Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-280/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
11 martie 2015
Părțile
Ţigănaş Gabriel vs Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-280/15 — Privind contestarea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-280/15 Instanţa de fond: Judecătoria Centru – L. Andriaş Instanţa de apel: CA Chişinău - L. Bulgac, L. Popova, M. Guzun ÎNCHEIERE 11 martie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul: Svetlana Novac, Judecători: Tatiana Vieru, Maria Ghervas, examinînd chestiunea referitoare la admisibilitatea recursului, declarat de către Gabriel Ţigănaş în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Gabriel Ţigănaş împotriva Ministerului Afacerilor Interne al RM şi Inspectoratului General al Poliţiei privind contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 octombrie 2014, prin care s-a admis cererile de apel declarate de Ministerul Afacerilor Interne al RM şi Inspectoratul General al Poliţiei, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 18 mai 2014, s-a emis o nouă hotărîre prin care s-a respins acţiunea ca tardivă, CONSTATĂ : La 12 decembrie 2012 Gabriel Ţigănaş a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne al RM şi Inspectoratului General al Poliţiei privind contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne începînd cu anul 1995, prin ordinul din 16 mai 2011 a fost numit în funcţia de şef al secţiei investigare a fraudelor nr. 1 mun. Chişinău a Direcţiei Investigare a Fraudelor a Departamentului Poliţie al Ministerului Afacerilor Interne.

Ulterior, prin ordinul nr. 471 din 21 septembrie 2012 s-a dispus de a-i acorda concediu de odihnă pentru un an de activitate din contul restanţelor la concediu pentru anii 2011 – 15 zile calendaristice şi 2012 – 32 zile calendaristice, începînd cu data de 21 septembrie 2012 pînă la 06 noiembrie 2012, cu ulterioara desfacere a 1 contractului individual de muncă de la data expirării concediului de odihnă, cu achitarea compensaţiei băneşti pentru concediile neutilizate. Gabriel Ţigănaş consideră ilegal ordinul nr. 471 din 21 septembrie 2012 invocînd faptul că a fost impus la 19 septembrie 2012 să scrie cerere de demisie din propria iniţiativă, iar în raportul depus la 21 septembrie 2012 a solicitat să-i fie acordate restanţele concediilor nefolosite în perioada 2002 – 2012 exprimînd o posibilă intenţie de a demisiona din organele afacerilor interne, după folosirea integrală a concediilor.

Reclamantul a indicat că prin ordinul nr. 471 din 21 septembrie 2012 raportul depus a fost admis parţial, Ministerul Afacerilor Interne nu i-a acordat restanţele concediilor nefolosite începînd cu anul 2002 – 2012, ci a decis unilateral înlocuirea acestora cu achitarea compensaţiilor băneşti, încălcînd astfel cerinţele art. 119 Codul Muncii. De asemenea Ministerul Afacerilor Interne incorect a calculat restanţele concediilor din anii 2011 şi 2012, în total 47 zile.

În cadrul examinării cauzei Gabriel Ţigănaş a înaintat cerere suplimentară, menţionînd că la 05 martie 2012 a intrat în vigoare Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, astfel fiind abrogată Legea cu privire la poliţie din 18 decembrie 1990. Potrivit art. 13 lit. g) al legii noi, şeful Inspectoratului General al Poliţiei numeşte şi eliberează din funcţie personalul Inspectoratului General al Poliţiei, şefii şi personalul subdiviziunilor, cu excepţia celor specificaţi la art. 7 lit. d) şi e). Conform noilor prevederi, funcţia în care a activat se află în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei. Reclamantul a menţionat că potrivit normelor noii legi, Ministerul Afacerilor Interne este angajatorul care numeşte şi eliberează din funcţie poliţiştii din cadrul subdiviziunilor subordonate Ministerului Afacerilor Interne, care nu intră în componenţa Inspectoratului General al Poliţiei şi a subdiviziunilor subordonate acestuia.

Gabriel Ţigănaş a solicitat de a considera nul raportul din 21 septembrie 2012 la comportamentul: „cu ulterioara desfacere a contractului individual de muncă de la data expirării concediului de odihnă”, a abroga integral ordinul nr. 471 efectiv din 21 septembrie 2012 emis de către Ministerul Afacerilor Interne, a obliga Ministerul Afacerilor Interne de a-l restabili în funcţia de şef al Secţiei Investigare a Fraudelor nr. 1 mun.

