Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2r-134/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
4 martie 2015
Părțile
Burlacenco Tatiana si Bandîc Anatoli vs SA Moldcargo, SRL Balpav si Boico Dmitrii
Pe scurt
Data calculării termenului de procedură; restituirea cererii de apel; taxa de stat si cuantumurile tarifare ale taxei de stat

2r-134/15 — Încasarea prejudiciului material si moral

dosar nr.2r-134/15 prima instanță: Judecătoria Anenii Noi (judecător V.Panfilii) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători: I.Muruianu, A.Nogai, I.Cimpoi) DECIZIE 04 martie 2015 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii: Tatiana Vieru, Valentina Clevadî examinând recursul declarat de administratorul Societății cu Răspundere Limitată „Balpav”, Balan Alexandru, în cauza civilă la acțiunea înaintată de către Burlacenco Tatiana și Bandîc Anatoli împotriva Societății pe Acțiuni „Moldcargo”, Boico Dmitrii și Societatea cu Răspundere Limitată „Balpav” privind încasarea prejudiciului material și moral, împotriva încheierilor Curţii de Apel Chișinău din 02 octombrie 2014 și 27 noiembrie 2014 prin care nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Balpav” și a fost restituită pentru neîndeplinirea în termen a indicațiilor instanței de apel, a constatat: La 22.11.2012, reclamanții Burlacenco Tatiana și Bandîc Anatoli s-au adresat în judecată cu acțiune împotriva pârâților SA „Molcargo”, Boico Dmitrii și SRL „Balpav” prin care au solicitat repararea prejudiciului material şi moral.

În motivarea pretenţiilor, reclamanții au indicat că in urma accidentului rutier produs cu autovehiculul DAF nr. înmatriculare CPQ 271 la 21.09.2012 au fost deteriorate şi nimicite bunurile materiale (casa de locuit s. Troiţa Nouă, Anenii Noi, pomi fructiferi şi butuci de vie, bunuri de uz casnic, produse alimentare, păsări) care aparțineau cu drept de proprietate lui Burlacenco Tatiana, vinovat fiind recunoscut șoferul Boico Dmitrii, care activează la SRL „Balpav” în baza contractului de muncă. Au menționat, că posesorul acestui autovehicul deține polița de asigurare de răspundere civilă auto nr.AT 0036805 din 14.11.2011, eliberată de SA „Moldcargo”, iar faptele indicate s-au confirmat prin mai multe acte, și anume: procesele verbale cu privire la contravenție și de audiere a contravenientului, ambele din 21.09.2012; schema accidentului rutier; actul Primăriei com.

Ciobanovca, Anenii Noi nr.1 din 24.09.2012; raportul de constatare tehnico-științifica nr.156 din 28.09.2012 întocmit de SRL „Geomar Grup”; actul de cercetare din 28.09.2012 eliberat de „Anenii Noi- Gaz”; dosarul tehnic de inventariere a bunului imobil; informația din Registrul bunurilor imobile etc. Au indicat, că în urma accidentului rutier lui Bandîc Anatoli, care locuiește in acest imobil, i-au fost cauzate leziuni corporale, suportând suferințe fizice și psihice, fapt confirmat prin raportul de constatare medico-legală nr.347 din 28.09.2012. Au relevat, că potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr.156 din 28.09.2012, costul lucrărilor de construcție-montaj și restabilire a imobilului deteriorat constituie 69271,96 lei, iar celelalte bunuri de uz casnic distruse şi deteriorate reclamanții le-au apreciat în sumă totală de 21505 lei.

Totodată, au menționat că în urma accidentului a fost deteriorată și porțiunea conductei de gaz, care alimentează cu gaz casa de locuit, fapt confirmat prin actul de cercetare din 28.09.2012 eliberat de „Anenii Noi-Gaz”, reconectarea fiind posibilă numai după reparația casei de locuit şi achitarea prealabilă a serviciilor de conectare de 160 lei. Aflându-se în perioada rece a anului, reclamanții au rămas fără încălzire, fiind nevoiți să suporte cheltuieli suplimentare pentru instalarea sistemelor destinate încălzirii, la pregătirea hrănii fiind folosit alt combustibil, fapt ce a cauzat părților suferințe fizice şi psihice.

