Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-504/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
4 martie 2015
Părțile
Negru Vitalie vs Eugenia Crasneanscaia, intervenient accesoriu OCT Floresti
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-504/15 — Înregistrarea actului juridic

Dosarul nr.2ra-504/15 prima instanţă: S. Bucur instanţa de apel: I. Grosu, A. Corcenco și D. Corolevschi ÎNCHEIERE 04 martie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele ședinței, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Valentina Clevadî şi Tatiana Vieru examinând admisibilitatea recursului declarat de Negru Vitalie, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Negru Vitalie împotriva Eugeniei Crasneanscaia, intervenient accesoriu Oficiului Cadastral Teritorial Floreşti, întreprinderea de Stat „Cadastru” cu privire la înregistrarea actului juridic, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălți din 06 noiembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Negru Vitalie, cu menținerea hotărîrii Judecătoriei Florești din 11 iunie 2014, c o n s t a t ă: La 13 decembrie 2013 Negru Vitalie a depus cerere de chemare în judecată împotriva Eugeniei Crasneanscaia, intervenient accesoriu Oficiului Cadastral Teritorial Floreşti, întreprinderea de Stat „Cadastru” cu privire la înregistrarea actului juridic.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, în temeiul contractului de vînzare-cumpărare nr. 1158 din 20 septembrie 2000, a procurat de la Crasneanscaia Eugenia, casă de locuit, construcţiile anexe, lotul de teren aferent acestora cu suprafaţa de 0,190 ha, precum şi un lot de teren agricol cu suprafaţa de 0,125 ha, pe care pîrîta le deţinea în temeiul titlurilor de autentificare a drepturilor deţinătorilor de teren cu numerele cadastrale respectiv: 4510000035 şi 4510000036, situate în sat. Alexeevca, r-nul Floreşti.

Susține reclamantul că contractul de vînzare-cumpărare respectiv a fost perfectat şi autentificat în modul stabilit de lege de notarul Ion Conoval, care a explicat părților că urmează să-l înregistreze la Oficiul Cadastral Teritorial Floreşti în decurs de trei luni, însă . Menționează Negru Vitalie că fiind preocupat de lucrările agricole în sezonul de toamnă şi cu alte chestiuni familiale a uitat să înregistreze contractul de vînzare-cumpărare sus-indicat, deși s-a instalat cu traiul și administrează gospodăria respectivă după bunul său plac. 1 Afirmă reclamantul că a depus la Oficiul Cadastral Teritorial Floreşti o cerere de înregistrare a contractului de vînzare-cumpărare nr. 1158 din 20 septembrie 2000, care însă prin răspunsul nr. 19 din 24 septembrie 2013 i-a fost refuzată înregistrarea, motivînd prin aceea că a expirat termenul de înregistrare a actului juridic în cauză.

Solicită Negru Vitalie înregistrarea în registrul bunurilor imobile la Oficiul Cadastral Teritorial Floreşti, Filiala întreprinderea de stat „Cadastru” în temeiul art. 215 CC, a contractului de vînzare cumpărare nr. 1158 din 20 septembrie 2000, autentificat de notarul Ion Conoval, prin care reclamantul în calitate de cumpărător a cumpărat de la Crasneanscaia Eugenia, prin intermediul reprezentantului acesteia Şuchiş Tamara casa de locuit, construcţiile anexe, lotul de teren de pe lîngă casă cu suprafaţa de 0,1940 ha, precum şi lotul de pămînt agricol cu suprafaţa de 0,1205 ha, situate în sat. Alexeevca, r-nul Floreşti, cu numerele cadastrale 4510000035, 4510000036. Prin hotărîrea Judecătoriei Florești din 11 iunie 2014 acțiunea a fost respinsă (f.d.

42, 45-47). Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 06 noiembrie 2014, apelul declarat de Negru Vitalie a fost respins, cu menținerea hotărîrii Judecătoriei Florești din 11 iunie 2014 (f.d. 66, 67-69). La 14 ianuarie 2015 Negru Vitalie a depus recurs solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor instanțelor inferioare și emiterea unei noi hotărîri privind admiterea acțiunii. În conformitate cu art. 434 al. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. La 12 noiembrie 2014 Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa avocatului recurentului Negru Vitalie, Serghei Guțu copia deciziei din 06 noiembrie 2014, recepționată de către ultimul la 17 noiembrie 2014 (f.d.

70, 71). Prin urmare recursul declarat la 14 ianuarie 2015 se consideră depus în termen. În motivarea recursului Negru Vitalie a invocat că instanţele ierarhic inferioare au examinat pricina superficial, fiind încălcate normele de drept material, iar în concluzie au fost emise decizii ilegale. Verificînd legalitatea hotărîrilor contestate, în limitele invocate în cererea de recurs depusă de Negru Vitalie, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul respectiv, urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art.439 alin.(2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.

La 04 februarie 2015, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa intimatului cererea de recurs cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei. Pînă la data examinării pricinii în ordine de recurs, intimatul nu a prezentat referinţă, prin care să-şi exprime opinia referitor la recursul declarat. 2 În conformitate cu art.439 alin.(3) codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu prevederile art. 432alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate, iar alineatul (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Colegiul menţionează că, Negru Vitalie în cererea de recurs nu a invocat nici unul din temeiurile de declarare prevăzute la art.432 alin.(2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă. În conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului.

Completul judiciar indică că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor. În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenţei CEDO că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Totodată instanţa de recurs reiterează şi faptul că conform articolului 13 din Convenţia Europeană recursul trebuie să fie unul "efectiv", atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). 3 Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele recursului care sânt similare argumentelor invocate în instanţa de apel, au fost verificate minuţios, la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Negru Vitalie, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de către Negru Vitalie se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele ședinței, judecătorul Svetlana Novac judecătorii Valentina Clevadî Tatiana Vieru 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.