Chişinău a Direcţiei Investigare a Fraudelor a Departamentului Poliţie al Ministerului Afacerilor Interne, începînd cu 06 noiembrie 2012 (ziua concedierii) pînă la 05 martie 2013 (ziua reorganizării), a încasa din contul Ministerului Afacerilor Interne în beneficiul său a salariului pentru absenţa forţată de la serviciu în perioada 06 noiembrie 2012 – 15 martie 2013 în sumă de 22.116,43 lei şi 33.000 lei cu titlu de prejudiciu moral, a obliga Inspectoratul General al Poliţiei de a încheia un contract individual de muncă, a obliga Inspectoratul General al Poliţiei de a-l numi în funcţia de şef al Secţiei Investigare Fraude Economice a Direcţiei Poliţie mun. Chişinău, începînd cu 05 martie 2013, a încasa din contul Ministerului Afacerilor Interne în beneficiul său salariul mediul lunar în sumă de 5.573,45 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18 mai 2013 s-a admis cererea de chemare în judecată înaintată de Gabriel Ţigănaş. S-a considerat raportul 2 din 21 septembrie 2012 retras şi drept nul la comportamentul “cu ulterioara concediere din cadrul organelor afacerilor interne şi desfacerera contractului individual de muncă” în baza cererii anterior depuse nr. T-256/12 din 28 septembrie 2012. S-a aborgat integral ordinului nr. 471 efectiv emis de Ministerul Afacerilor Interne la 21 septembrie 2012 în corespundere cu art. 119 alin. (2) al Codului Muncii, a acorda concediu de odihnă pentru un an de activitate din contul restanţelor la concediu pentru anii 2011 – 15 zile calendaristice (13 zile lucrătoare) şi 2012 – 32 zile calendaristice (27 zile lucrătoare), începînd cu 21 septembrie 2012 pînă la 06 noiembrie 201: locotenent colonel de poliţie Gabriel Ţigănaş (R-037766), Şef al Secţiei Investigare a Fraudelor nr. 1 mun.

Chişinău cu ulterioara desfacere a contractului individual de muncă de la data expirării concediului de odihnă, în conformitate cu art. 21 alin. 14 al Legii cu privire la poliţie, cu achitarea compensaţiei băneşti pentru concediile neutilizate. S-a obligat Ministerul Afacerilor Interne de a-l restabili pe Gabriel Ţigănaş în funcţia de şef al Secţiei Investigare al Fraudelor nr. 1 mun. Chişinău a Direcţiei Investigare a Fraudelor a Departamentului Poliţie al Ministerului Afacerilor Interne, începînd cu 06 noiembrie 2012 (ziua concedierii) pînă la 05 martie 2013 (ziua reorganizării). S-a încasat de la Ministerul Afacerilor Interne în favoarea lui Gabriel Ţigănaş salariul pentru absenţa forţată de la serviciu în perioada 06 noiembrie 2012 pînă la 05 martie 2013 în mărime de 22.116,43 lei şi prejudiciului moral în sumă de 10.000 lei.

S-a obligat Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne de a încheia contract individual de muncă cu Gabriel Ţigănaş. S-a obligat Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne de a-l numi pe Gabriel Ţigănaş în funcţia de şef al Secţiei investigare fraude economice a Direcţiei poliţie mun. Chişinău al Inspectoratului General al Poliţiei începînd cu 05 martie 2013. S-a încasat de la Ministerul Afacerilor Interne de a-i achita lui Gabriel Ţigănaş un salariu mediu lunar de 5.573,45 lei. Hotărîrea în privinţa restabilirii în serviciu a lui Gabriel Ţigănaş şi a încasării unui salariu mediu lunar de 5.573,45 lei urmează a fi executată imediat (f.d. 56-57, 61 - 66). La 20 mai 2013 şi 17 iunie 2013 Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul general al poliţiei mun.