La 26.09.2012 şi 04.10.2012, au menționat că s-au adresat asigurătorului cu cereri de achitare a despăgubirii de asigurare pentru prejudicial cauzat în urma accidentului rutier, iar prin răspunsul SA „Moldcargo” nr.3150 din 29.10.2012 au fost informați că beneficiază de despăgubirea de asigurare acordată de companie pentru imobilul deteriorat în urma accidentului nominalizat în sumă de 32811,32 lei. Reclamanții consideră că despăgubirea de asigurare propusă de asigurător pentru imobilul deteriorat este diminuată, nu corespunde prejudiciului material real cauzat imobilului și este combătut prin raportul de constatare tehnico-științifică nr.156 din 28.09.2012, eliberat de expertul independent SRL „Geomar Grup”.

Totodată, compania de asigurare nu s-a expus asupra despăgubirii de asigurare pentru bunurile deteriorate. Au mai indicat, că deteriorarea imobilului şi a altor bunuri materiale produse în urma accidentului rutier din 21.09.2012 a fost verificată de reprezentantul companiei SA „Moldcargo” care, fiind la fața locului şi având acces liber la efectuarea lucrărilor de verificare a volumului deteriorat, întocmit un Act de constatare, cu care reclamanții nu au făcut cunoștință și nu cunosc care bunuri au fost incluse în actul respectiv. Din informația parvenita de la SA „Moldcargo”, nr.3150 din 29.10.2012, reclamanții consideră că reprezentantul asigurătorului nu s-a expus asupra tuturor bunurilor deteriorate în urma accidentului rutierîn actul întocmit.

Au menționat, că accidentul rutier a produs nu numai daune materiale dar şi morale, legate de suferințele fizice şi psihice suportate în urma cauzării lui Bandîc Anatoli a leziunilor corporale, tergiversarea soluționării problemei reparării prejudiciului material, abaterea de la viața obișnuită în vederea apărării dreptului încălcat, distrugerea unor bunuri care pentru reclamanți reprezentă valori spirituale importante, incomodități şi suferințe suportate în urma lipsirii de sursa de gaz etc. Astfel, reclamanții au solicitat încasarea de la SA „Moldcargo” 90777 lei cu titlul de despăgubire de asigurare, iar de la Boico Dmitrii prejudiciu moral în mărime de 10000 lei. Ulterior, la 30.01.2013, reclamanții au depus cerere de chemare în judecată suplimentară prin care au solicitat încasarea de la SA „Moldcargo” despăgubirea de asigurare în mărime de 80777 lei și prejudiciul moral în mărime de 10000 lei pentru fiecare şi a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Anenii Noi din 11.06.2013, acţiunea a fost admisă parțial. S-a perceput de la SA „Moldcargo” în folosul lui Burlacenco Tatiana despăgubire de asigurare în sumă de 75157 lei. În rest pretențiile referitor la despăgubirea de asigurare au fost respinse. S-a perceput solidar de la Boico Dmitrii şi 2 SRL „Balpav” în beneficiul lui Bandîc Anatoli prejudiciul moral în mărime de 10000 lei. În rest cerința referitor la repararea prejudiciului moral a fost respinsă. S-a încasat solidar de la SA „Moldcargo”, Boico Dmitrii și SRL „Balpav” în beneficiul lui Burlacenco Tatiana şi Bandîc Anatoli cheltuieli de asistență juridică în mărime de 4000 lei, taxa de stat 500 lei, cheltuieli de expertiză 1200 lei, cheltuieli pentru înștiințarea părților 13,90 lei.

S-a încasat de la Burlacenco Tatiana în bugetul public taxa de stat 100 lei. S-a încasat de la SA „Moldcargo” în bugetul public taxa de stat 1923,31 lei, iar de la Boico Dmitrii şi SRL „Balpav” s-a încasat solidar în bugetul public taxa de stat 100 lei. Prin decizia Curţii de Apel Bender din 11.03.2014 a fost respins apelul declarat de SA „Moldcargo” şi menținută hotărârea primei instanțe din 11.06.2013. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 03.09.2014 a fost ridicată de la examinare admisibilitatea recursului declarat de SA „Moldcargo”, fiind restituită pricina la Curtea de Apel Chișinău pentru examinarea apelului declarat de SRL „Balpav”. Prin încheierea Curţii de Apel Chișinău din 02.10.2014, nu s-a dat curs cererii de apel, fiind acordat termen apelantului pentru înlăturarea neajunsurilor până la 26.11.2014 și anume indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, probele în susținerea apelului și dovada de plată a taxei de stat.

