- Dosarul nr.
- 3ra-121/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 29 ianuarie 2015
- Părțile
- Podgurschi Andrei vs Inspectoratul General de Poliţie
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-121/15 — Contestarea actului administrativ
dosarul nr. 3ra-121/15 prima instanţă: I. Ţurcan. instanţa de apel: M. Anton, E. Cobzac, I. Secrieru. ÎNCHEIERE 29 ianuarie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul - Valeriu Doagă Judecătorii - Galina Stratulat, Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de reprezentantul lui Podgurschi Andrei, avocatul Lebedinschi Adrian, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Podgurschi Andrei împotriva Inspectoratului general al poliţiei cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţă forţată de la muncă, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 09 octombrie 2014 c o n s t a t ă La 06 martie 2013, Podgurschi Andrei s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului general al poliţiei cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţă forţată de la muncă, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, a invocat că, prin ordinul nr. 94ef din 10 februarie 2014, pentru acţiunile compromiţătoare, incompatibile cu funcţia deţinută, care dezonorează şi ştirbesc imaginea angajatului organului de urmărire penală în societate, încălcarea grosolană a eticii poliţieneşti şi obligaţiei de nepărtinire manifestate prin încălcarea prevederilor art. art. 245 alin. (1), 246 – 247 şi 248 din Codul de procedură penală, art. 34 alin. (1) din Legea cu privire la mediere, cap. III secţiunea 4 pct. 61 şi 62 a Instrucţiunii referitoare la organizarea activităţii de urmărire penală în cadrul Inspectoratului general al poliţiei al Ministerului afacerilor interne, aprobată prin ordinul nr. 138 din 11 noiembrie 2013, pct. 4, pct. 6 lit. a) şi j), pct. 15 lit. d) şi i), pct. 25 lit. a), b), c) şi d) din Codul de etică şi deontologie al poliţistului aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 481 din 10 mai 2006 precum şi pct. 8, subpct.
11, pct. 9, subpct. 8, şi 9 din Statutul disciplinar al poliţistului aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 502 din 09 iulie 2013, adică implicarea ilegală în procesul de mediere, prin neconsemnarea primirii cererilor de la cetăţeni, neîntocmirea proceselor-verbale şi nesoluţionarea acestora în ordinea prevăzută de lege, realizarea unor întrevederi private în afara biroului de serviciu cu părţile în proces, ofiţerul superior de urmărire penală al secţiei urmărire penală a Inspectoratului de poliţie Buiucani al direcţiei de poliţie a mun. Chişinău, a fost sancţionat disciplinar cu concedierea din cadrul poliţiei, cu achitarea compensaţiilor băneşti pentru concediile nefolosite. Menţionează, că nu este de acord cu ordinul în cauză deoarece nu a încălcat prevederile normelor ce ţin de conduita unui poliţist.
Consideră, că motivul pentru emiterea ordinului de concediere este cauza penală nr. 2013970522, pornită în privinţa sa, în baza art. 324 alin. (2) din Codul penal. Invocă faptul că, în cazul în care împotriva poliţistului este pornită urmărirea penală sau acesta este pus sub învinuire, are loc suspendarea provizorie din funcţie şi nicidecum concedierea. Notează, că prin ordinul contestat a fost lipsit ilegal de salariu, astfel Inspectoratul general al poliţiei urmează să-i achite salariul pentru lipsă forţată de la muncă. Menţionează, că ulterior abuzurilor comise de către Inspectoratul general de poliţie i s-au cauzat prejudicii morale deoarece i-a scăzut autoritatea în colectivul în care urmează să fie restabilit.
Solicită, Podgurschi Andrei, admiterea acţiunii, anularea ordinului Inspectoratului general al poliţiei nr. 94ef din 10 februarie 2014, încasarea salariului mediu pentru lipsa forţată de la muncă pînă la restabilirea în funcţie, încasarea sumei de 10000 lei cu titlu de prejudiciu moral şi cheltuieli pentru asistenţă juridică în sumă de 5000 lei. Prin hotărârea judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 26 mai 2014, s-a respins acţiunea ca fiind neîntemeiată. În motivarea hotărârii, prima instanţă a constatat că, Podgurschi Andrei, activând în calitate de ofiţer de urmărire penală şi având obligaţia să respecte cu stricteţe drepturile, libertăţile omului şi demnitatea umană, prin acţiuni nechibzuite şi contrar procedurii legale, ignorând restricţiile şi interdicţiile stabilite de actele normative care reglementează statutul special al funcţionarilor publici, a compromis activitatea poliţiei şi prestigiul funcţiei deţinute.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 octombrie 2014, s-a respins 2 apelul declarat de Podgurschi Andrei şi s-a menţinut hotărîrea judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 26 mai 2014. La 08 decembrie 2014, reprezentantul lui Podgurschi Andrei, avocatul Lebedinschi Adrian a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 09 octombrie 2014, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a hotărârii primei instanţe şi deciziei instanţei de apel cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii. În motivarea recursului menţionează că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată deoarece atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au apreciat eronat circumstanţele de fapt.
Invocă că, recurentului i s-a aplicat o sancţiune disciplinară fără a se proba vinovăţia acestuia în abaterea disciplinară incriminată. Totodată consideră că, instanţa de apel, prin motivarea deciziei, a încălcat grav drepturile fundamentale ale recurentului. Menţionează, că angajatorul a avut obligaţia de a suspenda din funcţie recurentul şi nu de al concedia. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
3 (4) Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile.
În conformitate cu art.433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat. Completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că recursul declarat nu se încadrează în temeiurile prevăzute în normele de drept citate.
Argumentele recurentului, precum că instanţele ierarhic inferioare au apreciat eronat circumstanţele de fapt iar angajatorul a avut obligaţia de al suspenda din funcţie şi nu de al concedia, nu pot fi reţinute pe motiv că sunt neîntemeiate, în acest sens instanţele ierarhic inferioare au examinat just şi sub toate aspectele probele invocate de către părţi în contextul circumstanţelor constatate iar obiecţiile recurentului sunt apreciate ca declarative, fără suport legal şi constituie un punct de vedere al recurentului care nu se încadrează în temeiurile de declarare a recursului. Totodată nu pot fi reţinute argumentele recurentului cu referire la temeinicia hotărârilor instanţelor inferioare or, recursul declarat conform secţiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
Astfel, instanţa de recurs notează că reprezentantul lui Podgurschi Andrei, avocatul Lebedinschi Adrian, nu a invocat nici un argument în vederea ilegalităţii deciziei instanţei de apel.
În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că “... art.6 paragraf l din Convenţie, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25.02.1995, nr.26561/1995) Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul, că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele 4 prezentate, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de reprezentantul lui Podgurschi Andrei, avocatul Lebedinschi Adrian ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 432, art. 433, art. 440 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de reprezentantul lui Podgurschi Andrei, avocatul Lebedinschi Adrian se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Galina Stratulat Sveatoslav Moldovan 5