unei probleme de interes public în privinţa unui politician, îndeosebi de rang înalt, constituie o încălcare a art. 10 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului (Hotărârea din 12 februarie 2008, cauza „Flux nr. 4 contra Moldovei”)”. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei instanţei de apel a fost expediată în adresa părţilor la 20 septembrie 2013, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire nr. 2870 (f. d. 127), însă careva date despre recepţionarea acesteia de către părţi, la materialele dosarului lipsesc.

Totodată, recurentul susţine că a luat cunoştinţă cu decizia contestată la 19 noiembrie 2013. (f. d. 129) Prin urmare, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul prin poştă, la 18 ianuarie 2014, în termen. 6 În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricina spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

După cum rezultă din actele cauzei, Vladimir Plahotniuc a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Răzvan Paveliu cu privire la apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, repararea prejudiciului moral, solicitând obligarea pârâtului să dezmintă, în cel mult 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii judecătoreşti, declaraţiile defăimătoare răspândite, încasarea de la Răzvan Paveliu în beneficiul său a sumei de 45000 lei cu titlu de prejudiciu moral, precum şi încasarea cheltuielilor de judecată.

Judecând pricina în cauză, prima instanţă a admis parţial acţiunea, a obligat pârâtul Răzvan Paveliu să dezmintă informaţiile răspândite în cadrul conferinţei de presă din 18 august 2010, transmisă în direct de către canalul de televiziune „Jurnal TV”: „Frecvenţa (TVR-1) a fost luată prin aceleaşi măsuri de raider, după care d-lui Plahotniuc nu i-a păsat cine v-a veni pe această frecvenţă”, indicând că informaţiile sus menţionate urmează a fi dezminţite în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, în cadrul aceleiaşi emisiuni difuzate pe canalul de televiziune „Jurnal TV” sau prin oricare metodă acceptată de partea reclamantă. La fel, a fost încasat din contul pârâtului Răzvan Paveliu în beneficiul reclamantului Vladimir Plahotniuc despăgubiri morale în mărime de 5000 lei şi cheltuieli de judecată în mărime de 2400 lei.

Fiind investită cu judecarea apelurilor declarate de către Vladimir Plahotniuc şi Răzvan Paveliu, reprezentat de către avocatul Andrei Năstase, instanţa de apel a constatat netemeinicia apelurilor, respingându-le şi menținând hotărârea primei instanţe. În susținerea soluţiei adoptate, instanţa de apel a reţinut ca întemeiată concluzia primei instanţe, care, cu referire la afirmaţia lui Răzvan Paveliu prin care l-a învinuit pe Vladimir Plahotniuc de preluarea frecvenţei TVR-1 prin măsuri raider, a considerat că pârâtul a depăşit limitele unor critici acceptabile în exercitarea dreptului la libertatea de exprimare şi corect a fost obligat să dezmintă această informaţie în temeiul art. 16 alin. (4) Cod civil.

În conformitate cu art. 373 alin. (1) şi (2) CPC, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă. Verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces.

Reieşind din limitele judecării apelului consfinţite în norma enunţată şi din specificul obiectului acţiunii în cauză, instanţa de recurs reţine că contrar acestor prevederi, instanţa de apel judecând apelul a trecut în mod superficial asupra circumstanţelor pricinii, referindu-se în mod general la aceleaşi constatări reţinute la 7 adoptarea hotărârii de prima instanţă, fără a examina legalitatea şi temeinicia hotărârii supusă apelului în raport cu regulile şi legislaţia ce guvernează litigiul în cauză. Totodată, în conformitate cu art. 373 alin. (5) CPC, în limitele apelului, instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces.

Instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel. Astfel, instanţa de recurs reţine că din conţinutul apelului declarat de Răzvan Paveliu, reprezentat de către avocatul Andrei Năstase rezultă că unul din argumentele de bază la care s-a făcut referire este nerespectarea prevederilor art. 102, 105 CPC de către prima instanţă şi anume necitarea legală a pârâtului Răzvan Paveliu, invocând că la materialele dosarului lipsesc probele corespunzătoare. La fel, apelantul a mai invocat aplicarea eronată de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 16 al Codului civil, ignorând în acelaşi timp, dispoziţiile art. 10 CEDO, considerând că instanţa nu a stabilit care anume componentă a art. 16 Cod civil, ar fi fost încălcată prin declaraţiile recurentului: onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională.

În conexiunea celor relatate, instanţa de recurs reţine că contrar prevederilor conţinute în art. 373 alin. (5) CPC, instanţa de apel judecând apelul în mod neclar a trecut asupra motivelor respective enunţate în cererea de apel, fapt ce direct indică la examinarea superficială a pricinii. Distinct de cele relatate, instanţa de recurs consideră că instanţa de apel verificând legalitatea hotărârii primei instanţe, s-a pronunţat superficial asupra motivelor de fapt şi de drept, fără a intra în esenţa pretenţiilor înaintate de reclamant, care prin explicaţiile ulterioare prezentate în prima instanţă a solicitat ca textul dezminţirii să aibă un anumit conţinut, fapt care a fost trecut cu vederea de către instanţe.

(f. d. 67-68, 103-104, vol. I) În aceste condiţii este evident că instanţa de apel, verificând legalitatea hotărârii primei instanţe, într-un mod supeficial a judecat litigiul apărut în speţă, fapt ce contravine art. 373 CPC, situaţie care duce la imposibilitatea instanţei de recurs să exercite controlul judiciar asupra soluţiei date şi să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege. Faţă de cele ce preced, reieşind din faptul că eroarea judiciară nu poate fi corectată de instanţa de recurs Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa integral decizia instanţei de apel şi de a restitui pricina spre rejudecare în instanţa de apel în alt complet de judecători.

La rejudecarea pricinii instanţa urmează să ţină cont de cele susmenţionate şi, având în vedere specificul acţiunii, să stabilească caracterul raportului juridic dintre părţi, precum şi cadrul legal aplicabil în speţă şi rejudecând pricina să emită o hotărâre temeinică şi legală. Având în vedere că instanţa de recurs a ajuns la concluzia de a anula decizia instanţei de apel cu remiterea cauzei la rejudecare în instanţa de apel în alt complet de judecători, este inoportun de a se expune şi referitor la încheierile contestate. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, decide: 8 Se admite recursul declarat de Paveliu Răzvan, reprezentat de către avocatul Andrei Năstase.

Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 septembrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vladimir Plahotniuc împotriva lui Răzvan Paveliu cu privire la apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, repararea prejudiciului moral, cu restituirea pricinii pentru rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, de un alt complet de judecată. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Vera Macinskaia Oleg Sternioală Ghenadie Nicolaev 9