Prin încheierea Curţii de Apel Chișinău din 27.11.2014, a fost restituită cererea de apel depusă de SRL „Balpav” pe motivul neînlăturării neajunsurilor indicate în încheierea din 02.10.2014. Nefiind de acord cu încheierile instanței de apel din 02.10.2014 și 27.11.2014, administratorul SRL „Balpav”, Balan Alexandru, a declarat recurs prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierilor şi restituirea pricinii spre rejudecare în instanța de apel din faza primirii cererii de apel. În motivarea recursului a invocat art.83 CPC și dispozițiile din Legea taxei de stat, prin care a menționat că încheierile instanţei de apel sunt neîntemeiate și ilegale, deoarece a contestat în instanța de apel cheltuielile legate de judecarea cauzei și prejudiciul moral, și nicidecum despăgubirea de asigurare încasată din contul SA „Moldcargo”.

Astfel, a menționat că prin prisma normelor de drept invocate, instanța de apel a calculat greșit cuantumul taxei de stat la apelul pe care l-a declarat. Verificând legalitatea încheierilor atacate cu recurs, în raport cu materialele dosarului, circumstanțele pricinii și normele de drept aplicabile prezentei cauze, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de SRL „Balpav” este întemeiat și urmează a fi admis, casată încheierea din 27.11.2014 şi restituită pricina spre rejudecare în instanţa de apel din faza primirii cererii de apel, din următoarele considerente. În conformitate cu art.427 lit.b) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parțial încheierea, restituind pricina spre rejudecare.

Potrivit art.425 CPC, recursul împotriva încheierii se declară în termen de 15 zile de la pronunțarea ei, iar conform art.111 alin.(3) CPC, termenul de procedură începe să curgă în ziua imediat următoare datei comunicării actului de procedură. Prin prisma acestei norme, instanța de recurs constată că cererea de recurs împotriva încheierii din 27.11.2014 este depusă în termen legal, deoarece materialele dosarului atestă că încheierile instanței de apel din 02.10.2014 și 27.11.2014 au fost 3 remise pentru cunoștință către SRL „Balpav” pe o adresă greșită, și anume str. Uzinelor 96/2, mun. Chișinău (vol.II, f.d.43,57). Or, adresa indicată de SRL „Balpav” în cererea de apel este str. Florăririi 3, ap.6, mun.

Chișinău (vol.II,f.d.22-25). Din această cauză, SRL „Balpav” menționează că a recepționat cu întârziere încheierea recurată din 27.11.2014 abia la 23.12.2014, iar recursul a fost remis în adresa instanței de recurs prin poștă la 06.01.2015 (vol.II, f.d.65), adică în termen legal. Potrivit art.426 alin.(3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Problema de drept în prezenta acțiune este raportată la normele de drept cu privire la calcularea termenului de procedură, taxa de stat și cuantumurile tarifare ale taxei de stat, aspecte reglementate în Codul de procedură civilă și Legea taxei de stat, nr.1216 din 03.12.1992.

Astfel, aprecierea soluționării juste a încheierii instanței de apel din 27.11.2014, revine instanței de recurs din prisma problemei de drept identificată și normelor ce guvernează prezentul raport juridic litigios, după cum urmează. În corespundere cu dispozițiile art.83 alin.(2) CPC „În acţiunile patrimoniale, taxa de stat se determină în funcţie de caracterul şi valoarea acţiunii, iar în acţiunile nepatrimoniale şi în alte cazuri prevăzute de lege, în proporții fixe, conform Legii taxei de stat”.