Chişinău au înaintat cerere de apel, solicitînd casarea hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18 mai 2013, pronunţarea unei noi hotărîri prin care să fie respinsă integral acţiunea (f.d. 68, 72 – 75, 77 - 81). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 noiembrie 2013 s-a admis apelurile declarate de Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul general al poliţiei mun. Chişinău. S-a casat parţial hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18 mai 2013, s-a respins acţiunea în partea obligării Ministerului Afacerilor Interne şi Inspectoratului general al poliţiei mun. Chişinău de a-l numi pe Gabriel Ţigănaş în funcţia de şef al Secţiei investigare fraude economice a Direcţiei poliţiei mun.

Chişinău al Inspectoratului General al poliţiei începînd cu 05 martie 2013. În rest hotărîrea s-a menţinut (f.d. 108 - 116). Gabriel Ţigănaş şi Ministerul Afacerilor Interne au înaintat cerere de recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 noiembrie 2013, solicitînd casarea acesteia (f.d. 120 – 124, 147 - 149). 3 Prin decizia Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 21 mai 2014 s-a admis recursurile declarate de Gabriel Ţigănaş şi Ministerul Afacerilor Interne, s-a casat decizia instanţei de apel din 19 noiembrie 2013 cu remiterea cauzei la rejudecare în Curtea de Apel Chişinău (f.d.169 – 176). La rejudecarea cauzei Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 21 octombrie 2014 a admis apelurile declarate de Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul general al poliţiei mun.

Chişinău, a casat hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18 mai 2013, a emis o hotărîre nouă prin care s-a respins ca tardivă acţiunea înaintată de către Gabriel Ţigănaş (f.d. 193 – 199). La 15 ianuarie 2015 Gabriel Ţigănaş a înaintat cerere de recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 octombrie 2014 cu menţinerea hotărîrii instanţei de fond din 18 mai 2013. În motivarea cererii de recurs recurentul a invocat că prima instanţă nu şi-a atribuit împuterniciri de unitate administrativă atunci cînd a obligat Inspectoratul General al Poliţiei să îl numească în funcţia anterior deţinută care a suferit schimbări în denumire, deoarece de facto are loc restabilirea în aceiaşi funcţie, iar instanţa doar a specificat acţiunile concrete care trebuie să le urmeze Inspectoratul General al Poliţiei.

Conform prevederilor art. 434 alin. (1) CPC recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă, că decizia Curţii de Apel Chişinău a fost pronunţată la 21 octombrie 2014 şi a fost expediată părţilor prin intermediul oficiului poştal la 11 noiembrie 2014, cererea de recurs a fost depusă la 15 ianuarie 2015, luînd în consideraţie că la materialele cauzei lipseşte dovada recepţionării deciziei, se consideră a fi depusă în termen. Verificînd materialele dosarului prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ ajunge la concluzia că recursul declarat de Gabriel Ţigănaş nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel.

Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Analizînd actele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, Gabriel Ţigănaş nu a făcut referire la nici o normă de drept material sau procedural care ar fi fost încălcată sau aplicată eronat de către instanţele de judecată la examinarea cauzei, argumentele recurentului limitîndu-se la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei şi a admisibilităţii probelor prezentate de părţile şi participanţii la proces.

Astfel, dispoziţiile art. 432 alin. (2), (3) CPC au caracter de concretizare a motivului de recurs, determinînd cazurile concrete în prezenţa cărora se consideră că normele de drept material şi procedural au fost încălcate sau eronat aplicate, astfel că recursul exercitat conform secţiunii a 2-a are caracter devolutiv numai asupra 4 problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. Iar, alin. (4) al aceluiaşi articol, stipulează că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) CPC cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Totodată, călăuzindu-se de art. 440 CPC al RM Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC al RM şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

În legătură cu cele constatate, examinînd argumentele cererii de recurs prin prisma normelor legale ce reglementează relaţiile dintre părţi, ţinînd cont de actele anexate la dosar, se constată că argumentele recursului înaintat de Gabriel Ţigănaş împotriva deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii instanţei de fond, sînt declarative şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC al RM. În conformitate cu art. 270, 433 lit. a), 440 CPC completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie DISPUNE: Cererea de recurs, declarată de către Gabriel Ţigănaş, se consideră inadmisibilă. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Preşedinte, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Maria Ghervas 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.