Astfel, potrivit art.3 alin.(1), lit.a) din Legea taxei de stat, pentru cererile de chemare în judecată, privitor la litigiile cu caracter patrimonial, cererile de contestare a unui titlu executoriu sau a unui alt document prin care încasarea se produce în mod incontestabil, tariful taxei de stat se stabilește în cuantum de 3% din valoarea acţiunii sau din suma încasată, dar nu mai puţin de 150 lei şi nu mai mult de 25000 lei de la persoanele fizice şi nu mai puţin de 270 lei şi nu mai mult de 50000 lei de la persoanele juridice. Conform art.3 alin.(1) lit.e) din Legea taxei de stat, pentru alte cereri de chemare în judecată, cu caracter nepatrimonial (sau care nu urmează a fi evaluate), tariful taxei de stat se stabilește în cotă procentuală fixă de 500% calculată în unități convenționale, respectiv constituie 100 lei.

Potrivit art.3 alin.(1) lit.j) din Legea taxei de stat, pentru cererile de apel împotriva hotărârilor instanțelor judecătorești tariful taxei de stat se stabilește în cuantum de 75% din taxa ce urmează a fi plătită la depunerea cererii de chemare în judecată sau altei cereri (plângeri), iar în cazul litigiilor cu caracter patrimonial - 75% din taxa calculată din suma contestată. Fiind investită cu examinarea cererii de apel depuse de administratorul SRL „Balpav”, Balan Alexandru, instanţa de apel a restituit-o prin încheierea din 27.11.2014 pe motivul că apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile expuse în încheierea din 02.10.2014. Reieșind din natura juridică a problemelor și normelor de drept aplicabile pricinii, reiterate de instanța de recurs, raportate la circumstanțele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că încheierile instanţei de apel nominalizate sunt neîntemeiate și ilegale.

Instanța de recurs a ajuns la această concluzie reieșind din faptul că încheierile instanței de apel din 02.10.2014 și 27.11.2014 au fost remise pentru cunoștință către recurent pe o adresă greșită, în contextul în care adresa corectă a fost indicată de SRL 4 „Balpav” în cererea de apel și la dosar este anexat extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice nr.23157 din 08.10.2013 unde este indicată adresa juridică a recurentului (vol.II, f.d.23). Or, la restituirea cererii de apel în temeiul art.369 alin.(1) lit.a) CPC, instanţa de judecată urmează să țină cont de faptul că aplicarea acestor prevederi este posibilă numai odată cu expirarea termenului rezonabil acordat, precum şi respectarea condiției de comunicare a actului procedural în ordinea legală.

Totodată, instanța de recurs constată că prin încheierile recurate, instanța de apel a dispus neîntemeiat și eronat dovada de plată a taxei de stat în mărime de 11784,75 lei pentru SRL „Balpav”, în contextul în care pretenția de ordin nepatrimonial sub forma daunei morale a fost dispusă a fi încasată în mod solidar de la apelant și Boico Dmitrii în mărime totală de 10000 lei, iar cheltuielile de asistență juridică au fost dispuse a fi încasate la fel în mod solidar în mărime totală de 4000 lei. Astfel, reieșind din normele de drept reiterate de instanța de recurs, încheierile instanței de apel din 02.10.2014 și 27.11.2014 sunt neîntemeiate și ilegale sub aspectul în care au fost comunicate și privind cuantumul tarifar al taxei de stat stabilit greșit în privința SRL „Balpav”.

Având în vedere că încheierile instanței de apel sunt neîntemeiate şi ilegale, iar temeiurile și argumentele invocate în cererea de recurs sunt întemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa încheierile recurate, cu restituirea cauzei spre rejudecare în instanța de apel din faza primirii cererii de apel. În conformitate cu art.art: 424 alin.(2),(3), 427 lit.b), 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se admite recursul declarat de administratorul Societății cu Răspundere Limitată „Balpav”, Balan Alexandru.

Se casează integral încheierea Curţii de Apel Chișinău din 02 octombrie 2014 și 27 noiembrie 2014, emisă în cauza civilă la acțiunea înaintată de către Burlacenco Tatiana și Bandîc Anatoli împotriva Societății pe Acțiuni „Moldcargo”, Boico Dmitrii și Societatea cu Răspundere Limitată „Balpav” privind încasarea prejudiciului material și moral. Se restituie pricina spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău din faza primirii cererii de apel. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii: Tatiana Vieru Valentina Clevadî 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.